Fat Frumos ... a murit!

“Tu nu te plictisesti? Cum adica nu? Dar ce faci ca nu ai timp nici sa mori? La ce iti mai trebuie scoala? La ce iti trebuie sa mai citesti?” Pai nu ma plictisesc pentru ca am treaba, pentru ca am responsabilitati ce trebuiesc rezolvate, apoi m-am implicat in niste lucrari si acolo mi se cere implicare. Nu pot sa nu citesc, nu cred ca exista zi in care sa nu citesc ceva, sa nu ascult muzica, sa nu interactionez cu oamenii …
De cativa ani merg in misiuni pe termen scurt – mama mia si cate relatii au iesit de aici – sa fiu eu sanatoasa sa le duc pe toate. Iar in misiune pleci constient ca trebuie sa faci treaba, nu sa te relaxezi. M-am implicat in mai multe proiecte in aceste misiuni: la medical sa primesc bolnavii si sa vorbesc cu ei, unii reveneau numai ca sa vorbeasca si sa fie ascultati. Am avut intr-un an, un proiect cu o cafenea si o sala de internet – faceam tot felul de jocuri cu copiii si adolescentii in timp ce ii serveam cu ceva cald sau rece. Acolo, mi-am indeplinit un vis – sa pregatesc o masa pentru copiii dintr-un orfelinat si … nu mi s-a dat voie in orfelinat sa fac asta, insa am avut o serbare de Craciun si copiii au fost lasati sa vina in spatiul unde eram noi cazati, asa ca i-am invitat la masa … erau atata de fericiti iar eu pluteam pe nori de fericire …
Unii merg in misiune sa o intalneasca pe Ileana Cosanzeana sau pe Fat Frumos, asta le e scopul. Sunt nefericiti daca nu a venit si el/ea in aceeasi misiune. Eu sunt multumita ca nu ma cheama Ileana, ca nu-s blonda (ma refer la culoare parului) ca ea si ca nu am parul lung ca ea.
Acum cativa ani, intr-o misiune toate fetele au inceput sa apara fardate, machiate, aranjate si … pentru noaptea de revelion mi-am zis ca n-ar fi rau daca m-as aranja si eu. Problema e ca imi lasasem acasa toate instrumentele de infrumusetare, asa ca am rugat una din fete ce se transformase in cosmeticiana/coafeza sa mi le imprumute. Au urmat luni intregi de tratament pentru infectia crunta la ochi, bani aruncati la doctor in disperare, lacrimi false, ochelari de protectie … Dar, lectiile dure le invat pe banii mei … si asa scump ma costa de numa ….
Intodeauna mi-a placut sa scriu, sa cant insa … mi s-a spus ca nu sunt buna ca si solista in diverse grupuri cu toate ca am cantat intr-un grup, ca lectiile de canto nu m-au ajutat la nimic … si am cam refuzat sa mai cant … treptat am renuntat si la scris. Pana cand Domnul m-a luat de guler si mi-a spus ca daca nu ma reapuc de scris si de cantat imi va lua aceste daruri date de El si nu mi le va mai da. Oooo, m-am apucat sa ma targui cu El ca vezi, ca … nu stiu ce … Asa, a reinceput activitatea pe blog, asa apar si articolele astea … efectiv imi scriu gandurile … unele dure, unele melancolice, unele triste …. Si, am reinceput sa cant iar cand Domnul ia de guler pe cineva si-L scutura, mai ia vreo cativa si lucrurile se leaga si capata sens si rost si scop si-I atata de frumos …
Imi amintesc de niste serate cu cantareti din diverse formatii si localitati iar prieteni de-ai mei ii cunosteau si povesteau ca sunt oameni atata de faini. Eram atata de frustrata ca nu stiam si eu macar unul. Apoi, mi-am zis ca nu-s atata de importanta ca sa isi piarda timpul cu mine, nu am lipici la ei si gata.
Insa intr-o zi, am gasit un comentariu pe blog si am intrat sa vad de la cine e, habar nu aveam cine e acea doamna si spre marea mea surpriza am descoperit ca e una din cantarele ce le cunosteau altii. Nu pot sa spun ca am ajuns sa ne facem confidente insa daca ne-am intalni la o cafea, am avea ce povesti – e o doamna de o sensibilitate rar intalnita.
Un alt “necunoscut” comenta, pe asta il aveam si in lista de messenger cum aveam sa descopar mai tarziu cand si-a desconspirat identitatea. Era un alt “artist” pe care eu nu avusesem ocazia sa il cunosc dar ce se distreaza de frustrarea mea de numa …
Am prieteni in mai toate colturile lumiii, din multe categorii sociale, din diverse culture si religii. Imi sunt dragi si fiecare din ei e in viata mea cu un scop. Mi-am propus sa cunosc pe cineva si din America de Sud si Groenlanda, acolo chiar nu stiu pe nimeni – e un vis la care lucrez ….
Nu ma intereseaza pe unde haladuie Fat frumos, nu am nici un chef sa ma incui in casa si sa il astept. Nu ma duc in nici un turn, nu-mi voi lasa parul sa cresca pana va ajunge la usa de la intrarea turnului. Vreau sa traiesc si daca tot o fac, macar sa traiesc din plin …