ma strange aureola

M-am nascut intr-o familie crestina practicanta, am fost pedepsita pentru ceea ce greseam, am mers la biserica, nu am facut pacate din alea mari de sa vuiasca lumea, incerc sa fiu buna si parca aureola devine vizibila nu? E destul de stralucitoare .. Parca as putea fi pictata pe vreun perete chiar si de biserica cu numele inscriprionat cu aur: Sfanta Cella.
Dar, cand sunt eu cu mine insami si-mi dau aureola jos si apoi mastile ... vad clar ce sunt. Atunci realizez ca nu exista pacate albe negre, mari mici, pacate de moarte sau lesne iertatoare, pacate de luni sau nu stiu ce zi. Toate astea sunt PACATE.
Gasesc evanghelia harului si realizez ca sunt Sfanta Cella pentru ca Isus(intr-o saptamana ca asta acum 2000 de ani) a ales sa mearga cu pacatul meu la cruce, a ales sa poarte pacatele mele si ale tuturor ca eu sa fiu iertata ...
Mi-i greu sa cred ca numai atat trebuie sa fac ... dar nu pot sa fac si eu ceva? Vreo fapta buna, vreo recunostinta, vreo ... ceva? Ma bantuie crucea dea la Calvar ... chiar era necesar Doamne? Chiar ma iubesti? "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica". Nici o fapta buna, nici o milostenie, penitenta, matanii, nu trebuie sa devin pustnica? ... Doar sa cred ...
Doamne, mi s-a acrit de autosuficienta asta a mea, mi s-a acrit sa ma dau mareata, mi s-a acrit sa ma cred sfanta prin propriile mele puteri, mi s-a acrit ... ma simt ca un actor prost intr-o mare mascarada ... daca tot ceea ce trebuie sa fac e sa cred, atunci cred. Nu mai vreau sa imi fiu propriul erou, propriul Dumnezeu ce isi are legi independente de ale tale, ...
Stii ce e interesant Doamne, harul asta a Tau face minuni ... eu credeam ca numai eu sunt saraca - asa ma credeam, ca numai eu am nevoi iar ceilalti trebuie sa mi le indeplineasca - erau nesimtiti daca nu o faceau, chiar nu vedeau ca Sfanta Cella sufera? Eu aveam nevoie sa fiu iubita, protejata ... insa sunt socata de cati saraci sunt langa mine, de cati bolnavi sunt langa mine si ... am inceput sa vorbesc cu oamenii, chiar imi place sa fac asta ... si stiu ca suna cam egoist insa ma simt mai bogata dupa fiecare persoana intalnita, insa nu bogata la buzunare ci bogata asa ca om ... ioi, chiar nu stiam ce valori sunt langa mine si ... spunand asta am vazut cum efectiv persoanele astea infloresc ...
Cat de oarba am putut sa fiu ...? Cum de nu i-am vazut? Cum de nu i-am iubit? Din cauza aureolei oare?
Dar ... vezi Tu Doamne ... eu tot gresesc, mintea tot cloceste prostii - stiu eu bine ce cloceste si pe unde haladuie ... ce sa fac sa nu pierd dragostea Ta? Imi place cu Tine acum, imi place de Tine ... Doamne, nu vreau sa Te pierd, nu vreu sa pierd dragostea Ta ... Spune-mi Doamne te rog .... te rog ...
"Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? ... nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru. (Rom.8:35-39)
Nici criza, nici durerea, nici vreo boala, nici vreun om oricare i-ar fi rangul sau pozitia, nici vreun guvern, nici vreo epidemie sau pandemie, nici vreo furtuna, tsunami sau calamitate naturala sau provocata, nici vreun cutremur, ... nimeni nu ma va lua din mana Ta, nimeni nu ma smulge de la Tine ... de dragostea Ta.
Doamne, e atata de bine si confortabil pentru inima si mintea mea sa se stie in Mana Ta, in dragostea Ta ... Aaaah, in sfarsit ma pot odihni ...
Nu-mi mai trebuie aureola, ma durea capul prea tare, imi pocnea capul de la autosfintenie dar cand m-am intalnit cu Isus si am acceptat harul am dat aureola lui Isus, sa faca El ce vrea cu ea ... nu mai vreau alta, nu ma mai doare capul acum ...
Sunt iertata, libera .... multumita, bucuroasa, fericita ...

pasca, cozonac, miel si ... altele

Am devenit alergica la expresiile: mi s-a acrit de Romania, tara asta este de nimic, nimic nu merge, nimic nu-i cum trebuie, in alta tara e mai bine. Din fire nu sunt foarte multumitoare si ca sa invat multumirea imi trebuie dusuri reci ...
Ne apropiem de Paste, facem curatenie, cumparam oua, faina e deja luata, uleiul cel mai bun e in debara, stafide, nuca, smantana, ... mielul - s-a vorbit cu ciobanul sau deja e luat, pasca cu ciocolata sau branza, prajituri - neaparat ...
Am vazut materialul realizat de Open Doors astazi despre Koreea de Nord. despre oameni ca mine ce in mod normal ar trebui sa se pregateasca de Paste insa nu o fac pentru ca Dumnezeul lor e presedintele tarii si fiu-su si lor trebuie sa i te inchini de Doamne fereste traiesti acolo. Daca refuzi asta ... ti se refuza si tie multe.
Spune cineva in film ca daca nu esti ucis pe loc, te asteapta lagarul. Si ar fi frumos daca numai pe tine insa si familia toata .... acolo se moare prin infometare, umilinta ...
Suntem o tara crestina, ne batem cu pumnul in piept de atata crestinism ca ne plesnesc nasturii de la camasa insa ma intreb cati din noi am mai fi crestini daca am trai in Korea de Nord?
In Romania am dreptul sa vorbesc, am dreptul sa scriu, am dreptul sa gandesc, sa muncesc, sa traiesc ... am o gramada de drepturi insa se pare ca dreptul la nemultumire e atata de mare incat efectiv am devenit oarba ...
Doamne, multumesc ca cozonacul de anul asta n-o sa fie atata de bogat, ca pasca o sa fie mai de dieta, ca mielul nu e intreg ci numai bucata insa multumesc ca pot sa ma inchin si daca am mai invatat o iota de multumire ... te rog pentru cei din lagarele din Koreea de Nord ce mor de foame ... sa faci minuni, sa ii hranesti tu folosindu-te de corbi, ciori, vrabii ... ce vrei Tu ...

ca un copil

Bunicii locuiau aproape de biserica si daca era noroi sau foarte frig, duminica mergeam la masa la ei. Sau daca mama era la spital, trebuia sa mai stau pe la ei. Intr-un din duminici au avut musafiri, erau rare duminicile fara musafiri. De regula, eu stateam la un capat de masa si bunicul in celalat insa acum fiind mai multi cineva a sugerat ca ar fi mai bine ca eu sa merg la masa mica sa mananc ca sa fie spatiu mai mult la masa adultilor. Bunica a tusit o data scurt, bunicul si-a dres vocea si a spus: va sta ca de obicei la locul ei, nu va merge la nici o alta masa, e loc suficient pentru toti.
Oooooo, ce bine m-am simtit!
Decizia insa venise dupa ce refuzasem sa le mai calc pragul pentru ca fusesem trimisa la masa mica ca deranjasem adultii ... iar ai mei s-au vazut nevoiti sa ia atitudine: vine la voi numai daca e tratata cum trebuie, daca nu ... va merge acasa oricare ar fi conditiile meteo sau de sanatate a mamei. Iar ei imi gateau mancarea preferata mai mereu si au decis ca eu trebuie sa stau la masa la locul meu.
Oricat de multi musafiri erau acasa la noi, eu tot langa tata stateam, oricine ar fi fost, eu aveam locul meu ... uneori musafirii aruncau cate-o sugestie ca ar fi bine copiii sa manance in alta parte dar intervenea tata si le explica ca copiii lui stau la masa cu el si ca oricine e primit in casa, dar casa e si a copiilor, deci musafirii lui sunt si musafirii lor, nu numai ai parintilor.
Asa imi placea cand tata spunea regula asta. Uuuuuuuu! Nu eram lasata dupa usa, nu eram trimisa la bucatarie sau afara ... Dupa masa, intelegeam ca trebuie sa plec, dar la masa?
Mi-a placut de Isus cum se raporta la copiii. Oricat era de obosit, El isi facea timp pentru ei, nu ii trimitea pe rapanosi la spalat, nu ii alunga de langa El indiferent de cum aratau. Ii asculta, ii lua in brate, le dadea atentia cuvenita si apoi ii trimitea la somn sau acasa.
Dar o abordare asemanatoare are si cu adultii. Il vede pe Zacheu intr-un dud. Zacheu erau urat de popor, era un tradator, culegea taxe - avea el propria lege - de la evrei, de la ai lui. Se daduse de partea romanilor .... tradatorul.
Numai ca Isus il vede pe acest dispretuit ce se ascundea intre frunzele de dud si ii spune: Da-te jos ca vin la tine la masa. Intr-un fel, Isus se autoinvita la Zacheu.
Ce face Isus? Se duce la masa la Zacheu? Isus trebuie anuntat ce fel de om e Zacheu, pfuuuuiii tocmai la Zacheu? Nu sunt atatia oameni de bine in cetate? Si cine mai e acolo? Maria Magdalena? Isus asta nu e prea intreg. Ce fel de invatator se crede El? Si cine mai e? OOOOOOOOOOOOO, nu ... nici nu vreau sa calc acolo, nici nu vreau sa aud ca as putea sa ma umilesc in asemenea hal sa stau la masa cu X, Y, Z ... eu nu sunt oricine ...
A sta la masa cu cineva inseamna a avea partasie, a face pace, a fi prieteni. E la fel ca acum. In casa mea, la masa vin cei acceptati de mine, cei cu care vreau sa am partasie, sa ma deschid, sa ii las sa se deschida ....
Si El se deschide in fata acestor NIMENI? Acestor oameni de la marginea societatii, acestor fara valoare? Ii asculta, ii sfatuie, mananca din aceleasi vase ... impartind tacamurile ... ei nici macar nu au farfurii de portelan ...
Imi place de Isus, El a venit sa aduca mantuire copiilor si celor ce sunt tratati ca si copiii - adica fara valoare, celor marginalizati din diverse motive, sa vindece pe cei ce se stiu bolnavi, sa aduca speranta celor ce nu o mai au sau le e luata ...
Imi place de Isus ca nu refuza pe nimeni, a discutat si cu tanarul bogat, dar nu la o masa, tanarul era prea ocupat, agenda prea plina pentru o intalnire ... nici nu l-a invitat la masa ... discutia trebuia sa fie scurta, eficienta. Intrebarile scurte, cereau raspunsuri scurte si concise ... dar cand le-a avut a plecat nemultumit. I se cerea prea mult: "vinde tot ce ai, da la saraci si vino dupa Mine".
Nu-mi place sa stau la masa cu somitatile, nu-mi plac mesele fitoase, cele cu sapte randuri de cutite, furculite, linguri si alte instrumente ... ma simt stinghera, trebuie sa am grija sa nu gresesc furculita, sa nu sara vreun strop de supa pe fata de masa adusa de prin cine stie ce tara exotica. Prefer invitatiile la masa cu o musama inflorata - cica numai romanii le folosesc, desi am vazut si in alte tari, unde atmosfera e galagioasa, unde veselia e la ea acasa, unde pot sa rad sau plang, unde sunt acceptata, pretuita.
Imi place de Isus ca schimba iremediabil conditiile sociale ale celor pe care ii intalneste, le da valoare, le da incredere in ei, le spune cat de mult ii iubeste, apreciaza ... Imi place de El ca asta face si cu mine ...

cu ce ma amagesc?

Modul cum Il vad pe Dumnezeu influenteaza raportarea mea la oameni fie ca eu cred sau nu asta. Daca Il vad pe Dumnezeu legalist, imprevizibil, caruia ii sare tandura cand nu te astepti, caruia nu stii cum si cand sa ii faci pe plac - asa ma voi raporta si la oameni.
Am auzit spre stupefactia mea expresia: cu siguranta X, Y, sau Z nu vor ajunge in rai, in nici un caz ei nu vor ajunge in rai. Unii cred ca doar ei, doar cei asa ca ei au acest privilegiu, in nici un caz altii nu pot vedea raiul. Iar altii pot fi: cei aparent nereligiosi, cei nereligiosi, cei ce nu cred la fel ca mine, cei mai blonzi, mai negri, mai mulatri, mai albi, mai galbeni, mai inalti, mai "sfinti", mai ... si lista e lunga...
M-a distrat cand am citit despre o doamna ce era terifiata ca nu isi putea alege vecinii din cer ... e singura alegere pe care nu o poate face aici, celelalte, erau corecte ....
Am tot studiat cum Il vad unii si altii pe Dumnezeu. Am incercat apoi sa ii imit. Daca e un Dumnezeu rece, impersonal, impasibil multa vreme, apoi apare fara sa ma astept, imi strica jocurile cu o placere sadica si apoi pleaca lasandu-ma sa strang jucariile plangand - mi-i teama de El, e un fel de Frumoasa si Bestia.
La unii El era numai lege, orice e lege, dragostea nu incape, nu are unde ... si atmosfera in care sta El e numai lege ... indurare dupa lege, rabdare dupa lege, bucurie - ce e aia?,
Socant a fost cand cineva a spus ca citind in Biblie a descoperit ca e Dragoste. Ca e ce? Pai am si eu Biblia si asa scrie si la mine dar ... uite ce zice X sau Y sau Z ca asa trebuie tratat Dumnezeu. Nu, Biblia e indicatorul, e manualul ce ma invata cum sa ma raportez la Dumnezeu ... Si cu ce zic ceilalti ce fac?
Biblia ma invata sa ma apropii de Dumnezeu personal, fara interventia nimanui, sa stau eu de vorba cu El, sa povestim noi doi, sa il descopar eu prin prisma mea nu prin a altora ...
Dar ... El e Dumnezeu ... e sfant ... eu nu sunt ... nu ma pot apropia de El ... nu, nu e bine ...
Pai, de asta a trimis pe Isus sa moara. Ca sa ma pot apropia de El, ca sa am cale libera de acces la El. Isus spune ca El e Calea, Adevarul si Viata.
Descoperindu-L pe Dumnezeu, asa cum mi-l prezinta Biblia, perspectiva se schimba, inima se schimba, nu stiu ce i-a facut El insa inima mea s-a largit si incap mai multi oameni, cerul e mai luminos, florile pline de roua stralucesc in razele soarelui, pisicile sunt comice cand isi mangaie mustatile, bucuria mi-a inundat viata si un fel de libertate imi da chef de viata ....

Amar Iti era sufletul

Amar Iti era sufletul, o, Mielule divin
Cand ai intrat in Ghetsimani, sa-L rogi pe Tatal Sfant
De-i cu putinta ca paharul greu sa treaca,
Dar totusi, voia Ta, o, scumpe Tata, sa se faca!

Cor: O, du-ma, Doamne, si pe mine-n Ghetsimani
Sa-mi arati si mie unde Te-ai rugat!
Du-ma, la Golgota, pe sinistrul munte,
Ca sa plang la cruce unde ai rabdat!

Noi nu-I cunosteam pretul, si nici nu-l vom sti nicicand!
Vandu-tu-L-ai tu, Iudo, pentru cei treizeci de-arginti.
Intrara in gradina o multime de avari
Ca sa-L prinda si sa-L duca asa ca pe-un talhar.

O, dimineata e pustie, noaptea-a disparut;
Totul e-nvelit in misterul albei dimineti.
Privighetoarea trista nu-si mai canta vechiul glas,
Caci, in gradina Ghetsimani, doar lacrimi au ramas.

Ingenuncheat, cu crucea-n spate si cununi de spini,
Fiul lui Dumnezeu pe munte rabda-ntre straini;
Calvarul suferintei nemiloase a urcat;
Trupul e atarnat pe cruce, sangele-i varsat.

Mi-au strabatut cuiele carnea, sange-a curs in vai,
N-am facut-o pentru Mine, ci pentru voi, cei rai;
Si daca credeti in Mine si-n jertfa din Calvar,
Va daruiesc iertare, viata vesnica-n dar!

Am cautat si melodia insa ... nu e de gasit. Ieri am auzit o varianta a acestei melodii insa ... tot originalul il vreau. Pana atunci, mai meditez la versuri ...

inca un motiv sa fiu mandra ca-s romanca - Justin Capra

Despre geniile neamului nostru.....
Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l "importe". De fiecare dată, răspunsul lui a fost "Nu". "Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic".
Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a inventat şi motociclete neconvenţionale,
Justin Capră, românul care a inventat rucsacul zburător folosit acum de americani în călătoriile spaţiale, stă la Baloteşti , într-o casă austeră ca o chilie... Când l-au "vizitat", hoţii i-au făcut pagubă doar pentru că au lăsat uşa deschisă la plecare. Era iarnă, el era plecat din localitate şi centrala a consumat gaz cât pensia lui pe o lună.

Cu rucsacul zburător în beciurile miliţiei
Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar belele. "În 1956 l-am propus Academiei şi bineînţeles că am produs ilaritate. şi, mă rog, chestii d-astea. În '58 l-am brevetat. Dar, în '56, pentru că aveam intenţia să realizez un astfel de aparat şi nişte maşinuţe, am făcut prostia să merg, neştiind puterea comuniştilor, la Ambasada Americană să cer sprijin. Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult - două săptămâni -, dar dormeam pe ciment şi mâncam un sfert de pâine pe zi. Înainte de asta eram ofiţer de aviaţie.
După - am fost dat afară din Armată şi am fost trecut la index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista. Până în 1962, când a venit Expoziţia Americană la
Bucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor de zbor. Diferenţa între al meu şi al lor era de culoare: al lor era gri şi al nostru - negru. Altminteri erau identice".
O jucărie: curent electric din zgomot
Americanii şi mai apoi Henri Coandă i-au făcut pe tovarăşi să-şi reconsidere poziţia faţă de Justin Capră. L-au reabilitat oarecum, adică şi-a putut găsi un loc de muncă mai tehnic decât măturător. Dar şi munca de jos a fost o "sursă de inspiraţie".
Ce faci, de pildă, dacă trebuie să lucrezi într-o cazangerie, într-un zgomot infernal? Evident: încerci să transformi zgomotul în curent electric! "Am folosit un telefon Bell, o membrană cu o bobină şi un miez de fier, pusă în hala în care se făcea gălăgie şi recoltam în altă parte curent. Nu am reuşit să produc mult curent, dar mă gândeam să pun membrane peste tot, în toată hala, ca să meargă măcar polizoarele fără să mai consume din reţea". Asta este una dintre invenţiile pe care le-a considerat jucării şi nu s-a obosit să le breveteze.
"Nu se poate, da' funcţionează"
Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică.. "Am realizat odată un dispozitiv care micşora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea roţi, n-avea interacţiune magnetică şi al naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era perpetuum mobile. Şi atunci m-a luat ministrul Octavian Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie. Şi acolo a venit un hectar de mărimi - profesori, academicieni, savanţi - şi prima expresie a fost . La care Groza zice Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost şef de promoţie la Oxford , a studiat dispozitivul şi mi-a zis . Nu s-a găsit nici acum".

Circa 100 de vehicule neconvenţionale
Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim ( 2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o invenţie - automobilul fără caroserie, cu efect pelicular - şi-a găsit o oarecare aplicare. Este vorba despre un prototip care a rămas la stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani să-l construiască. "Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poate face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină.. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se întâmplă nimic - nu plouă, nu ninge". Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău a folosit invenţia lui Capră pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi peştii!

Intrebare frecventă: "De ce nu plecaţi?"
De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? "M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui Ceauşescu. I-am zis . După revoluţie au venit alţii să mă întrebe .. Păi ce, să mănânc lebede la Viena ? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia, America , Germania , Canada .... Credeţi că umblă pe undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă e în România..."

Nu există inginer adevărat fără cultură
Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba, nici mişcarea nu-i arată vârsta. El pune "tinereţea" pe seama familiei. "Tata a murit la 90 de ani pentru că l-a lovit o maşină când era pe bicicletă. Bunicii, mătuşile - la 102, 107, 110....
"Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism şi şi-ar dori ca cineva să-i continue munca, să cerceteze şi să pună în aplicare efectele pe care le-a descoperit..

Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră.
"Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Kant zice . Ei, cum dracu' poţi să fii propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală, înlănţuită? Şi spune că morala poate fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este o greşeală. (...) Newton zice invers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă matematică exactă, dar esenţa n-o ştie nimeni>. Pentru că nu există esenţe în materie. Noi, oamenii, ne
deplasăm asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că, curba asimptotă întâlneşte verticala cunoaşterii undeva la infinit."
Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi mai fericit... Doamne, ce deziluzie am avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce adevăr egal subiectiv? Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări. Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema
cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu- mă pe adevărul ştiinţific oficial.. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul
absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi, conjuncturi, relativitate.
Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin. Spiritul, în schimb, nu intră în crize, spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o ia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare.
Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa rezolvă toate problemele. Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când văd rezultatul muncii mele. Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce? Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în academii şi nici în premianţi oficiali. Cand ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare din afara noastră, în alt raport spaţiu -timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)
Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriul lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită? Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul
poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală..
Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura înţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni, vorbăreţi, colesterolizaţ i, cu ţinută opulentă şi ostentativă. Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual.
Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă. Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu
omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului. Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a declarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a
şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter.
Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele. Vreau să înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.
Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni. Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.

Angela Molnar
Sef Serviciu informatica
Primaria Municipiului Arad

pe El vreau sa il cunosc

Camera mea e cu vedere spre apus si acum, de cand ziua s-a marit, imi place sa zaresc cum razele soarelui sunt parca intr-o competitie continua care sa ajunga pana la casa, care sa treaca de ea, apoi se inalta maiestuos soarele si daca sunt pe terasa in partea cealalta de casa ... il vad cum apare incet, incet si plin de gratie, uneori se aud ciripituri de pasarele ciufulite si somnoroase ce isi dau desteptarea dar inca nu sunt sigure daca vor sa zboare de prin cuiburi ... alteori e atata liniste de parca imi tiuie urechile ...
Imi place sa observ cum ies mugurii copacilor, cum iese coltul ierbii, cate un cap de pui galben si pufos isi scoate nasul pe usa si izbit de imensitatea din fata lui, fuge repede sub aripa clostii ...
Cand sunt prin munti sau in calatorii imi place sa observ frumusetea reliefului, imbinarea culorilor de pe pasuni, campii .... cateodata socant de frumos este cand vezi ca o floricica micuta si intens colorata da farmec la un camp intreg ... si zic: wow. Ce fain ca s-a gandit Dumnezeu sa o puna acolo ... sa o vad si eu, minte creata ...
Ma minunez de ceea ce a creat Dumnezeu, de cat de perfect, matematic si logic le-a asezat. Habar nu am cate stele sunt, dar sunt multe, habar nu am cum stau ele atarnate asa deaupra mea, ca sa nu mai spun ca mi se pare genial ca desi acum sunt in camera si sunt asezata, pamantul se misca cu ceva viteza si pe mine nu ma afecteaza ...
Cand cu acelasi entuziasm ca si David vazand creatia sunt extaziata ... dar cand Dumnezeu vine sa imi spuna ca ma iubeste ... imi dispare zambetul si in tacere ma retrag ...
Cum sa ma iubesti cand eu am auzit ca esti drept, sfant, atotputernic, omniprezent ... judecator, ca esti cu ochii pe mine mereu si stiu eu bine ce am facut, gandit, vazut ... sa fim realisti ... ai gresit persoana ...
Doamne, am invatat despre Tine ca trebuie sa ma raportez la Tine reverentios, sa nu trec prin fata Ta ca cine stie ce imi vei zice sau cum vei actiona, sa vorbesc cat mai rar cu Tine ca sa nu iti vina Tie cine stie ce idei, sa nu vreau sa ma joc cu Tine ca ... Tu cam strici si regulile jocului meu si imi strici si placerea ... ok, Te respect dar stai departe ... "Fata de un parinte sa arati respect, nici nu misti, nici nu cracnesti in fata Lui".
Sunt atata de multumitoare ca parintii mei nu au facut asa cu mine, daca am avut de comentat am putut sa o fac, au intrat in jocurile mele, in povestile mele ... Imi placea cand tata statea pe pat de vorba cu cineva sa ma duc in spatele lui sa il prind de gat si sa imi lipesc fata de a lui ... La un moment dar eram la bunici si bunicul ii spune tatei sa ma trimita la plimbare ca sa poata discuta in liniste. Tata l-a asigurat ca nu voi zice nimic, discutia poate continua si ca nu ma va trimite la plimbare pentru ca duminica era singura zi libera cand nestresat putea sa se joace cu mine. Bunicul a comentat ceva, dar nu a avut cui ca tata avea ideile lui despre cresterea copiilor ...
Ca sa inteleg dragostea Lui Dumnezeu trebuie sa ma retrag in camera, in gradina ... in liniste, sa Ii acord atentie doar Lui, sa vorbim noi doi ... sa Il las sa imi explice dragostea si imi place ca imi explica asa pe intelesul meu ...
Multa vreme am navigat intre un Dumnezeu razboinic, ce abia astepta sa ma pocneasca prezentat in Vechiul Testament si contradictia celui prezentat in Noul Testament ...
Am inteles ca in calitate de copil al Lui nu sunt chemata la o viata mediocra, plictisitoare ci la una cu primejdii, cu furtuni, cu batalii, cu rani ce dor, cu perioade cand toti vor pleca de langa mine, cand cei dragi imi vor fi luati cand sentimentele vor fi ca paralizate si tot ceea ce mai am de facut e sa ma incred in dragostea Lui pentru ca doar asa stand fata in fata cu El, voi intelege dragostea Lui.

melodie cu cantec

Acum cativa ani in urma am primit link-ul cu melodia de mai jos. Dar ... m-am indragostit de Marshal Hall prima data ... si am inceput sa le ascult cam toate melodiile ... si uite asa am ajuns fan Gaither Vocal Band si mi-a trecut si indragosteala de atunci.

am dat in mintea .... matelor

Nu prea le iubesc, detest cand le aud urland noaptea dar astea insa sunt diferite. In diferite tonuri, nunate, varste, personalitati ...





Nu m-au convins nici macar celebrele doamne sa imi placa matele ...

chemare la rugaciune ...

Pentru China si miile de crestini persecutati de acolo, pentru Koreea de Nord si pentru cei cel putin 100.000 de crestini din lagare, pentru crestinii din Bangledej, pentru cei din Egypt unde deja problema se pune la nivel politic, pentru cei din India, Maroc, Pakistan(crestini arsi, femei violate).
Citesc povesti ce par de desprinse din ireal ... dar sunt reale ....

Detalii in engleza pe http://www.persecution.org/suffering/index.php
Haideti sa ne rugam pentru cei ce acum isi plang mortii, sunt batuti, infometati, asista la scene de cosmar ... Doamne, indura-te!

poveste de viata ... din China

Am citit povestea stiind de la inceput ca numele oamenilor si a localitatilor sunt schimbate pentru securitatea lor. Incepe cu perioada studentiei cand un tanar chinez ce a castigat o bursa in SUA, era un tanar orfan. A fost repartizat sa aibe un coleg de camera american. Colegul l-a dus la biserica spre marea mirare a chinezului, numai ca tanarul nostru chinez se converteste si devine crestin iar americanul isi vede de viata lui. Amandoi isi termina studiile, erau prieteni buni asa ca viseaza la ce vor deveni iar chinezul anunta ca va merge inapoi in China ... venisera atat de multe scrisori cu oferte de neratat ...si pleaca.
Au tinut legatura putin ... apoi s-a asternut tacerea. Americanul a devenit om de afaceri, se gandea serios sa divorteze, mai ales ca si copiii ii erau mari de-acum ... dar seful lui cu care era si prieten ii propune sa mearga in China ca sa isi extinda afacerea. Numai ca americanul intre timp il pusese pe Dumnezeu in cutia cu amintiri si ii era jena sa mearga in China ...
Incepe sa isi caute colegul de camera, internetul cu informatiile lui vaste nu ii dau prea multe amanunte ... cu greu gaseste ceva mentionat despre prietenul lui dar intr-un final primeste vestea unde se afla colegul lui. Ii scrie si primeste un raspuns peste vreo saptamana, era asteptat cu mare drag.
Emotiile revederii sunt mari, se asteapta sa il gaseasca ditamai profesorul, mare vedeta ... cu greu gaseste calea catre palatul colegului lui. Palatul era de fapt un garaj construit langa un copac, aveau o singura camera unde acesta locuia cu sotia si baietelul ... Ii aranjasera dupa o perdea, un pat de o persoana ... un soi de camera.
Capul ii vuia de intrebari ... ce se intampla? Mediile cu care ai terminat erau cu mult superioare alor mele, ofertele erau din partea marilor universitati, pozitii si salariul de nerefuzat ...
Ani intregi umblase cu scrisorile in mana, acelasi raspuns: ai devenit crestin, renunta si vei fi angajat... si chiar daca ai renunta, parintii tai au murit ucisi pentru ca erau crestini, bunicii tai au murit omorati in fata copiilor lor pentru ca erau crestini ... nu ai nici o sansa, nu ti se aproba angajarea ...
Acum lucra intr-un atelier de facut chei ... patronul in secret era crestin. Mai venea cate cineva sa aduca ba un peste, ba o bucata de carne ... erau crestini ce trimiteau daruri prin soli ... iar soli si iar soli ... ca sa ajunga la ei.
Socul imens a fost cand in plina noapte au fost treziti pentru perchezitie, au napustit in casa, fara sa ciocaneasca, fara sa se astepte vreun raspuns, americanul trecea din soc in soc ...
Il intreba mereu de ce nu renunta, de ce nu se leapada, macar scapa de chinul perchezitiilor umilitoare ... nu aflase inca ca prietenul lui mai "vizitase" puscaria. Avea insa sa afle curand ...
Intre timp este invitat de nepotul chinezului intr-o tabara, iar prietenul il incurajeaza sa mearga, ...sa mai schimbe atmosfera ... si surpriza imensa are loc aici. Este prezentat ca cel ce va tine seminariile ... Sa tina ce? Nu mai pusese mana pe Biblie din vremea studentiei ... si in fata lui stateau pastori ... Cineva din multime a sugerat sa inceapa cu un timp de rugaciune ... Si s-au rugat pentru cel trimis de Domnul din SUA sa le spuna din Biblie despre Dumnezeu ... americanul mai ca lesina de frica, de rusine ....
Incepe sa citeasca insa cu tot sufletul se ruga sa il salveze Domnul cumva din toata povestea asta, se simtea ca un impostor ... dar incepe sa fie atent la ce citeste, intr-un fel spunea cu voce tare ce gandeste, ce intelegea el din ce citea ...
Se termina seara si dupa ce toti merg sa se culce el ramane sa discute cu Dumnezeu despre el ... si isi dedica viata lui Dumnezeu dar din toara inima, cu toata convingerea, cu toate riscurile.
A doua zi se aude un telefon sunand, cateva cuvinte scurte sunt rostite si toti fug rupand pamantul ... trebuiau sa fuga ... Nimeni nu avea timp sa dea amanunte, venea politia ... se lasa cu arestari si alti morti ...
Se intoarce in casa prietenului si la cateva zile acesta este arestat ... cu bani grei ajunge sa il vada prin plasa de sarma ghimpata, ii duce mancare haine constient fiind ca nu ajunge la el mai nimic ... il gaseste cu pielea arsa de soare, slab ... ce se inatampla?
Erau scosi afara in toiul iernii, cand e ger de crapa pietrele iar soarele are coltii ascutiti bine, dezbracati si intinsi pe jos, obligati sa stea jumatate de ora pe burta, jumatate de ora pe spate ca la plaja ... Soarele arde pielea ce e inghetata de frig si o crapa lasand in urma rani deschise ... Dar nu pot fi lasati asa ci sunt dusi la dusuri cu apa rece si presiunea la maxim pentru ca pielea crapata sa se desfaca si ca durerile sa fie cat mai cumplite ...
Unii mor de durere, altii fara anumite parti din ei ce le sunt sanatoase pentru ca sunt altii ce vor trai cu ele. Proces? Dupa trei ani de munca ai dreptul sa il deschizi ... daca ajungi viu si teafar pana la cei trei ani ...
Fara o bucata importanta din el, chinezul moare ...
Acolo, in conditii de viata pe care prietenul lui nu si le imagina este fortat sa se gandeasca la Dumnezeu, la valorile lui, la sotia lui, ca copiii lui ... Avea nevoie de bani si isi suna sotia ce ramane socata insa ii trimite ce el are nevoie ... intre timp sotia si copii lui devenisera crestini iar el habar nu avea. Se intoarce acasa, sa isi ceara iertare, sa isi ceara din noua sotia in casatorie, sa se implice in lupta impotriva persecutiilor crestinilor din China ... iar din China primeste scrisoare ca e declarat persona non grata ...
Aduce cu el acasa o poveste despre un scaun vechi ... Fusese construit de bunicul chinezului in tinerete si era numit scaunul lui Dumnezeu. Nu se aseza nimeni pe el, niciodata. Parintii lui au avut scaunul in casa lor dupa ce parintii fusesera omorati si cand si ei fusesera ucisi iar casei i se daduse foc iar copilul chinez a fost salvat de un om in alb, singurul obiect ce a ramans cu aceasi culoare si aspect iar restul scrum a fost scaunul ...
In timpul unei anchete la care si el fusese martor, un politist sef refuzase scaunul oferit si a vrut scaunul "nefolosit" dar s-a trezit aruncat jos. Umilit a trebuit sa isi intrerupa ancheta aruncand blesteme ...
In casa lui, din acel moment Dumnezeu va avea scaunul Lui, locul Lui ... impreuna cu toata familia lui.

http://www.fofg.org/persecution/persecution_story.php?doc_id=853

impletitura de dar si har

Ce bine era de cei din vechime - ii invidiez cateodata - n-aveau nici o treaba, acceptau credinta mai usor, nu era atata de greu, de dificil. Nu isi punea mii de intrebari. Uneori simt ca intru intr-un muzeu al sfintilor, cu personalitati care mai de care mai marcante, ... e drept ca intrarea e libera, muzica e una linistitoare, te indeamna la respect, sunt plini de zambet, parca plutesc diafan ... Ma simt prost aici, eu sunt plina de rani, am bube cu coptura, am nevoie de operatii, de medicamente, de mana unui doctor ... asa ca imi iau talpasita frumos de aici si ma internez in spitalul pacatosilor ...
Cand doctorul vine in sala de operatie incep sa il intreb ce e aia sau aia, ce substante a folosit la sterilizat, tin neaparat sa vad laboratorul de sterilizare ... nu am incredere in el, desi sunt egoista si vreau sa ma opereze, vreau vindecare, vreau sa dispara durereaaaa.
Mintea incepe sa puna intrebari: e bun doctorul, e celebru, exista acest doctor cu adevarat (desi el ma opereaza si eu sunt anesteziata pe masa), stie ce sa faca acolo? Poate sa taie si sa scoata ce e rau de acolo? Inima vrea vindecarea si are incredere in doctor, dar haina de minte isi face mendrele, nu stiu de unde tot gaseste idei crete ce pun la indoiala demnitatea, existenta, bunatatea, mila, experienta doctorului ... dar, intervine inima spunandu-si cuvantul: AM INCREDERE IN EL.
Batalia acceptarii harului nu se duce cu altii ci se duce in mine, intre minte si inima. Inima tanjeste, e disperata dupa har iar mintea haladuie pe coclauri cautand raspunsuri si adunand intrebari, indoilei ...
Sunt o contradictie continua: cred si ma indoiesc, iubesc si urasc, iert si ma razbun, uneori sunt plina de bunatate iar uneori nici un varf de ac nu as da, ... am nevoie de har insa sunt prea mandra sa il accept ...
Adica ce, harul e asa la indemana oricui? Si il merit asa, fara sa fac nimic? Pavel, celebrul mercenar al crestinilor se intalneste cu Isus pe drumul ce ducea la Damasc. Intalnirea asta il schimba la 180 de grade si ceva mai tarziu le scrie celor din Efes: "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni."
Daca cred in Dumnezeu, nu e ca sunt eu mai isteata, daca am viata e pentru ca e un dar, daca umblu, vorbesc, aud, simt, vad, gandesc, haladui pe unde pot, citesc ce pot si inteleg ce pot ... sunt daruri.
Dar, eu muncesc, imi procur cartile, caut informatii ... hai ca trebuie sa fac si eu ceva ... nu mi-i totul in dar incearca mintea sa cloceasca acolo.
De la prima celula ce formeaza trupul meu pana la ultima suflare sunt o insiruire de daruri si har. Mi-i greu sa concep asta, sunt plina de mandrie nesimtita, de infatuare ... dar m-am intalnit cu Dumnezeu cand temeliile mele erau cutrmurate, cand toata increderea mea s-a risipit ca un fum, cand tot ce imi era sprijin a disparut ... cand durerea depasise demult cotele de avarie ...
Acolo, in drumul spre nenorocire m-am intalnit cu Isus ... nu merit daruri, nu merit harul ... daca cred e-un dar, daca sunt mantuita e har ...
Am ajuns sa devin o impletitura de har si dar, inca mai am noduri, mintea inca mai colcaie in intrebari ce ma provoaca la indoiala, dar inima Il stie pe cel ce o iubeste, are incredere in Cel ce i-a dat vindecare, tresare cand ii aude soaptele pe care mintea nu le aude ...
Mintea vrea raspunsuri si se vrea statuie in muzeu dar inimii ii place la spital, sa fie alinata, sa primeasca iubire, sa stea linistita langa Cel ce a ridicat-o din drum si i-a dat viata ... iar mintea plina de uimire a inceput sa stea de vorba cu acest Doctor ... si s-a indragostit de El si a lasat harul sa patrunda in ea ca sa scoata indoiala, sa accepte harul, sa accepte ca totul e dar, dar, dar iar pe deasupra din belsug turnat har.

viata pana la urma ...

"Viata pana la urma consta in a iubi" Richard Wurmbrand

(Am primit permisiunea de a publica fotografia asta "cu mare bucurie" de la pastorul Daniel Branzai.)
Am aflat despre Richard Wurmbrand prima data din cartea "Cu Dumnezeu in subterana" apoi am sorbit cartea scrisa de sotia lui, Sabina Wurmbrand. La acel moment, habar nu aveam cine a fost acest om, insa tot citindu-i cartile ... adevarul s-a revelat incetul cu incetul. Iar astazi ... ar fi fost ziua lui de nastere.
Imi place documentarul facut de cei de la "Memorialul durerii" ...

1

2

3

4

5

Dumnezeu ii iubeste pe copiii cuminti ...

“Dumnezeu ii iubeste pe copiii cuminti, pe fetitele ce stau sa li se prinda parul in codite, pe cei ce isi fac temele, pe cei ce asculta, pe cei ce dau bomboanele sau ciocolata”.
Da, Dumnezeu ne-a trimis harul, insa … nu e asa pentru oricine.
Ai nevoie de bani? Munceste de crapa ca sa ii ai.
Ai nevoie de dragoste? Fa-te vrednic de ea ca sa o castigi.
Vrei har? Dovedeste ca il meriti.
Rasplateste fiecaruia pentru ceea ce ti-a facut si daca poti cu varf si indesat.
Insa ce ma fac eu ca nu am fost un copil foarte cuminte? Ca nu pot castiga dragostea cuiva si cand cred ca am castigat-o vad de fapt ca e doar fum ce deja a scapat printre degete. Cum sa dovedesc ca merit harul? Ca sa il meriti trebuie sa fii bun si eu nu sunt, sa dau celui ce imi cere – si eu imediat il judec, nu ii dau si ii mai si zic vreo doua – asa ca sa simta. Nu sunt buna, mint, urasc, barfesc, imi leg inima de lucruri ce mi se par importante, mi-i greu sa iert, dorinta de razbunare colcaie in mine, gandurile nebune ma fac sa actionez ca una iesita din minti, ma uit la cei ce par ca traiesc pe nori de sfintenie, pentru cei carora divinitatea pare ca le-a suras si se plimba la pas cu ei … nici nu-i suport, nu ating standardele lor, nici nu vreua sa le fiu in preajma. Sunt prietena cu curvarii, betivii, homosexualii, lesbienele, drogatii, hotii, nesimtititii … cu cei ce au intrebari, cu cei care vor sa il gaseasca pe Dumnezeu dar esueaza si cad cu surle si trambite …
Doamne, daca harul e pe baza de merit … mai bine nu il dadeai sau mai bine nu ma faceai … Nu pot sa il ating, nu pot sa il ajung … si Tie ce iti pasa? … esti Sfant acolo sus, nu Te atinge ura si crede-ma uneori e atata ura ca te infasoara de poti sa o tai cu un cutit, ….
Vreau harul ala de care zici Tu, ala asa fara reguli, ala care imi spune de dragostea Ta neconditionata de starea mea … harul acela simplu … Doamne, inima mea tanjeste dupa har … dar de ala pur despre care spui Tu, ala cu care ai tratat pe Maria Magdalena, pe Lazar, pe cei incomozi care fusesera transformati de el ….
Harul asta modern e inaccesibil, e prea scrupulous, prea greu de obtinut …
Doamne, poti sa imi dai din acest har mie care ma lupt cu inconsecventa, care sa imi oblojesc ranile ce dor si urlu de durere, pentru ca am gura mare, ca mi-e greu sa iubesc, sa iert, mi-I greu sa ma iubesc pe mine asa ca ce sa mai spun ca ar trebui sa ii iubesc pe altii, nu pot sa respect regulile si nici nu vreau sa o fac, ma lupt cu neincrederea ca poti sa imi iei poverile asa ca urland le mut dintr-o mana in alta … Doamne, ma simt murdara, invinsa, terminata, simt ca pamantul imi fuge de sub picioare, nu cred ca merit sa imi acorzi atata iertare …. Nu excelez prin nimic, Tu stii bine … poate prin incapatanarea de a Te toca la cap cu intrebari … iar defectele mele sunt vizibile ..
Am auzit de har … dar pare imposibil de ajuns la el … am incercat sa Te impresionez si-am esuat lamentabil … am crezut ca vrand sa Te cunosc, bucuria ma va inunda insa viata mi-I mai trista, searbada, grea, cumplita … Ma simt vinovata de meschinarie …

Dar, ma lupt cu ceva ce nu-mi iese din cap: dragostea Ta incrancenata pentru mine. Adica oricat m-as strofoca si m-as da peste cap … oricat as gresi, oricat de mare mi-ar fi nesimtirea Tu tot ma iubesti, Tu tot ma mai vrei, Tu vrei sa imi dai har, dar din ala pur, fara liste intregi de respectat …
Doamne, vreau har si Il vreau de la Tine ….Vreau har!

infloresc ...

Ieri discutam cu cineva despre o gradinita supreavegheata video prin internet. Am intrebat de ce isi doreste asta. "Ca sa fiu linistita acasa sau la lucru ca pruncul meu e bine ..."
Sincer, nu mi-as duce copilul la o astfel de institutie. In primul rand le arat clar angajatilor de acolo ca nu am incredere in ei, oricand ii pot urmari, ii pot acuza ...
Nu pot sa nu imi amintesc de o zi din copilarie de pe vremea cand pana si lemnele era restrictionate. Si era greu sa faci rost de ele, dar cumva ai mei aflasera de un domn ce aducea lemne, contracost. Eram singura acasa si a venit acel domn, a intrebat de parinti si ma stia deja de vreo doi ani, cred. Iar eu nu aveam decat 8 sau 9 ani. L-am intrebat cat costa lemnele, mi-a spus cat, pentru ca stiam ca e nevoie de lemne i-am achitat pretul, domnul a descarcat masina in drum si a plecat ..
Ma uitam la lemnele din drum, trebuiau duse in curte ... eu eram un pui de om si unele cioate erau mai inalte ca mine ... Dar apare Danut (am mai povestit de el) si ma vede nedumerita in fata mormanului de lemne si ma intreaba asa intr-o doara: "trebuie duse de aici, nu?". Ce sa ii mai raspund?
Il striga pe frate-su si pe ceilalti baieti sa vina sa dea o mana de ajutor cu lemnele astea ce incurcau in drum ...
S-au adunat vreo 15 baieti si 6 fete ... fiecare cu cat a putut a dus in curte cate un lemn ... baietii au dus ce era mai greu si dificil ... s-au gasit solutii pentru fiecare cioata, unde si cum sa stea, sa aibe loc si vaca pe unde sa treaca ca de-acu se apropia ora cand se intoarcea cireada ...
Am maturat bucata noastra de drum sa nu fie mizerie. Rasplata pentru munca depusa erau pepenii ce li-i aducea tata seara si ... a fost cu varf si indesata ...
E drept ca lucrurile oarecum ne fortau sa ne asumam responsabilitati, parintii erau la lucru, cineva trebuia sa faca cumparaturile, cineva trebuia sa faca ceea ce ei efectiv nu ajungeau sa faca ... stiam unde sunt banii, stiam ce aveam de platit (lumina, lemnele, ratia - ioi ce vremuri)...
Ai mei nu aveau camere de filmat sa vada daca ma bateam cu ceilalti copiii in drum, la scoala, cand plecam la joaca in dumbrava ... Rar auzeai de copiii ce se bateau ... ce sa impartim? Dumbrava? Drumul?
Esti dragut cu cineva si ii faci un bine fara sa astepti nimic? Deja celalalt e suspicios. Ce astepti de la mine? Dar de ce te porti asa? Cand o sa-mi ceri sa platesc?
La fel e raportarea la Dumnezeu ... de ce ma iubeste? Ce vrea de la mine? Ce asteapta? Si apoi ... suntem in epoca anorexiei, a idealului de frumusete si ... mi-a mai iesit un cos, un rid, cearcanele se incapataneaza sa fie vizibile, bucla asta nu sta cum trebuie, 5 grame de celulita s-au asezat unde nu trebuie ... cum sa ma iubeasca Dumnezeu? Uite cum arat ....
Oare de ce cred ca Dumnezeu ma iubeste ca mi-a disparut acneia, ca fac gimnastica, ca parul sta bine azi? Ma iubeste ca-s eu frumoasa si desteapta? De cand ma iubeste? Dinainte de a fi cerul si pamantul ...
Ceeeeeee? Adica inainte de a fi existat picior de om pe fata pamantului, de fapt pamantul nu avea fata pe atunci ...
Sunt creata dupa chipul Lui si ... minciuna, egoismul, rautatea si alte pacate din mine ma fac sa ma vad urata, ma fac sa nu il cred pe Dumnezeu ... dar El se uita la mine si vede dincolo de ce e perfid in mine, isi vede chipul ...
In momentul cand am inteles ca trebuie sa il las pe El sa ma iubeasca am inceput sa infloresc, fata mea e altfel ... sunt iubita asa cu cosuri, cu grame sau kiligrame depuse unde nu trebuie, cu bucle mai incapatanate ca mine ...
Nu il simt pe Dumnezeu prin bucle rebele, prin riduri sau celulita ... inima mea e cea care raspunde la dragostea Lui, ea e cea ce si-a topit armurile de gheata ce imi faceau fata de cremene ...
Infloresc pentru ca am incredere in cel ce ma iubeste si ... MA IUBEEEEEEESTEEEEE!

stiri incendiare

Ai auzit ce s-a intamplat cu Noe? Cica vorbeste cu Dumnezeu si ca i-ar fi zis sa faca un fel de casa plutitoare, o casa mare ... si cica Dumnezeu i-a zis ca va ploua. Ha ha ha, oare ce e aia ploaie? Si uita-te la nevasta-sa si la copiii ... chiar il cred, sau oare se prefac de teama?. Saracii cat de greu cred ca le este sa traiesti in casa cu un nebun ... E nebun.

Vai, am auzit ca Sara si Avram pleaca din oras. Avram acu vrea sa ii zicem Avraam ca cica a vorbit cu Dumnezeu si i-ar fi zis sa plece din oras ... nu stie unde, insa sa plece. Biata Sara, ... ce se va intampla cu ea? Cred ca Avraam de suparare ca nu au copiii pleaca, ce le lipseste aici? Dar, sa pleci asa ca ti-a vorbit Dumnezeu spre nicaieri ... E nebun Avram, vai saraca Sara.

Ce face Moise? Ce zice? Pleaca in Egypt ca asa i-a zis Dumnezeu? Ti-am zis eu ca el nu era prea intreg de cand a venit aici insa mi-ai zis ca-s eu ... cu gura mare. Cum sa iti lasi familia, copiii, oile, cortul si sa pleci ...? Ce sa faca? Sa scoata poporul ala ... cum ii zice? A, da evreu din robie. Nu e intreg, eu am avut dubii de la inceput desi el e de treaba dar de a venit aici la noi, nu a venit asa de aventura. Cine stie ce trecut are ... Oricum, acum se dovedeste ca-i nebun.

Estera, imparateasca vrea sa se sinucida? E amnezica asa din cand in cand? Nu stie ca esti omorata pe loc daca nu esti chemata la imparat? Si ea, o femeie se duce sa vorbeasca despre poporul ei? O femeie sa faca asta? Ori esti nebuna, ori ai probleme de personalitate ... E treaba barbatilor cursul natiunilor ... Dar, saraca a ramas orfana de mica si ... apoi crescuta de Mardoheu ... apoi rapita la palat ... a clacat emotional ... iti spun eu, e nebuna. ...

Stii baietii aia veniti robi? Aia trei ce-s evrei, prieteni cu Daniel. Azi, au refuzat sa se inchine idolului ridicat de imparat ... desi stiau ce ii asteapta ... ei tot spun ca vorbesc cu Dumnezeu si El le-a spus sa nu se inchine. Mai sunt si alti robi insa aia nu au avut nici o treaba, erau pe burta acolo langa noi ... Chiar imi placea de baietii astia evrei. Daniel nu era cu ei ... insa cei trei vor fi bagati in cuptorul incins azi ... Efectiv refuza sa se inchine idolului, sa ii faca pe plac imparatului .. Is nebuni ...

Aaaaaa, ai auzit de Maria, Maria aia logodita cu Iosif? E insarcinata, de-acu se vede si nunta nu au facut-o inca ... Dar stii ce zice? Ca nu e cu Iosif ... ci cu Dumnezeu. Saracu Iosif, sa isi ia o nebuna la casa lui ...
Eram la templu si au venit Maria cu Iosif si copilul. Dar a venit si Ana. Da, Ana ce sta la templu ... ma uitam la ea saraca, atata de batrana si a trecut prin atata durere ... o cam iei pe ulei. Dar ca azi nu mi s-a parut niciodata asa de nebuna. Cand a vazut copilul ... efectiv s-a schimbat. A inceput sa spuna ca in sfarsit promisiunea s-a implinit, ca poate muri, ca in sfarsit Dumnezeu a trimis scaparea, pe Mesia. Mi-era asa de mila de ea. Saraca, a innebunit ....

Vai, de mine si de mine. Cata rusine pe capul Elisabetei si a lui Zaharia. Copilul lor facut la batranete a plecat de acasa si umbla prin desert imbracat in piei de animale ca salbaticii si mananca lacuste ... vai ce scarbos ... Am mai auzit noi de Ilie, a fost prooroc iar Ioan e considerat un Ilie al vremii noastre ... Se vede clar ca copiii astia facuti la batranete nu-s prea intregi ... Uita-te la el cum arata ... e nebun saracu ...

Au fost considerati nebuni de concetatenii lor, nebuni sa asculte de un Dumnezeu ce nu il vad, nebuni ca pleaca spre nicaieri, ca actioneaza nebuneste ascultand ...
Auzisem de acest Dumnezeu si am fugit de El insa cand am crezut ca am scapat, am descoperit ca de fapt stam fata in fata ... si am mai descoperit ca numai in inchipuirea mea ma pot ascunde de El, pentru ca El e oriunde ...
Nu am vrut sa il descopar, nu am vrut sa Il intalnesc ... nu am vrut sa fiu considerata nebuna ... A spune ca L-am cautat e ca si cum as spune ca soarecele a plecat sa caute pisica.
Dar, ne-am intalnit cand credeam ca am scapat, am vorbit ... Nu stiu sa explic fizic, matematic, biologic, metafizic cum s-a intamplat ... dar cred ce spune El, vad ca "nebunii" vremurilor sunt celebri pentru credinta lor. Au crezut ceva ce nu s-a intamplat cu ei, cred in cineva ce a fost pe pamant acu doua mii de ani, cred in promisiunile ce le face El ... am intrat in randul "nebunilor" si de atunci ... viata-i o aventura ... uneori ironica, uneori grea, insa frumoasa ...

Dorinte - Teo Palincas

Am auzit la radio melodia asta ... si am mai cautat-o insa nu stiam nici cine o canta, nici titlul ... pana am dat de interpret si ... wow ...
Dupa cum zicea cineva e vocea Siminei insa in varianta masculina - dar asta pentru ca, e fratele ei ...

cine e acest Creator?

Cu cateva zile in urma am descoperit acest filmulet si cam in fiecare zi l-am revazut, analizat, reanalizat ...
Nu pot sa nu ma intreb: m-as duce acolo sa locuiesc cu oameni ca el? Peisajele sunt efectiv superbe ... dar as manca cu ei?

zori de zi

descoperire melomana

E drept ca un "preten necunoscut" mi-a recomandat-o insa m-am indragostit de melodia asta ....



Versurile si muzica: Chris (ajutat in inspiratie de Marius Bandila si Daniela Bojor) iar interpreta melodiei este Ligia Muresan.

E adevarat?

Cine e Isus? A fost El personaj real cu adevarat? S-a dovedit istoric ca a existat? Nu cumva ucenicii si urmasii Lui au ascuns adevarul ca noi sa credem o minciuna? Biblia e adevarata? Pana la urma, ucenicii puteau scrie ce voiau ei. Si istoric vorbind, acum se fac atatea descoperiri. Apoi, au fost atatia de Isus de-a lungul vremii, care din ei e cel despre care se spune? A inviat? Cum sa invie? Hai sa fim seriosi ... nu se poate. De fapt, cine este El?
Faimosul roman "Codul lui Da Vinci" ce a aratat lumii ca de fapt toata povestea e un cod descifrat numai de Dan Brown a facut furori peste tot. "In sfarsit!" au exclamat unii a ajuns si la noi adevarul, adevarul ascuns de ucenici,ascuns de crestini.
Wow, ... ce tare. Numai ca domnul Dan Brown a cam disparut din ceata celebritatii cu banii luati in urma publicitatii si a cartii lui bine vanduta iar Isus a ramas schimband vieti.
Si totusi, ce sa cred? S-a incercat scoaterea Lui Isus cu toate personajele ce sunt prezentate in Evanghelii din istorie insa asta ar insemna sa fie modificata barbar istoria, pentru ca acele personaje au existat cu dovezi istorice de neconstestat.
Bine, a existat Isus,... dar invierea? Sa fim seriosi, cum poate un om sa invie? Circula o poveste ca de fapt ucenicii erau consumatori de ciuperci halucinogene si de asta a aparut toata povestea despre El, despre crucificare, inviere, inaltare.
Si unii se agata de povestea ciupercilor halucinogene, consumate nu stiu de ce numai de ucenici si de cei din preajma lui Isus ... dar, daca totul e rezultatul unei halucinatii. Dar de ce preotii si autoritatile vremii nu au scos trupul mort la iveala? Pana la urma "drogatii" puteau fi prinsi cu mata-n sac, nu? Si, sa nu uitam ca aveau si ei spionii lor instruiti cu tehnici cat se poate de sofisticate, insa trupul nu era nicaieri. Isus era viu. Mormantul era gol. Nici macar soldatii ce fusesera mituiti nu putea nega adevarul. Si apoi, daca Isus n-ar fi inviat si ar fi fost doar un profet, ucenicii ar fi stat in mormant venerandu-L. Dar au plecat din Ierusalim raspandind in toata lumea vestea despre Isus, despre impacarea cu Dumnezeu prin Isus. De ce? Pentru ca obiectul veneratiei lor era viu, nu rece in putrefactie in mormant.
Pana la urma ... cine e de fapt Isus? E Fiul Lui Dumnezeu. Si ... ce a vrut El de fapt? Ce treaba a avut El aici?
Nu stiam cum sa ne apropiem de Dumnezeu, nu puteam din cauza pacatului sa ne apropiem de El ... asa ca a trebuit o jertfa pentru pacatele omenirii, chiar si ale mele ce traiesc in secolul instantului. Prin Isus am primit iertarea de pacat, prin Isus am devenit fiica lui Dumnezeu, prin Isus am viata vesnica. El ma invata cum sa iubesc ca Tata, cum sa traiesc cum vrea El, cum sa iert ca El, cum sa ii tratez pe altii ca El ... ce sa fac pana plec ACASA la Tata.
Crezand in cel ce e VIU sunt mantuita.

cand sunt invizibila ...

talanti cu talente

Ieri in timp ce ma uitam la suferintele celor din Nigeria ma gandeam ca ei sunt mai buni, mai speciali de le e ingaduit sa treaca prin asta. Dumnezeu le-a dat daruri ce mie nu mi s-au dat. Sau la Gianna Jesse ce a supravietuit in urma avotului ... ea a primit daruri speciale ... Ma compar cu altii si mereu vad ca eu nu am ce au ei, unii cad mereu in picioare, precum pisica, nici un esec nu le afecteaza activitatea, au mereu dreptate indiferent de cost .... eu insa parca merg din esec in esec. Noooormal ca ma iau cu Dumnezeu de sireturi: Doamne, vezi .. eu tot iti spun ca sunt defecta din cretie, rebut ... cand ai impartit darurile, talentele, abilitatile ... eu nu eram acolo ... mie nu mi-ai lasat nimic ....
Citesc tot ce scriu Philip Yancey, Max Lucado, Brennan Manning, John Ortberg, John Piper si altii, tot ce a ajuns tradus aici si tot ce mai prind in engleza ... wow, ce talent au oamenii astia, unii parca taie in carne vie ..., unii stiu sa puna balsam pe rana ... Dar eu, ... nu-s nici Yancey (unul dintre cei mai buni jurnalisti din USA), nici Max Lucado ... of of of ... biata de mine ...
Imi place Felicia Filip, apoi sotii Lois si Daniel Prunaru ai nostri si ce mai canta oamenii astia ... dar eu nu pot canta asa ca ei ... nici nu ma gandesc la miile de ore de munca ale acestora in ani ca sa ajunga aici, eu vreau sa ma trezesc si sa cant asa ca ei. Pe langa talent mai trebuie si munca ...Vezi cum esti Tu Doamne? ...
Nu pot gati ca francezii, ca-s cei mai tari in gastronomie, nu sunt atata de buna in computere ca Bill Gates, nu pot face bani din orice, nu-mi pot seta mintea la afaceri, ....
Ma uit la pilda talantilor ... Matei 25: 14-30. Fiecare a primit talanti, in functie de cat a vrut stapanul sa le dea. Si eu am talantii mei adica talente, abilitati. Insa sunt nemltumita de cat mi s-a dat, de ce mi s-a dat, de conditiile de mediu, de conditiile in care sa le folosesc, asa ca mai bine nu folosesc nimic, cu nimeni ... si stau cu mainile in san, comentez, critic si il judec pe Dumnezeu ca ... a cam dat-o in bara exact cu mine.
Sau cineva imi spune cuvinte de apreciere si eu prinsa intr-un falsa smerenie si umilinta ii raspund: ei, ti s-a parut, nu e chiar asa. Insa sunt constienta ca ceea ce spune e adevarat. Ce ma costa sa spun: Multumesc? .... Unii insa sunt socati cand le raspund multumesc.
Insa, ceea ce uit din pilda asta e ca nu imi sunt date de la nastere pana mor ... vine o vreme cand mi se cere socoteala pentru ele, cand imi pot fi luate inapoi ... pentru ca le tin bine in seif cu ambalajul nedesfacut ... iar soarta celui ce si-a ingropat talantul e una groaznica si nici in cele mai urate scenarii nu mi-o doresc ...
Doamne, multumesc pentru darurile, talentele, abilitatile ce mi le-ai dat, multumesc pentru cei ce ma ajuta sa imi descopar talentele, darurile, abilitatile si ... vreau sa le folosesc pentru Tine, pentru altii ...

nevoie disperata de rugaciune ...

Pentru Korea de Nord ....



Pentru cei din Nigeria - cei mai slabi de inima ... sunt rugati sa nu se uite DELOC.


Si inca un raport ...


E nevoie de rugaciune pentru cei ce sufera, pentru cei din inchisori, pentru cei infomatati, pentru cei ce au parintii, copiii sau rudele rapite si posibil moarte ...

mana care saruta ...

Am auzit povestea "The kissing hand" prin 2002 la o conferinta ACSI. Mi-am amintit de ea gandind ca nu imi e usor sa il simt pe Dumnezeu langa mine tot timpul, nu il mai aud, nu ii mai simt prezenta ... sentimentele parca sunt paralizate ... Doamne, ce ma fac? Am avut o cadere nervoasa, am probleme psihice, ce-i cu mine? Era asa de bine cu Tine! Unde esti?
Imi place ce ii spune lui Iosua in cartea Iosua 1 versetul 9: Nu ti-am dat Eu oare porunca aceasta: „Intareste-te si imbarbateaza-te”? Nu te inspaimanta si nu te ingrozi, caci Domnul Dumnezeul tau este cu tine in tot ce vei face.”. Adica cum in tot ceea ce vei face? In tot, tot, tot? Adica esti aici cu mine, esti oriunde sunt eu? Chiar daca nu Te vad, nu Te aud, nu Te simt?
Dar ... promisiunea asta e pentru Iosua si ... eu sunt Cella. Doamne ce ma fac eu?
Gasesc in Ioan 3 versetul 16 scris: Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Da, eu cred si sunt oricine ...
Sunt fiica Ta pentru ca am crezut in Isus Hristos si Tu esti cu mine chiar de nu Te vad, chiar de nu Te simt ... chiar de ma simt necredincioasa, nevrednica, chiar de am gresit din nou si din nou si din nou ....
Credinta mea am crezut-o puternica atunci .. insa realizez ca-i o plantuta firava, ametita ... ce are nevoie de ingrijire, are nevoie sa fie udata, hranita ca sa creasca si sa devina puternica.
Ca si ratonul din povestea "Kissing hand" am nevoie sa imi reamintesti ca esti cu mine aici, ca sunt fiica Ta chiar de nu Te mai vad, nu te mai aud, nu Te mai simt ...



Am cautat povestea toata insa nu am gasit-o, am cautat apoi clipul cu subitrare insa ... nu e. Asa ca imi cer iertare de la cei ce nu stiu limba engleza si ii rog pe cei ce gasesc povestea sa mi-o dea si mie.

supravietuitoarea ... unui avort ...

Sunt ... fara cuvinte!

Pentru cei care n-au nevoie de subtitrare - Partea 1


Partea 2

importanta grasimii ...

Are grasimea farmecul si frumusetea ei, dar uitandu-ma la ele nu pot decat sa spun: arat atata de bine!

totul este relativ?

Mi-au placut lectiile de filosofie. Wow, in sfarsit puteam discuta despre problemele ce mi le puneam, in sfarsit un manual in care erai indemnat sa spui si ce gandesti tu, sa iti pui mintea la contributie ... si nu-mi mai tacea gura ...
Totul este relativ. Dragostea, viata, durerea, iubirea, munca, inteligenta, moartea, absolut totul. Absolut totul. Chiar si moartea? Chiar si ea.
A fost pana cand unul dintre prietenii mei a murit intr-un accident. Nu era nimic relativ cand el era intins in sicriu, cand avea culorile specifice si era rece. Rece. Acea senzatie nu era relativa in nici un caz. Era sigur. N-a fost pus in mormant relativ, ci sigur.
Cum sa spui ca moartea e relativa cand cu cu cateva ore inainte fusesem la o noapte de film, vreo treizeci de tineri? Muzica, veselie, filme, prieteni ... nu era nimic relativ acolo. Nici aici in fata sicriului, nu era nimic relativ.
Dar, crestinismul e demodat ... a fost religia primitivilor. Stii, primii oameni nu erau atata de dotati intelectual, noi suntem asa ca urmare a evolutiei. Gandeste-te cate generatii au trecut de cand a fost inventat crestinismul ... multe nu? Ei, de atunci, de la a nu stiu cata veriga a lui Hommo Sapiens am ajuns aici, frumosi, inteligenti, cu o gandire si o cultura vasta ...Crestinismul va muri la fel ca marile religii. Uite, vezi romanii credeau in zei. Acum cine mai crede in ei? Budistii. Ei, ei sunt putini si nu-s asa de dezvoltati ca noi. Si apoi, s-a dovedit stiintific ca Dumnezeu nu exista sau daca exista ... a murit.
Ma uitam la persoana cu care discutam si ma gandeam la personajele despre care citeam ca au trait inca de la inceputul crestinismului, pareau la fel de inteligente sau mai inteligenti ca mine, in unele domenii unii din "primitivi" pareau mai inteligenti ca persoana din fata mea ... dar cum sa ii spui?
Ce veriga sunt eu? Una dezvoltata, evoluata a lui Homo Sapiens? Dar nu pot sa nu ma intreb, eu veriga evoluata si descendenta a lui nenea Homo Sapiens asta ... de ce nu sunt in stare sa dezleg misterele ce le-au ingropat cu ei, bietii primitivi?
Crestinismul e demodat ... e o credinta veche ... avem altele noi acum, ca si modernismul cu influentele lui, ca ateismul, relativismul fac ca setea sufletelor noastre sa creasca dupa cunoasterea Lui Dumnezeu.
De fapt, ce zice crestinismul, ce cred crestinii? Cred ca Dumnezeu ii iubeste, ca ii iarta, ca vor avea o viata vesnica, ca nu se sfarseste totul langa un sicriu simplu sau impopotonat. Sufletul meu tanjeste dupa aceste aigurari, dupa dragoste, dupa iertare, dupa viata vesnica, dupa Dumnezeu, dupa vestea buna a evangheliei. Diferenta dintre crestinism si alte religii o face evanghelia. Ea e trimisa de insasi Dumnezeu si ca eu sa cred, tot El e cel ce lucreaza.
Nu am crezut in Dumnezeu extaziata in urma unui discurs impopotonat a cuiva, nu am fost convinsa de existenta Lui Dumnezeu in urma declaratiilor pline de patos ale vreounui om, sau dupa ce am citit sau auzit povesti despre Dumnezeu. Doar eu cu El eram cand s-a intamplat asta.
Crestinismul rezista in timp nu pentru ca oamenii sunt devotati, ci pentru ca Dumnezeu lucreaza. Imi place ce le spune Pavel corintenilor, 1 Corinteni 2: 1-5 "Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu."
Si cine era Pavel? Mama mia, era recunoscut ca un bun orator, fusese faima intelectualitatii si spiritualitatii fariseice, a lumii iudaice. Stia sa vorbeasca, sa aibe cursivitate, nu se incurca ... si ce spune el? Ca era vai de cozonacul lui cand s-a dus la ei si ca daca corintenii cred in Dumnezeu e pentru ca Evanghelia are putere si o are pentru ca Duhul sfant e cel ce lucreaza.
Dupa ce m-am intalnit cu Dumnezeu am vazut ca nu-i mort, ca stiinta nu L-a cautat unde trebuie, ca nu L-a gasit, ca relativismul e un soi de a zice ca ma imbat cu apa rece. Iar evanghelia, Vestea Buna dusa de homo sapiensii vremurilor are putere si lucreaza cu putere nu pentru ca sapiensii astia evolueaza ci pentru ca Duhul Sfant e cel ce convinge si clarifica lucrurile din inima mea si a celor ce cred in ea.
Relativ, e doar relativismul. Negrul e negru, albul e alb, dragostea e dragoste, viata e viata, moartea e moarte, sunt lucruri sigure. La fel cum sunt sigura ca Dumnezeu e o Persoana reala pe care aleg sa Il urmez.

vivacitate asa vreau si eu ...

mor de foame ....

John Buridan povesteste despre un magar ce se afla la jumatatea distantei dintre doua capite de fan insa este intr-o mare dilema: pe care sa o aleaga? Pana la urma va muri de foame pentru ca nu se poate decide la care sa mearga prima data.
Am incercat sa ma pun in pielea magarului si gandesc cam asa: Una e adusa ieri si unele flori inca nu si-au pierdut culoarea insa in cealalta se pare ca are iarba din aia aromata de care imi place mai mult. Ce sa fac? Ce sa aleg? Mi-i foame e drept, imi ghioraie matele. Mi-i ciuda pe ceilalti magari si magarite ce trec pe langa mine si ma intreaba ce fac, eu le spun ca gandesc si analizez ce sa aleg, ei ma indeamna sa decid si sa aleg sa mananc dar, pleaca fluierand iar eu stau, ... si gandesc.
Ma apuca plansul. Doamne, e corect asa? Ei chiar nu au nici o treaba? Ei de ce nu se framanta? Ti-am zis eu ca Tu esti vinovat, pe mine m-ai facut diferit, numai eu imi pun intrebari, numai eu stau sa analizez...
Daca aleg capita gresita? Ia sa mai gandesc un pic ... incep sa ametesc de foame, ma doare si capul ... is nervos, foarte nervos ... am sa mor ...
Vii la mine la usa si bati, eu iti deschid politicos si Te tratez ca pe unul ce face oferte spectaculoase la usa omului, Te ascult cu reverenta, Te invit la o cafea ca sa povestim asa mai pe indelete. Imi spui ca ma iubesti, eu habar nu prea aveam de Tine, si ok, sa zicem ca e asa ... da .. da, asa e am simtit de cateva ori asta ... Ca vrei sa imi ierti pacatele. Ce? Pacate? Eu nu am pacate ... aaa, minciunile alea si .. alea si ... ei hai sa nu pomenim tot .. da, is pacate. Vrei sa spui ca le ierti si uiti si eu nu mai sunt vinovata de ele? Ce fain? Altceva? Ce optiuni mai sunt in oferta asta? Vindecare, viata vesnica? Wow ... chiar n-am mai auzit asa oferta ... Dar, ce ceri? Ce vrei in schimb? Sa Te ascult pe Tine? Atata? Nimic ascuns? Nimic de care nu imi spui acum? Nici o clauza?
Mmmhmh ... Da, pare o afacere buna ... si ascultarea asta implica toate domeniile vietii mele? TOATE? Nu se poate sa facem o afacere de felul eu vin la Tine din cand in cand si ma ierti, eu te ascult pe Tine din cand in cand si ... ramanem prieteni?
NU? Dar nu spuneai ca ma iubesti? Nu te mai inteleg acum ...
Daca ascult de Tine cine stie ce voi deveni ... o ciudata, o sa rada lumea de mine si nu stiu daca Tu stii sau nu, dar eu nu sunt oricine ..., Tu vrei sa nu mai mint, sa nu mai fur. N-am furat case, masini, barbati si n-am facut pacate de dat la stiri insa le am si eu pe ale mele ... Dar Tu nu vrei nici macar asa o barfa de dragul discutiei ... nici un compromis, ... imi place de Tine ca ai standarde ridicate si inalte ... dar cred ca ar trebui sa negociem ...
Cum? Nu negociezi nimic? De ce? Ca Tu esti drept?
Adica sa Te las sa iei carma sau haturile sau volanul sau manetele de comanda ale vietii mele si Tu sa conduci si eu sa ascult? Si daca eu o sa vad ceva frumos pe mal, pe marginea drumului, o sa opresti chiar daca Tie nu-Ti place? Nu? ...
Eu ma gandeam sa stau cu un picior in barca Ta si cu unul in a mea si cand e greu in a mea sa imi mut centrul de greutate in a Ta si cand e greu cu Tine sa imi mut centrul de greutate in a mea. Vezi ce isteata sunt? Ma gandesc la toate detaliile ...
O sa fac ce? Sa cad cu fundul in apa?
Cochetez cu Dumnezeu, as vrea sa imi faca toate mofturile iar eu sa traiesc efectiv dupa cum ma taie capul; si El sa stea in galerie aducandu-mi fani, elogii.
Doamne, stii ce problema am eu cu Tine, acu ca tot discutam noi aici? Eu nu inteleg totul. Tu vrei sa Te ascult, sa te urmez insa nu imi promiti decat o candela pe carare (Psalmul 119:105). Pai candela asta numa ma ajuta sa nu imi rup gatul impiedecand-ma de ceva pe carare. Eu vreau un far, vreau sa vad florile, vreau sa vad si ce ma inconjoara, vreau sa vad si in perspectiva, vreau sa inteleg totul.
Daca accept sa ascult e ca si cum accept ca Tu esti ancora vietii mele si chiar de vine furtuna, tsunami eu nu voi fi rupta si dusa de ape si vanturi pentru ca sunt legata de Tine. E adevarat ca m-as apleca, incovoia, voi urla de durere insa nu m-as rupe. Sovai sa ma apropii de Tine, ma apropii cu neincredere, in mine-i furtuna ca nu stiu ce sa aleg.
Doamne, nu vreau sa stau ca magarul in mijlocul drumului si sa mor de foame. Alerg la Tine, acceptand sa ascult stiind si intelegand ca ascultarea implica supunere, schimbare, durere, durere, durere insa asta pentru ca magarul din mine inca mai behaie cu incapatanare dupa ciupercile otravitoare si colorate in roz bombon de pe marginea drumului. Da, accept sa-mi fii ancora in aceasta calatorie numita viata. Nu vreau sa mor de foame, chiar refuz sa mor de foame.

diferente in framantari

Sambata am auzit la radio o poveste spusa de Nicu Butoi; o poveste impresionanta din Ucraina zilelor noastre.
O doamna porneste intr-o lunga calatorie cu autobuzul pana intr-un alt oras. In una din paduri, roaga soferul sa opreasca. Acesta opreste, iar femeia merge in padure insa repede se intoarce tipand dupa ajutor. "E un copil spanzurat. Nu-i mort inca." Oamenii sar repede din autobuz si cat de repede pot, il desleaga pe copilul ce nu pare a a avea mai mult de trei anisori. Ii dau primul ajutor si ... incet copilul isi revine. Ce sa faca cu el? Il iau cu ei in autobuz si pornesc la drum.
Dupa o bucata de vreme, un cuplu de pe marginea soselei face semn sa fie si ei luati, soferul opreste, cuplul urca, plateste si isi cauta loc cand se aude copilul strigand: "Mama, de ce m-ai mintit? Ai spus ca nu doare. Dar durea asa de tare." Nu au scapat din autobuz insa nici nu mai spune ce s-a intamplat cu ei.
Auzind povestea asta cutremuratoare pot sa spun: "ei, basme" sau "vai de mine si de mine, ce zile am mai ajuns sa traim". Pot sa ma indoiesc de veridicitatea povestii, atata vreme cat eu nu am fost de fata, ... poate fi inventata.
Ma gandesc la Toma, stim povestea necredinciosului Toma si ... nu imi doresc sa fiu supranumita necredincioasa Cella. Dar, in dimineata asta am realizat un lucru ... pot reactiona exact ca el, poate ca nu mi-as exprima atat de vehement opinia dar nici nu i-as crede pe ucenici. Dar, nu uit ca Toma fusese cu ei tot timpul la toate discutiile si auzise promisiunile marete ce fusesera facute ... ii stia bine pe ucenici. Cu cateva zile inainte fugisera mancand pamantul cand au venit soldatii si acum il vazusera pe Isus si mai mult de atat, era viu? Ucenicii de suparare se imbatau cu apa rece? Altfel spus, Toma spune: “dragilor, nu va cred pe voi. Vreau sa vad eu cu ochii mei, dar pe voi nu va cred. Va stiu suficient de bine ca sa nu va cred.”
Imi place de Isus, vine intre ei special pentru Toma. Inima lui Toma tanjea ca ceea ce spun ucenicii sa fie adevarat insa adevar spus de Isus, nu de ucenici. Il vede pe Isus si nu mai are nevoie sa puna mana pe rani. Dar Isus insita sa le pipaie. Una e sa vezi si alta e sa si pui mana, toata fiinta ta conectata cu acele rani ...
Am pus la indoiala existenta Lui Dumnezeu si am vazut ca exista. Dar din cauza mediului in care am trait, din cauza trecutului meu pot sa nu il cred pe Dumnezeu. Aseara cineva spunea: “pentru mine Dumnezeu nu mai are iertare.” Cu alte cuvinte, nu cred ce spune Dumnezeu. Insa nu as judeca prea tare persoana asta ci ma duc cu gandul la copilarie, la perfectionismul din casa, la standardele superinalte ce i-au fost impuse si pe care nu le-a atins. Esti iertat daca faci aia si aia ... n-ai facut, nu primesti iertarea.
Dar, la Dumnezeu nu e asa. El nu se joaca ca soarecele cu pisica cu mine. El m-a iertat. Punct. Fara comentarii. A murit Isus pentru toate prostiile facute de mine, mari sau mici, albe sau negreu sau gri sau oricat de colorate ar fi. Si, Isus nu numai ca a murit pentru pacatele mele ci a inviat aducandu-ma la viata si inca una vesnica.
“Eh, e prea usor numai sa cred. E o smecherie aici, ceva se ascunde, e ceva ce nu mi se spune ... . Trebuie sa fac si eu ceva pentru a-mi plati pacatele. ” Pai ce sa fac? Singura mea sansa e sa cred ce spune Biblia si sa urmaresc cum Dumnezeu isi tine promisiunile cuvant cu cuvant. Verific daca numai evangheliile spun despre inviere. ... gasesc ca si cetatenii din Corint isi puneau aceasta problema si vad ce le spune Pavel in 1 Corinteni 15:3-5. Iar Pavel, era un fel de Dracula de-al nostru cu crestinii. Apoi verific daca Dumnezeu e de incredere, e credincios in ceea ce spune sau face si gasesc in Romani 3:3 si in 1 Tesaloniceni 5:24 despre credinciosia Lui.
Dar pot sa am propriile mele experiente, propriile mele minuni ... nici pe mine nu ma cred?
Credinta, indoielile, framanatarile, intrebarile imi sunt determinate de trecutul meu, de mediul unde am crescut, de mediul unde traiesc ... credinta nu e un bun stangnant, nu e un lingou de aur nedeteriorabil, neperisabil. Credinta creste si neperceptibil indoielile se transforma in realitati crezute, confirmate ce zidesc putin cate putin.
Uneori ii invidiez pe cei ce nu isi bat capul cu intrebari, nu despica firul in miliarde, efectiv cred si merg mai departe. L-am tot intrebat pe Dumnezeu de ce m-a facut pe mine atata de intrebacioasa, curioasa ... dar eu nu sunt unii, eu nu sunt tu si tu nu esti eu, sunt diferita de toti, sunt unica. Nu simt la fel ca altul/alta cum nici altul/alta nu simte ca mine, ce ma afecteaza pe mine, pe altul/alta lasa rece si invers.
Descoperirea Lui Dumnezeu e ca o aventura. Insa ca sa inceapa, e nevoie de primul pas. E nevoie sa vreau sa am raspunsuri la intrebari, framantari ...