Avraam, L-a auzit pe Domnul spunându-i
“Dumnezeu i-a zis:
"Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în
ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune."”
Geneza 22:2
Eu în
locul lui Avraam aş fi argumentat, aş fi negociat, aş fi spus că nu am auzit
bine, că trebuie să am semne clare că ceea ce am auzit este bine. Avraam putea
să spună că stă cam prost cu auzul din cauza vârstei.
Apoi, ce se întâmplă cu toate promisiunile pe care i le-a
făcut Domnul? Când a plecat de acasă i s-au făcut nişte promisiuni, pe drum au
apărut altele, s-a circumcis şi a bolit când a făcut legământul cu Dumnezeu. Şi
acum?
Cum va mai deveni el un neam mare?
Isaac, când vede care e situaţia, de ce nu o rupe la fugă?
Ce a înţeles el din toate acestea?
Logica şi cerebralul nu se pot alinia cu ceea ce se
întâmplă aici.
În ciuda a ceea ce ştia, Avraam, se ridică din pat, taie
lemne, ascute cuţitul, vorbeşte cu doi slujitori, il ia pe Isaac şi pleacă.
Unde? Undeva. Vor afla pe drum unde vor merge.
Nu mă pot compara cu Avraam. Eu aş vrea destinaţia,
cazarea, toate detaliile.
Care este chemarea Domnului pentru mine astăzi? Ce am de
jertfit? Cât mă târguiesc? Ce scuze am ca să nu ascult?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu