joi, 11 martie 2010

torn oceanul in groapa ....

Augustin are o poveste despre una din plimbarile lui pe o plaja. In una din zile, intalneste un copil ce sapase o groapa si se plimba intre groapa si ocean ducand apa in causul palmelor si turnand-o in groapa lui mica. L-a intrebat ce face, iar acesta senin ii raspunde ca vrea sa toarne oceanul in groapa lui.
Pare comic insa ... la fel sunt si eu raportat la Dumnezeu.
Am citit, studiat despre El ca e fara inceput si fara sfarsit, de necuprins si totusi am nebunul gand de a-L cunoaste in totalitate, de a nu ramane nimic necercetat despre El. Nu am vazut jungla din Peru, cea recent descoperita, nu am vazut stepa din Siberia, nu am vazut plajele din Hawai cu ochii mei, adica pe viu. Am vazut la televizor sau pe internet si unii care au fost si-au postat fotografii. Pot sa ii cred sau nu, pot sa cred ca au avut un decor in spate si ei numai si-au facut fotografiile, pot sa cred ca bronzul il au de acolo sau pot sa cred ca au fost la solar.
Cineva imi povesteste despre frumusetea si romantismul stelelor in timp ce noi savuram o cafea intr-un local, si afara e o arsita de numai, si am nevoie de ochelari de soare inchisi ca sa imi protejeze ochii de lumina puternica. Pot sa ma uit intr-un ochi la acea persoana si sa vad o cale sigura de a fugi, pentru ca il cred dus cu capul sau ... pot astepta sa vina noaptea ca sa vad si eu stelele. Ele sunt pe cer si ziua, nu dispar insa eu am nevoie de intuneric ca sa le vad.
Fiind intrebacioasa de fel, mi-am pus tot felul de intrebari si am fost frustrata cand am incercat sa vorbesc cu cineva despre ele. Unii nu se indoiesc de nimic, parca totul le e pus pe tava, sunt siguri de ceea ce stiu ei, nu se indoiesc de nimic ... unii nu sunt prea clari de ceea ce cred insa sunt siguri pe ei. Dar, eu am intrebari si indoilei si ma lupt cu ele si vreau sa aflu raspunsuri ...
Imi place mesajul Evangheliei, m-a incantat, am acceptat sa fiu iubita de Dumnezeu insa am inceput sa ma intreb: merit, pierd dragostea Lui, cand voi calca pe bec ma va arunca in timp si spatiu, cand va descoperi ca is vai de steluta mea ... ma va abandona, ii va mai placea de mine daca imi pun atatea intrebari?
Incet, incet tot citind, studiind, tot intrebandu-l, unele din indoieli au devenit certitudini, cu unele lucruri inca ma lupt ... insa cand am descoperit ca de fapt mai sunt si altii ce au intrebari, indoieli ... m-am simtit atata de bine ...
Nu sunt masura lucrurilor, nu am raspuns la tot si toate, mintea mea limitata nu il poate percepe pe Dumnezeu in intregime, in totalitate insa Dumnezeu se reveleaza atata cat poate mintea mea la momentul acesta sa duca, sa perceapa, sa inteleaga ...
si se tot minuneaza de ceea ce percepe ....

4 comentarii:

Anonim spunea...

cella,nu stii cine sunt,si nici macar eu ,cite odata nu stiu cine sunt.am aceleasi ginduri ca si tine.in ultimul timp ma confrunt cu unele probleme de sanatate ,si acum ,pun multe intrebari.si eu am fost sigura pe mine si pe DRAGOSTEA la Dumnezeu.ceeace e rau e ca am considerat-o ca ceva de apucat.e o expresie.adica ceva normal sa ma iubeasca asa cum sunt.nu am considerat ca eu trebuie sa ma schimb vis-a-vis de acesta dragoste.de fapt nici nu m-ai stiu de ce m-am bagat in seama acum cu tine.o imbratisare.veronica.

Cella spunea...

Buna Veronica! Ma bucur ca nu sunt singura - inseamna ca suntem normale ;)). nu te-ai bagat in seama, stai relaxat, ma bucur ca ai scris si ... daca vrei da-mi id de messenger si ... mai vorbim despre Dragostea ce schimba cand vin problemele si ... totul pare ... de netrecut
O mare imbratisare pentru tine si astept un id.

Anonim spunea...

acum chiar ma bucur ca m-ai bagat in seama.veronicas_ro7@yahoo.es
Dumnezeu sa te binecuvinteze.

Cella spunea...

Ti-am dat add - o zi cu har iti doresc!