În adunarea noastră de acasă, erau mai multe cupluri fără copii. Astăzi, vreau să povestesc despre nenea Gavril și tanti Frăsina.
Ei și-au dorit
mult să mă infieze însă ai mei nici nu au vrut să audă de așa ceva. Știam că le
sunt tare dragă, și știau că la acea vreme aveam o slăbiciune pentru dulciuri
și ciocolată. Aproape în fiecare duminică primeam de la ei câte o ciocolată,
uneori chiar două – câte una de la fiecare. La acea vreme ciocolata era un lux.
Nenea Gavril a
fost fiul lui Ioan și a Ioanei Popa. S-a născut în 21.11.1922. S-a căsătorit cu
tanti Frăsina, fiica lui Marin și a Nataliei, familie din Puntișeni. Tanti
Frăsina s-a născut la data de 25.03.1928. Amândoi au primit botezul în 1945.
Cum a ajuns tanti la noi în sat... voi afla când voi ajunge ACASĂ!
Aveau o casă
obișnuită, undeva la margine de sat. Nu îmi amintesc să fi mers vreodată la ei
la masă, deși mama mă trimitea cu diverse lucruri de dus sau de luat de la
Tanti Frăsina.
Erau oameni blânzi,
calzi, destul de înstăriți, credincioși, inimoși.
Nenea Gavril a
fost pentru o bună perioadă de vreme, responsabilul adunării/bisericii. Niciodată
nu predica lung – spre bucuria noastră. Rostea predici scurte, cu propoziții concise,
niciodată nu te lăsa în coadă de pește. Rostea ceea ce credea și trăia! Pe fața
lui se vedea că ceea ce spune nu erau vorbe în vânt, erau cuvintele Scripturii
probate în viața lui.
El lucra la CAP (Cooperativa
Agricolă de Producție), era șef de atelaj. Pe înțelesul tuturor, conducea carul
cu boi a CAP-ului la toate treburile agricole. Se știa, era recunoscut că avea
grijă de boii pe care îi avea în administrare, dar și de car. Dovedea
seriozitate în ceea ce lucra. Era cinstit și asta o știau toți.
O vreme a lucrat și tâmplărie cu Ion (Ioan) Popa, apoi a fost magazioner la CAP.
Ea lucra la vie –
era șefă de echipă. Ani de zile a făcut asta. De acolo a ieșit la pensie. Știa
fiecare butuc de vie de pe dealurile Crasnei, știa ce soi de struguri face
fiecare butuc. Și erau ceva soiuri de vie acolo! Avea mulți oameni în echipă. Fiecare
venea cu problemele și grijile lui la lucru, lăsa oamenii să râdă, să fie
expansivi. Și așa, viața era grea, măcar la lucru să se bucure de o glumă, de o
poveste, de ceva oricât de infim ar fi.
Înțelegea greutățile
femeilor și nu le exploata. O făcea suficient sistemul!
De luni până
sâmbătă, oamenii aceștia transpirau pe dealuri alături de oamenii din sat. Nu
își plângeau disperarea că nu au copii. Iubeau pe ai altora. Nu o iubire
sufocantă ci una înțelegătoare.
La un moment dat,
le-a explodat butelia în casă. Nenea Gavril era în acea cameră și a reușit să
iasă pe un gemuleț direct în drum. Am fost multe zile alături de mama la ei ca
să îi ajutăm la spălat, curățat, vopsit, refăcut lucrurile prin casă. Nu i-am
văzut smulgându-și părul din cap, urlând de disperare că au rămas cu casa
afumată și cu lucrurile stricate. Erau calmi. Aveau o pace pe care la acea
vreme nu o înțelegeam. Tanti lucra, și uneori mai cânta. Nenea mergea la lucru
ca mai înainte, iar tanti era casă cu cei care veneau să îi ajute. Aveau bani,
și au renovat repede casa.
Au lăsat Cuvântul
să îi transforme. Au ales să se bucure de copiii altora, pe unii ajutându-i
material, pe unii cu sfaturi, pe unii cu ciocolată.
Realizez acum
perspicacitatea lui de a vedea potențialul din copii. Abia acum pricep că
atunci când stătea de vorbă cu noi, copiii, el de fapt ne încuraja, ne ridica
la un nivel mai sus, îi păsa de părerea noastră, de ideile care alergau prin
mințile noastre. Ne încuraja să cântăm și cânta alături de noi Vedeam pe fața
lui o bucurie și o lumină care îl făcea deosebit.
La un Crăciun,
era soare și frumos afară. Noi, copiii, repetam melodia “Afară ninge cu fulgi mari”. Unii mai
mari ne-au dat de înțeles că melodia asta nu își are rostul în acea zi – era prea
cald, iar soarele prea puternic.
Nenea Gavril a spus tuturor să fim lăsați în pace și să
cântăm melodia dacă ne este așa de dragă.
A început programul nostru, al copiilor. Era soare, cald
când am început prima strofă. Cântam melodia asta din toată inima noastră de
copil. Ne doream să ningă, să ieșim afară să ne dăm cu săniile.
Când am început refrenul, soarele a intrat într-un con de umbră.
La a doua strofă a început să ningă cu fulgi mari. Nu știu cum arăta fața mea
însă știu cum arătau fețele copiilor de lângă mine. Nenea Gavril, care stătea
în față, cu spatele la fereastră și cu ochii la noi, nu înțelegea bucuria
noastră. Când s-a uitat pe fereastră a priceput. După melodia asta, s-a ridicat
și a spus celor din adunare că Domnul a văzut credința noastră și a făcut o
minune pentru noi, o minune la care toți sunt martori.
Putea să tacă! Putea să lase lucrurile așa. Dar atunci, am
conștientizat că Domnul ascultă rugăciunile noastre, ale copiilor.
Este posibil ca
alții să îl fi perceput altfel.
Acum, îmi dau
seama că Domnul i-a așezat în viața mea pe acești doi oameni, fără copii, în vremea
copilăriei mele ca să fie factori de influență, un fel de mentori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu