o pace care întrece orice pricepere

Recent, am cunoscut câteva cupluri cu refugiaţi. Sunt tot în ţara lor, însă în partea de ţară unde nu a ajuns conflictul. Acolo, am găsit într-o casă două cupluri mai în vârstă, cuscri şi trecuţi de şaptezeci de ani. În casa vecină locuiau copiii lor cu copiii lor.

Unul dintre nepoţi, vrea să ne conducă la bunici. Stă străjer la uşă până ne descălţăm. Îl întrebăm dacă ne dă papuci de casă şi nouă sau intrăm aşa. Cu un zâmbet angelic, ne răspunde, “abia avem noi! De unde să vă dăm şi vouă?”

Suntem întâmpinaţi în ceea ce ar fi open space – adica hol, living şi bucătărie. Tot spaţiul are vreo 6 metri pătraţi.

Unul din cupluri e tăcut însă cu faţa radioasă! Domnul din celălalt cuplu pare un bătrân din filme. Îi spun că are o faţă ca din cărţile de poveşti. El râde şi îmi spune că ştie că seamănă cu Moş Crăciun.

Apoi, începe să se laude cu casa lor. Au primit, când au ajuns aici, o casă goală. Împreună cu unul dintre nepoţi, au dat cu var, au pus tapet. Pentru că nu aveau mobile, şi-au făcut paturi din ce au găsit. Şmirghel nu au avut, aşa că au lăsat mobila mai aşchioasă. Erau mândri de munca lor.

I-am întrebat dacă mai au nevoie de ceva. Au zâmbit şi ne-au spus că singurul lor motiv de rugăciune este să nu îşi piardă credinţa. Atât.

Lângă el, cu greu, apare soţia lui. O femeie frumoasă care acum are nevoie de cadru ca să se deplaseze. Pe faţa ei strălucea un zâmbet dintr-o altă realitate. Nu are cadru însă are două cârje. Şi este mulţumită.

Este împreună cu familia ei mica şi extinsă! Sunt în viaţă!

Copiii lor au proprii copii dar au mai înfiat patru din orfelinat sau rămaşi orfani. Şi ei au primit o casă goală. Unul dintre copii este deja cu ei, ceilalţi trei sunt aşteptaţi să ajungă la ei.

L-am întrebat pe copil ce şi-ar dori.

“Ce să îmi doresc? Am de toate! Stai să o întreb pe mama ce mi-aş dori!”

Din pruncie ştiu un verset. “Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filip.4:7)”

Am văzut cu ochii mei acest verset trăit de oameni care şi-au pierdut bunurile materiale. Era acolo, în casele lor, o pace palpabilă, o pace care întrece priceperea.

Ne-am întrebat dacă ar fi potrivit să le facem rost de paturi. Cum s-ar simţi? Ei, din ceea ce au avut la îndemână, şi-au construit paturi. Ar însemna oare că nu preţuim munca lor? Că nu apreciem faptul că nu au stat cu mâna întinsă aşteptând să li se facă, să li se aducă?

Nu cumva gestul nostru ar strica pacea lor?