joi, 25 martie 2010

impletitura de dar si har

Ce bine era de cei din vechime - ii invidiez cateodata - n-aveau nici o treaba, acceptau credinta mai usor, nu era atata de greu, de dificil. Nu isi punea mii de intrebari. Uneori simt ca intru intr-un muzeu al sfintilor, cu personalitati care mai de care mai marcante, ... e drept ca intrarea e libera, muzica e una linistitoare, te indeamna la respect, sunt plini de zambet, parca plutesc diafan ... Ma simt prost aici, eu sunt plina de rani, am bube cu coptura, am nevoie de operatii, de medicamente, de mana unui doctor ... asa ca imi iau talpasita frumos de aici si ma internez in spitalul pacatosilor ...
Cand doctorul vine in sala de operatie incep sa il intreb ce e aia sau aia, ce substante a folosit la sterilizat, tin neaparat sa vad laboratorul de sterilizare ... nu am incredere in el, desi sunt egoista si vreau sa ma opereze, vreau vindecare, vreau sa dispara durereaaaa.
Mintea incepe sa puna intrebari: e bun doctorul, e celebru, exista acest doctor cu adevarat (desi el ma opereaza si eu sunt anesteziata pe masa), stie ce sa faca acolo? Poate sa taie si sa scoata ce e rau de acolo? Inima vrea vindecarea si are incredere in doctor, dar haina de minte isi face mendrele, nu stiu de unde tot gaseste idei crete ce pun la indoiala demnitatea, existenta, bunatatea, mila, experienta doctorului ... dar, intervine inima spunandu-si cuvantul: AM INCREDERE IN EL.
Batalia acceptarii harului nu se duce cu altii ci se duce in mine, intre minte si inima. Inima tanjeste, e disperata dupa har iar mintea haladuie pe coclauri cautand raspunsuri si adunand intrebari, indoilei ...
Sunt o contradictie continua: cred si ma indoiesc, iubesc si urasc, iert si ma razbun, uneori sunt plina de bunatate iar uneori nici un varf de ac nu as da, ... am nevoie de har insa sunt prea mandra sa il accept ...
Adica ce, harul e asa la indemana oricui? Si il merit asa, fara sa fac nimic? Pavel, celebrul mercenar al crestinilor se intalneste cu Isus pe drumul ce ducea la Damasc. Intalnirea asta il schimba la 180 de grade si ceva mai tarziu le scrie celor din Efes: "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni."
Daca cred in Dumnezeu, nu e ca sunt eu mai isteata, daca am viata e pentru ca e un dar, daca umblu, vorbesc, aud, simt, vad, gandesc, haladui pe unde pot, citesc ce pot si inteleg ce pot ... sunt daruri.
Dar, eu muncesc, imi procur cartile, caut informatii ... hai ca trebuie sa fac si eu ceva ... nu mi-i totul in dar incearca mintea sa cloceasca acolo.
De la prima celula ce formeaza trupul meu pana la ultima suflare sunt o insiruire de daruri si har. Mi-i greu sa concep asta, sunt plina de mandrie nesimtita, de infatuare ... dar m-am intalnit cu Dumnezeu cand temeliile mele erau cutrmurate, cand toata increderea mea s-a risipit ca un fum, cand tot ce imi era sprijin a disparut ... cand durerea depasise demult cotele de avarie ...
Acolo, in drumul spre nenorocire m-am intalnit cu Isus ... nu merit daruri, nu merit harul ... daca cred e-un dar, daca sunt mantuita e har ...
Am ajuns sa devin o impletitura de har si dar, inca mai am noduri, mintea inca mai colcaie in intrebari ce ma provoaca la indoiala, dar inima Il stie pe cel ce o iubeste, are incredere in Cel ce i-a dat vindecare, tresare cand ii aude soaptele pe care mintea nu le aude ...
Mintea vrea raspunsuri si se vrea statuie in muzeu dar inimii ii place la spital, sa fie alinata, sa primeasca iubire, sa stea linistita langa Cel ce a ridicat-o din drum si i-a dat viata ... iar mintea plina de uimire a inceput sa stea de vorba cu acest Doctor ... si s-a indragostit de El si a lasat harul sa patrunda in ea ca sa scoata indoiala, sa accepte harul, sa accepte ca totul e dar, dar, dar iar pe deasupra din belsug turnat har.

5 comentarii:

vyky spunea...

Am înţeles cât de mizerabilă e situaţia noastră în lume: prin simpla noastră existenţă deranjăm pe alţii.Elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită... Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi printre lucruri sau trecerea nepăsătoare sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci şi atent: a ştiut să vadă.

denisia spunea...

Cred că şi cei din vechime aveau întrebările lor.. doar că nu au rămas scrise undeva...

e bine să ne punem întrebări.. să căutăm răspunsuri... în asta constă frumuseţea vieţii...

elena marin-alexe spunea...

Har si dar 'doi in unu', asa l-as numi eu.In El insa este doar mare Dragoste.
O imbratisare cu iubire din IUBIRE, draga Cella!

kis spunea...

Doar prin EL santem ce santem!
si tre sa-i fim multumitori indiferent de ceea ce a hotarat ca e bine pentru noi!

Cella spunea...

E un dar ziua de azi ... asa cum e ea ...

Denisia abia astept sa ma intalnesc cu ei, poate mai stiu din intrebarile ce si le puneau ;))

Elena, ... mersi de imbratisare;) are si o mireasma asa de prin gradina ;)) iubirea ce-i in ea ;)

Kis, de o buna bucata de vreme "analizez" harul si ... descopar noi si noi si noi valente ...

Sunt ceea ce sunt ... prin har, din dar ;)