E adevarat?

Cine e Isus? A fost El personaj real cu adevarat? S-a dovedit istoric ca a existat? Nu cumva ucenicii si urmasii Lui au ascuns adevarul ca noi sa credem o minciuna? Biblia e adevarata? Pana la urma, ucenicii puteau scrie ce voiau ei. Si istoric vorbind, acum se fac atatea descoperiri. Apoi, au fost atatia de Isus de-a lungul vremii, care din ei e cel despre care se spune? A inviat? Cum sa invie? Hai sa fim seriosi ... nu se poate. De fapt, cine este El?
Faimosul roman "Codul lui Da Vinci" ce a aratat lumii ca de fapt toata povestea e un cod descifrat numai de Dan Brown a facut furori peste tot. "In sfarsit!" au exclamat unii a ajuns si la noi adevarul, adevarul ascuns de ucenici,ascuns de crestini.
Wow, ... ce tare. Numai ca domnul Dan Brown a cam disparut din ceata celebritatii cu banii luati in urma publicitatii si a cartii lui bine vanduta iar Isus a ramas schimband vieti.
Si totusi, ce sa cred? S-a incercat scoaterea Lui Isus cu toate personajele ce sunt prezentate in Evanghelii din istorie insa asta ar insemna sa fie modificata barbar istoria, pentru ca acele personaje au existat cu dovezi istorice de neconstestat.
Bine, a existat Isus,... dar invierea? Sa fim seriosi, cum poate un om sa invie? Circula o poveste ca de fapt ucenicii erau consumatori de ciuperci halucinogene si de asta a aparut toata povestea despre El, despre crucificare, inviere, inaltare.
Si unii se agata de povestea ciupercilor halucinogene, consumate nu stiu de ce numai de ucenici si de cei din preajma lui Isus ... dar, daca totul e rezultatul unei halucinatii. Dar de ce preotii si autoritatile vremii nu au scos trupul mort la iveala? Pana la urma "drogatii" puteau fi prinsi cu mata-n sac, nu? Si, sa nu uitam ca aveau si ei spionii lor instruiti cu tehnici cat se poate de sofisticate, insa trupul nu era nicaieri. Isus era viu. Mormantul era gol. Nici macar soldatii ce fusesera mituiti nu putea nega adevarul. Si apoi, daca Isus n-ar fi inviat si ar fi fost doar un profet, ucenicii ar fi stat in mormant venerandu-L. Dar au plecat din Ierusalim raspandind in toata lumea vestea despre Isus, despre impacarea cu Dumnezeu prin Isus. De ce? Pentru ca obiectul veneratiei lor era viu, nu rece in putrefactie in mormant.
Pana la urma ... cine e de fapt Isus? E Fiul Lui Dumnezeu. Si ... ce a vrut El de fapt? Ce treaba a avut El aici?
Nu stiam cum sa ne apropiem de Dumnezeu, nu puteam din cauza pacatului sa ne apropiem de El ... asa ca a trebuit o jertfa pentru pacatele omenirii, chiar si ale mele ce traiesc in secolul instantului. Prin Isus am primit iertarea de pacat, prin Isus am devenit fiica lui Dumnezeu, prin Isus am viata vesnica. El ma invata cum sa iubesc ca Tata, cum sa traiesc cum vrea El, cum sa iert ca El, cum sa ii tratez pe altii ca El ... ce sa fac pana plec ACASA la Tata.
Crezand in cel ce e VIU sunt mantuita.

cand sunt invizibila ...

talanti cu talente

Ieri in timp ce ma uitam la suferintele celor din Nigeria ma gandeam ca ei sunt mai buni, mai speciali de le e ingaduit sa treaca prin asta. Dumnezeu le-a dat daruri ce mie nu mi s-au dat. Sau la Gianna Jesse ce a supravietuit in urma avotului ... ea a primit daruri speciale ... Ma compar cu altii si mereu vad ca eu nu am ce au ei, unii cad mereu in picioare, precum pisica, nici un esec nu le afecteaza activitatea, au mereu dreptate indiferent de cost .... eu insa parca merg din esec in esec. Noooormal ca ma iau cu Dumnezeu de sireturi: Doamne, vezi .. eu tot iti spun ca sunt defecta din cretie, rebut ... cand ai impartit darurile, talentele, abilitatile ... eu nu eram acolo ... mie nu mi-ai lasat nimic ....
Citesc tot ce scriu Philip Yancey, Max Lucado, Brennan Manning, John Ortberg, John Piper si altii, tot ce a ajuns tradus aici si tot ce mai prind in engleza ... wow, ce talent au oamenii astia, unii parca taie in carne vie ..., unii stiu sa puna balsam pe rana ... Dar eu, ... nu-s nici Yancey (unul dintre cei mai buni jurnalisti din USA), nici Max Lucado ... of of of ... biata de mine ...
Imi place Felicia Filip, apoi sotii Lois si Daniel Prunaru ai nostri si ce mai canta oamenii astia ... dar eu nu pot canta asa ca ei ... nici nu ma gandesc la miile de ore de munca ale acestora in ani ca sa ajunga aici, eu vreau sa ma trezesc si sa cant asa ca ei. Pe langa talent mai trebuie si munca ...Vezi cum esti Tu Doamne? ...
Nu pot gati ca francezii, ca-s cei mai tari in gastronomie, nu sunt atata de buna in computere ca Bill Gates, nu pot face bani din orice, nu-mi pot seta mintea la afaceri, ....
Ma uit la pilda talantilor ... Matei 25: 14-30. Fiecare a primit talanti, in functie de cat a vrut stapanul sa le dea. Si eu am talantii mei adica talente, abilitati. Insa sunt nemltumita de cat mi s-a dat, de ce mi s-a dat, de conditiile de mediu, de conditiile in care sa le folosesc, asa ca mai bine nu folosesc nimic, cu nimeni ... si stau cu mainile in san, comentez, critic si il judec pe Dumnezeu ca ... a cam dat-o in bara exact cu mine.
Sau cineva imi spune cuvinte de apreciere si eu prinsa intr-un falsa smerenie si umilinta ii raspund: ei, ti s-a parut, nu e chiar asa. Insa sunt constienta ca ceea ce spune e adevarat. Ce ma costa sa spun: Multumesc? .... Unii insa sunt socati cand le raspund multumesc.
Insa, ceea ce uit din pilda asta e ca nu imi sunt date de la nastere pana mor ... vine o vreme cand mi se cere socoteala pentru ele, cand imi pot fi luate inapoi ... pentru ca le tin bine in seif cu ambalajul nedesfacut ... iar soarta celui ce si-a ingropat talantul e una groaznica si nici in cele mai urate scenarii nu mi-o doresc ...
Doamne, multumesc pentru darurile, talentele, abilitatile ce mi le-ai dat, multumesc pentru cei ce ma ajuta sa imi descopar talentele, darurile, abilitatile si ... vreau sa le folosesc pentru Tine, pentru altii ...

nevoie disperata de rugaciune ...

Pentru Korea de Nord ....



Pentru cei din Nigeria - cei mai slabi de inima ... sunt rugati sa nu se uite DELOC.


Si inca un raport ...


E nevoie de rugaciune pentru cei ce sufera, pentru cei din inchisori, pentru cei infomatati, pentru cei ce au parintii, copiii sau rudele rapite si posibil moarte ...

mana care saruta ...

Am auzit povestea "The kissing hand" prin 2002 la o conferinta ACSI. Mi-am amintit de ea gandind ca nu imi e usor sa il simt pe Dumnezeu langa mine tot timpul, nu il mai aud, nu ii mai simt prezenta ... sentimentele parca sunt paralizate ... Doamne, ce ma fac? Am avut o cadere nervoasa, am probleme psihice, ce-i cu mine? Era asa de bine cu Tine! Unde esti?
Imi place ce ii spune lui Iosua in cartea Iosua 1 versetul 9: Nu ti-am dat Eu oare porunca aceasta: „Intareste-te si imbarbateaza-te”? Nu te inspaimanta si nu te ingrozi, caci Domnul Dumnezeul tau este cu tine in tot ce vei face.”. Adica cum in tot ceea ce vei face? In tot, tot, tot? Adica esti aici cu mine, esti oriunde sunt eu? Chiar daca nu Te vad, nu Te aud, nu Te simt?
Dar ... promisiunea asta e pentru Iosua si ... eu sunt Cella. Doamne ce ma fac eu?
Gasesc in Ioan 3 versetul 16 scris: Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Da, eu cred si sunt oricine ...
Sunt fiica Ta pentru ca am crezut in Isus Hristos si Tu esti cu mine chiar de nu Te vad, chiar de nu Te simt ... chiar de ma simt necredincioasa, nevrednica, chiar de am gresit din nou si din nou si din nou ....
Credinta mea am crezut-o puternica atunci .. insa realizez ca-i o plantuta firava, ametita ... ce are nevoie de ingrijire, are nevoie sa fie udata, hranita ca sa creasca si sa devina puternica.
Ca si ratonul din povestea "Kissing hand" am nevoie sa imi reamintesti ca esti cu mine aici, ca sunt fiica Ta chiar de nu Te mai vad, nu te mai aud, nu Te mai simt ...



Am cautat povestea toata insa nu am gasit-o, am cautat apoi clipul cu subitrare insa ... nu e. Asa ca imi cer iertare de la cei ce nu stiu limba engleza si ii rog pe cei ce gasesc povestea sa mi-o dea si mie.

supravietuitoarea ... unui avort ...

Sunt ... fara cuvinte!

Pentru cei care n-au nevoie de subtitrare - Partea 1


Partea 2

importanta grasimii ...

Are grasimea farmecul si frumusetea ei, dar uitandu-ma la ele nu pot decat sa spun: arat atata de bine!

totul este relativ?

Mi-au placut lectiile de filosofie. Wow, in sfarsit puteam discuta despre problemele ce mi le puneam, in sfarsit un manual in care erai indemnat sa spui si ce gandesti tu, sa iti pui mintea la contributie ... si nu-mi mai tacea gura ...
Totul este relativ. Dragostea, viata, durerea, iubirea, munca, inteligenta, moartea, absolut totul. Absolut totul. Chiar si moartea? Chiar si ea.
A fost pana cand unul dintre prietenii mei a murit intr-un accident. Nu era nimic relativ cand el era intins in sicriu, cand avea culorile specifice si era rece. Rece. Acea senzatie nu era relativa in nici un caz. Era sigur. N-a fost pus in mormant relativ, ci sigur.
Cum sa spui ca moartea e relativa cand cu cu cateva ore inainte fusesem la o noapte de film, vreo treizeci de tineri? Muzica, veselie, filme, prieteni ... nu era nimic relativ acolo. Nici aici in fata sicriului, nu era nimic relativ.
Dar, crestinismul e demodat ... a fost religia primitivilor. Stii, primii oameni nu erau atata de dotati intelectual, noi suntem asa ca urmare a evolutiei. Gandeste-te cate generatii au trecut de cand a fost inventat crestinismul ... multe nu? Ei, de atunci, de la a nu stiu cata veriga a lui Hommo Sapiens am ajuns aici, frumosi, inteligenti, cu o gandire si o cultura vasta ...Crestinismul va muri la fel ca marile religii. Uite, vezi romanii credeau in zei. Acum cine mai crede in ei? Budistii. Ei, ei sunt putini si nu-s asa de dezvoltati ca noi. Si apoi, s-a dovedit stiintific ca Dumnezeu nu exista sau daca exista ... a murit.
Ma uitam la persoana cu care discutam si ma gandeam la personajele despre care citeam ca au trait inca de la inceputul crestinismului, pareau la fel de inteligente sau mai inteligenti ca mine, in unele domenii unii din "primitivi" pareau mai inteligenti ca persoana din fata mea ... dar cum sa ii spui?
Ce veriga sunt eu? Una dezvoltata, evoluata a lui Homo Sapiens? Dar nu pot sa nu ma intreb, eu veriga evoluata si descendenta a lui nenea Homo Sapiens asta ... de ce nu sunt in stare sa dezleg misterele ce le-au ingropat cu ei, bietii primitivi?
Crestinismul e demodat ... e o credinta veche ... avem altele noi acum, ca si modernismul cu influentele lui, ca ateismul, relativismul fac ca setea sufletelor noastre sa creasca dupa cunoasterea Lui Dumnezeu.
De fapt, ce zice crestinismul, ce cred crestinii? Cred ca Dumnezeu ii iubeste, ca ii iarta, ca vor avea o viata vesnica, ca nu se sfarseste totul langa un sicriu simplu sau impopotonat. Sufletul meu tanjeste dupa aceste aigurari, dupa dragoste, dupa iertare, dupa viata vesnica, dupa Dumnezeu, dupa vestea buna a evangheliei. Diferenta dintre crestinism si alte religii o face evanghelia. Ea e trimisa de insasi Dumnezeu si ca eu sa cred, tot El e cel ce lucreaza.
Nu am crezut in Dumnezeu extaziata in urma unui discurs impopotonat a cuiva, nu am fost convinsa de existenta Lui Dumnezeu in urma declaratiilor pline de patos ale vreounui om, sau dupa ce am citit sau auzit povesti despre Dumnezeu. Doar eu cu El eram cand s-a intamplat asta.
Crestinismul rezista in timp nu pentru ca oamenii sunt devotati, ci pentru ca Dumnezeu lucreaza. Imi place ce le spune Pavel corintenilor, 1 Corinteni 2: 1-5 "Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu."
Si cine era Pavel? Mama mia, era recunoscut ca un bun orator, fusese faima intelectualitatii si spiritualitatii fariseice, a lumii iudaice. Stia sa vorbeasca, sa aibe cursivitate, nu se incurca ... si ce spune el? Ca era vai de cozonacul lui cand s-a dus la ei si ca daca corintenii cred in Dumnezeu e pentru ca Evanghelia are putere si o are pentru ca Duhul sfant e cel ce lucreaza.
Dupa ce m-am intalnit cu Dumnezeu am vazut ca nu-i mort, ca stiinta nu L-a cautat unde trebuie, ca nu L-a gasit, ca relativismul e un soi de a zice ca ma imbat cu apa rece. Iar evanghelia, Vestea Buna dusa de homo sapiensii vremurilor are putere si lucreaza cu putere nu pentru ca sapiensii astia evolueaza ci pentru ca Duhul Sfant e cel ce convinge si clarifica lucrurile din inima mea si a celor ce cred in ea.
Relativ, e doar relativismul. Negrul e negru, albul e alb, dragostea e dragoste, viata e viata, moartea e moarte, sunt lucruri sigure. La fel cum sunt sigura ca Dumnezeu e o Persoana reala pe care aleg sa Il urmez.

vivacitate asa vreau si eu ...

mor de foame ....

John Buridan povesteste despre un magar ce se afla la jumatatea distantei dintre doua capite de fan insa este intr-o mare dilema: pe care sa o aleaga? Pana la urma va muri de foame pentru ca nu se poate decide la care sa mearga prima data.
Am incercat sa ma pun in pielea magarului si gandesc cam asa: Una e adusa ieri si unele flori inca nu si-au pierdut culoarea insa in cealalta se pare ca are iarba din aia aromata de care imi place mai mult. Ce sa fac? Ce sa aleg? Mi-i foame e drept, imi ghioraie matele. Mi-i ciuda pe ceilalti magari si magarite ce trec pe langa mine si ma intreaba ce fac, eu le spun ca gandesc si analizez ce sa aleg, ei ma indeamna sa decid si sa aleg sa mananc dar, pleaca fluierand iar eu stau, ... si gandesc.
Ma apuca plansul. Doamne, e corect asa? Ei chiar nu au nici o treaba? Ei de ce nu se framanta? Ti-am zis eu ca Tu esti vinovat, pe mine m-ai facut diferit, numai eu imi pun intrebari, numai eu stau sa analizez...
Daca aleg capita gresita? Ia sa mai gandesc un pic ... incep sa ametesc de foame, ma doare si capul ... is nervos, foarte nervos ... am sa mor ...
Vii la mine la usa si bati, eu iti deschid politicos si Te tratez ca pe unul ce face oferte spectaculoase la usa omului, Te ascult cu reverenta, Te invit la o cafea ca sa povestim asa mai pe indelete. Imi spui ca ma iubesti, eu habar nu prea aveam de Tine, si ok, sa zicem ca e asa ... da .. da, asa e am simtit de cateva ori asta ... Ca vrei sa imi ierti pacatele. Ce? Pacate? Eu nu am pacate ... aaa, minciunile alea si .. alea si ... ei hai sa nu pomenim tot .. da, is pacate. Vrei sa spui ca le ierti si uiti si eu nu mai sunt vinovata de ele? Ce fain? Altceva? Ce optiuni mai sunt in oferta asta? Vindecare, viata vesnica? Wow ... chiar n-am mai auzit asa oferta ... Dar, ce ceri? Ce vrei in schimb? Sa Te ascult pe Tine? Atata? Nimic ascuns? Nimic de care nu imi spui acum? Nici o clauza?
Mmmhmh ... Da, pare o afacere buna ... si ascultarea asta implica toate domeniile vietii mele? TOATE? Nu se poate sa facem o afacere de felul eu vin la Tine din cand in cand si ma ierti, eu te ascult pe Tine din cand in cand si ... ramanem prieteni?
NU? Dar nu spuneai ca ma iubesti? Nu te mai inteleg acum ...
Daca ascult de Tine cine stie ce voi deveni ... o ciudata, o sa rada lumea de mine si nu stiu daca Tu stii sau nu, dar eu nu sunt oricine ..., Tu vrei sa nu mai mint, sa nu mai fur. N-am furat case, masini, barbati si n-am facut pacate de dat la stiri insa le am si eu pe ale mele ... Dar Tu nu vrei nici macar asa o barfa de dragul discutiei ... nici un compromis, ... imi place de Tine ca ai standarde ridicate si inalte ... dar cred ca ar trebui sa negociem ...
Cum? Nu negociezi nimic? De ce? Ca Tu esti drept?
Adica sa Te las sa iei carma sau haturile sau volanul sau manetele de comanda ale vietii mele si Tu sa conduci si eu sa ascult? Si daca eu o sa vad ceva frumos pe mal, pe marginea drumului, o sa opresti chiar daca Tie nu-Ti place? Nu? ...
Eu ma gandeam sa stau cu un picior in barca Ta si cu unul in a mea si cand e greu in a mea sa imi mut centrul de greutate in a Ta si cand e greu cu Tine sa imi mut centrul de greutate in a mea. Vezi ce isteata sunt? Ma gandesc la toate detaliile ...
O sa fac ce? Sa cad cu fundul in apa?
Cochetez cu Dumnezeu, as vrea sa imi faca toate mofturile iar eu sa traiesc efectiv dupa cum ma taie capul; si El sa stea in galerie aducandu-mi fani, elogii.
Doamne, stii ce problema am eu cu Tine, acu ca tot discutam noi aici? Eu nu inteleg totul. Tu vrei sa Te ascult, sa te urmez insa nu imi promiti decat o candela pe carare (Psalmul 119:105). Pai candela asta numa ma ajuta sa nu imi rup gatul impiedecand-ma de ceva pe carare. Eu vreau un far, vreau sa vad florile, vreau sa vad si ce ma inconjoara, vreau sa vad si in perspectiva, vreau sa inteleg totul.
Daca accept sa ascult e ca si cum accept ca Tu esti ancora vietii mele si chiar de vine furtuna, tsunami eu nu voi fi rupta si dusa de ape si vanturi pentru ca sunt legata de Tine. E adevarat ca m-as apleca, incovoia, voi urla de durere insa nu m-as rupe. Sovai sa ma apropii de Tine, ma apropii cu neincredere, in mine-i furtuna ca nu stiu ce sa aleg.
Doamne, nu vreau sa stau ca magarul in mijlocul drumului si sa mor de foame. Alerg la Tine, acceptand sa ascult stiind si intelegand ca ascultarea implica supunere, schimbare, durere, durere, durere insa asta pentru ca magarul din mine inca mai behaie cu incapatanare dupa ciupercile otravitoare si colorate in roz bombon de pe marginea drumului. Da, accept sa-mi fii ancora in aceasta calatorie numita viata. Nu vreau sa mor de foame, chiar refuz sa mor de foame.

diferente in framantari

Sambata am auzit la radio o poveste spusa de Nicu Butoi; o poveste impresionanta din Ucraina zilelor noastre.
O doamna porneste intr-o lunga calatorie cu autobuzul pana intr-un alt oras. In una din paduri, roaga soferul sa opreasca. Acesta opreste, iar femeia merge in padure insa repede se intoarce tipand dupa ajutor. "E un copil spanzurat. Nu-i mort inca." Oamenii sar repede din autobuz si cat de repede pot, il desleaga pe copilul ce nu pare a a avea mai mult de trei anisori. Ii dau primul ajutor si ... incet copilul isi revine. Ce sa faca cu el? Il iau cu ei in autobuz si pornesc la drum.
Dupa o bucata de vreme, un cuplu de pe marginea soselei face semn sa fie si ei luati, soferul opreste, cuplul urca, plateste si isi cauta loc cand se aude copilul strigand: "Mama, de ce m-ai mintit? Ai spus ca nu doare. Dar durea asa de tare." Nu au scapat din autobuz insa nici nu mai spune ce s-a intamplat cu ei.
Auzind povestea asta cutremuratoare pot sa spun: "ei, basme" sau "vai de mine si de mine, ce zile am mai ajuns sa traim". Pot sa ma indoiesc de veridicitatea povestii, atata vreme cat eu nu am fost de fata, ... poate fi inventata.
Ma gandesc la Toma, stim povestea necredinciosului Toma si ... nu imi doresc sa fiu supranumita necredincioasa Cella. Dar, in dimineata asta am realizat un lucru ... pot reactiona exact ca el, poate ca nu mi-as exprima atat de vehement opinia dar nici nu i-as crede pe ucenici. Dar, nu uit ca Toma fusese cu ei tot timpul la toate discutiile si auzise promisiunile marete ce fusesera facute ... ii stia bine pe ucenici. Cu cateva zile inainte fugisera mancand pamantul cand au venit soldatii si acum il vazusera pe Isus si mai mult de atat, era viu? Ucenicii de suparare se imbatau cu apa rece? Altfel spus, Toma spune: “dragilor, nu va cred pe voi. Vreau sa vad eu cu ochii mei, dar pe voi nu va cred. Va stiu suficient de bine ca sa nu va cred.”
Imi place de Isus, vine intre ei special pentru Toma. Inima lui Toma tanjea ca ceea ce spun ucenicii sa fie adevarat insa adevar spus de Isus, nu de ucenici. Il vede pe Isus si nu mai are nevoie sa puna mana pe rani. Dar Isus insita sa le pipaie. Una e sa vezi si alta e sa si pui mana, toata fiinta ta conectata cu acele rani ...
Am pus la indoiala existenta Lui Dumnezeu si am vazut ca exista. Dar din cauza mediului in care am trait, din cauza trecutului meu pot sa nu il cred pe Dumnezeu. Aseara cineva spunea: “pentru mine Dumnezeu nu mai are iertare.” Cu alte cuvinte, nu cred ce spune Dumnezeu. Insa nu as judeca prea tare persoana asta ci ma duc cu gandul la copilarie, la perfectionismul din casa, la standardele superinalte ce i-au fost impuse si pe care nu le-a atins. Esti iertat daca faci aia si aia ... n-ai facut, nu primesti iertarea.
Dar, la Dumnezeu nu e asa. El nu se joaca ca soarecele cu pisica cu mine. El m-a iertat. Punct. Fara comentarii. A murit Isus pentru toate prostiile facute de mine, mari sau mici, albe sau negreu sau gri sau oricat de colorate ar fi. Si, Isus nu numai ca a murit pentru pacatele mele ci a inviat aducandu-ma la viata si inca una vesnica.
“Eh, e prea usor numai sa cred. E o smecherie aici, ceva se ascunde, e ceva ce nu mi se spune ... . Trebuie sa fac si eu ceva pentru a-mi plati pacatele. ” Pai ce sa fac? Singura mea sansa e sa cred ce spune Biblia si sa urmaresc cum Dumnezeu isi tine promisiunile cuvant cu cuvant. Verific daca numai evangheliile spun despre inviere. ... gasesc ca si cetatenii din Corint isi puneau aceasta problema si vad ce le spune Pavel in 1 Corinteni 15:3-5. Iar Pavel, era un fel de Dracula de-al nostru cu crestinii. Apoi verific daca Dumnezeu e de incredere, e credincios in ceea ce spune sau face si gasesc in Romani 3:3 si in 1 Tesaloniceni 5:24 despre credinciosia Lui.
Dar pot sa am propriile mele experiente, propriile mele minuni ... nici pe mine nu ma cred?
Credinta, indoielile, framanatarile, intrebarile imi sunt determinate de trecutul meu, de mediul unde am crescut, de mediul unde traiesc ... credinta nu e un bun stangnant, nu e un lingou de aur nedeteriorabil, neperisabil. Credinta creste si neperceptibil indoielile se transforma in realitati crezute, confirmate ce zidesc putin cate putin.
Uneori ii invidiez pe cei ce nu isi bat capul cu intrebari, nu despica firul in miliarde, efectiv cred si merg mai departe. L-am tot intrebat pe Dumnezeu de ce m-a facut pe mine atata de intrebacioasa, curioasa ... dar eu nu sunt unii, eu nu sunt tu si tu nu esti eu, sunt diferita de toti, sunt unica. Nu simt la fel ca altul/alta cum nici altul/alta nu simte ca mine, ce ma afecteaza pe mine, pe altul/alta lasa rece si invers.
Descoperirea Lui Dumnezeu e ca o aventura. Insa ca sa inceapa, e nevoie de primul pas. E nevoie sa vreau sa am raspunsuri la intrebari, framantari ...

"razbunarea noastra este sa traim"

Cam orice documentar ce a fost la TV sau l-am gasit eu pe internet despre evrei am urmarit. Si asta inca de cand au inceput sa apara la TV filmele din lagare. Dupa primele, nu mai putea dormi noaptea - erau cele din lagar ... Sunt intrebata de ce ma uit la ele daca ma framant atata dupa. De ce? Simplu. Pentru ca inima mea bate intr-un mod ciudat cu evreii ... nu am acte sa dovedesc dar se pare ca cu cateva generatii in urma ar fi existat evrei in spita noastra genealogica, insa ... cand am intrebat bunicii am primit numai raspunsuri evazive - nu stiu de ce chiar si la timpul acela, iar cand am insistat ca am putea merge la arhiva mi s-a spus ca ... a ars tot, cu greu s-au facut actele dupa razboi. Nu voi putea afla nimic.
Imi place sa citesc din povestile lor cu talc, din vorbele lor ce ma lasa cu gura cascata, din modul lor de a-si aranja comunitatea, viata, din a-si trai viata ...
Am vazut un film despre evrei ucisi dupa pogrom ... actiunea incepe in 1941. Il recomand celor dornici de istorie, celor ce vor sa vada o poveste nemediatizata ca "Lista lui Schindler" insa la fel de impresionanta. Trei frati, ce si-au gasit parintii ucisi in fata casei si pe cel mic ascuns intr-un soi de beci, salveaza 1200 de evrei ...din cele patru milioane numai din Rusia ce erau condamnate la moarte.
Filmul se numeste Defiance. Am gasit un trailer despre el, dar il prezinta cam siropos ... si, nu e deloc ...
E insa o lectie de istorie, de viata, de bunatate in conditii de supravietuire, si povesti de dragoste insa cu bun simt - daca n-ar fi atata razboi, s-ar putea uita si copiii.

ma simt de-atatea ori ca el ...

Va rog sa vizionati filmuletul ... http://www.flixxy.com/bear-animal-nature-film.htm
sau pe youtube


L-am gasit pe blog la Rodica (http://rodicabotan.blogspot.com) ... si mi-au dat lacrimile - ce ti-i si cu fetele astea - fugind odata cu ursul. Dar ... de cate ori, nu alerg disperata la fel ca el si uit ca Dumnezeu e in preajma. Cand strig, El aude si ma scapa. Cum sa nu il iubesc?

doleante ... ciudate ..

Unul dintre prietenii mei raspunde la numele de Brasil ;).

framant de zor ... idei

"Cella draga, uita-te la mine ca sunt batran si ... stiu ce spun. Dumnezeu nu exista. Eu nu L-am vazut, nici cunoscut. Oamenii destepti stiu ca El nu exista. Nu te uita la ce cred parintii si bunicii tai. Bunicii de pe mama au alergat la El cand era sa le moara cel mai mare dintre copii - si pentru ca a scapat vie, ei au crezut ca Dumnezeu a facut asta si s-au dus la pocaiti. Iar bunicii de pe tata, el era un om de treaba si muncitor, bunica-ta o femeie la locul ei, au avut greutati, jumatate din copiii le-au murit de mici si s-au luptat cu saracia si s-au agatat de Dumenzeu. La ce le-a folosit? Nu au ajuns niciodata bogati, nici oameni mari. Eu am renuntat la Dumnezeu cand a murit mama si ma uitam la tata care avea numai un picior si noi, eram cativa copiii acasa. Daca Dumnezeu exista nu putea ingadui asa ceva, dar el nu exista .... Numa cei asa mai prosti, mai slabi de inger, mai labili emotional se agata de El. Unii sunt oameni in toata firea insa au momente de cadere si ... atunci se agata de El."
Ma uitam la cel ce imi spunea toate astea, stiam ce functie avusese, stiam ce ispravi facuse cand era in serviciu ... stiam cat de mult tine la mine, la bunicii mei de pe mama care il crescusera dupa ce mama lui murise, stiam cat de mult tine la mama si cat de des venea la noi acasa, unde se simtea atata de bine ... mereu spunea ca prefera sa vina la noi decat sa mearga in alta parte ...
Pai cum se simtea bine la noi cand pe ai mei ii considera labili, prosti?
La scoala, am invatat ca exista numai ce poate fi dovedit stiintific, iar Dumnezeu nu poate fi dovedit stiintific ca exista. Dar, nu pot sa nu ma intreb ... ar trebui sa aibe o bucatica din Dumnezeu ca sa il analizeze fizic, chimic, biologic, geologic, nu? Si daca nu L-au analizat, au dedus ca nu exista?
Daca cineva vrea, poate dovedi stiintific ca eu nu exist, si totusi ... eu exist si sunt destul de umana.
Adica numai ce poarta stampila stiintei exista? Nu eu decid, stiintific sau nu ca Dumnezeu exista sau nu, ca exista daca vreau eu sau nu.
Dar, de ce atata de incapataneaza unii ca nu exista? Pai, daca El exista ... urmeaza o zi a judecatii pe care ei nu si-o doresc, fara Dumnezeu isi pot trai viata cum vor ei, efectiv cum vor ei. Dar, imi place ce spune C.S. Lewis ca Dumnezeu ne-a creat sa tanjim dupa El, sa ne straduim sa Il gasim.
Stiinta are limitele ei, filosofia pe ale ei, eu pe ale mele, fiecare pe ale lui ... atunci cum pot eu minte limitata, sa spun ca El cel ce nu are limite, ca nu exista numai pentru ca eu nu il pot cuprinde si intelege pe deplin?
Care este sensul vietii mele din punct de vedere stiintitfic? De ce am aparut eu pe pamant din punct de vedere stiintific?
Cred in El prin credinta, cred in El pentru ca am vazut si simtit minunile Lui, dragostea Lui, existenta Lui, mila Lui ...

sus in deal ... e-o casa

Eram acasa (clasa a II-a sau a III-a), si pe drum trecea un vecin (Danut)fredonand "Sus in deal e-o casa". Baiatul asta ramasese orfan de tata si avea apucaturi de golanas. El nu stia ca mama era acasa si plivea o leasa in gradina din fata casei. Danut isi fredona melodia pe langa gardul nostru cand o aud pe mama ca sare ca arsa: "Iti trebuie mandra? Fetii mele ii canti? Ea nu-i mandra ta si sa pleci acu de la poarta mea".
Saracu Danut a inceput sa se balbaie ca el canta, ca nu stia ca mama e acasa. Atata i-a trebuit mamii ca mai tare s-a luat de el.
Am iesit sa ii iau apararea lui Danut. "Mama, chiar nu are nici o vina. Omul mergea pe drum si canta." La care mama rosie si suparata imi spune: "prin fata casei mele sa nu cante".
Mie imi ieseau ochii din orbite. "Mama, da e drum public. Fiecare face ce vrea, canta ce vrea." Pe mama, dintr-o data o pufneste rasul de toata situatia si imi explica ca: a vrut sa ii explice oarecum lui Danut ca fata ei nu-i "mandra" si sa fluiere la alta poarta.
De fiecare data cand ascult melodia asta, nu pot sa nu o asociez cu mersul intepat al lui Danut dupa discutia cu mama si fata mamei dupa ce el era destul de departe ca sa poata auzi discutia noastra.
Dar nu pot uita cand intr-o seara parintii mei intarziasera de la munca si a venit Danut sa aduca ceva, cred ca fusese la peste. Nu stiu daca eram la scoala si el era cu vreo 5 ani mai mare. M-a intrebat daca avem ceva de mancare si i-am spus ca nu. M-a intrebat daca avem cartofi, i-am zis ca da si m-a trimis sa aduc si ... tin minte ca s-a asezat cu mine pe prispa si m-a invatat sa curat cartofi, si sa nu tai multa coaja ca sa fac economie, apoi sa ii spal bine cu multa apa si sa ii tai. Insa mainile mele erau mici, putere ... mai deloc, asa ca a luat fundul de zarzavat si am luat un scaun si asa am luat prima lectie de "bucatareasa".

idei framantate

As vrea sa pot demonstra oricui dar in primul rand mie ca am stat la masa cu Isus, ca am mancat din aceeasi bucata de peste dupa inviere (Luca 24:42), ca la fel ca Toma i-am atins cicatricile, mi-ar placea ca si credinta mea in Dumnezeu sa fie logica asa cum 2 si cu 2 fac 4 si ca 4 e un numar intreg si e mai mare ca doi, insa nu pot.
Am crezut ca Dumnezeu exista cand am strigat disperata: "Scapa-ma". Socata a trebuit sa imi reconsider ideile mele de adolescent innebunit dupa independenta, sa recunosc ca El e real. Nu am crezut in Dumnezeu cand eram intr-un hamac prins intre doi babanieri pe o plaja linistita, am crezut in El cand pericolul era iminent, am strigat la El si a raspuns instant. Socant de instant. Cochetam cu ideile ateiste, evolutioniste ... insa totul a fost dat peste cap cand El a raspuns.
Si pentru ca imi place sa fiu logica, m-am impotmolit facand credinta logica, daca ma rog, acu El raspunde, daca fac o fapta buna si El ma va recompensa, daca eu citesc, El imi va trimite .... nu stiu ce idei crete mai aveam eu ... Vedeam credinta ca pe un troc cu Dumnezeu, eram ca intr-o afacere.
Imi venea sa rad in hohote cand auzeam pe unii ce spun cum Il iubesc ei pe Dumnezeu si imi ziceam: hai sa fim seriosi, Dumnezeu e real, am vazut asta pe propria piele. Insa sa Il iubesti asa de parca ai fi indragostit ... e prea de domeniul fantasticului. Si, apoi pe un om, il iubesti e langa tine, te enerveaza, ii mai zici una, il observi ... cum sa faci asta cu Dumnezeu?
Curioasa din fire am citit tot ce aparea, unele erau prostii insa multe erau si carti bune ... povesti ale unora ce au incredere in Dumnezeu, ce povestesc cu El despre orice, se consulta cu El, isi iau perioade de timp ca sa stea numai cu El sa il cunoasca ... wow, ce interesant ... si? L-au cunoscut? Ei spun ca Da. Ca viata li s-a schimbat. Bineineteles ca m-am apucat de cautat informatii despre vietile lor scrise de altii ... si da, viata lor se schimbase ....
Dar, eu aveam dubiile mele, ideile mele despre El asta insemna ca nu mai am credinta? Asta insemna ca m-am pierdut undeva pe drum? Si toate promisiunile ce le face El si le tine? M-a incantat ideea sa probez ce spune El (Maleahi 3:10) si bineinteles ca m-am apucat de probat. Prima data am zis ca e ... intamplare, insa cand ... intamplarile se adevereau una dupa alta a trebuit sa recunosc ca El isi tine promisiunile.
Tot cautand si cercetand despre El, oamenii astia spuneau de dragostea Lui si ... nu ii intelegeam deloc. Dar acum stiam ca exista, ca isi tine promisiunile, ca e langa mine si ... imi placea ideea ca e langa mine - asta insemna ca sunt protejata ... dar iubita? Ca El se comporta cu mine ca un indragostit? Oamenii astia au probleme emotionale, sigur. Insa biografiile lor vorbesc de oameni cu caractere puternice nicidecum de papa lapte.
Cand insa am citit provocarea sa Il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca si sa imi las mintea sa accepte ideea de dragoste din partea Lui Dumnezeu ... am ramas socata. Ce treaba are mintea cu dragostea, inima e cu dragostea, mintea cu logica. Ce treaba are una cu alta. Inimii mele ii placea de Dumnezeu ca o iubeste dar mintea mea nu concepea dragostea asta ...
Nu stiu sa explic in cuvinte dragostea Lui cum nu stiu sa explic cum e sa fii indragostit sau fericit ... e o stare ce te cuprinde, mai am indoielile si dubiile mele insa stiu ca ma iubeste, stiu ca e aici cu mine, ca sunt a Lui pentru ca Isus Hristos a murit si inviat pentru mine, ca ma asteapta o casa in cer si o vesnicie cu El. Nu stiu sa spun cum va fi acolo, ce voi face, ce voi manca, purta, ...
E nevoie de credinta ca sa crezi ca Dumnezeu exista, ca Isus Hristos e Fiul Sau si ca Duhul Sfant e in mine. Dar e nevoie de credinta sa nu crezi toate astea. Orice as alege e nevoie de credinta. Indoieli am si daca cred si daca nu cred. Dar, prefer si am ales sa cred ca exista si asta mi-a schimbat viata si sunt intr-o continua schimbare si aventura ....

veveritele: dormi.....?

torn oceanul in groapa ....

Augustin are o poveste despre una din plimbarile lui pe o plaja. In una din zile, intalneste un copil ce sapase o groapa si se plimba intre groapa si ocean ducand apa in causul palmelor si turnand-o in groapa lui mica. L-a intrebat ce face, iar acesta senin ii raspunde ca vrea sa toarne oceanul in groapa lui.
Pare comic insa ... la fel sunt si eu raportat la Dumnezeu.
Am citit, studiat despre El ca e fara inceput si fara sfarsit, de necuprins si totusi am nebunul gand de a-L cunoaste in totalitate, de a nu ramane nimic necercetat despre El. Nu am vazut jungla din Peru, cea recent descoperita, nu am vazut stepa din Siberia, nu am vazut plajele din Hawai cu ochii mei, adica pe viu. Am vazut la televizor sau pe internet si unii care au fost si-au postat fotografii. Pot sa ii cred sau nu, pot sa cred ca au avut un decor in spate si ei numai si-au facut fotografiile, pot sa cred ca bronzul il au de acolo sau pot sa cred ca au fost la solar.
Cineva imi povesteste despre frumusetea si romantismul stelelor in timp ce noi savuram o cafea intr-un local, si afara e o arsita de numai, si am nevoie de ochelari de soare inchisi ca sa imi protejeze ochii de lumina puternica. Pot sa ma uit intr-un ochi la acea persoana si sa vad o cale sigura de a fugi, pentru ca il cred dus cu capul sau ... pot astepta sa vina noaptea ca sa vad si eu stelele. Ele sunt pe cer si ziua, nu dispar insa eu am nevoie de intuneric ca sa le vad.
Fiind intrebacioasa de fel, mi-am pus tot felul de intrebari si am fost frustrata cand am incercat sa vorbesc cu cineva despre ele. Unii nu se indoiesc de nimic, parca totul le e pus pe tava, sunt siguri de ceea ce stiu ei, nu se indoiesc de nimic ... unii nu sunt prea clari de ceea ce cred insa sunt siguri pe ei. Dar, eu am intrebari si indoilei si ma lupt cu ele si vreau sa aflu raspunsuri ...
Imi place mesajul Evangheliei, m-a incantat, am acceptat sa fiu iubita de Dumnezeu insa am inceput sa ma intreb: merit, pierd dragostea Lui, cand voi calca pe bec ma va arunca in timp si spatiu, cand va descoperi ca is vai de steluta mea ... ma va abandona, ii va mai placea de mine daca imi pun atatea intrebari?
Incet, incet tot citind, studiind, tot intrebandu-l, unele din indoieli au devenit certitudini, cu unele lucruri inca ma lupt ... insa cand am descoperit ca de fapt mai sunt si altii ce au intrebari, indoieli ... m-am simtit atata de bine ...
Nu sunt masura lucrurilor, nu am raspuns la tot si toate, mintea mea limitata nu il poate percepe pe Dumnezeu in intregime, in totalitate insa Dumnezeu se reveleaza atata cat poate mintea mea la momentul acesta sa duca, sa perceapa, sa inteleaga ...
si se tot minuneaza de ceea ce percepe ....

un "Da" spus .. altfel

Cine stie ce-om mai vedea ...

vreau sa fiu inteleapta

Eu vreau sa fiu o urmasa a lui Solomon, in intelepciune ca nu-mi place faza cu cele 1000 de femei cu care si-a impartit viata.
Biblia spune ca sa devii intelept cand incepi sa te temi de Domnul. Adica ... sa imi fie teama ca am un Dumnezeu deasupra capului, ca nu-s eu asa de mare si tare si ca pot sa mi-o iau in freza rau de tot daca nu tin cont de El. Eh, mi-am zis. Nu e atata de greu. Exista Dumnezeu, El cu treaba Lui, eu cu a mea ... traim asa in paralel si ... eu devin inteleapta ...
Numai ca nu merge cum gandesc eu. Ok, ma tem de El, da cine-i El? Ce vrea? De unde stiu eu cum sa ma tem, de ce, ce vrea, cum vrea ...? Biblia are asa multe porunci ... trebuie sa le tin pe toate ca sa devin inteleapta? Nu era vorba numa de una? Adica, sa ma tem?
Si ... cum adica sa dau zeciuiala din banii mei. Pai, doar am muncit pentru ei. N-am fost eu la lucru, nu am transpirat eu pentru banii astia? ... Si cu ei ... n-or fi ei multi insa as putea sa imi iau eu un parfum sau o geanta sau ... cine stie ce mofturi de care nu imi ajung banii ...
Daca nu dau zeciuiala il fur, jafuiesc pe Dumnezeu? (Maleahi 3:8). Pai, ...adica sunt hoata? Dar ... Doamne, uite eu vreau sa devin inteleapta si Tu stii ca mi-am propus sa ma tem de Tine, sa ne cunoastem, sa vorbim ... dar cum poti sa spui ca sunt hoata? Daca eu nu dau cei 10 la suta, nici Tu nu imi dai ... mai multe? Pai ... dar, nu e corect. Dar hai Doamne, zi si Tu ... altii de care zici Tu, de ce nu merg la munca asa ca mine, .... sunt bolnavi? Aaah ... nu stiam ... Si zonele unde traiesc sunt sarace .... Dar, de ce nu ii muti? Stii, Tu ai putea impinge bucata aia de pamant si sa o muti langa o tara bogata si uite asa se rezolva problema. Nu-i asa ca acu esti mandru de mine? Eu raman cu banii si ei isi imbunatatesc situatia.
Mereu si mereu incerc sa ma targuiesc cu Dumnezeu. Daca nu-mi merge, incep sa devin miloaga, dar hai Doamne, ... si argumentez, ma lamentez ...
Apoi nu e asa captivant sa citesc Biblia. Doamne, uite si Tu cate carti faine sunt ... e drept ca intri in librarii si gasesti tot felul de carti, da ... mare parte sunt un fel de manuale sexuale ... dar, vezi Tu asta e vremea in care traim, trebuie sa ne documentam, nu? Si reviste cu fotografii explicite si au si cd sau dvd ... ii vezi pe adolescenti ghiontindu-se si prefacandu-se seriosi, sau cate un barbat ce se codeste daca sa se aseze sau nu sa isi satisfaca curiozitatea ....
Masinile nu se vand daca nu au cate o femeie mai mult dezbracata langa ele, ciocolata daca are si cuvantul sex langa denumirea ei, e mai apetisanta, parfumurile pline de erotism ... sunt mai scumpe si ... mai bune ... apoi hainele ... de atata vreme ni s-a tot spus de incalzirea globala asa ca noi ne pregateam sa ne imbracam ca Eva inainte de cadere, nororc ca iarna asta ne-a cam inghetat maduva in oase si a trebuit sa cautam pe la bunici haine sa ne imbracam ... Si Doamne, Tu esti vinovat ca i-ai facut pe barbati mai slabi asa cand se uita la femei ...
Si ... despre ce activitati de binefacere zici Tu? Pai .. si meciurile, concertele, concursurile, telenovelele mele ... cand sa le vad? Da, e program de biserica, dar cu ce sunt eu vinovata ca astia au schimbat grila de programe si telenovela mea e tocmai cand e programul de biserica si ... astia de acolo nu-s intelegatori deloc ... sa schimbe si ei programul in functie de grila telenovelelor preferate, a meciurilor echipei mele favorite ...
Sa merg sa ii ajut pe altii ... sa ii iubesc, sa vorbesc cu Tine ... dar cand Doamne? Tu vezi ce ocupata sunt ... si eu sunt draguta, si evit sa fiu aratata cu degetul si ... chiar sunt o persoana buna ... dar si Tu ai pus niste standarde atata de inalte ... la care trebuie munca, trebuie sa ma schimb, nu poti sa imi dai intelepciunea si gata?
Cand incep sa vad in Tine mai mult decat un Tirann cosmic, un batran neputincios, unul ce ai cam pierdut controlul lumiii si incep sa Te cunosc, sa vorbesc cu Tine, sa te iubesc, sa dau din ce am bazandu-ma pe Tine, sa ajut, sa devin vulnerabila incep sa ma schimb, si nu ma schimb eu asa ca am devenit Sfanta Cella ci tot Tu esti cel ce ma schimbi pentru ca Tu de fapt locuiesti in mine ... si nu mai vreau sa devin inteleapta ca sa fiu eu mareata, mare si tare si pe deasupra faimoasa si daca venea si bogatia la pachet era mai mult decat perfect ci am inceput sa vreau sa iubesc ca Tine, sa vad lumea si oamenii cu alti ochi ... si cunoscandu-Te a inceput sa imi placa de Tine, cu Tine ... iar despre legi, chiar nu sunt imposibile ca nu stiu cum ai facut Tu ca ... le-ai facut cu o logica si vad ca sunt bune pentru viata asta ....
Nu mai vreau intelepciune pentru celebritate, vreau sa te cunosc pe Tine fara sa mai urmaresc vreun profit, vreun favor, vreo onoare, recompensa ...

premiuuuuu

Kati mi-a scris aseara ca imi face un cadou, uuuu ce bine e sa primesti cadouri. Kati draga, multam frumos si ... nu e frumos sa pui conditii, stii nu? Cum adica sa il impart si altora? Pai, ori e un cadou pentru mine ori nu? Stiu ca te va distra cand vei citi si ... ca sa vezi ca nu-s asa egoista ... o sa il dau cu drag, cu mare drag mai departe la urmatorii:


Rodica
A.Dame
Kati
Denisia
Anca
Lia
Luminita
Chris
LeeDee
Kis
Marcela
Ligia

Se pare ca regulamentul cere următoarele reguli:
- să posteze premiul pe blogul personal,
- să-l dăruiescă celor 12 prieteni aleşi,
- să afişeze link-ul blogului lor,
- să-l anunţe printr-un comentariu pe blogul lor,
- să scrie din partea cui a primit premiul.

o melodie de suflet

Stie cineva unde as putea gasi partitura?

zidesc sau daram?

Nu esti buna de nimic, nu esti desteapta, nu esti frumoasa, nu esti in stare sa duci nimic la bun sfarsit, nu ai voce muzicala, nici macar ureche muzicala, esti rea, nesimtita, nu esti in stare sa iubesti, te comporti ca o curva, ... si lista continua si e lunga ...
Citesc, aud si ar trebui sa cred ca numai lucrurile ce ne ating ne lovesc, dar cuvintele nu ... ca sunt doar cuvinte ... dar ce lasa in urma lor? Rani adanci, mai adanci decat imi pot inchipui ... uneori nevindecabile ... .E ca si cum cineva arunca un bulgaras de zapada de sus de pe varful muntelui ... inspre mine. Ce va ajunge jos? O avalansa ....
Zambetul dispare incet, incet. Apar cocosatii. La unii kilogramele cresc sau scad. Increderea in sine e de domeniul povestii ... Carapacea se intareste din zi in zi ... Zidurile se inalta cu o viteza uimitoare ....
Stiu ce se intampla cu mine cand imi primesc "portia" de complimente, stiu cum reactionez, de fiecare data doare mai tare si cicatricea e mai urata ...
Vorbesc - e un dar ce l-am primit si ... nu pot sa nu ma intreb: ce efect au cuvintele mele? Cat din ele incurajeaza, zidesc? Dar, cat din ele sunt cu barfa (alba sau neagra), rautate, critica, nemultumire, jignire, ... imi arunc amaraciunea peste altii ... si nici macar nu-mi pasa ce efect are ...
Sunt experta la demolare ... folosesc barosul, picamarul, ciocanul ... tot ce vreau eu, nu e nevoie de grija, de atentie, de echilibru, de conditii de mediu ... dar ca sa zidesc?
Ce cuvinte folosesc? Cat din ele zidesc, ajuta la cresterea celuilalt? Cat din ele darama? Ce-i in inima mea cand potopul de invective arde tot?
Doamne, ... imi dau seama ca inima mi-i bolnava de emite astfel de ganduri, cuvinte, emotii, de aceea Te rog sa o vindeci Tu, lucreaza Tu te rog, pune alifie, antibiotice pentru ranile ce supureaza, taie, coase, extrage tumori maligne sau de care or mai fi ... Prefer sa doara pentru ca sunt in operatii facute de Tine... decat ocupata cu demolarea mea sau altora ...

cica azi e 8 martie 2010

Am primit permisiunea sa postez felicitarea si ... multumesc frumos celei ce a trimis-o ;).

singurul cadou ce ti-l pot da azi, de ziua ta

O zi binecuvantata tututor mamelor, bunicelor, viitoarelor mame, celor ce au ales sa nu se casatoreasca, celor ce asteapta sa se casatoreasca, fetelor, fetitelor ... dar si tutoror barbatilor si baietilor din vietile noastre ... ziua de azi ar fi mai trista si cam anosta fara ei, trebuie sa recunoastem.

mai bine simpli ....

Cand l-am vazut pe Adi Gliga prima data, nu mi-a placut, prea semana a emo, prea fitos, prea ... . Dar trecand de fite, mi-am zis sa ascult si ce canta iar soocul a fost ... mare.

ce ti-i si cu dorintele astea ....

si ea si el ... asteapta ...





fara cuvinte ....

smulg bururieni deci, opriti soarele ...

Sa n-apuna soarele peste mania voastra (Efes.4:26)
Citeam azi ca mania e ca o buruiana ce "ajuta" alti lastari sa creasca: pica, amaraciunea, resentimentele, dusmania ... si altele.
Pavel nu sfatuieste, stii Cella stiu ca e greu sa treci peste asta, dar ar fi mai bine ... el scrie clar si concis: iarta pana apune soarele.
As vrea sa ma targui cu el. Dar tu habar nu ai cum ma simt, dar ... inca nu am analizat tot, dar ... celalalt ... ?
Cella, soarele ... apune!
Nu, .... opreste soarele pentru ca inca mai am amaraciune, mai port amaraciune chiar daca am crezut ca am iertat sau uitat ...
Opriti soarele ... !!! Vreau sa iert ... vreau sa iert ...

De ziua ta!

Nu-i ziua mea ... dar e o zi cu amintiri "tari" pentru mine.

Si o dedic pentru Lia http://angelzori.wordpress.com/ si Luminita http://luminitaciuciumis.blogspot.com/ ...

"eu te-am facut, eu te-omor"

Vecinii mei au lasat casa celui mai mare dintre baieti si s-au mutat cu cateva case mai in jos; acesta s-a casatorit si avrea vreo trei copii, doi baieti si-o fata - acum nu stiu daca mai are altul. Insa cand baietii erau indeajuns de marisori ca sa inteleaga ceva, maica-sa ii certa si ii certa tare. Certat, inseamna ca tipa, si judecata o stiau si vecinii de la a treia casa.
Eram acasa si la un moment dat o aud pe vecina tipand la copiii: "ma, tu auzi ce spun? Te omor. Ma auzi? Te omor. Eu te-am facut, eu te omor". Stateam in fata casei ca paralizata ... Doamne ... femeia asta gandeste ce spune? Sunt niste copii, probabil se murdarisera, probabil facusera ei ceva ... de era maica-sa nervoasa ...
Vine mama si ma gaseste palida, ma intreaba ce am si o rog sa mearga la vecina si sa ii spuna sa nu mai tipe asa la copii si mai ales sa nu le spuna asa.Eu deja credeam ca ii omoara, ca vine Politia, ca ... circul va fi mare. Mama s-a uitat la mine nevenindu-i sa creada ca sunt atata de afectata si o striga pe vecina la gard si ii spune ca eu m-am speriat de ce am auzit. Vecina ma asigura ca nu ii omoara si incepe sa rada, apar copiii care se distrau de sperietura mea ... banuiesc ca ei stiau povestea asta .... Iar saraca vecina incepe sa imi spuna ca uneori o scot din toti pepenii, ca nu asculta, ca nu isi tin hainele curate, ca ....
Ce sa ii spun ca sunt doar niste copiii - imediat aud replica tu nu ai copiii asa ca ... taci si nu da sfaturi. ... Oare de ce era nervoasa vecina pana la urma?
Dar eu de ce ma enervez? Pe cine imi vars mania? Cum o fac? Daca nu o exteriorizez imi mananc ficatul pe paine cu garnitura de resentimente?
Dar cand ma enervez pe Dumnezeu? Il pun frumusel in boxa acuzatilor si incep discursul interminabil inspirat din stirile de la ora cinci - sau oricare alta ora mai nou. Dumnezeu e vinovat ca ploua, ninge, e prea cald, bate vantul, cineva s-a uitat urat la mine, s-au scumpit toate, reactionez prea repede sau prea incet, ca nu-s miss univers, ca nu-s copia lui Einstein, Mozart, Michelangelo, Eminescu, Dumas, Creanga, Felicia Filip, Irina Loghin ... si altii, adica toate talentele astea adunate in mine. E vinovat de tsunami, cutremure, inundatii, alunecari de teren, explozii, catastrofe naturale, dar si de crimele infioratoare, violurile ce te fac sa te duci pe Luna, atrocitatile ce dau cosmaruri numai auzindu-le. Toate astea induc ideea ca Dumnezeu a pierdut controlul, ca a imbatranit, ca nu ii pasa, ca se joaca cu noi ca soarecele cu pisica sau ca urla la noi, "Eu te-am facut, eu te omor".
Nu Il vad, nu Il simt, nu Il aud, nu face cum spun eu - deci e jale cu El, si-a pierdut abilitatile ... sunt nervoasa pe El, il ignor, nici nu vreau sa stiu de El.
Uit un lucru simplu - eu nu Creator si creatura, El e creatorul.
Am fost in ateliere de olarit insa nu am vazut nici o oala cu careia sa nu ii taca gura ... nici una ... stateau cuminti si mute in locul lor.
Recent imi spunea cineva: "Cella ce tot spui tu atata de Dumnezeu, eu i-am dat intalnire la Mall, am venit si L-am asteptat cateva ore si El nu a venit". I-am spus ca El e aici - eram tot in Mall. haaah -era un ras amar. De ce nu vine aici in fata mea sa Il vad? I-am spus ca uita ca nu el dicteaza, dar ca Dumnezeu e aici cu mine, cu tine, cu el, cu fiecare din noi .... Dar, nu voia sa auda. Daca i-am spus ca Dumnezeu ma iubeste, m-a intrebat daca am devenit amanta Lui ...
Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele. Psalmul 139: 16.
Doamne, iarta-mi nesimtirea de a te lua la intrebari nebune, iarta-ma ca as vrea sa imi indeplinesti toate dorintele si daca se poate ... instant. Iarta-ma ca uit ca Tu esti Creatorul, ca ma bazez doar pe simturile mele si vreau sa Te vad, simt, aud ...
Te invinovatesc de orice cand confortul meu e clintit si ... orgoliul ranit, mandria pusa jos ...
Cu ochii astia nu pot sa Te vad fizic insa pot sa vad si sa detectez semnele Tale de dragoste, dar cu inima asta pot sa Te simt, pot sa simt dragostea Ta, pot sa "aud" ce imi spui ... daca vreau sa aud ... Nu te joci cu mine de-a soarecele si pisica, sau "Eu te-am facut, eu te omor" ... orice detaliu din viata mea il stii, esti atent la el, ai grija sa nu intreaca nimeni masura, ... dar crapi pamantul in fata mea ca sa ma ingrozesc, sa nu uit cat de mica si trecatoare sunt ....
Si da, uneori nu Te simt, nu te vad, nu Te aud ... dar stiu ca ma iubesti dincolo de simtiri, sentimente, vorbe, cuvinte, ganduri ...

nervi ....

Nu stiu daca ma pot considera o persoana rabdatoare ... am momente cand ma mir de mine insa am si momente cand explodez.
Cand eram copii, mama in fiecare iarna se apuca de facut cuverturi, pulovere, carpete, mileuri, fete de masa - trebuia sa apara de nu stiu unde vreun model nou ... Toate frumoase pana cand noi copiii, trebuia sa depanam sculele cu lana, ata de urzeala, macrame, penea (nu stiu cum se scrie corect, nu am gasit nici in dex - insa asa se pronunta). Daca Sorin era acasa, unul tinea sculul in maini si celalalt facea ghemul, daca nu, iti luai doua scaune, si ... la depanat.
Mama, pot sa ma duc afara la sanie? Ai terminat de depanat? Nu. Ei, cand termini te duci. Mama, dar asta e atata de mare ... si nu inteleg ce iti trebuie atatea cuverturi, si de ce vrei sa faci si modelul asta? De multe ori trebuia sa ne inghitim comentariile ca mai erau femei cu care sa lucreze mama si ... atata ne trebuia sa comentam mai mult decat trebuie. Si, depanam ... Dar sculele, de la vopsit, intarit vopseaua, clatit si tot procesul ... se innodau si uneori tare de tot ... asa ca aveam motiv de plangere. Mama, pot sa tai sculul asta? Si eu sa fac o cuvertura sau un pulover cu noduri? Il ascunzi. Unde? ... Acolo in cuvertura, faci ceva si il ascunzi ... . Nu, nu tai. Iti iei un ac mare si incerci sa vezi unde e innodat si incerci sa rezolvi problema ... N-aveam de ales, oricat as fi vrut ...
Mai erau femei ce uitau ca au casa si uneori ne era foame si ... ele parca chiar voiau sa doarma la noi asa ca ... ma apucat de maturat, scuturat, dadeam radio mai tare - macar sa nu se auda intre ele, tranteam usile, ma bateam cu Sorin ca sa facem galagie ... mama se supara pe noi, desi stia ca intentionat faceam asta ca sa plece oamenii la casele lor.
Apoi ... cand un baiat ce imi facea curte si isi facuse program sa vina cam seara de seara in vizita netinand cont ca eu aveam de invatat, aveam examene si lucrari de predat. Am suportat eu cateva seri, apoi o chemam pe cumnata mea, eu imi luam cartile si plecam in alta camera, dar copii se apucau de plans si ... trebuiau alaptati ... asa ca o rechemam pe cumnata si eu ma duceam sa imi intretin musafirul ... pana cand intr-o zi i-am spus: stii, omul vine, sta oleaca, mai discuta dar MAI PLEACA. El se prapadea de ras iar eu ... am ramas socata ca el nu se simtea de nici o culoare ... I-am spus fratelui meu sa ii spuna el, ca daca ma lasa pe mine ... n-o sa le mai calce pragul.
Sunt in proces de deparazitare, pentru unii ideile astea par de neconceput, nonsens insa ... lipsa de rabdare inseamna absenta rabdarii sau probleme la capitolul rabdare. Si unul din semnele prezentei Duhului Sfant in viata mea ar trebui sa fie rabdarea ... dar acest capitol lasa de dorit ... devin iritata si imi revars iritarea pe altii ...
Opt zile fara internet si telefon. In zilele astea am tot sunat la compania provider sa le reamintesc ca e un serviciu pe care il platesc, asa ca ieri dupa ce au reparat firele am sunat sa le cer nefacturarea serviciului pentru zilele in care nu am avut parte de serviciile lor. Mi-a raspuns o doamna ofensata de tupeul meu, ca sunt in nu stiu ce oferta cu reducere ... cum sa mai cer si neplata?
Imi pierd rabdarea cand comoditarea mi-i afectata, cand cineva nu isi respecta cuvantul, cand unii chiar se baga in viata mea ... asa ca musca-n lapte, cand ... nu stiu ce mai am ... devin irascibila din varii motive ... si normal ca ma scuz dand vina pe temperament desi stiu ca asta e scuza prostului si stiu clar ca vina imi apartine in totalitate pentru lipsa de rabdare, pentru ca nu mustarul meu sare repede ...
Un lucru e clar ... e de lucru in mine, cu mine, cu nervii, rabdarea ...
Doamne, oare era fain daca nu aveam nervi? Nu vorbesc de aia de la dinti ci de aia care se infierbanta repede ...

Un vierme mic ….

Mi-i greu sa inteleg un verset. Cum adica “maniati-va si nu pacatuiti”? Pai daca m-am maniat, m-am maniat si … chiar de nu zic nimic … cu siguranta nu vrea nimeni sa stie ce-i in capul meu …
Am o deplina admiratie fata de cei ce sunt calmi, parca nimic nu ii scoate din sarite, nimic nu ii infurie, nu ii deranjeaza nimic, nuiI vezi in viteza, nuiI vezi urland, nu-i vezi ridicand o spranceana ce iti da semnalul de: sterge-o cat mai poti. Din ce aluat is astia facuti?
Nu urlu si nici nu tip insa ma infurii, arunc sageti aprinse din priviri, sau cuvinte taioase … si-mi pare rau, si-apoi mai rau e ca trebuie sa iti ceri iertare, sa dai explicatii … Dar, de la ce m-am infuriat? De la mai nimic sau … uneori am motiv … insa asta arata ca temperamental meu vulcanic inca are de lucru … ca stapanirea de sine – una din roadele Duhului Sfant inca pare o necunoscuta …
Dar nu numai cand imi sare tandura sunt in lipsa de stapanire de sine. Sunt o gurmanda, nu o pofticioasa, si am o slabiciune la dulciuri, e jale cu mine. Pot descrie in detaliu cum as pregati o mancare … ce si cum as asorta-o …. Si n-as manca mult … ca ma satur numai pregatind-o. Dar cand am acel fel de mancare in fata mea, toate simturile sunt focalizate pe bucatica aia de mancare.
Uneori trec pe langa o cofetarie – am eu una anume si arunc un ochi sa vad daca au ce imi place mie – si au … si trebuie sa imi iau o prajitura – cam jumatate mananc insa e atata de buuuuunaaaa….
Nu ma leg de carti, ca o consider o pofta buna si apoi imi iau carti bune – deci pe asta mi-o iert.
Dar ma leg de cumparaturile facute sub impulsul momentului. Am avut un telefon bun si nu mai aud la el, asa ca am trecut pe unul … mai rudimentar. Nu cred ca e data cand intru in Mall sa nu verific ce preturi la telefoane sunt, sa nu gandesc ce si cum sa fac sa il schimb pe asta, nu am atatia bani sa ii dau si … mi-as baga gatul in datorii de parca mi-I mintea amneziata si criza e ceva de domeniul povestiii … dar cu un telefon bun … as fi si eu asa … la nivelul meu, de parca telefonul imi da prestanta.
Bijuteriile au fost o alta boala … pana cand am vazut niste documentare cu copii ce mor de foame in timp ce eu imi doresc nu stiu ce pietre sau … diamante … Imi plac bijuteriile insa cand am vazut ca ma domina dorinta de a avea si aia si aia ….am inceput sa lupt cu mine si n-a fost usor.
Mi-aduc aminte de o vreme cand daca vedeam Cola … banii ieseau singuri din buzunar. Pana intr-o zi cand am baut una si … am vomat si sufletul din mine … sunt mai bine de zece ani de-atunci si ma ating de Cola insa numai asa un pic, in ultima vreme mai deloc. Unii beau sucuri cu sau fara acid, unii beau “sucuri” cu alcool in diferite grade si coloratura, … e o pofta. Recent auzeam pe cineva ca ii e pofta de-un lichior … am zambit ca mi-a fost jena sa spun ca nu prea stiu ce gust are.
Pofta sub orice forma se ascunde e de fapt lipsa de stapanire de sine. La prima vedere nu par a avea pofte insa … statul la cosmetica ore intregi, la coafor, in cabinele de proba, cafea, mancare, dulciuri, bauturi, televizor, computer, muzica, imbracat cat mai modern, furie, manie, calatorii cat mai fitoase, si multe altele … ma domina, ma duc in datorii, in exces de calorii ce se aseaza pe unde nu trebuie, ce imi fac mintea leguma, ce rod in mine ca un vierme incet, incet si ma trezesc ca-s gaunoasa, goala si … bate vantul prin mine …
Imi doresc sa fiu ca Isus, imi doresc sa ma las schimbata de El si ma cred perfecta … insa punand sub lupa viata de zi cu zi, realizez ca pofta e prezenta si uneori nici nu lupt cu ea si imi satisfac micile dorinte, uneori cu costuri … deloc mici. Indeplinit azi un moft, maine altul … poimaine cateva in timp scurt o sa le vreau satisfacute pe toate indiferent de preturi, nu mai stiu sa ma controlez, nu voi mai tine cont ca nu am bani, voi imprumuta … si e pacat pentru ca ma duce la distrugerea sanatatii, mintii, inimii, relatiilor …
Sunt in proces de deparazitare …

ce ascund sub masca?

Am fost chemata de cineva sa stam de vorba si dupa ce am inceput discutia a inceput sa se uite la ceas, la scurt timp de foaia pe scaun, se grabea, avea o alta intalnire in scurt timp si nu trebuia sa intarzie. M-am simtit atata de prost … insa de cate ori nu tratez oamenii contra cronometru?
Prietenii mei stiu ca eu prefer discutiile lungi, ca nu imi plac fugarelile pe strazi, autobuze ca sa discutam ceva … dar asta cere timp. Si, in acest timp cine vorbeste? Cat ascult? Ma uit la ceas? Ma intereseaza ce spui? Dar a doua zi mai stiu ce ai spus? Ma doare? Planific intalnirile in functie de mine sau de tine? Ma implic in problema ta?
“Nu am timp” e o replica celebra. Sunt atata de ocupata, sa-mi verific agenda …. Ne-am putea intalni in trei saptamani? Cand? Pe mine ma doare acu, peste trei saptamani pot fi in mormant. Prefer sa ma duc acasa sa ma culc sau sa ma retrag in loc sa ascult pe cineva caruia ii e innecata inima in lacrimi? Fac din problema ta, problema mea? Cat? Numai daca “imi iese si mie ceva”?
Ii tratez pe toti de parca as fi eu divizata in altii? Sa gandeasca si actioneze ca mine? Dar nu cumva uit ca eu nu sunt unitatea de masura a lucrurilor?
Astazi se implinesc cinci ani de cand a murit tata. A fost o zi foarte ciudata. Dis de dimineata am avut sentimentul ca se intampla ceva, ceva ce-mi va schimba viata. Am sunat cativa prieteni si le-am spus ca azi e o zi ciudata, au inceput sa imi zica ca ma voi marita si asa mi se va schimba viata. I-am asigurat ca nu e asta, e ceva diferit.
M-am tot gandit ce poate fi? Dupa pranz pe la ora doua am inceput sa devin atata de presata de schimbarea asta ca abia respiram si am inceput sa ma rog: “Doamne, ce poate sa se intample astazi? Dar orice ar fi stiu ca esti cu mine, inteleg ca vrei sa ma anunti ca se petrece ceva dar fie ce-o fi, voi trece cu Tine prin asta. “ Am plecat acasa si asteptam musafiri, tocmai terminasem de periat mocheta, eram in genunchi langa pat cand a sunat telefonul.
“Ce faci?” “Pai, ce sa fac? Curat prin casa, astept musafiri.” “Pe cine?” Era o verisoara cu logodnicul ei. ‘Te-am sunat sa iti spun ca tata a murit.” Si a inchis.
Am sunat inapoi imediat. Ce-a facut tata? Cum sa moara? Comotie cerebrala.
Deci asta era. Asta era semnul meu de neliniste ce-mi schimba viata. I-am sunat pe prietenii mei care au ramas socati, da … asta iti schimba viata.
In ziua inmormantarii, eram la biserica unde fusese depus tata si vine o doamna – cred ca de varsta tatii, ma intreaba ce ruda sunt cu cel decedat. Nu stiam daca sa pufnesc in ras sau nu. I-am spus si in secunda doi incepe. “Din cauza ta a murit Andrei.” Ma uitam ca bleaga la ea, mutisem – se intampla rar, dar se intampla. “I-ai frant inima”.” Ma scuzati, dar eu habar nu am cine sunteti dumneavoastra, nici macar nu stiati cine sunt eu, de unde stiti dumneavoastra de ce a murit el? Pe ce anume va bazati cand faceti afirmatia asta? Habar nu aveti ce am discutat eu cu tata, ce relatie am avut noi doi, de unde deduceti ceea ce deduceti?” A balbait ceva si a plecat ….
I-am spus mamei de discutia asta si a ramas socata, stia cine e si mi-a zis ca n-o vazuse pe doamna asta de vreo 20 de ani. Dar nu intelegea care era treaba ei cu mine?
Cat de nesimtita sunt cand unii sufera? Pun intrebari ce efectiv nu isi au rostul? Nu-mi place sa merg la inmormantari, pentru ca plang si plang tare. Dar … avand destule rude si prieteni in cer, pot sa ma duc la cei ramasi aici sa le dau o imbratisare si sa plang cu ei, sa tac langa ei, sa ma rog pentru ei, sa le duc un sandwich.
Egoismul poate fi atata de mascat, atata de frumos ambalat si stilat incat greu poate fi depistat. Insa cand stau ca nesimtita si tu suferi, cand iti plange inima in tine si eu trec la Voda prin loboda desi stiu ca esti praf si pulberi, cand n-ai bani nici sa treci strada si eu mananc nu stiu ce scofeturi in fata ta cum sunt?
N-am timp, n-am bani, ajuta-ma cand am eu nevoie desi si tu esti preset de timp, nu-mi pasa cum te simti cand iti spun eu asa verde in fata ce am de zis, important e sa iti spun.
Mi-I greu sa recunosc ca nu plang cu cei ce plang, am o doza mare de conservare, mi-I greu sa recunosc ca nu imi pasa, nu ma intereseaza problema ta, atata timp cat nu ma afecteaza, e a ta; mi-I greu sa recunosc ca nu dau pentru ca m-as priva de niste placeri marunte – dar sunt ale mele, mi-I greu sa recunosc ca nu te ascult pentru ca vreau sa imi fac siesta, mi-I greu sa recunosc ca sunt nesimtita pentru ca nu ma intereseaza sentimentele tale, opinia mea, parerea mea sunt importante.

am primit un martisor ...

Iti doresc o primavara in care Domnul sa iti coloreze fiecare capitol al vietii tale si sa te bucuri de unicitatea tabloului creat!

Oana ;)

zambete si ghiocei

A venit oarecum sfioasa primavara anul acesta si ... dis de dimineata florile au inceput sa parfumeze si sa coloreze clasele, birourile, strazile ... urarile ce parca au fost tinute in seif sunt scoase acum imbracate in zambete si date mai departe ..
Citeam dimineata: Doamne, fa sa lumineze fata Ta peste noi ca sa ne intoarcem la Tine" si ma gandeam cum s-ar putea asta ...
Ma uit la florile din fata mea, colorate atata de suav, unele au si miros insa ... fata mi se lumineaza in zambet pentru ca dincolo de aparente sunt semne de dragoste din partea Tatii ... ce si-a trimis mesagerii sa si-o arate.
O primavara de poveste pentru "necunoscutii" aproape de sufletul meu: Rodica, Lia, dna Elena, Chris, Vyky (cam disparut in ultima vreme), Anca - cu retetele ei imbietoare, Ligia, Lumi si lista e luuuunga ... dar si pentru toti cei ce intra pe blog si eu nu ii stiu. Va doresc o primavara cu har, binecuvantare, pace, multumire, bucurie si dragoste.

revenire cu picioarele pe pamant

Ce frumos ar fi daca cineva ar spune despre mine ca sunt frumoasa, desteapta, isteata, plina de farmec, buna gospodina si multe alte aprecieri …
“Mama, eu sunt frumoasa?” Mama s-a uitat la mine si m-a intrebat: “ce-I cu intrebarea asta?” I-am zis ca vreau sa stiu daca sunt sau nu. Mi-a zis ca orice cioara isi lauda puiul. “Mama, asta nu e raspuns, puteai sa spui da sau nu.” “Vrei sa stii ca esti frumoasa ca sa te uiti cu dispret la altele ce tie nu ti se par frumoase? Frumusetea nu sta pe chip, intr-o forma a trupului ci sta in omul din tine, in ceea ce esti tu ca om, iar tu … mai ai de lucrat.” “Dar, esti vreodata multumita?” “Da, insa tu nu vei sti cand.”
In urma unui schimb de replici, cineva nu tocmai calm mi-a dat replica: “caderea vine in urma mandriei”. Ce? Ce a vrut sa spuna? Ce mandrie? Ce cadere? Nu imi amintesc ce am spus, despre ce era discutia insa … persoana respective astepta un pic de ascultare din partea mea nu vreo opinie plina de sine din partea mea. Dar, cum sa nu imi dau cu parerea, doar citisem si eu, nu? Asta nu ma facea superioara celor ce umblau lela toata ziua? Si apoi, pe unii nu-i prea duce mintea ….
“Multumeste pentru ca ai minte, pentru ca o poti folosi … ai primit-o, nu prin munca ta o poti folosi, da ai vrut sa citesti, iti place, insa toate astea sunt daruri ce ti s-au dat … nu te mandri cu ceva ce nu iti apartine … “
Aud de povesti a unora ce gresesc … si o fac lata tare. Ce a fost in capul lor? Aaah, eu nu sunt ca ei, eu … sunt buna, nu dau in cap la nimeni, nu fur, nu ma iau de barbatul nici uneia, nu fac nu stiu ce pacate … mari. Eu, sunt superioara … Ma scuzati … sfanta Cella e atata de dispretuitoare ca nu incape nici o unghie de atata mandrie. Ma umflu in pene de buna ce sunt, insa uit ca sunt in proces de modelare, ca Duhul lui Dumnezeu e cel ce ma schimba ca eu … sunt “pietroi pe varza”
Daca acum traiesc, umblu, vad, aud, gandesc, conexez lucrurile, am diverse abilitati, talente e pentru ca sunt daruri ce uneori le cred ca fiind meritate sau de la sine inteles sau … mi se cuvin.
Daca nu devin celebra prin “pacatele” stiute si recunoscute e pentru ca Duhul din mine munceste din greu cu mine …
Doamne, iarta-ma ca ma dau mareata, ca imi insusesc darurile de la Tine, ca ma cred desteapta pentru ca mi-am pus mintea la contributie si uit ca fara Tine eram cu creierul neted si linistit mult si bine, cred ca sunt eu miloasa si tare buna uitand ca Tu ma sensibilizezi prin diverse metode, iar uneori ma inghesui bine ca altfel nici nu ma prind ….
Multumesc pentru ziua de azi, o noua zi in care ma tragi de maneca ca sa imi reamintesti cine sunt, a cui sunt …

probleme tehnice ... cu multumire

De miercuri, cablul de internet de acasa este rupt pe strada. Si tot de miercuri se tot suna la deranjamente unde ni se spuna sa asteptam ....
Dimineata, am sunat din nou si mi s-a spus ca exista o defectiune si sa asteptam. Deja adrenalinei mele ii crestea nivelul cu o viteza demna de cartea recordurilor, oricum femeia de la celalalt capat al firului n-avea nici o vina ...
Efeseni 5:20. Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Doamne, dar Tu stii ca eu incerc sa fiu multumitoare pentru ce imi dai ... si na, chiar de mult nu mi-ai mai dat ceva. Insa ... stai un pic, cum adica pentru toate lucrurile. Care lucruri?
M-am trezit - puteam fi moarta acum, ma misc - inseamna ca imi pot folosi mainile, picioarele, capul, ochii, urechile, gustul, mirosul, pipaitul sunt intregi. Ma duc la baie si apa curge si becul functioneaza - lumina, apa, casa, baie si tot ce trebuie in baie.
Am coborat sa imi fac cafeaua - cafea, apa, presso, miere, lingurita, cana - le am si le am de la Tine.
Cu ceva ani in urma am primit un computer cadou - asa multumesc pentru el - inca functioneaza.
Pentru ca nu umblu ca Eva inainte de cadere - am haine, multe din ele primite - le am de la Tine.
Am mers la conferinta cu Beni Faragau - o masina care sa ma transporte - nu e a mea, dar multumesc.
Am dinti in gura si fata nu imi sta ca pe gard - multumesc.
Am minte si o pot folosi - multumesc
Pot sa scriu si aranjand cuvintele iese un gand frumos, uneori artistic - mintea am primit-o - puteam fi leguma.
Pot canta - e un dar de la Tine.
Pot respira si plamanii nu au blocaje - multumesc.
Am sentimente si nu sunt robot - multumesc.
Aud pasarile, vad soarele, simt caldura - multumesc.
Sa nu uit de zapada - multumesc.
Am prieteni, artisti, poeti, cantareti, scriitori, constructori, web-sisti (nu stiu daca exista cuvantul), bucatari, doctori, si ce alte profesii mai au ei - multumesc.
Am si am avut parinti - multumesc.
Pentru dereglarile hormonale cumplite ce mi-au facut adolescenta jalnica, pentru ca mi-ai rupt oasele ca sa ma inveti dependenta, mi-ai facut praf pancreasul ca sa invat ca fara Tine sunt nimic si ca sunt a Ta cu inima si nu esti teorie. Multumesc ca frangi zidurile si carapacea dupa care ma ascund frumos si joc teatru fata de oameni. Multumesc ca in fiecare miliardime de secunda esti cu mine. Multumesc ca ma iubesti asa nesimtita si uituca cum sunt. Multumesc ca m-ai vazut prin Hristos si asa m-ai infiat si m-ai facut fiica Ta. Multumesc pentru ca ma pui la colt ca sa imi reamintesti ca exist pentru ca Tu existi.
Multumesc si pentru perioada asta fara internet - ma fortezi sa socializez cu cei din casa. Multumesc pentru crize si mi-i greu sa o fac atunci cand criza ma preseaza.
Doamne, cred ca mi se cuvin multe, cred ca dintii cresc ca sunt ei eroi, ca inima bate pentru ca eu sunt mare si tare, ca pot vedea ca mai mananc cate un morcov, ca inca aud pentru ca nu stau non stop cu castile in urechi, ca pot merge ca mai iau niste calciu si magneziu, ca am bani pentru ca am muncit si ii merit dar am invatat ca banii astia tot Tu ii trimiti si ii dai.
Cred ca, daca cred ca te iubesc pe Tine, Tu esti un fel de comis voiajor si imi indeplinesti mie dorintele si faci lucrurile sa imi mearga mie struna, asa cu de la sine putere. Dar Tu le faci sa mearga spre binele meu pentru ca eu ma asez in fund si urlu de-mi vine acru ca nu vreau ce vrei Tu, ca poate ar fi cazul sa vezi si Tu lucrurile cum le vad eu.
Multumesc pentru parintii ce m-au crescut si sincer nu mi-as dori un copil asa incapatanat ca mine, multumesc ca pana sa ma aibe pe mine invatasera consecventa, invatasera ca nebunia se trateaza cu legea si cureaua (nu a trebuit folosita des). Nu au fost perfecti - dar multumesc pentru ei.
"Toate lucrurile" inseamna o lista imensa, imensa, imensa ... si numai uitandu-am in jurul meu, spun multumesc, multumesc, multumesc ...

va amintiti?

Rodica m-a provocat sa ma gandesc la desene animate si au acelasi farmec si acum ...

realitati ...

Copil fiind, nu intelegeam de ce parul meu e atata de blond, mai mult alb decat blond … ai mei erau ingrijorati ca as avea albinismn insa … numai parul era asa … unele din rudele mamei ce erau in varsta se uitau la mine si spuneau ca seman cu bunica Maria … si eu ma uitam lung la ei ca habar nu aveam de cine vorbeau ei … cine-o mai fi fost si Maria asta?
Mi-a explicat mama ca fusese mama bunicului, adica tatal ei. Si ce treaba am eu cu ea? Femeia asta era moarta din 1944, mama avea 5 ani cand a murit bunica ei … ce tot vorbeau batranii astia ce ii vizitam? Cum sa seman eu cu ea? Ma gandeam ca de la o varsta gandesti cam ciudat. Cand insa i-am raspuns unei femei adulte care avea ceva cu mine, mi-a aruncat o privire furioase si mi-a spus cu atata tarie: tu semeni cu bunica-tu. M-a pufnit rasul. Femeia asta e cu capul? Bunicul avea 73 de ani cand m-am nascut eu, ce vorbeste femeia asta? Cum sa seman cu el? El e un mos schilod, osos si inalt. Numai uitandu-ma la bunicu ma pufnea rasul. Auzi … sa seman cu el. Ha ha ha!
Dar, in adolescenta cand osele se desirau si se asezau am reauzit de la rudele apropiate ca seman cu bunica Maria, cu bunicu. De-acu ma enervau. Bunica Maria, adica strabunica fusese o femeie frumoasa, inalta si voinica. Mie mi se spunea ca eu am conformatia ei … deja o uram pe Maria asta … Nu se putea sa nu fie asa? Si cand unii isi uitau creierele acasa si mai scoteau cate-o replica de sa mori nu alta …. Maria mea deja … nu mai avea cuvinte de descriere.
Si, nu ar fi fost bine sa fiu fiica Sophiei Loren si a lui Richard Gere? Eheee, asa mergeam si eu cu limuzina, invatam sa innot in piscine sau macar as fi stiut sa innot, poate imi mergea mintea mai bine si as fi avut abilitatea de a invata sa vorbesc in mai multe limbi, as fi putut vedea lumea cu statut de vedeta … dar asa semanan cu Maria asta ce fusese inalta si voinica … si apoi si cu bunicul … inalt, osos. E adevarat ca bunicul nu era un mosneag urat ca alti batrani, insa … era incapatant si nu facea ce voiai asa cu una cu doua.
Inainte de a muri, bunicul l-a chemat pe tata si l-a rugat sa aibe grija de mine, sa aibe incredere in mine, ca eu sunt de-a lui. Eu n-am inteles ce a vrut sa spuna cu asta insa si el stia ca seman cu el, cred ca de asta ne si ciondaneam asa tare insa tineam unu la altul fara sa o declaram. Puteai sa zici de bunica ce voiai insa era jale daca te legai de el, si Doamne Sfinte sa se lege cineva de mine ca … era jale cu cel de indraznea. Insa noi doi, mereu ne ciondaneam.
Mi-am dorit sa fi avut casa cu piscine, masina sa ma plimb, sa arat ca Bianca Brad – miss Romania, sa vad lumea, adica sa am bani fara numar, sa imi intre cunostintele in cap fara sa trebuiasca sa muncesc, sa ma duc la mare sa ma bronzez si sa ma laud cu plajele insorite si cu bronzul capat acolo nu la adunat de fan prin livada. Insa amintindu-mi de bataile cu apa, cu aspersoarele deschise la presiune maxima prin livada, de cum am invatat sa conduc tractorasele si de cursele nebunesti prin livada … nu as da nici o plaja pe acele vremuri.
Nu ma duc la concursul de miss pentru ca nu am marimile indicate in standardele perfectiunii, nu arat ca si Barbie, nu am limuzina, de fapt n-am nici bicicleta, nu am nici casa, nu sunt experta in a vorbi in alte limbi de circulatie internationala, insa … nu mor de foame daca merg in alta tara. Nu am bani ca sa ii intorc cu furca, n-am nici furca.
Daca stau sa iau numai Nu am si Nu sunt, as face depresie si as fi morocanoasa, dar am inteles ca Eu – Cella, sunt unica. Nu mai e nimeni ca mine – ceea ce e bine, arat asa cum arat, pentru ca Creatorul acestui Univers asa m-a creionat. Hlizita, cu o culoare nedefinita a parului, cu ochi albastri si cu marini nedemne de marimile perfectiunii, cu o dorinta de distractie de nepotolit, mereu cu replici de dat, cu o doza mare de incapatanare, cu degete mici ce abia prind griful la chitara – spre disperarea mea, curioasa si alte calitati ce le mai am ….
Gasesc mii si miliarde de motive de nemultumire ca sa imi adap resentimentele si amaraciunea fata de strabunica Maria, de bunicu, de ai mei parinti si mai ales fata de Dumnezeu, dar … am decis sa invat multumirea, sa ma bucur de ce am, atat cat am, de ceea ce stiu, sa imi folosesc curiozitatea pentru a prinde mai multe cunostinte, de a munci pentru a invata o limba straina, de a invata la chitara chiar daca degetele mele au uitat sa creasca si nu arata a degete de aratat in reviste, de a ma bucura de viata indiferent de vremea de afara, de a zambi chiar daca imi vine a plange …
Multumirea se invata, si nu se invata usor … vreau sa schimb resentimentele, le dau la reciclare, amaraciunea o dau la dejectii, frustrarea o schimb cu bucuria de a trai … si nu pot singura, am un Partener ce ma sustine cand sunt gata sa imi reculeg ce tocmai le-am dat … si invat multumirea.