implinire sau frustrare?

"Vai ce bine imi pare sa te vad! Ce faci? Ai copii? Te-ai casatorit?" "Nu, nu am copii. Nu, nu m-am casatorit". "Ei, lasa ca o sa fie bine, o sa vina si al tau. Dar, nu esti bolnava, nu?"
Nu cred ca interlocutorii mei ar vrea sa stie ce e in capul meu cand aud replicile astea. Cineva m-a invatat o replica pe care inca nu am folosit-o, e sadica insa uneori asa imi sta pe varful limbii sa o arunc de numa: "Vrei sa iti schimbi sotul / sotia?".
Ideea casatoriei nu mi-a suras foarte mult niciodata din cauza responsabilitatilor mari pe care ar fi trebuit sa mi le asum, si multa vremem am considerat ca mi-ar taia drumurile, mi-ar reduce confortul. Dar nu e vorba numai de libertate, de confort. Prietenele mele recunosc ca se simt singure si ele sunt casatorite, recunosc ca sunt probleme pe care sotii lor, oameni faini de altfel, nu le inteleg. Unele din colegele mele din liceu sau facultate au divortat si s-au recasatorit. Si ... rar mi-i dat sa vad femei carora le straluceste fata, ce radiaza, ce prin felul lor de a fi emana implinirea.
Sufletul tanjeste dupa implinire si asta nu sta in implinirea nevoilor fizice, nu sta in siguranta ca e un barbat in casa, nu sta in faptul ca ai un copil sau mai multi .... ca esti frumoasa sau nu, ca arati ca in reviste sau nu ... Augustin e primul care recunoaste ca suntem creati cu un gol ce nu poate fi umplut decat de Dumnezeu.
O prietena mi-a trimis cadou o carte despre fetele ce stiu sa astepte. Am dat ochii peste cap si mi-am zis ca imi stie teoria, numa cartea asta a gasit-o ca sa mi-o trimita? Dar m-a rugat sa o citesc ca sa stie daca sa o recomande sau nu, asa ca am acceptat sa o citesc. Insa surpriza, autoarele chiar stiu ce vorbesc.
Am gasit o explicatie aparent banala insa care schimba perspectiva asupra unui fapt. M-am tot intrebat de ce anume Isus a spus ca oriunde in lumea asta se va sti de Maria Magdalena ce a spart vasul de alabastru inainte de rastignire. Stiam ce e mirul si am crezut ca vasul de alabastru e o sticluta pretioasa, dar nu intelegeam la ce ii trebuia ei parfumul ala. Am gandit ca il avea din cauza trecutului ei insa alta e explicatia. Cand o fata ajungea la varsta casatoriei, parintii ii cumparau ca si zestre un vas de alabastru. Si vasele astea erau pentru toate mediile sociale. Cand tanara accepta cererea in casatoria, spargea vasul si turna mirul pe picioarele tanarului acordandu-i astfel onoare. Maria a inteles prima ca implinirea si-o gaseste in Dumnezeu, asa ca a luat vasul si l-a spart.
Cui ii acord onoare in viata mea? Unde caut implinirea? In relatii, in cariera, in adunatul posesiunilor materiale, in sex, bautura, droguri? Daca nu sunt casatorita trebuie ca fata sa mi se lungeasca si sa fiu acra? Daca nu sunt angajata intr-o relatie, viata imi e cosmar si incerc pe cat posibil sa o fac si pe a altora?
Atata vreme cat nu imi place de mine, atata vreme cat fug sa raman singura, nu ma inteleg, nu-mi fac ordine in prioritati voi fi o frustrata ce cu orice pret vrea sa intre o relatie care sa imi rezolve frustrarile. Soc total insa, pentru ca nu se intampla asta. Si el vine cu bagajul lui de frustrari si scanteiele ies de la sine.
Golul meu ii umplut de Dumnezeu? Cine este El pentru mine? O idee, o teorie, o roata de rezerva, un partener, un prieten, un mantuitor? Il las sa ma iubeasca? Il iubesc?
Anul asta de ziua mea, am refuzat sa raspund la telefon, am fost "invisible" toata ziua si am anuntat din vreme ca refuz petreceri, daca e vreo surpriza voi pleca. De ce toate astea? Pentru ca urarile de fericire din partea multora sunt umilitoare si refuz sa le aud ca doar asa pot sa imi tin gura.
Vorba unui prieten: "Si numarul unu este un numar intreg."
Vasul meu de alabastru l-am spart, onoarea e acordata si eu sunt implinita, fericita, iubita, protejata, intreaga.

petrecere in familie

Azi, cel mai mic nepot al meu de la cel mai mare frate implineste faimoasa varsta de 13 ani ... pe langa urarile ce le aude, unele necesare, altele depasite, invechite i-am gasit si ceva comic ... de care sa se distreze. Si o va face ... din plin ca si matusa-sa :D.

e nevoie de putina nebunie ...

Ieri am fost la o inmormantare - mama unui prieten de familie. M-am trezit intr-un fel catapultata in copilarie - aproximativ aceeasi oameni dar a fost socant pentru ca la inceput nu imi aminteam de ei, nu-mi aminteam nume, unele fete ... apoi am inceput sa ii analizez si sa mai intreb cine e ala sau aia si ... incet, incet de unii mi-am adus aminte, unii sunt inca in ceata.
De cateva persoane am fost atat de bucuroasa sa le revad, sa observ ca anii nu le-au sters stralucirea din priviri, nu le-au estompat caldura cu care trateaza oamenii ...
Dar am mai constientizat ceva langa mormantul tatalui meu. Ieri - pentru prima data nu am plans. Tatal meu nu e sub gramada aia de pamant, strajuit de piatra rece pe care ii sunt scrise data nasterii si anul mortii. Tata e in alta parte. Acum cateva zile si mama prietenilor mei a plecat acasa. Acum s-au adunat si ceilalti plecati mai devreme sa vorbeasca de noi, sa le spuna ce se mai intampla cu noi ...

Si la dus si la intors am incercat sa prind cat mai mult din peisaj, sa ma bucur de lanurile de grau si secara de un verde crud, sa ma bucur de florile puternic colorate se isi scot capurile din iarba si frunze uscate. De turmele mici cu oi si capre ce au miei si iezi ce numai cuminti nu sunt. Sa prind zborul pasarilor sau sa ma minunez de formele ciudate ale norilor ...
Una din prietenele mele ma tot tachineaza si imi zice ca de o vreme numai de dragoste vorbesc, ca totul pare "atat de romantic" insa le vad ca semne de dragoste si ma simt cuprinsa de o mare dragoste ....
Pot sa o neg, pot sa nu o cred, pot sa cred ca fug de ea, pot sa ma intreb daca e reala, dar pot sa ma intreb si daca eu nu cumva m-am sclintit, pot sa am dubii despre nasterea, viata, moartea si invierea lui Isus, pot sa le neg, pot sa nu cred in viata dupa moarte, pot sa traiesc viata efectiv dupa cum ma taie capul ... da, pot face asta.
Ca sa te lasi cuprins de aceasta mare dragoste, ca sa crezi in ea, ca sa te ancorezi in ea ca sa te abandonezi in ea e nevoie de ... putina nebunie (imi place sa spun asa). Si asta nu pentru ca as avea-o eu, ci pentru ca am fost curioasa sa "gust" aceasta mare si nebuna si scandaloasa dragoste si ... mi-a placut, asa ca am decis ca e mai bine cu ea decat fara. Iar din ea, nu ma scoate nimeni, nu ma smulge nimeni ...
Cineva a aruncat ieri provocarea sa ne aducem aminte cum am vazut-o pe cea din sicriu. Primul lucru ce mi l-am reamintit a fost: drojdie. Nu se gasea de cumparat ... si mama ma trimitea la doamna asta sa cer si rar era cand nu avea, nu stiu de unde avea ... nici nu-i treaba mea si apoi daca avea fructe plecam si cu o para sau un mar si un zambet. Era o doamna mica de statura si zambareata ...
Nu pot sa nu ma intreb: ce isi vor aduce aminte altii despre mine? Cat din dragostea asta mare dau mai departe ... celor ce vor sa o primeasca - normal. Cat din nebunia asta de dragoste s-a vazut? Cat dor de cer am transmis?
In cimitir, au ramas niste oase, niste sicrie ... dar cei ce au fost dusi in ele nu sunt acolo, SUNT ACASA ...
Ca sa crezi asta e nevoie de putina nebunie ... si, trebuie sa recunosc ca ... sunt un pic ... nebuna!!!

Consecventa esecurilor …

Fiul risipitor paste dolofanele porcine, e atata de obisnuit cu mirosul asta incat nici nu il mai simte; insa a tot crezut ca se va obisnui cu foamea si … ea tot il supara … iar astazi parca e cumplita. Ii e foame … o, si inca ce foame. Ii ghioraie matele. Se uita la mancarea porcilor, e atata de scarboasa insa daca ar putea, efectiv ar devora-o.
Daca m-as intoarce acasa si as munci la tata, ca unul din slujitorii lui as manca si eu o bucata de paine ca oamenii, ce stau eu ca bolovanul aici? Ce sa ii spun tatii? Cum sa ma exprim? Cu porcii astia si mintea mi-i in ceata … sau poate de la foame creierul nu mai are resurse … Ma duc acasa. N-am chef sa mor aici de foame in timp ca slujitorii tatalui meu sunt satui si fara griji …
Pe tata nu il intereseaza de unde vine fiul. Chiar nu vrea sa stie. Este repus in drepturi doar pentru ca s-a intors.
Petru, a jurat ca pana la moarte va merge cu Isus dar a ajuns sa il tradeze de trei ori si inca cu public ce il vazuse clar cu Isus. A esuat jalnic, asa … cu surle si trambite …
Isus invie si nu il la zor, nu ii spune nimic in prezenta ucenicilor, pe malul marii, ei doi au o discutie … Nimeni nu stie ce au discutat, ce a fost acolo … stim insa continuarea: este lasat capetenia ucenicilor dupa inaltare, este cel care va muri pentru Isus indurand batai, inchisori ….
Toma il stie pe Isus si Il aude vorbind de Tatal insa Toma nu conexeaza, nu reuseste sa inteleaga asa ca ii spune: “Arata-ne pe Tatal”. Dupa inviere, ucenicii ii povestesc ca L-au vazut pe Isus si nu ii crede. Dar vine Isus, ii saluta si merge direct la Toma: Dragul meu, ia pune tu mana aici pe ranile astea si convinge-te.
Acum e convins Isus e viu si citim ca va muri pentru El.
Il neg pe Isus zilnic. Nu in fata servitoarelor, nu in fata Cezarului, a lui Pilat sau a mai stiu eu cui. Stiu de dragostea Lui insa …. toata povestea e incetosata pentru ca … nu mai e salvare pentru mine, nici nu-mi mai aduc aminte daca era vorba de vreo salvare. Dragostea Lui … zice ceva de dragoste?
Sunt iubita de Dumnezeu fara sa stiu despre asta, sunt iertata inainte de a-mi cere iertare, sunt repusa in drepturi fara sa cer nimic, mi se acorda harul fara sa il cer, fara sa il merit, fara sa am habar de el. Eu iert dupa lungi perioade de probe, e o iertare cu ghimpi, e o iertare ce il face pe cel pe care il iert sa isi simta esecul cu varf si indesat dar si cu un capac mare ….
Vestea buna e ca oricare mi-ar fi esecul sunt primita, ca exista iertare, ca dragostea nu e limitata, nu se da cu portia si pe baza de bonuri, ca ceea ce conteaza e sa ma intorc la Tata, nu conteaza motivul. Poate fi pentru ca vreau sa supravietuiesc, ca sa ma bocesc, ca sa urlu, ca sa fiu vindecata, important e ca ma intorc.
M-am saturat de starea asta, m-am saturat de o viata searbada, de una in care nu risc nimic ca sa nu esuez. Nu cred in Dumnezeu de teama de a nu fi ridicola. Nu Il urmez pe Dumnezeu de teama de a nu fi incercata de dubii. Nu cred in dragostea Lui pentru ca e posibil sa nu ii mai simt prezenta si … nu ma pot risca. De fapt, in nici un domeniu nu risc. Nu invat mai mult, de ce sa o fac daca oricum nu am nici un viitor. Nu merg la o facultate pentru ca oricum voi ajunge somera. Nu vreau sa invat un program nou pentru ca oricum nu imi foloseste la nimic. Nu vreau sa cunosc pe nimeni pentru ca oricum ma va vorbi pe la spate, pentru ca ma va insela. Mai bine stau acasa. Mai bine sa mai beau un pic ca sa uit de intrebarile astea stanjenitoare si apoi prietenii de aici nu ma lasa nici insetata, nici fara istorii picante ce ar ingrozi un om treaz …
Dar gata, ajunge. Orice ar fi, orice s-ar intampla, ma risc. Risc sa par ca vorbesc de una singura, risc sa gasesc aceasta dragoste ce nu ma ia la intrebari, ce ma primeste chiar de mi-am petrecut viata prin taverne, printre boschetari, prin canale, printre “pesti” si oamenii lor, printre borfasi, printre criminali, printre “oameni de bine”.
A fost socant sa descopar ca nu a trebuit sa caut mult, a fost indeajuns sa spun: da, vreau. Pentru ca Tatal era langa mine asteptand sa spun asta. Pelerina Lui a ascuns zdremtele mele imbratisandu-ma. M-a imbracat si mi-a dat valoare.
M-am intalnit cu El si asta a schimbat viata dar dupa primul esec, am fugit crezand ca El e ca mine si ma va judeca, cicali, ma va pune la colt, penitenta pana in maduva oaselor, insa … m-a gasit si nu m-a intrebat nimic, doar m-a iertat lasandu-ma socata, uimita de atata dragoste …
Acum stiu ca oricat de mare mi-ar fi esecul, sunt primita … conteaza ca vreau sa ma intorc la El. Si ma intorc riscand sa-mi odihnesc inima, mintea, sufletul, riscand sa ma las iubita, riscand sa traiesc viata ca pe o adevarata aventura …
Dar, risc …

dragoste scandaloasa

Pe un drum prafuit de tara merge un tanar transpirat de emotii, de la caldura, de la atata rapan adunat pe el in ultimele luni, de la nemancat, de la nervozitatea ce il cuprinde mai rapid de cat ar vrea ....
Merge cu capul in pamant trecand printre lanurile de grau ce se unduiesc in adierea calda si calma a vantului ... nici macar nu are curajul sa se uite de-a lungul drumului. Deodata in fata lui il vede alergand pe tatal sau. Ramane socat, face tot posibilul sa isi reaminteasa tot discursul, sa se stapaneasca ... si tatal il ia in brate, nu ii pasa ca fiul sau foloseste un parfum expirat ce aduce a miros intepator de rapan si a fecale si urina de porci, a transpiratie statuta ... Simte ceva ud pe fata, e ceva cald ce se prelinge pe gat ... sunt lacrimilile tatalui. I se ridica un nod in gat, incepe sa isi spuna discursul rar, politicos, ... simte ceva pe umeri ... ce-o fi oare? Mai repede oameni buni, mai repede ... inelul .... vitelul sa fie taiat, toata lumea sa fuga sa ajute la taiat, la facut mancare, scoateti vinul cel pe care il pastrez pentru aceasta ocazie, sa fie adusi muzicienii cei mai buni ...
Fiul este socat de primirea ce i se face, este socat de dragostea scandaloasa si fara decenta cu care este intampinat ...

O gloata de barbati infuriati vin imbrancindu-se aducand cu ei o femeie cu parul despletit, lasat sa il bata vantul si cu o camasa ce numai aranjata nu e ... Unii tipa, unii urla, unii o scuipa, altii urla ca i-au scuipat pe ei, unii aduna pietre de pe drum si le dau si celor ce o tin pe nesimtita ... "ai grija sa fie ascutite, cauta bine, nu ne trebuie pietre netede". Inima femeii e cat un purice. Stie ca va fi omorata, stie ca asta o asteapta dar de ce nu ies din cetate, ce cauta aici in partea asta a orasului, unde o duc, ce mai vor sa ii faca, nu e de ajuns?
E impinsa cu putere inainte, se impiedica in camasa si cade in genunchi ... langa ea vede o mana ce tine un betisor si scrie ceva in praf ... Multimea aceasta de barbati innebuniti de furie striga ceva de judecata, de Moise, de lege, Il intreaba pe barbatul de langa ea de ce zice El ... cine o fi? Care e treaba Lui? Si ... ii lasa sa li se ridice mania la cote de avarie in timp ce el deseneaza in praf ... pare chiar fascinat de cum se misca praful cand el isi plimba batul prin el ...
Dar se ridica, multimea muteste si el le spune doar atat: "Care din voi este fara pacat sa arunce primul cu piatra". Se aude un fosnet de haine, cate un "scuza-ma" abia auzibil ... pasi departandu-se ... pietre aruncate cat mai fara zgomot ... tacere ... innebunitoare liniste ...
Langa ea ... omul ciudat se joaca cu betigasul in praf ...
O ajuta sa se ridice, femeia priveste in jur, e numai ea si acest barbat calm, cu fata senina, cu ochi ciudati ce parca citesc pana in maduva oaselor ... Unde iti sunt parasii, nu te-au judecat, condamnat, n-a facut nimeni asta? Stupefiata femeia raspunde: "Nimeni Doamne".
"Dute si sa nu mai pacatuiesti!".
Se astepta sa fie intrebata ce a facut, cine e, de ce a facut ce a facut, cine e nenorocitul cu care a fost prinsa, ce facea cand au venit spionii, unde se va duce ... dar, nimic din toate astea ....
Dragoste scandaloasa, fara decenta fata de o adultera, de o femeie desconsiderata pana in maduva oaselor ....
Sunt iubita de Dumnezeu cu o dragoste scandalosa, fara decenta, fara menajamente, fara limite, imi striga: Sunt innebunit dupa tine, sunt innebunit pentru tine! O dragoste ce nu e ascunsa in mister, in umbre, in necunoscute ...
Oh, dar stiu de ea, da ... de cand eram copil am auzit de ea, nu mai are secrete fata de mine, e o dragoste veche, ... stim cu totii de ea ... ni s-au tocit simturile auzind de ea .... Nu mai e spectaculoasa, de fapt am si dubii daca e asa, am dubii daca nu e ceva ascuns in ea, daca nu e numai fatada, daca ... nu isi schimba masca daca eu spun Da.
Unii accepta dragostea asta scandaloasa si devin niste ciudati, ii stim cu totii, par indragostiti permanenti ... dar eu sunt echilibrata, cu bun simt, nu dau prin bat, nu ma comport asa aratandu-mi sentimentele in public si cu jena ... Nu ma pot face de ras asa in fata lumiii ...
Doamne, mi s-a acrit de atata echilibru si echilibristica, de atata sclifoseala, de atata teama de a fi de rasul lumii, de atata teama de a nu iesi in evidenta, de atata teama de a nu fi ranita, de atata neincredere in dragostea Ta, de atata retinere comparandu-Te cu oamenii asa ca accept dragostea Ta.
Da, accept dragostea Ta daruita scandalos, fara limite, fara reguli cu eticheta, manifestata zgomotos, in vazul lumii acceptand sa fiu iubita de Tine, acceptand provocarile ce mi le faci, acceptand sa nu imi mai pese de lumea asta mare ce ma trateaza politicos insa careia nu ii pasa de mine nici cat negru sub unghie.
Ciudata, scandaloasa, fara eticheta, fara logica, fara menajamente e dragostea Ta dar asa bine e in ea ....

oameni ...

Am descoperit melodia asta saptamana trecuta si de atunci o tot ascult. E cantata de bunul meu prieten Chris. Poate o sa reusesc la un moment dat sa "scot" de la el si povestea cum au fost scrise versurile si muzica, dar asta ... mai tarziu ...

provocarea libertatii ...

Cu groaza imi amintesc de o perioada cand TREBUIA ca orice fata sa poarte fusta. Pana si ai mei pareu prinsi in aceasta febra a legalismului ceea ce pe mine ma infuria la culme. Insa printr-o lectie am invatat ca legile sunt dureroase pentru cei ce le respecta nu pentru cei ce le dau.
Unul din prietenii mei avea logodna asa ca imbracata la patru ace, pantofi noi trebuia sa parcurg niste distante deloc atragatoare. Toata logodna a fost un chin, pantofii rodeau orice por ce-l inatlneau in cale si imi faceau talpile sa ia foc ... Ca sa ma intorc acasa, a trebuit sa imprumut niste papuci si mai mult de atat ... ultimele sute de metri au fost un chin infernal ....
Parintii mei au trebuit sa faca cu randul sa imi lege ranile pentru ca trei zile nu am fost in stare sa ma dau jos din pat, talpile erau niste basici enorme si bolfoase, iar restul piciorului ce avusese contact cu pantoful era o rana imensa ....
Au stabilit amandoi ca legile astea sa le respecta cei ce pot, cei ce nu le pot respecta sa umble asa cum pot.
Avand trei frati mai mari, ei credeau ca fac legea in casa si eu trebuia sa le respect pe toate. Insa intrebarea mea era: de ce? Sa respect o lege numai ca asa vor ei? Ca imi face mie bine? De ce trebuie sa o respect? Orice lege sau orice directiva ii trebuie explicata ... si daca e logica si o consider buna, o respect insa asta ma face "nesupusa, rebela, greu de stapanit" ...
Hristos a murit pe crucea de pe Golgota ca sa imi ierte pacatele sa ma elibereze, sa imi dea libertatea iar eu parca orbita incep sa stau sub tot felul de legi ce ma tin roaba. Ma intereseaza ce cred altii despre cum arat, cum ma imbrac, cum mi-i parul: lung sau scurt, drept sau ondulat, cum vorbesc, ce gandesc, ce fel de muzica ascult, ce carti citesc, cum mananc, cum ma rog ... Efectiv e o viata de teroare, de a placea altora, nu cumva sa nu fiu cuiva pe plac cuiva si traiesc innebunita dupa aprecierea celor din jur ...
Legi, regulamente, amendamente, oridine, dispozitii, cod al conduitei ... traditie scrisa sau nescrisa ... ma fac sa nu ma bucur de viata, sa nu ma bucur de nimic si sa ma intreb: Isuse, de ce ai venit sa tulburi apele? Bun, inteleg de ce ai venit, accept dar numai la nivel teoretic pentru ca vezi Tu, in practica traiesc printre oameni, legi, regulamente ...
Hristos nu a venit sa imi dea libertatea in vesnicie, dupa ce mor si plec de pe pamant. Libertatea o am acum in El. Dar eu Il tin inchis frumos in raft si-mi chinui sufletul ...
"Veti cunoaste Adevarul si Adevarul va va face liberi." Intrebarea mea ar trebuie sa fie: ce ar zice Isus in locul meu, ce ar face El si nu ce ar zice x, Y sau biserica ar fi de acord cu decizia mea?
Daca Hristos mi-a dat libertatea de ce traiesc ca o roaba?

o lectie de viata ... diferita

Imi place de Daniel Buzdugan ca ii merge mintea la tot felul de farse, insa am gasit una in care a ramas emotionat de bunatatea unei doamne care fara sa stie ca e farsa da dovada de o bunatate ... rar intalnita.
Si, ma simt mandra sunat ca doamna asta e ieseanca de-a noastra ....

A doua doamna din convorbirea asta ....

E viu, traieste!

Hristos a inviat!

mi-am luat oglinda ....

Sunt o buna crestina, parintii mei au fost crestini, bunicii tot crestini, e deja o traditie in familie ... , merg la biserica, imi dau zeciuiala - nu ca si fariseii din marar si patrunjel insa o dau, ajut cu cat ma lasa inima pe unii, cant, ma rog, mai vars cate o lacrima ... sunt o buna crestina ... ia sa ma uit un pic in oglinda sa vad cat de bine arat.
Aaaa, trusa cu machiaj trebuie asezata langa oglinda neaparat. Cum adica la ce imi trebuie? Pai ... eu nu stiu ce colcaie in capul meu? Ma uit cu dispret la Caiafa insa comparandu-ma cu el, ii dau clasa. Caiafa era o somitate, avea o pozitie, era seful Templulul, te atingeai de Templu insemna ca te atingeai de el. Pentru el pietrele Templului aveau valoare, era un simbol al natiunii ce trebuia aparat cu orice pret. Era onoarea lui in joc, reputatia lui si astea nu puteau fi distruse de un taran din Galileia cu pretentii de Mesia. Sa moara acest Isus, distruge Templul, distruge natiunea ... nu putem disparea din cauza Lui, sa moara ... oooooh, cea mai cruda moarte ... crucificarea ... sa le vina de hac si celor ce-l inconjoara ...

Dar, atinge-te de ce mi-i mie drag si te arzi de numa. Regulile si traditiile au rang mai inalt decat Dumnezeu si cu orice pret TREBUIE respectate. Nu le repecti, mori ... imi pare rau pentru tine. de fapt, nu-mi pare rau ... e doar o formula de politete si dispret pentru a-mi arata superioritatea ...

Sunt tanarul bogat ce il dispretuiesc. Era baiat frumos, destept, se invartea printre batranii scortosi cu o dexteritate uimitoare, stia sa vorbeasca, sa zambeasca, stia cum sa stea asezat, cum sa stea in fata ta, cum sa trateze afacerile. Era corect pana in maduva oaselor ... exagerat de corect ... atata iti trebuia sa incerci sa calci stramb ca era jale cu tine ... iti explica legea si consecintele si iti dadea exemple din viata lui cum se tine legea ...

Ma intereseaza pozitia, stiu codul bunelor maniere mai ceva ca pe Tatal nostru, un aer de superioritate imi sta ca o aura pe cap, nu ma poti aborda asa cand vrei tu si cum vrei tu ... apoi, Isuse imi plac ideile tale, sunt foarte interesante dar ... Tu nu realizezi ca afacerile mele trebuie duse mai departe, eu am o reputatie, eu sunt cineva in orasul asta, nu pot sa ajung de rasul lumiii ....

Dar ... sunt si Iuda astazi. Imi plac ideile noi si Isus asta chiar are idei bune, si oamenilor le place de El. Imi merge capul la calcule si imi place sa fac cumparaturi, sa ma targuiesc, daca devin impresarul lui Isus s-ar putea sa devin si eu cautat si apreciat ... Dar trebuie sa castig increderea oamenilor prima data ...
Sunt chemat la Templu? Cine m-a chemat? Tot soborul? In sfarsit am ajuns si eu sa ii vad fata in fata, in sfarsit stau pe acelasi fel de scaune ca ei ... radiez ...
Ce vor? Sa le aranjez o intrevedere cu Isus? Oooo, de cand asteptam ocazia asta ... Cat dau? Treizeci de arginti? Simt ca ochii in cap se invart ca girofarurile ... Wow, wow, wow ... Sunt un impresar extraordinar. Batem palma baieti. Sigur ca va aranjez o intalnire ... In seara asta in gradina Ghetsimani.
Dar intalnirea se lasa cu condamnare la moarte, afacerea pare sa nu aibe succes,

Iuda nu se astepta ca sa se intample asta ... Baieti va dau banii inapoi, dati-i drumul ... Nu stia ca baietii astia sunt oameni de cuvant, nu stia ca Templul trebuia aparat cu orice pret, nu stia ca pozitia trebuie pastrata chiar de cineva moare, nu stia ca o natiune nu putea disparea din cauza acestui taran cu aere de invatator ce se da drept Mesia, nu stia ca sunt niste interese ce trebuie onorate ...

Caiafa e in Templu ... a scapat de pacostea numita Isus, e multumit, satisfacut ... Ce se aude? Se intoarce spre locul preasfant si vede cum perdeaua - frumusetea asta de perdea imensa - parca prinsa de doua maini nevazute este rupta in doua si data la o parte ca locul preasfant sa devina vizibil, sa poate intra oricine, orice om de rand sa vada ce e inauntru ...

Tanarul bogat nu poate renunta la pozitie, bani, reputatie ca sa urmeze invataturile lui Isus ... nu se poate sa le faca pe amandoua odata?

Iuda ... merge si se spanzura ...

Plina de mine, acuzatoare, fac legi si le impun, tai in carne vie si judec pana la maduva daca nu sunt respectate legile, traditiile ... manie, amaraciune, resentimente, minciuna, aroganta, pozitie, bani, calomnie, nume .... se ascund sub machiaj ...
O legenda veche spune ca Isus cat a fost in mormant s-a dus in iad si a smuls pacatosii ce erau chinuiti acolo. In urma Lui a ramas diavolul plangand sfasietor ca iadul ii va ramane gol. Dar Dumnezeu i-a zis: nu te boci degeaba, ii vei avea pe toti cei ce se cred sfinti, pe cei ce sunt atata de multumiti de ei insisi pentru ca se bazeaza pe marea lor bunatate si neprihanire uitandu-se chioras si condamnand cu sange rece pe pacatosi. Iadul se va umple din nou, incet, incet, generatie dupa generatie ...
Doamne, ... nu-mi place ce vad, nu-mi place cum sunt, cum arat ... curata-ma Tu, spala-ma Tu ... Te rog.

la piciorul cruciii

Cautam zilele astea secvente din filmele Patimile Lui Hristos si din Isus din Nazaret si Viata lui Isus, secventele suferintelor. Nu pot sa ma mai uit la ele. Imi este prezentat un Isus plin de sange, un Isus batut, sangele tasneste fara jena din rani, durerea pare la ea acasa. Ura e atat de reala de parca o poti taia in calupuri, Il vor mort, Il vor scos din scena, e prea provocator mesajul Lui, sa piara ... Il considera impostor, apoi le strica Pastele ce trebuia celebrat in liniste ...
Isus a venit sa tulbure apele apatiei mele, are un mesaj de dragoste si nu il pot accepta pentru ca nu cred ca e posibil asa ceva, citind despre suferite trec totul prin filtrul meu si eu asa i-as fi pocnit pe ucenici si le-ar fi urlat in fata: nesimtitilor asa ma tratati? Asa prieteni imi sunteti voi? Petru tocmai tu spui ca nu ma cunosti? Ioan, unde esti, ce cauti pe dupa colturi ascunzandu-te ...?
Halal prieteni ai Isus, i-ai ales pe spranceana ... si, e vina Ta ca ai avut incredere in ei ... I-ai iubit? Si ei cum au raspuns? Lasandu-te singur cand erai batut, cand Pilat - marioneta romana - vine sa Te judece? Cand infatuatii de preoti, carturari si farisei orbiti de furie ca le strici linistea pastelor te acuza de prostii, ucenicii fug. Asa prieteni sunt ei? Si Tu imi spui ca ii iubesti? Ce fel de dragoste ai Tu? Eu nu o inteleg deloc ...
Durerea iti contorsioneaza fata, sangele curge si Tu imi spui ca ii ierti pe ucenici, ma ierti si pe mine ca nu Te prefer pe Tine si ma multumesc sa imi cumpar un Christ sculpat cat mai artistic si colorat cat mai realist asezat intr-o lumina sugestiva pe o catifea ce scoate in evidenta chipul si durerea ... Imi spui ca ai o veste buna pentru mine, imi spui de dragoste, de iertare, de o veste buna dar eu astept sa ragusesti si sa taci ... Christul asta al meu de lemn nu-mi deranjeaza linistea sufleteasca, nu ma provoaca spunandu-mi de iubire, m-am obisnuit cu el asa suferind incat mi se pare normala suferinta ca eu sa fiu mantuita. Isuse, nu prea stiu ce zici Tu acolo insa Christ asta sculptat e cuminte, e rezonabil ... Tu vrei sa ma provoci si vrei sa Te las sa ma iubesti si sa Te iubesc ... dar stii ceva? Eu Te iubesc si problema e ca Tu nu vezi, Tu nu vezi ca merg la biserica oridecate ori am ocazia? Nu vezi ca dau bani si la biserica si la saraci? Nu vezi ca uneori dau mai mult? Nu vezi ca ii ajut pe oameni? Ca sunt o persoana rezonabila? Nu pot sa ii iubesc pe oameni ... ce sa fac daca nu pot? Nici nu am incredere in ei ... eu nu stiu ce soiuri is? Dar pretind ca am incredere in ei. Stiu ca-s cam fatarnica insa m-am fript asa ca acu suflu si in inghetata ...
Ce-ai zis? Sa Il las pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu? Isuse, nu Te inteleg ce spui ...
Dragostea Lui e diferita de cea a ta, e ilogica. Hah? Adica? Iubeste pe cei ce n-o merita, iarta pe toti, vestea buna a salvarii este pentru toti, ii vrea cu El pe toti oricare Le-ar fi starea, pozitia, orice temperament ar avea, orice trecut ...
Stai Isuse un pic... dar nu e drept. Hai sa stam stramb si sa judecam drept, da? Uita-te la mine, eu dau din ce e al meu, fac bine, sunt o persoana morala, da ... ca orice om am si eu pacatele mele si stii ca Ti le-am spus de atatea ori si o sa Ti le mai spun de cate ori am ocazia, doar n-ai sa ma tratezi la fel ca pe cei de cea mai joasa speta ...
Cella draga, stii care-i problema Ta? Esti curioasa, vrei sa stii insa nu iti scoti dopurile din urechi ca sa auzi, nu ai incredere in ceea ce iti spun, nu ai incredere ca Te iubesc. Eu Te iubesc pe tine la fel ca pe ceilalti. Vreau sa iti dau un cadou, unul pretios si tu alergi dupa surogate si te prefaci multumita si fericita ...
Crezi ca dragostea mea e una romantica si ca o sa traiesti o viata de lux pe insule exotice, devenind vedeta dar nu e asa. Iti ofer prin sangele meu iertarea, dragostea, o viata noua, una ce numa linistita nu e, una cu suferinte, cu dureri sfasietoare, cu tradari ... dar in acelasi timp una de transformare a ta, cu pace in minte, in inima, una de incredere ca ce am iertat Eu e iertat, ca Eu te iubesc oricat de greu ar fi si oriunde ai fi ...
Sunt la piciorul crucii si ma uit la Isus, la cel caruia durerea ii contorsioneaza fata, cel ce vrea sa imi dea iertarea, cel ce iarta pacatul meu si nu mai e nevoie sa ii repet ca unui batran senil de pacatele mele, ca ele sunt iertate deja, aici pe cruce El moare pentru mine ....
Doamne, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, vreau sa Te iubesc, vreau sa primesc iertarea, durerea ce o vad pe chipul Tau imi strange inima ... si ma doare si mai tare stiind ca pacatele mele le porti aici pe cruce ...
Langa cruce, nu-s crini, nu-i iarba verde, nu sunt maci frumosi ce se unduiesc in bataia vantului, aici e durere sfasietoare, e provocarea de a accepta dragostea asta nebuna si ilogica ... Doamne, vreau sa Te iubesc, vreau sa am incredere in Tine, vreau viata noua ce mi-o dai Tu, chiar de e cu suferinte, necazuri si tradari, daca Tu esti cu mine, restul nu mai conteaza ...

rugaciune ciudata

Multa vreme m-am rugat la fel ca Solomon sa imi dea Dumnezeu intelepciune, nu bogatie sau vedetismn. Dar, in secret imi doream bogatia si vedetismnul lui Solomon, ca si cum Dumnezeu auzea numai ce ii ziceam eu si nu stia si ce imi cocea mie mintea... L-am acuzat pe Dumnezeu ca nu mi-a dat intelepciune, ca nu mi-a dat nici bogatie, nici vedetismn .... of, Doamne ...
"Lasa-l pe Dumnezeu sa te iubeasca!". Ei hai sa fim seriosi ma uitam eu intr-un ochi. Da, El e dragoste stiu asta, eu trebuie sa il iubesc, sa Il respect, sa Il ascult - mi-i cam greu sa fac asta fara sa Il vad fizic insa ma stradui dar sa Il las sa ma iubeasca ... e chiar caraghios de-acuma ...
Lasa-l sa te uimeasca. Cu ce sa ma uimeasca? Unde?
Ok, rasare soarele, temperatura incepe sa creasca, roua ce a cazut dimineata se ridica, din cauza actiunii luminii asupra frunzelor se produce fotosinteza ... si tot procesul. Soarele e important. Ploua, ooo ce bine .. e nevoie de apa. Norii s-au format din actiuni fizice, chimice ... am auzit asta de la metereologi, apoi despre furtuni am vazut documentare, fotografii, care mai de care mai amanuntite, ce sa ma mai uimeasca intr-o furtuna? Sa simt adierea vantului? Nu-i de ajuns ca ma enerveaza ca imi strica coafura ce cu atata grija am dichisit-o si apoi aduce praf ce mi-l aseaza pe fata si atata m-am chinuit cu fondul de ten si cu machiajul ... ooof, unde ti-ai gasit sa ma trimiti sa fiu uimita ...
Au aparut gazele ... Oooof, da, trebuie sa cumpar spray, sa punem plasele la geam ca de-acum ne invadeaza si ne bazaie.
Iarba a inceput sa creasca, florile incep sa creasca si sa schimbe decorul gri in culori care mai de care mai frumoase ... hooooooh, alergiile incep, iar tratament, iar stranuturi, iar nas curgand ... o pacoste si florile astea ... cum sa le mai admiri?
Uite un copil zambind, ce dulce e! ... dar ca ii curge nasul si ca dintii din fata i-au cazut ai vazut? Ca pantalonii sunt rupti in genunchi si ca biata maica-sa munceste pe rupte ca sa ii ia altii nu ai vazut? Si mai mult de atata a cazut peste florile doamnei X ce a muncit atata si a lasat-o urland blesteme la adresa copilului si a mamei ce nu e in stare sa isi educe copilul ce doar voia sa le miroase ... Biata femeie, i-a distrus munca ....
Merg la cineva la masa si a aranjat cu dichis farfuriile, tacamurile, apoi a ornat mancarea pe platouri, a asezat discret si niste flori intr-o vaza insa eu gasesc o pata abia perceptibila si nu mai vad altceva ... un caine latra insistent la o pisica si nu are nici un farmec din ce e in fata mea, din ceea ce e pe masa, in casa ...
Cu nasul in carti totul se reduce la teorie, furtuna - o manifestare plina de putere si lumina si culoare a lui Dumnezeu - o reduc la niste explicatii teoretice argumentand vehement si aducand fotografii cat mai sugestive ...
Am invatat despre Ierusalim, despre Joia mare, despre ceea ce a fost insa e doar o poveste ce a fost acu 2000 de ani, atata de demult si ... ei, ca orice bun crestin trebuie sa arat respect fata de moralitatea crestina si sa imi amintesc.. poate o sa vad si vreun documentar azi ca sa imi amintesc mai bine despre Joia mare ...
Doamne, vreau sa imi schimb rugaciunea. Nu vreau bogatie - si chiar nu o vreau. Nu vreau vedetism - in nici un caz nu il vreau. Nu vreau intelepciune - daca asta ma face sa stau cu nasul in carti si cu ochii boltiti in computer sau televizor si ma face sa te reduc pe Tine si tot ce Tu ai creat la informatii reci si sterile. Vreau sa Te las sa ma uimesti.
Vreau sa imi deschid ochii, sa imi destup urechile, sa imi deschid inima, sa dau machiajul jos ca prin porii pielii sa poata intra vaporii de roua sau ploaie, vreau sa imi las nasul sa se delecteze cu arome, cu parfumul florilor, al ierbii ce abia isi scoate coltul, sa imi las delectate urechile cu sinfonii, cu melodii ce imi fac inima sa danseze, sa nu mai comentez ca ma deranjeaza vrabiile sau cainele sau pisoii ce se bat si se scuipa, sa ma bucur de galagia copiilor, de muzica ce o produce vantul ce parca-i imbufnat ca e scos din barlog ...
Vreau sa ma uimesti in modul Tau creativ si sa nu Te mai vad prin ochii mei si prin prisma mea umana, redusa, ingusta ...
Uimeste-ma Doamne!

ma strange aureola

M-am nascut intr-o familie crestina practicanta, am fost pedepsita pentru ceea ce greseam, am mers la biserica, nu am facut pacate din alea mari de sa vuiasca lumea, incerc sa fiu buna si parca aureola devine vizibila nu? E destul de stralucitoare .. Parca as putea fi pictata pe vreun perete chiar si de biserica cu numele inscriprionat cu aur: Sfanta Cella.
Dar, cand sunt eu cu mine insami si-mi dau aureola jos si apoi mastile ... vad clar ce sunt. Atunci realizez ca nu exista pacate albe negre, mari mici, pacate de moarte sau lesne iertatoare, pacate de luni sau nu stiu ce zi. Toate astea sunt PACATE.
Gasesc evanghelia harului si realizez ca sunt Sfanta Cella pentru ca Isus(intr-o saptamana ca asta acum 2000 de ani) a ales sa mearga cu pacatul meu la cruce, a ales sa poarte pacatele mele si ale tuturor ca eu sa fiu iertata ...
Mi-i greu sa cred ca numai atat trebuie sa fac ... dar nu pot sa fac si eu ceva? Vreo fapta buna, vreo recunostinta, vreo ... ceva? Ma bantuie crucea dea la Calvar ... chiar era necesar Doamne? Chiar ma iubesti? "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica". Nici o fapta buna, nici o milostenie, penitenta, matanii, nu trebuie sa devin pustnica? ... Doar sa cred ...
Doamne, mi s-a acrit de autosuficienta asta a mea, mi s-a acrit sa ma dau mareata, mi s-a acrit sa ma cred sfanta prin propriile mele puteri, mi s-a acrit ... ma simt ca un actor prost intr-o mare mascarada ... daca tot ceea ce trebuie sa fac e sa cred, atunci cred. Nu mai vreau sa imi fiu propriul erou, propriul Dumnezeu ce isi are legi independente de ale tale, ...
Stii ce e interesant Doamne, harul asta a Tau face minuni ... eu credeam ca numai eu sunt saraca - asa ma credeam, ca numai eu am nevoi iar ceilalti trebuie sa mi le indeplineasca - erau nesimtiti daca nu o faceau, chiar nu vedeau ca Sfanta Cella sufera? Eu aveam nevoie sa fiu iubita, protejata ... insa sunt socata de cati saraci sunt langa mine, de cati bolnavi sunt langa mine si ... am inceput sa vorbesc cu oamenii, chiar imi place sa fac asta ... si stiu ca suna cam egoist insa ma simt mai bogata dupa fiecare persoana intalnita, insa nu bogata la buzunare ci bogata asa ca om ... ioi, chiar nu stiam ce valori sunt langa mine si ... spunand asta am vazut cum efectiv persoanele astea infloresc ...
Cat de oarba am putut sa fiu ...? Cum de nu i-am vazut? Cum de nu i-am iubit? Din cauza aureolei oare?
Dar ... vezi Tu Doamne ... eu tot gresesc, mintea tot cloceste prostii - stiu eu bine ce cloceste si pe unde haladuie ... ce sa fac sa nu pierd dragostea Ta? Imi place cu Tine acum, imi place de Tine ... Doamne, nu vreau sa Te pierd, nu vreu sa pierd dragostea Ta ... Spune-mi Doamne te rog .... te rog ...
"Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? ... nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru. (Rom.8:35-39)
Nici criza, nici durerea, nici vreo boala, nici vreun om oricare i-ar fi rangul sau pozitia, nici vreun guvern, nici vreo epidemie sau pandemie, nici vreo furtuna, tsunami sau calamitate naturala sau provocata, nici vreun cutremur, ... nimeni nu ma va lua din mana Ta, nimeni nu ma smulge de la Tine ... de dragostea Ta.
Doamne, e atata de bine si confortabil pentru inima si mintea mea sa se stie in Mana Ta, in dragostea Ta ... Aaaah, in sfarsit ma pot odihni ...
Nu-mi mai trebuie aureola, ma durea capul prea tare, imi pocnea capul de la autosfintenie dar cand m-am intalnit cu Isus si am acceptat harul am dat aureola lui Isus, sa faca El ce vrea cu ea ... nu mai vreau alta, nu ma mai doare capul acum ...
Sunt iertata, libera .... multumita, bucuroasa, fericita ...

pasca, cozonac, miel si ... altele

Am devenit alergica la expresiile: mi s-a acrit de Romania, tara asta este de nimic, nimic nu merge, nimic nu-i cum trebuie, in alta tara e mai bine. Din fire nu sunt foarte multumitoare si ca sa invat multumirea imi trebuie dusuri reci ...
Ne apropiem de Paste, facem curatenie, cumparam oua, faina e deja luata, uleiul cel mai bun e in debara, stafide, nuca, smantana, ... mielul - s-a vorbit cu ciobanul sau deja e luat, pasca cu ciocolata sau branza, prajituri - neaparat ...
Am vazut materialul realizat de Open Doors astazi despre Koreea de Nord. despre oameni ca mine ce in mod normal ar trebui sa se pregateasca de Paste insa nu o fac pentru ca Dumnezeul lor e presedintele tarii si fiu-su si lor trebuie sa i te inchini de Doamne fereste traiesti acolo. Daca refuzi asta ... ti se refuza si tie multe.
Spune cineva in film ca daca nu esti ucis pe loc, te asteapta lagarul. Si ar fi frumos daca numai pe tine insa si familia toata .... acolo se moare prin infometare, umilinta ...
Suntem o tara crestina, ne batem cu pumnul in piept de atata crestinism ca ne plesnesc nasturii de la camasa insa ma intreb cati din noi am mai fi crestini daca am trai in Korea de Nord?
In Romania am dreptul sa vorbesc, am dreptul sa scriu, am dreptul sa gandesc, sa muncesc, sa traiesc ... am o gramada de drepturi insa se pare ca dreptul la nemultumire e atata de mare incat efectiv am devenit oarba ...
Doamne, multumesc ca cozonacul de anul asta n-o sa fie atata de bogat, ca pasca o sa fie mai de dieta, ca mielul nu e intreg ci numai bucata insa multumesc ca pot sa ma inchin si daca am mai invatat o iota de multumire ... te rog pentru cei din lagarele din Koreea de Nord ce mor de foame ... sa faci minuni, sa ii hranesti tu folosindu-te de corbi, ciori, vrabii ... ce vrei Tu ...

ca un copil

Bunicii locuiau aproape de biserica si daca era noroi sau foarte frig, duminica mergeam la masa la ei. Sau daca mama era la spital, trebuia sa mai stau pe la ei. Intr-un din duminici au avut musafiri, erau rare duminicile fara musafiri. De regula, eu stateam la un capat de masa si bunicul in celalat insa acum fiind mai multi cineva a sugerat ca ar fi mai bine ca eu sa merg la masa mica sa mananc ca sa fie spatiu mai mult la masa adultilor. Bunica a tusit o data scurt, bunicul si-a dres vocea si a spus: va sta ca de obicei la locul ei, nu va merge la nici o alta masa, e loc suficient pentru toti.
Oooooo, ce bine m-am simtit!
Decizia insa venise dupa ce refuzasem sa le mai calc pragul pentru ca fusesem trimisa la masa mica ca deranjasem adultii ... iar ai mei s-au vazut nevoiti sa ia atitudine: vine la voi numai daca e tratata cum trebuie, daca nu ... va merge acasa oricare ar fi conditiile meteo sau de sanatate a mamei. Iar ei imi gateau mancarea preferata mai mereu si au decis ca eu trebuie sa stau la masa la locul meu.
Oricat de multi musafiri erau acasa la noi, eu tot langa tata stateam, oricine ar fi fost, eu aveam locul meu ... uneori musafirii aruncau cate-o sugestie ca ar fi bine copiii sa manance in alta parte dar intervenea tata si le explica ca copiii lui stau la masa cu el si ca oricine e primit in casa, dar casa e si a copiilor, deci musafirii lui sunt si musafirii lor, nu numai ai parintilor.
Asa imi placea cand tata spunea regula asta. Uuuuuuuu! Nu eram lasata dupa usa, nu eram trimisa la bucatarie sau afara ... Dupa masa, intelegeam ca trebuie sa plec, dar la masa?
Mi-a placut de Isus cum se raporta la copiii. Oricat era de obosit, El isi facea timp pentru ei, nu ii trimitea pe rapanosi la spalat, nu ii alunga de langa El indiferent de cum aratau. Ii asculta, ii lua in brate, le dadea atentia cuvenita si apoi ii trimitea la somn sau acasa.
Dar o abordare asemanatoare are si cu adultii. Il vede pe Zacheu intr-un dud. Zacheu erau urat de popor, era un tradator, culegea taxe - avea el propria lege - de la evrei, de la ai lui. Se daduse de partea romanilor .... tradatorul.
Numai ca Isus il vede pe acest dispretuit ce se ascundea intre frunzele de dud si ii spune: Da-te jos ca vin la tine la masa. Intr-un fel, Isus se autoinvita la Zacheu.
Ce face Isus? Se duce la masa la Zacheu? Isus trebuie anuntat ce fel de om e Zacheu, pfuuuuiii tocmai la Zacheu? Nu sunt atatia oameni de bine in cetate? Si cine mai e acolo? Maria Magdalena? Isus asta nu e prea intreg. Ce fel de invatator se crede El? Si cine mai e? OOOOOOOOOOOOO, nu ... nici nu vreau sa calc acolo, nici nu vreau sa aud ca as putea sa ma umilesc in asemenea hal sa stau la masa cu X, Y, Z ... eu nu sunt oricine ...
A sta la masa cu cineva inseamna a avea partasie, a face pace, a fi prieteni. E la fel ca acum. In casa mea, la masa vin cei acceptati de mine, cei cu care vreau sa am partasie, sa ma deschid, sa ii las sa se deschida ....
Si El se deschide in fata acestor NIMENI? Acestor oameni de la marginea societatii, acestor fara valoare? Ii asculta, ii sfatuie, mananca din aceleasi vase ... impartind tacamurile ... ei nici macar nu au farfurii de portelan ...
Imi place de Isus, El a venit sa aduca mantuire copiilor si celor ce sunt tratati ca si copiii - adica fara valoare, celor marginalizati din diverse motive, sa vindece pe cei ce se stiu bolnavi, sa aduca speranta celor ce nu o mai au sau le e luata ...
Imi place de Isus ca nu refuza pe nimeni, a discutat si cu tanarul bogat, dar nu la o masa, tanarul era prea ocupat, agenda prea plina pentru o intalnire ... nici nu l-a invitat la masa ... discutia trebuia sa fie scurta, eficienta. Intrebarile scurte, cereau raspunsuri scurte si concise ... dar cand le-a avut a plecat nemultumit. I se cerea prea mult: "vinde tot ce ai, da la saraci si vino dupa Mine".
Nu-mi place sa stau la masa cu somitatile, nu-mi plac mesele fitoase, cele cu sapte randuri de cutite, furculite, linguri si alte instrumente ... ma simt stinghera, trebuie sa am grija sa nu gresesc furculita, sa nu sara vreun strop de supa pe fata de masa adusa de prin cine stie ce tara exotica. Prefer invitatiile la masa cu o musama inflorata - cica numai romanii le folosesc, desi am vazut si in alte tari, unde atmosfera e galagioasa, unde veselia e la ea acasa, unde pot sa rad sau plang, unde sunt acceptata, pretuita.
Imi place de Isus ca schimba iremediabil conditiile sociale ale celor pe care ii intalneste, le da valoare, le da incredere in ei, le spune cat de mult ii iubeste, apreciaza ... Imi place de El ca asta face si cu mine ...

cu ce ma amagesc?

Modul cum Il vad pe Dumnezeu influenteaza raportarea mea la oameni fie ca eu cred sau nu asta. Daca Il vad pe Dumnezeu legalist, imprevizibil, caruia ii sare tandura cand nu te astepti, caruia nu stii cum si cand sa ii faci pe plac - asa ma voi raporta si la oameni.
Am auzit spre stupefactia mea expresia: cu siguranta X, Y, sau Z nu vor ajunge in rai, in nici un caz ei nu vor ajunge in rai. Unii cred ca doar ei, doar cei asa ca ei au acest privilegiu, in nici un caz altii nu pot vedea raiul. Iar altii pot fi: cei aparent nereligiosi, cei nereligiosi, cei ce nu cred la fel ca mine, cei mai blonzi, mai negri, mai mulatri, mai albi, mai galbeni, mai inalti, mai "sfinti", mai ... si lista e lunga...
M-a distrat cand am citit despre o doamna ce era terifiata ca nu isi putea alege vecinii din cer ... e singura alegere pe care nu o poate face aici, celelalte, erau corecte ....
Am tot studiat cum Il vad unii si altii pe Dumnezeu. Am incercat apoi sa ii imit. Daca e un Dumnezeu rece, impersonal, impasibil multa vreme, apoi apare fara sa ma astept, imi strica jocurile cu o placere sadica si apoi pleaca lasandu-ma sa strang jucariile plangand - mi-i teama de El, e un fel de Frumoasa si Bestia.
La unii El era numai lege, orice e lege, dragostea nu incape, nu are unde ... si atmosfera in care sta El e numai lege ... indurare dupa lege, rabdare dupa lege, bucurie - ce e aia?,
Socant a fost cand cineva a spus ca citind in Biblie a descoperit ca e Dragoste. Ca e ce? Pai am si eu Biblia si asa scrie si la mine dar ... uite ce zice X sau Y sau Z ca asa trebuie tratat Dumnezeu. Nu, Biblia e indicatorul, e manualul ce ma invata cum sa ma raportez la Dumnezeu ... Si cu ce zic ceilalti ce fac?
Biblia ma invata sa ma apropii de Dumnezeu personal, fara interventia nimanui, sa stau eu de vorba cu El, sa povestim noi doi, sa il descopar eu prin prisma mea nu prin a altora ...
Dar ... El e Dumnezeu ... e sfant ... eu nu sunt ... nu ma pot apropia de El ... nu, nu e bine ...
Pai, de asta a trimis pe Isus sa moara. Ca sa ma pot apropia de El, ca sa am cale libera de acces la El. Isus spune ca El e Calea, Adevarul si Viata.
Descoperindu-L pe Dumnezeu, asa cum mi-l prezinta Biblia, perspectiva se schimba, inima se schimba, nu stiu ce i-a facut El insa inima mea s-a largit si incap mai multi oameni, cerul e mai luminos, florile pline de roua stralucesc in razele soarelui, pisicile sunt comice cand isi mangaie mustatile, bucuria mi-a inundat viata si un fel de libertate imi da chef de viata ....

Amar Iti era sufletul

Amar Iti era sufletul, o, Mielule divin
Cand ai intrat in Ghetsimani, sa-L rogi pe Tatal Sfant
De-i cu putinta ca paharul greu sa treaca,
Dar totusi, voia Ta, o, scumpe Tata, sa se faca!

Cor: O, du-ma, Doamne, si pe mine-n Ghetsimani
Sa-mi arati si mie unde Te-ai rugat!
Du-ma, la Golgota, pe sinistrul munte,
Ca sa plang la cruce unde ai rabdat!

Noi nu-I cunosteam pretul, si nici nu-l vom sti nicicand!
Vandu-tu-L-ai tu, Iudo, pentru cei treizeci de-arginti.
Intrara in gradina o multime de avari
Ca sa-L prinda si sa-L duca asa ca pe-un talhar.

O, dimineata e pustie, noaptea-a disparut;
Totul e-nvelit in misterul albei dimineti.
Privighetoarea trista nu-si mai canta vechiul glas,
Caci, in gradina Ghetsimani, doar lacrimi au ramas.

Ingenuncheat, cu crucea-n spate si cununi de spini,
Fiul lui Dumnezeu pe munte rabda-ntre straini;
Calvarul suferintei nemiloase a urcat;
Trupul e atarnat pe cruce, sangele-i varsat.

Mi-au strabatut cuiele carnea, sange-a curs in vai,
N-am facut-o pentru Mine, ci pentru voi, cei rai;
Si daca credeti in Mine si-n jertfa din Calvar,
Va daruiesc iertare, viata vesnica-n dar!

Am cautat si melodia insa ... nu e de gasit. Ieri am auzit o varianta a acestei melodii insa ... tot originalul il vreau. Pana atunci, mai meditez la versuri ...

inca un motiv sa fiu mandra ca-s romanca - Justin Capra

Despre geniile neamului nostru.....
Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l "importe". De fiecare dată, răspunsul lui a fost "Nu". "Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic".
Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a inventat şi motociclete neconvenţionale,
Justin Capră, românul care a inventat rucsacul zburător folosit acum de americani în călătoriile spaţiale, stă la Baloteşti , într-o casă austeră ca o chilie... Când l-au "vizitat", hoţii i-au făcut pagubă doar pentru că au lăsat uşa deschisă la plecare. Era iarnă, el era plecat din localitate şi centrala a consumat gaz cât pensia lui pe o lună.

Cu rucsacul zburător în beciurile miliţiei
Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar belele. "În 1956 l-am propus Academiei şi bineînţeles că am produs ilaritate. şi, mă rog, chestii d-astea. În '58 l-am brevetat. Dar, în '56, pentru că aveam intenţia să realizez un astfel de aparat şi nişte maşinuţe, am făcut prostia să merg, neştiind puterea comuniştilor, la Ambasada Americană să cer sprijin. Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult - două săptămâni -, dar dormeam pe ciment şi mâncam un sfert de pâine pe zi. Înainte de asta eram ofiţer de aviaţie.
După - am fost dat afară din Armată şi am fost trecut la index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista. Până în 1962, când a venit Expoziţia Americană la
Bucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor de zbor. Diferenţa între al meu şi al lor era de culoare: al lor era gri şi al nostru - negru. Altminteri erau identice".
O jucărie: curent electric din zgomot
Americanii şi mai apoi Henri Coandă i-au făcut pe tovarăşi să-şi reconsidere poziţia faţă de Justin Capră. L-au reabilitat oarecum, adică şi-a putut găsi un loc de muncă mai tehnic decât măturător. Dar şi munca de jos a fost o "sursă de inspiraţie".
Ce faci, de pildă, dacă trebuie să lucrezi într-o cazangerie, într-un zgomot infernal? Evident: încerci să transformi zgomotul în curent electric! "Am folosit un telefon Bell, o membrană cu o bobină şi un miez de fier, pusă în hala în care se făcea gălăgie şi recoltam în altă parte curent. Nu am reuşit să produc mult curent, dar mă gândeam să pun membrane peste tot, în toată hala, ca să meargă măcar polizoarele fără să mai consume din reţea". Asta este una dintre invenţiile pe care le-a considerat jucării şi nu s-a obosit să le breveteze.
"Nu se poate, da' funcţionează"
Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică.. "Am realizat odată un dispozitiv care micşora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea roţi, n-avea interacţiune magnetică şi al naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era perpetuum mobile. Şi atunci m-a luat ministrul Octavian Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie. Şi acolo a venit un hectar de mărimi - profesori, academicieni, savanţi - şi prima expresie a fost . La care Groza zice Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost şef de promoţie la Oxford , a studiat dispozitivul şi mi-a zis . Nu s-a găsit nici acum".

Circa 100 de vehicule neconvenţionale
Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim ( 2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o invenţie - automobilul fără caroserie, cu efect pelicular - şi-a găsit o oarecare aplicare. Este vorba despre un prototip care a rămas la stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani să-l construiască. "Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poate face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină.. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se întâmplă nimic - nu plouă, nu ninge". Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău a folosit invenţia lui Capră pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi peştii!

Intrebare frecventă: "De ce nu plecaţi?"
De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? "M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui Ceauşescu. I-am zis . După revoluţie au venit alţii să mă întrebe .. Păi ce, să mănânc lebede la Viena ? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia, America , Germania , Canada .... Credeţi că umblă pe undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă e în România..."

Nu există inginer adevărat fără cultură
Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba, nici mişcarea nu-i arată vârsta. El pune "tinereţea" pe seama familiei. "Tata a murit la 90 de ani pentru că l-a lovit o maşină când era pe bicicletă. Bunicii, mătuşile - la 102, 107, 110....
"Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism şi şi-ar dori ca cineva să-i continue munca, să cerceteze şi să pună în aplicare efectele pe care le-a descoperit..

Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră.
"Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Kant zice . Ei, cum dracu' poţi să fii propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală, înlănţuită? Şi spune că morala poate fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este o greşeală. (...) Newton zice invers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă matematică exactă, dar esenţa n-o ştie nimeni>. Pentru că nu există esenţe în materie. Noi, oamenii, ne
deplasăm asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că, curba asimptotă întâlneşte verticala cunoaşterii undeva la infinit."
Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi mai fericit... Doamne, ce deziluzie am avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce adevăr egal subiectiv? Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări. Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema
cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu- mă pe adevărul ştiinţific oficial.. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul
absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi, conjuncturi, relativitate.
Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin. Spiritul, în schimb, nu intră în crize, spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o ia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare.
Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa rezolvă toate problemele. Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când văd rezultatul muncii mele. Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce? Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în academii şi nici în premianţi oficiali. Cand ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare din afara noastră, în alt raport spaţiu -timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)
Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriul lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită? Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul
poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală..
Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura înţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni, vorbăreţi, colesterolizaţ i, cu ţinută opulentă şi ostentativă. Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual.
Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă. Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu
omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului. Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a declarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a
şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter.
Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele. Vreau să înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.
Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni. Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.

Angela Molnar
Sef Serviciu informatica
Primaria Municipiului Arad

pe El vreau sa il cunosc

Camera mea e cu vedere spre apus si acum, de cand ziua s-a marit, imi place sa zaresc cum razele soarelui sunt parca intr-o competitie continua care sa ajunga pana la casa, care sa treaca de ea, apoi se inalta maiestuos soarele si daca sunt pe terasa in partea cealalta de casa ... il vad cum apare incet, incet si plin de gratie, uneori se aud ciripituri de pasarele ciufulite si somnoroase ce isi dau desteptarea dar inca nu sunt sigure daca vor sa zboare de prin cuiburi ... alteori e atata liniste de parca imi tiuie urechile ...
Imi place sa observ cum ies mugurii copacilor, cum iese coltul ierbii, cate un cap de pui galben si pufos isi scoate nasul pe usa si izbit de imensitatea din fata lui, fuge repede sub aripa clostii ...
Cand sunt prin munti sau in calatorii imi place sa observ frumusetea reliefului, imbinarea culorilor de pe pasuni, campii .... cateodata socant de frumos este cand vezi ca o floricica micuta si intens colorata da farmec la un camp intreg ... si zic: wow. Ce fain ca s-a gandit Dumnezeu sa o puna acolo ... sa o vad si eu, minte creata ...
Ma minunez de ceea ce a creat Dumnezeu, de cat de perfect, matematic si logic le-a asezat. Habar nu am cate stele sunt, dar sunt multe, habar nu am cum stau ele atarnate asa deaupra mea, ca sa nu mai spun ca mi se pare genial ca desi acum sunt in camera si sunt asezata, pamantul se misca cu ceva viteza si pe mine nu ma afecteaza ...
Cand cu acelasi entuziasm ca si David vazand creatia sunt extaziata ... dar cand Dumnezeu vine sa imi spuna ca ma iubeste ... imi dispare zambetul si in tacere ma retrag ...
Cum sa ma iubesti cand eu am auzit ca esti drept, sfant, atotputernic, omniprezent ... judecator, ca esti cu ochii pe mine mereu si stiu eu bine ce am facut, gandit, vazut ... sa fim realisti ... ai gresit persoana ...
Doamne, am invatat despre Tine ca trebuie sa ma raportez la Tine reverentios, sa nu trec prin fata Ta ca cine stie ce imi vei zice sau cum vei actiona, sa vorbesc cat mai rar cu Tine ca sa nu iti vina Tie cine stie ce idei, sa nu vreau sa ma joc cu Tine ca ... Tu cam strici si regulile jocului meu si imi strici si placerea ... ok, Te respect dar stai departe ... "Fata de un parinte sa arati respect, nici nu misti, nici nu cracnesti in fata Lui".
Sunt atata de multumitoare ca parintii mei nu au facut asa cu mine, daca am avut de comentat am putut sa o fac, au intrat in jocurile mele, in povestile mele ... Imi placea cand tata statea pe pat de vorba cu cineva sa ma duc in spatele lui sa il prind de gat si sa imi lipesc fata de a lui ... La un moment dar eram la bunici si bunicul ii spune tatei sa ma trimita la plimbare ca sa poata discuta in liniste. Tata l-a asigurat ca nu voi zice nimic, discutia poate continua si ca nu ma va trimite la plimbare pentru ca duminica era singura zi libera cand nestresat putea sa se joace cu mine. Bunicul a comentat ceva, dar nu a avut cui ca tata avea ideile lui despre cresterea copiilor ...
Ca sa inteleg dragostea Lui Dumnezeu trebuie sa ma retrag in camera, in gradina ... in liniste, sa Ii acord atentie doar Lui, sa vorbim noi doi ... sa Il las sa imi explice dragostea si imi place ca imi explica asa pe intelesul meu ...
Multa vreme am navigat intre un Dumnezeu razboinic, ce abia astepta sa ma pocneasca prezentat in Vechiul Testament si contradictia celui prezentat in Noul Testament ...
Am inteles ca in calitate de copil al Lui nu sunt chemata la o viata mediocra, plictisitoare ci la una cu primejdii, cu furtuni, cu batalii, cu rani ce dor, cu perioade cand toti vor pleca de langa mine, cand cei dragi imi vor fi luati cand sentimentele vor fi ca paralizate si tot ceea ce mai am de facut e sa ma incred in dragostea Lui pentru ca doar asa stand fata in fata cu El, voi intelege dragostea Lui.

melodie cu cantec

Acum cativa ani in urma am primit link-ul cu melodia de mai jos. Dar ... m-am indragostit de Marshal Hall prima data ... si am inceput sa le ascult cam toate melodiile ... si uite asa am ajuns fan Gaither Vocal Band si mi-a trecut si indragosteala de atunci.

am dat in mintea .... matelor

Nu prea le iubesc, detest cand le aud urland noaptea dar astea insa sunt diferite. In diferite tonuri, nunate, varste, personalitati ...





Nu m-au convins nici macar celebrele doamne sa imi placa matele ...

chemare la rugaciune ...

Pentru China si miile de crestini persecutati de acolo, pentru Koreea de Nord si pentru cei cel putin 100.000 de crestini din lagare, pentru crestinii din Bangledej, pentru cei din Egypt unde deja problema se pune la nivel politic, pentru cei din India, Maroc, Pakistan(crestini arsi, femei violate).
Citesc povesti ce par de desprinse din ireal ... dar sunt reale ....

Detalii in engleza pe http://www.persecution.org/suffering/index.php
Haideti sa ne rugam pentru cei ce acum isi plang mortii, sunt batuti, infometati, asista la scene de cosmar ... Doamne, indura-te!

poveste de viata ... din China

Am citit povestea stiind de la inceput ca numele oamenilor si a localitatilor sunt schimbate pentru securitatea lor. Incepe cu perioada studentiei cand un tanar chinez ce a castigat o bursa in SUA, era un tanar orfan. A fost repartizat sa aibe un coleg de camera american. Colegul l-a dus la biserica spre marea mirare a chinezului, numai ca tanarul nostru chinez se converteste si devine crestin iar americanul isi vede de viata lui. Amandoi isi termina studiile, erau prieteni buni asa ca viseaza la ce vor deveni iar chinezul anunta ca va merge inapoi in China ... venisera atat de multe scrisori cu oferte de neratat ...si pleaca.
Au tinut legatura putin ... apoi s-a asternut tacerea. Americanul a devenit om de afaceri, se gandea serios sa divorteze, mai ales ca si copiii ii erau mari de-acum ... dar seful lui cu care era si prieten ii propune sa mearga in China ca sa isi extinda afacerea. Numai ca americanul intre timp il pusese pe Dumnezeu in cutia cu amintiri si ii era jena sa mearga in China ...
Incepe sa isi caute colegul de camera, internetul cu informatiile lui vaste nu ii dau prea multe amanunte ... cu greu gaseste ceva mentionat despre prietenul lui dar intr-un final primeste vestea unde se afla colegul lui. Ii scrie si primeste un raspuns peste vreo saptamana, era asteptat cu mare drag.
Emotiile revederii sunt mari, se asteapta sa il gaseasca ditamai profesorul, mare vedeta ... cu greu gaseste calea catre palatul colegului lui. Palatul era de fapt un garaj construit langa un copac, aveau o singura camera unde acesta locuia cu sotia si baietelul ... Ii aranjasera dupa o perdea, un pat de o persoana ... un soi de camera.
Capul ii vuia de intrebari ... ce se intampla? Mediile cu care ai terminat erau cu mult superioare alor mele, ofertele erau din partea marilor universitati, pozitii si salariul de nerefuzat ...
Ani intregi umblase cu scrisorile in mana, acelasi raspuns: ai devenit crestin, renunta si vei fi angajat... si chiar daca ai renunta, parintii tai au murit ucisi pentru ca erau crestini, bunicii tai au murit omorati in fata copiilor lor pentru ca erau crestini ... nu ai nici o sansa, nu ti se aproba angajarea ...
Acum lucra intr-un atelier de facut chei ... patronul in secret era crestin. Mai venea cate cineva sa aduca ba un peste, ba o bucata de carne ... erau crestini ce trimiteau daruri prin soli ... iar soli si iar soli ... ca sa ajunga la ei.
Socul imens a fost cand in plina noapte au fost treziti pentru perchezitie, au napustit in casa, fara sa ciocaneasca, fara sa se astepte vreun raspuns, americanul trecea din soc in soc ...
Il intreba mereu de ce nu renunta, de ce nu se leapada, macar scapa de chinul perchezitiilor umilitoare ... nu aflase inca ca prietenul lui mai "vizitase" puscaria. Avea insa sa afle curand ...
Intre timp este invitat de nepotul chinezului intr-o tabara, iar prietenul il incurajeaza sa mearga, ...sa mai schimbe atmosfera ... si surpriza imensa are loc aici. Este prezentat ca cel ce va tine seminariile ... Sa tina ce? Nu mai pusese mana pe Biblie din vremea studentiei ... si in fata lui stateau pastori ... Cineva din multime a sugerat sa inceapa cu un timp de rugaciune ... Si s-au rugat pentru cel trimis de Domnul din SUA sa le spuna din Biblie despre Dumnezeu ... americanul mai ca lesina de frica, de rusine ....
Incepe sa citeasca insa cu tot sufletul se ruga sa il salveze Domnul cumva din toata povestea asta, se simtea ca un impostor ... dar incepe sa fie atent la ce citeste, intr-un fel spunea cu voce tare ce gandeste, ce intelegea el din ce citea ...
Se termina seara si dupa ce toti merg sa se culce el ramane sa discute cu Dumnezeu despre el ... si isi dedica viata lui Dumnezeu dar din toara inima, cu toata convingerea, cu toate riscurile.
A doua zi se aude un telefon sunand, cateva cuvinte scurte sunt rostite si toti fug rupand pamantul ... trebuiau sa fuga ... Nimeni nu avea timp sa dea amanunte, venea politia ... se lasa cu arestari si alti morti ...
Se intoarce in casa prietenului si la cateva zile acesta este arestat ... cu bani grei ajunge sa il vada prin plasa de sarma ghimpata, ii duce mancare haine constient fiind ca nu ajunge la el mai nimic ... il gaseste cu pielea arsa de soare, slab ... ce se inatampla?
Erau scosi afara in toiul iernii, cand e ger de crapa pietrele iar soarele are coltii ascutiti bine, dezbracati si intinsi pe jos, obligati sa stea jumatate de ora pe burta, jumatate de ora pe spate ca la plaja ... Soarele arde pielea ce e inghetata de frig si o crapa lasand in urma rani deschise ... Dar nu pot fi lasati asa ci sunt dusi la dusuri cu apa rece si presiunea la maxim pentru ca pielea crapata sa se desfaca si ca durerile sa fie cat mai cumplite ...
Unii mor de durere, altii fara anumite parti din ei ce le sunt sanatoase pentru ca sunt altii ce vor trai cu ele. Proces? Dupa trei ani de munca ai dreptul sa il deschizi ... daca ajungi viu si teafar pana la cei trei ani ...
Fara o bucata importanta din el, chinezul moare ...
Acolo, in conditii de viata pe care prietenul lui nu si le imagina este fortat sa se gandeasca la Dumnezeu, la valorile lui, la sotia lui, ca copiii lui ... Avea nevoie de bani si isi suna sotia ce ramane socata insa ii trimite ce el are nevoie ... intre timp sotia si copii lui devenisera crestini iar el habar nu avea. Se intoarce acasa, sa isi ceara iertare, sa isi ceara din noua sotia in casatorie, sa se implice in lupta impotriva persecutiilor crestinilor din China ... iar din China primeste scrisoare ca e declarat persona non grata ...
Aduce cu el acasa o poveste despre un scaun vechi ... Fusese construit de bunicul chinezului in tinerete si era numit scaunul lui Dumnezeu. Nu se aseza nimeni pe el, niciodata. Parintii lui au avut scaunul in casa lor dupa ce parintii fusesera omorati si cand si ei fusesera ucisi iar casei i se daduse foc iar copilul chinez a fost salvat de un om in alb, singurul obiect ce a ramans cu aceasi culoare si aspect iar restul scrum a fost scaunul ...
In timpul unei anchete la care si el fusese martor, un politist sef refuzase scaunul oferit si a vrut scaunul "nefolosit" dar s-a trezit aruncat jos. Umilit a trebuit sa isi intrerupa ancheta aruncand blesteme ...
In casa lui, din acel moment Dumnezeu va avea scaunul Lui, locul Lui ... impreuna cu toata familia lui.

http://www.fofg.org/persecution/persecution_story.php?doc_id=853

impletitura de dar si har

Ce bine era de cei din vechime - ii invidiez cateodata - n-aveau nici o treaba, acceptau credinta mai usor, nu era atata de greu, de dificil. Nu isi punea mii de intrebari. Uneori simt ca intru intr-un muzeu al sfintilor, cu personalitati care mai de care mai marcante, ... e drept ca intrarea e libera, muzica e una linistitoare, te indeamna la respect, sunt plini de zambet, parca plutesc diafan ... Ma simt prost aici, eu sunt plina de rani, am bube cu coptura, am nevoie de operatii, de medicamente, de mana unui doctor ... asa ca imi iau talpasita frumos de aici si ma internez in spitalul pacatosilor ...
Cand doctorul vine in sala de operatie incep sa il intreb ce e aia sau aia, ce substante a folosit la sterilizat, tin neaparat sa vad laboratorul de sterilizare ... nu am incredere in el, desi sunt egoista si vreau sa ma opereze, vreau vindecare, vreau sa dispara durereaaaa.
Mintea incepe sa puna intrebari: e bun doctorul, e celebru, exista acest doctor cu adevarat (desi el ma opereaza si eu sunt anesteziata pe masa), stie ce sa faca acolo? Poate sa taie si sa scoata ce e rau de acolo? Inima vrea vindecarea si are incredere in doctor, dar haina de minte isi face mendrele, nu stiu de unde tot gaseste idei crete ce pun la indoiala demnitatea, existenta, bunatatea, mila, experienta doctorului ... dar, intervine inima spunandu-si cuvantul: AM INCREDERE IN EL.
Batalia acceptarii harului nu se duce cu altii ci se duce in mine, intre minte si inima. Inima tanjeste, e disperata dupa har iar mintea haladuie pe coclauri cautand raspunsuri si adunand intrebari, indoilei ...
Sunt o contradictie continua: cred si ma indoiesc, iubesc si urasc, iert si ma razbun, uneori sunt plina de bunatate iar uneori nici un varf de ac nu as da, ... am nevoie de har insa sunt prea mandra sa il accept ...
Adica ce, harul e asa la indemana oricui? Si il merit asa, fara sa fac nimic? Pavel, celebrul mercenar al crestinilor se intalneste cu Isus pe drumul ce ducea la Damasc. Intalnirea asta il schimba la 180 de grade si ceva mai tarziu le scrie celor din Efes: "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni."
Daca cred in Dumnezeu, nu e ca sunt eu mai isteata, daca am viata e pentru ca e un dar, daca umblu, vorbesc, aud, simt, vad, gandesc, haladui pe unde pot, citesc ce pot si inteleg ce pot ... sunt daruri.
Dar, eu muncesc, imi procur cartile, caut informatii ... hai ca trebuie sa fac si eu ceva ... nu mi-i totul in dar incearca mintea sa cloceasca acolo.
De la prima celula ce formeaza trupul meu pana la ultima suflare sunt o insiruire de daruri si har. Mi-i greu sa concep asta, sunt plina de mandrie nesimtita, de infatuare ... dar m-am intalnit cu Dumnezeu cand temeliile mele erau cutrmurate, cand toata increderea mea s-a risipit ca un fum, cand tot ce imi era sprijin a disparut ... cand durerea depasise demult cotele de avarie ...
Acolo, in drumul spre nenorocire m-am intalnit cu Isus ... nu merit daruri, nu merit harul ... daca cred e-un dar, daca sunt mantuita e har ...
Am ajuns sa devin o impletitura de har si dar, inca mai am noduri, mintea inca mai colcaie in intrebari ce ma provoaca la indoiala, dar inima Il stie pe cel ce o iubeste, are incredere in Cel ce i-a dat vindecare, tresare cand ii aude soaptele pe care mintea nu le aude ...
Mintea vrea raspunsuri si se vrea statuie in muzeu dar inimii ii place la spital, sa fie alinata, sa primeasca iubire, sa stea linistita langa Cel ce a ridicat-o din drum si i-a dat viata ... iar mintea plina de uimire a inceput sa stea de vorba cu acest Doctor ... si s-a indragostit de El si a lasat harul sa patrunda in ea ca sa scoata indoiala, sa accepte harul, sa accepte ca totul e dar, dar, dar iar pe deasupra din belsug turnat har.

viata pana la urma ...

"Viata pana la urma consta in a iubi" Richard Wurmbrand

(Am primit permisiunea de a publica fotografia asta "cu mare bucurie" de la pastorul Daniel Branzai.)
Am aflat despre Richard Wurmbrand prima data din cartea "Cu Dumnezeu in subterana" apoi am sorbit cartea scrisa de sotia lui, Sabina Wurmbrand. La acel moment, habar nu aveam cine a fost acest om, insa tot citindu-i cartile ... adevarul s-a revelat incetul cu incetul. Iar astazi ... ar fi fost ziua lui de nastere.
Imi place documentarul facut de cei de la "Memorialul durerii" ...

1

2

3

4

5

Dumnezeu ii iubeste pe copiii cuminti ...

“Dumnezeu ii iubeste pe copiii cuminti, pe fetitele ce stau sa li se prinda parul in codite, pe cei ce isi fac temele, pe cei ce asculta, pe cei ce dau bomboanele sau ciocolata”.
Da, Dumnezeu ne-a trimis harul, insa … nu e asa pentru oricine.
Ai nevoie de bani? Munceste de crapa ca sa ii ai.
Ai nevoie de dragoste? Fa-te vrednic de ea ca sa o castigi.
Vrei har? Dovedeste ca il meriti.
Rasplateste fiecaruia pentru ceea ce ti-a facut si daca poti cu varf si indesat.
Insa ce ma fac eu ca nu am fost un copil foarte cuminte? Ca nu pot castiga dragostea cuiva si cand cred ca am castigat-o vad de fapt ca e doar fum ce deja a scapat printre degete. Cum sa dovedesc ca merit harul? Ca sa il meriti trebuie sa fii bun si eu nu sunt, sa dau celui ce imi cere – si eu imediat il judec, nu ii dau si ii mai si zic vreo doua – asa ca sa simta. Nu sunt buna, mint, urasc, barfesc, imi leg inima de lucruri ce mi se par importante, mi-i greu sa iert, dorinta de razbunare colcaie in mine, gandurile nebune ma fac sa actionez ca una iesita din minti, ma uit la cei ce par ca traiesc pe nori de sfintenie, pentru cei carora divinitatea pare ca le-a suras si se plimba la pas cu ei … nici nu-i suport, nu ating standardele lor, nici nu vreua sa le fiu in preajma. Sunt prietena cu curvarii, betivii, homosexualii, lesbienele, drogatii, hotii, nesimtititii … cu cei ce au intrebari, cu cei care vor sa il gaseasca pe Dumnezeu dar esueaza si cad cu surle si trambite …
Doamne, daca harul e pe baza de merit … mai bine nu il dadeai sau mai bine nu ma faceai … Nu pot sa il ating, nu pot sa il ajung … si Tie ce iti pasa? … esti Sfant acolo sus, nu Te atinge ura si crede-ma uneori e atata ura ca te infasoara de poti sa o tai cu un cutit, ….
Vreau harul ala de care zici Tu, ala asa fara reguli, ala care imi spune de dragostea Ta neconditionata de starea mea … harul acela simplu … Doamne, inima mea tanjeste dupa har … dar de ala pur despre care spui Tu, ala cu care ai tratat pe Maria Magdalena, pe Lazar, pe cei incomozi care fusesera transformati de el ….
Harul asta modern e inaccesibil, e prea scrupulous, prea greu de obtinut …
Doamne, poti sa imi dai din acest har mie care ma lupt cu inconsecventa, care sa imi oblojesc ranile ce dor si urlu de durere, pentru ca am gura mare, ca mi-e greu sa iubesc, sa iert, mi-I greu sa ma iubesc pe mine asa ca ce sa mai spun ca ar trebui sa ii iubesc pe altii, nu pot sa respect regulile si nici nu vreau sa o fac, ma lupt cu neincrederea ca poti sa imi iei poverile asa ca urland le mut dintr-o mana in alta … Doamne, ma simt murdara, invinsa, terminata, simt ca pamantul imi fuge de sub picioare, nu cred ca merit sa imi acorzi atata iertare …. Nu excelez prin nimic, Tu stii bine … poate prin incapatanarea de a Te toca la cap cu intrebari … iar defectele mele sunt vizibile ..
Am auzit de har … dar pare imposibil de ajuns la el … am incercat sa Te impresionez si-am esuat lamentabil … am crezut ca vrand sa Te cunosc, bucuria ma va inunda insa viata mi-I mai trista, searbada, grea, cumplita … Ma simt vinovata de meschinarie …

Dar, ma lupt cu ceva ce nu-mi iese din cap: dragostea Ta incrancenata pentru mine. Adica oricat m-as strofoca si m-as da peste cap … oricat as gresi, oricat de mare mi-ar fi nesimtirea Tu tot ma iubesti, Tu tot ma mai vrei, Tu vrei sa imi dai har, dar din ala pur, fara liste intregi de respectat …
Doamne, vreau har si Il vreau de la Tine ….Vreau har!

infloresc ...

Ieri discutam cu cineva despre o gradinita supreavegheata video prin internet. Am intrebat de ce isi doreste asta. "Ca sa fiu linistita acasa sau la lucru ca pruncul meu e bine ..."
Sincer, nu mi-as duce copilul la o astfel de institutie. In primul rand le arat clar angajatilor de acolo ca nu am incredere in ei, oricand ii pot urmari, ii pot acuza ...
Nu pot sa nu imi amintesc de o zi din copilarie de pe vremea cand pana si lemnele era restrictionate. Si era greu sa faci rost de ele, dar cumva ai mei aflasera de un domn ce aducea lemne, contracost. Eram singura acasa si a venit acel domn, a intrebat de parinti si ma stia deja de vreo doi ani, cred. Iar eu nu aveam decat 8 sau 9 ani. L-am intrebat cat costa lemnele, mi-a spus cat, pentru ca stiam ca e nevoie de lemne i-am achitat pretul, domnul a descarcat masina in drum si a plecat ..
Ma uitam la lemnele din drum, trebuiau duse in curte ... eu eram un pui de om si unele cioate erau mai inalte ca mine ... Dar apare Danut (am mai povestit de el) si ma vede nedumerita in fata mormanului de lemne si ma intreaba asa intr-o doara: "trebuie duse de aici, nu?". Ce sa ii mai raspund?
Il striga pe frate-su si pe ceilalti baieti sa vina sa dea o mana de ajutor cu lemnele astea ce incurcau in drum ...
S-au adunat vreo 15 baieti si 6 fete ... fiecare cu cat a putut a dus in curte cate un lemn ... baietii au dus ce era mai greu si dificil ... s-au gasit solutii pentru fiecare cioata, unde si cum sa stea, sa aibe loc si vaca pe unde sa treaca ca de-acu se apropia ora cand se intoarcea cireada ...
Am maturat bucata noastra de drum sa nu fie mizerie. Rasplata pentru munca depusa erau pepenii ce li-i aducea tata seara si ... a fost cu varf si indesata ...
E drept ca lucrurile oarecum ne fortau sa ne asumam responsabilitati, parintii erau la lucru, cineva trebuia sa faca cumparaturile, cineva trebuia sa faca ceea ce ei efectiv nu ajungeau sa faca ... stiam unde sunt banii, stiam ce aveam de platit (lumina, lemnele, ratia - ioi ce vremuri)...
Ai mei nu aveau camere de filmat sa vada daca ma bateam cu ceilalti copiii in drum, la scoala, cand plecam la joaca in dumbrava ... Rar auzeai de copiii ce se bateau ... ce sa impartim? Dumbrava? Drumul?
Esti dragut cu cineva si ii faci un bine fara sa astepti nimic? Deja celalalt e suspicios. Ce astepti de la mine? Dar de ce te porti asa? Cand o sa-mi ceri sa platesc?
La fel e raportarea la Dumnezeu ... de ce ma iubeste? Ce vrea de la mine? Ce asteapta? Si apoi ... suntem in epoca anorexiei, a idealului de frumusete si ... mi-a mai iesit un cos, un rid, cearcanele se incapataneaza sa fie vizibile, bucla asta nu sta cum trebuie, 5 grame de celulita s-au asezat unde nu trebuie ... cum sa ma iubeasca Dumnezeu? Uite cum arat ....
Oare de ce cred ca Dumnezeu ma iubeste ca mi-a disparut acneia, ca fac gimnastica, ca parul sta bine azi? Ma iubeste ca-s eu frumoasa si desteapta? De cand ma iubeste? Dinainte de a fi cerul si pamantul ...
Ceeeeeee? Adica inainte de a fi existat picior de om pe fata pamantului, de fapt pamantul nu avea fata pe atunci ...
Sunt creata dupa chipul Lui si ... minciuna, egoismul, rautatea si alte pacate din mine ma fac sa ma vad urata, ma fac sa nu il cred pe Dumnezeu ... dar El se uita la mine si vede dincolo de ce e perfid in mine, isi vede chipul ...
In momentul cand am inteles ca trebuie sa il las pe El sa ma iubeasca am inceput sa infloresc, fata mea e altfel ... sunt iubita asa cu cosuri, cu grame sau kiligrame depuse unde nu trebuie, cu bucle mai incapatanate ca mine ...
Nu il simt pe Dumnezeu prin bucle rebele, prin riduri sau celulita ... inima mea e cea care raspunde la dragostea Lui, ea e cea ce si-a topit armurile de gheata ce imi faceau fata de cremene ...
Infloresc pentru ca am incredere in cel ce ma iubeste si ... MA IUBEEEEEEESTEEEEE!

stiri incendiare

Ai auzit ce s-a intamplat cu Noe? Cica vorbeste cu Dumnezeu si ca i-ar fi zis sa faca un fel de casa plutitoare, o casa mare ... si cica Dumnezeu i-a zis ca va ploua. Ha ha ha, oare ce e aia ploaie? Si uita-te la nevasta-sa si la copiii ... chiar il cred, sau oare se prefac de teama?. Saracii cat de greu cred ca le este sa traiesti in casa cu un nebun ... E nebun.

Vai, am auzit ca Sara si Avram pleaca din oras. Avram acu vrea sa ii zicem Avraam ca cica a vorbit cu Dumnezeu si i-ar fi zis sa plece din oras ... nu stie unde, insa sa plece. Biata Sara, ... ce se va intampla cu ea? Cred ca Avraam de suparare ca nu au copiii pleaca, ce le lipseste aici? Dar, sa pleci asa ca ti-a vorbit Dumnezeu spre nicaieri ... E nebun Avram, vai saraca Sara.

Ce face Moise? Ce zice? Pleaca in Egypt ca asa i-a zis Dumnezeu? Ti-am zis eu ca el nu era prea intreg de cand a venit aici insa mi-ai zis ca-s eu ... cu gura mare. Cum sa iti lasi familia, copiii, oile, cortul si sa pleci ...? Ce sa faca? Sa scoata poporul ala ... cum ii zice? A, da evreu din robie. Nu e intreg, eu am avut dubii de la inceput desi el e de treaba dar de a venit aici la noi, nu a venit asa de aventura. Cine stie ce trecut are ... Oricum, acum se dovedeste ca-i nebun.

Estera, imparateasca vrea sa se sinucida? E amnezica asa din cand in cand? Nu stie ca esti omorata pe loc daca nu esti chemata la imparat? Si ea, o femeie se duce sa vorbeasca despre poporul ei? O femeie sa faca asta? Ori esti nebuna, ori ai probleme de personalitate ... E treaba barbatilor cursul natiunilor ... Dar, saraca a ramas orfana de mica si ... apoi crescuta de Mardoheu ... apoi rapita la palat ... a clacat emotional ... iti spun eu, e nebuna. ...

Stii baietii aia veniti robi? Aia trei ce-s evrei, prieteni cu Daniel. Azi, au refuzat sa se inchine idolului ridicat de imparat ... desi stiau ce ii asteapta ... ei tot spun ca vorbesc cu Dumnezeu si El le-a spus sa nu se inchine. Mai sunt si alti robi insa aia nu au avut nici o treaba, erau pe burta acolo langa noi ... Chiar imi placea de baietii astia evrei. Daniel nu era cu ei ... insa cei trei vor fi bagati in cuptorul incins azi ... Efectiv refuza sa se inchine idolului, sa ii faca pe plac imparatului .. Is nebuni ...

Aaaaaa, ai auzit de Maria, Maria aia logodita cu Iosif? E insarcinata, de-acu se vede si nunta nu au facut-o inca ... Dar stii ce zice? Ca nu e cu Iosif ... ci cu Dumnezeu. Saracu Iosif, sa isi ia o nebuna la casa lui ...
Eram la templu si au venit Maria cu Iosif si copilul. Dar a venit si Ana. Da, Ana ce sta la templu ... ma uitam la ea saraca, atata de batrana si a trecut prin atata durere ... o cam iei pe ulei. Dar ca azi nu mi s-a parut niciodata asa de nebuna. Cand a vazut copilul ... efectiv s-a schimbat. A inceput sa spuna ca in sfarsit promisiunea s-a implinit, ca poate muri, ca in sfarsit Dumnezeu a trimis scaparea, pe Mesia. Mi-era asa de mila de ea. Saraca, a innebunit ....

Vai, de mine si de mine. Cata rusine pe capul Elisabetei si a lui Zaharia. Copilul lor facut la batranete a plecat de acasa si umbla prin desert imbracat in piei de animale ca salbaticii si mananca lacuste ... vai ce scarbos ... Am mai auzit noi de Ilie, a fost prooroc iar Ioan e considerat un Ilie al vremii noastre ... Se vede clar ca copiii astia facuti la batranete nu-s prea intregi ... Uita-te la el cum arata ... e nebun saracu ...

Au fost considerati nebuni de concetatenii lor, nebuni sa asculte de un Dumnezeu ce nu il vad, nebuni ca pleaca spre nicaieri, ca actioneaza nebuneste ascultand ...
Auzisem de acest Dumnezeu si am fugit de El insa cand am crezut ca am scapat, am descoperit ca de fapt stam fata in fata ... si am mai descoperit ca numai in inchipuirea mea ma pot ascunde de El, pentru ca El e oriunde ...
Nu am vrut sa il descopar, nu am vrut sa Il intalnesc ... nu am vrut sa fiu considerata nebuna ... A spune ca L-am cautat e ca si cum as spune ca soarecele a plecat sa caute pisica.
Dar, ne-am intalnit cand credeam ca am scapat, am vorbit ... Nu stiu sa explic fizic, matematic, biologic, metafizic cum s-a intamplat ... dar cred ce spune El, vad ca "nebunii" vremurilor sunt celebri pentru credinta lor. Au crezut ceva ce nu s-a intamplat cu ei, cred in cineva ce a fost pe pamant acu doua mii de ani, cred in promisiunile ce le face El ... am intrat in randul "nebunilor" si de atunci ... viata-i o aventura ... uneori ironica, uneori grea, insa frumoasa ...

Dorinte - Teo Palincas

Am auzit la radio melodia asta ... si am mai cautat-o insa nu stiam nici cine o canta, nici titlul ... pana am dat de interpret si ... wow ...
Dupa cum zicea cineva e vocea Siminei insa in varianta masculina - dar asta pentru ca, e fratele ei ...

cine e acest Creator?

Cu cateva zile in urma am descoperit acest filmulet si cam in fiecare zi l-am revazut, analizat, reanalizat ...
Nu pot sa nu ma intreb: m-as duce acolo sa locuiesc cu oameni ca el? Peisajele sunt efectiv superbe ... dar as manca cu ei?

zori de zi

descoperire melomana

E drept ca un "preten necunoscut" mi-a recomandat-o insa m-am indragostit de melodia asta ....



Versurile si muzica: Chris (ajutat in inspiratie de Marius Bandila si Daniela Bojor) iar interpreta melodiei este Ligia Muresan.