marți, 23 martie 2010

infloresc ...

Ieri discutam cu cineva despre o gradinita supreavegheata video prin internet. Am intrebat de ce isi doreste asta. "Ca sa fiu linistita acasa sau la lucru ca pruncul meu e bine ..."
Sincer, nu mi-as duce copilul la o astfel de institutie. In primul rand le arat clar angajatilor de acolo ca nu am incredere in ei, oricand ii pot urmari, ii pot acuza ...
Nu pot sa nu imi amintesc de o zi din copilarie de pe vremea cand pana si lemnele era restrictionate. Si era greu sa faci rost de ele, dar cumva ai mei aflasera de un domn ce aducea lemne, contracost. Eram singura acasa si a venit acel domn, a intrebat de parinti si ma stia deja de vreo doi ani, cred. Iar eu nu aveam decat 8 sau 9 ani. L-am intrebat cat costa lemnele, mi-a spus cat, pentru ca stiam ca e nevoie de lemne i-am achitat pretul, domnul a descarcat masina in drum si a plecat ..
Ma uitam la lemnele din drum, trebuiau duse in curte ... eu eram un pui de om si unele cioate erau mai inalte ca mine ... Dar apare Danut (am mai povestit de el) si ma vede nedumerita in fata mormanului de lemne si ma intreaba asa intr-o doara: "trebuie duse de aici, nu?". Ce sa ii mai raspund?
Il striga pe frate-su si pe ceilalti baieti sa vina sa dea o mana de ajutor cu lemnele astea ce incurcau in drum ...
S-au adunat vreo 15 baieti si 6 fete ... fiecare cu cat a putut a dus in curte cate un lemn ... baietii au dus ce era mai greu si dificil ... s-au gasit solutii pentru fiecare cioata, unde si cum sa stea, sa aibe loc si vaca pe unde sa treaca ca de-acu se apropia ora cand se intoarcea cireada ...
Am maturat bucata noastra de drum sa nu fie mizerie. Rasplata pentru munca depusa erau pepenii ce li-i aducea tata seara si ... a fost cu varf si indesata ...
E drept ca lucrurile oarecum ne fortau sa ne asumam responsabilitati, parintii erau la lucru, cineva trebuia sa faca cumparaturile, cineva trebuia sa faca ceea ce ei efectiv nu ajungeau sa faca ... stiam unde sunt banii, stiam ce aveam de platit (lumina, lemnele, ratia - ioi ce vremuri)...
Ai mei nu aveau camere de filmat sa vada daca ma bateam cu ceilalti copiii in drum, la scoala, cand plecam la joaca in dumbrava ... Rar auzeai de copiii ce se bateau ... ce sa impartim? Dumbrava? Drumul?
Esti dragut cu cineva si ii faci un bine fara sa astepti nimic? Deja celalalt e suspicios. Ce astepti de la mine? Dar de ce te porti asa? Cand o sa-mi ceri sa platesc?
La fel e raportarea la Dumnezeu ... de ce ma iubeste? Ce vrea de la mine? Ce asteapta? Si apoi ... suntem in epoca anorexiei, a idealului de frumusete si ... mi-a mai iesit un cos, un rid, cearcanele se incapataneaza sa fie vizibile, bucla asta nu sta cum trebuie, 5 grame de celulita s-au asezat unde nu trebuie ... cum sa ma iubeasca Dumnezeu? Uite cum arat ....
Oare de ce cred ca Dumnezeu ma iubeste ca mi-a disparut acneia, ca fac gimnastica, ca parul sta bine azi? Ma iubeste ca-s eu frumoasa si desteapta? De cand ma iubeste? Dinainte de a fi cerul si pamantul ...
Ceeeeeee? Adica inainte de a fi existat picior de om pe fata pamantului, de fapt pamantul nu avea fata pe atunci ...
Sunt creata dupa chipul Lui si ... minciuna, egoismul, rautatea si alte pacate din mine ma fac sa ma vad urata, ma fac sa nu il cred pe Dumnezeu ... dar El se uita la mine si vede dincolo de ce e perfid in mine, isi vede chipul ...
In momentul cand am inteles ca trebuie sa il las pe El sa ma iubeasca am inceput sa infloresc, fata mea e altfel ... sunt iubita asa cu cosuri, cu grame sau kiligrame depuse unde nu trebuie, cu bucle mai incapatanate ca mine ...
Nu il simt pe Dumnezeu prin bucle rebele, prin riduri sau celulita ... inima mea e cea care raspunde la dragostea Lui, ea e cea ce si-a topit armurile de gheata ce imi faceau fata de cremene ...
Infloresc pentru ca am incredere in cel ce ma iubeste si ... MA IUBEEEEEEESTEEEEE!

7 comentarii:

Rodica Botan spunea...

Mi-ai amintit de vremea cind venea carbunii la buna si trebuiau dusi cu roaba la cotetul de carbuni...sau cind trebuia sa taiem lemne cu securea... ce vremuri...

vyky spunea...

Acum, când totul moare, o palidă-arătare,
Cu părul de-ntuneric si zâmbetul de ură;
Cuvinte-nfiorate nu pot sa mai răsune,
Surâsul de durere ne-a-ncremenit pe gură
Şi mâinile-ngheţate nu vor să se-mpreune.

Cella spunea...

"Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir"

E un vers trimis tot de Vyky.

Rodica, ehe pe vremea aia aveam incredere in oameni si ma incapatanez sa am si acum incredere si sa o acord.

elena marin-alexe spunea...

Tare frumoase amintirile tale din copilarie...Am citit si mi s-au deschis alte usi spre timpul copilariei mele , cu amintiri ce asteptau nerabdatoare sa vada lumina....
Multumesc Cella! Te pup cu mare drag!

A.Dama spunea...

Eu ma pun in locul copilului... Sa afle cand va fi mai mare ca a fost filmat ceasuri intregi... sa nu faca vreo boroboata, sa nu o ia pe aratura... desi la gradinita nu e destul loc pentru araturi. :P

Cella spunea...

oooo, dna Elena abia astept sa vad;)
O zi cu har va doresc!

A.Dama draga, daca tot vor unii stie ce le face pruncul, de ce nu si-l iau cu ei la lucru, peste tot ... pai unele scandaluri apar pentru ca parintii stiu mai bine sa predea, educe, trateze problemele decat cadrul didactic din clasa.

Eu sunt pentru LIBERTATEEEEEEE!;))

denisia spunea...

Foatre avedărat "In momentul cand am inteles ca trebuie sa il las pe El sa ma iubeasca am inceput sa infloresc"...