sus in deal ... e-o casa

Eram acasa (clasa a II-a sau a III-a), si pe drum trecea un vecin (Danut)fredonand "Sus in deal e-o casa". Baiatul asta ramasese orfan de tata si avea apucaturi de golanas. El nu stia ca mama era acasa si plivea o leasa in gradina din fata casei. Danut isi fredona melodia pe langa gardul nostru cand o aud pe mama ca sare ca arsa: "Iti trebuie mandra? Fetii mele ii canti? Ea nu-i mandra ta si sa pleci acu de la poarta mea".
Saracu Danut a inceput sa se balbaie ca el canta, ca nu stia ca mama e acasa. Atata i-a trebuit mamii ca mai tare s-a luat de el.
Am iesit sa ii iau apararea lui Danut. "Mama, chiar nu are nici o vina. Omul mergea pe drum si canta." La care mama rosie si suparata imi spune: "prin fata casei mele sa nu cante".
Mie imi ieseau ochii din orbite. "Mama, da e drum public. Fiecare face ce vrea, canta ce vrea." Pe mama, dintr-o data o pufneste rasul de toata situatia si imi explica ca: a vrut sa ii explice oarecum lui Danut ca fata ei nu-i "mandra" si sa fluiere la alta poarta.
De fiecare data cand ascult melodia asta, nu pot sa nu o asociez cu mersul intepat al lui Danut dupa discutia cu mama si fata mamei dupa ce el era destul de departe ca sa poata auzi discutia noastra.
Dar nu pot uita cand intr-o seara parintii mei intarziasera de la munca si a venit Danut sa aduca ceva, cred ca fusese la peste. Nu stiu daca eram la scoala si el era cu vreo 5 ani mai mare. M-a intrebat daca avem ceva de mancare si i-am spus ca nu. M-a intrebat daca avem cartofi, i-am zis ca da si m-a trimis sa aduc si ... tin minte ca s-a asezat cu mine pe prispa si m-a invatat sa curat cartofi, si sa nu tai multa coaja ca sa fac economie, apoi sa ii spal bine cu multa apa si sa ii tai. Insa mainile mele erau mici, putere ... mai deloc, asa ca a luat fundul de zarzavat si am luat un scaun si asa am luat prima lectie de "bucatareasa".