Tot frământ semnificația unui nume, și am realizat că fiecare lucru, obiect, animal, pasăre, gâză, loc de pe fața pământului poartă un nume. Fiecare nume este asociat cu o fomă, un loc, o față, un caracter, o culoare, un miros, un gust, o aromă.
Numele meu este mai
rar. Le-a plăcut părinților mei. Era ceva nou pentru ei. Mi l-am însușit și
sunt mândră de numele meu. Apropiații mă știu și mă strigă pe numele mic. Și acesta
este dat de mama. Cella este numele pe care mi l-a scris și repetat, așa mi-a
semnat cărțile, caietele personale.
Normal că m-am
întrebat care este semnificația numelui Cerasela, cât și a celui scurt, Cella. Am
căutat informații, am întrebat, m-am documentat. Cerasela înseamnă cireașă mică.
De regulă, cireșele sunt roșii. Profiri înseamnă lucrător cu/în purpură, roșu
în obraz,
L-am bombardat pe
Dumnezeu cu întrebări legate de numele meu. Văd roșu în fața ochilor, de două
ori roșu. Ce vrei cu mine? Numele nu mi-a fost dat la întâmplare. Nu cred în
întâmplare.
Una dintre pasiunile
mele este să studiez Scriptura, iar Avraam este personajul care mi-i lângă
inimă. Dumnezeu îi promite lui Avraam “Voi face din tine un neam mare și
te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.”
Geneza/Bereshit 12:2
Pot să lucrez, muncesc, studiez, lupt, pot să calc
peste orice și oricine ca să-mi fac un nume. Pot să mă asociez cu unii sau
alții, pot să intru în tot felul de cercuri ca să ajung cineva. Și să nu-mi fac
un nume, sau să dobândesc un nume cum nu mi-am dorit.
Pot să merg la autorități și să-mi schimb numele, adult
fiind îmi pot schimba numele cu unul pe care îl cred eu folositor.
Și îmi ajută?
Mă întorc la Avraam. Nu își dorea un nume, nu își dorea
decât să stea cuminte acolo în magazinul lui de idoli și să își vadă de
afacerea lui. Dar intervine Dumneze, și bogatul Avraam își pune catrafusele pe
cămile și pleacă … Unde? Nu știa. Știa doar că I se va arăta unde să meargă.
Nu cred că există om pe lumea asta care să nu fi auzit
de numele Avraam. Poate nu toți îi știu povestea, dar toți au auzit acest nume.
Vreau să am un nume? Vreau să îmi fie cunoscut numele?
Prin ce este cunoscut Avraam? Îl știu ca tatăl tuturor
credincioșilor, ca prietenul Lui Dumnezeu, primul evreu, cel din care a ieșit
un neam mare, cel binecuvântat, cel ce era o binecuvântare.
Aud un nume, și-mi amintesc un chip, o față, un glas,
o amintire, un miros, o atitudine.
Numele poate deveni celebru sau nu, dar impactul traiului
în viața celorlați este inestimabil și de regulă nu este celebru.
Uneori, Dumnezeu schimbă numele unor personae, le dă o
identitate nouă.
ACASĂ, voi avea un nume nou (Apocalipsa 2:17). Până atunci
Îl las pe Domnul să se ocupe de numele meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu