Se întunecă repede, iar răsăritul face spectacol de lumină şi culoare. Dimineaţă, luna era ca la parada modei. Învăluită într-un pic de ger, luna era mândră, rece şi “slabă”.
Circul cu mijloacele de transport în comun şi
aşteptatul în staţie face parte din viaţa de zi cu zi. Staţia de acasă este în
faţa unui magazin mare. În fiecare dimineaţă, în timp ce aştept autobuzul, îi
admir pe angajaţii magazinului “nostru”.
Afară este încă întuneric.
Oamenii aceştia îşi văd de treaba lor. Pun marfa pe rafturi, fac curat, glumesc,
muncesc, zâmbesc, uneori sunt grăbiţi, uneori sunt trişti. Sunt o privelişte pentru
mine, dar şi pentru cei care aşteaptă ca mine în staţie. Îi admir pentru
dedicarea şi modul cum lucrează.
Nici nu realizează că
au admiratori în întunericul de afară.
Situaţia asta mi-a
adus aminte de o frântură de verset “fiindcă am ajuns o privelişte
pentru lume, îngeri şi oameni.” 1 Corinteni 4:9
Că vreau sau nu, sunt o privelişte pentru cei de lângă
lume, îngeri şi oameni!
Cu gândul acesta mă pregătesc de sărbătorile Luminii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu