sunt oaia pierdută a casei lui Israel

De ceva vreme frământ o expresie. “oile pierdute ale casei lui Israel”. Această expresie a devenit o frământare, o misiune, o provocare, o identitate. Cine sunt cei pierduți? Pierduți cine? Ai cui erau mai înainte de a fi pieduți?

Isus-Yeshua spune audienței că “Eu nu a venit decât oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15:24) și se duce prin Samaria, Tir și Sidon. Oamenii de acolo erau rudele evreilor, rude pierdute de ceva timp pe motiv religios. Cei din Samaria și nu numai, erau considerați pierduți, nu mai făceau parte din poporul Lui Dumnezeu. Asta era părearea celor care rămăseseră în Israel.

Dumnezeu însă e de altă părere, are altă idee despre ei. Isus-Yeshua vine și spune că mesajul Lui de mântuire este și pentru ei, pentru cei pe care eu îi cred pierduți, pentru cei de la marginea societății, pentru cei pe care prefer să îi ocolesc pentru că nu-mi dă bine la imagine, pentru cei care nu se cred vrednici să fie iubiți de El, de mine, de ceilalți...

Oriunde aș fi, orice ar crede alții despre mine, Dumnezeu nu a uitat de mine. El are un plan. El vrea să-mi reamintească că a murit pentru păcatele mele, că mă vrea înapoi, că mă iubește așa cum sunt...

Uneori, mă simt ca oaia pierdută a casei lui Israel.

Uneori, mă identific cu cei pierduți de Israel.

Uneori, aleg să reiau legătura cu cei pierduți ai casei lui Israel.

Uneori, mă pierd de mine și am nevoie de un reper, am nevoie de semnele puse pe drum ca semne de aducere aminte.

Lângă acestea Îl găsesc pe El. Mă așteaptă și mă asigură (și re-asigură) că mă iubește, că nu m-a uitat, că nu m-a părăsit, că nu m-a abandonat!

Sunt oaia pierdută! Dar găsită de El, salvată și adusă înapoi la El!

Sunt a Lui așa cum sunt!

Și asta mi-e de ajuns!