duminică, 27 februarie 2011

cu inima si mintea la cruce

Mi-ar placea sa vad cum alearga informatia prin creierul meu, cum conexeaza, cum se intrepatrunde informatia noua cu cea veche. Cum se improspateaza ce stiam sau efectiv se sterge informatia cea veche si se aseaza una noua. O fotografie ce o vad, o asez in cadrul unui context si parca se aprinde becul, inteleg lucrurile altfel. Un sunet, o trasatura a cuiva, un miros si in secunda doi ma duc in trecut, intr-un context specific imprimat in memoria creierului meu ...  Nu am cum sa explic de ce cred ca informatia era stocata in creierul meu pentru ca nu pot.
Cum sa explic ca cu o anumita suma de bani imi cumpar o paine? Eu cred ca cu acei bani ce ii am in mana pot plati painea. E un pret, o suma de bani care semnifica ceva. Daca nu ar avea inscris pe ei nimic ... ar fi doar niste hartii demne de pus pe foc. Insa atunci cand eu vad cifrele inscrise pe acele hartii colorate cred ca ele sunt bani.
Cum cred? De ce cred? Cum se face ca cred? De unde imi vine credinta? Ce cred? Realizez ca traiesc prin credinta. Fiecare inspiratie e un act de credinta. Daca nu imi deschid plamanii ca sa primeasca oxigen mor. Dimineata cand m-am trezit, am deschis ochii crezand ca voi vedea si, am vazut. Am apasat intrerupatorul crezand ca va fi lumina in camera. Cred ceea ce imi spune cineva pana la proba contrarie cand constat ca m-a mintit. Cred ca acea persoana m-a mintit si ... cu greu o voi mai crede vreodata si voi mai avea incredere in ea.
Am fost creata, tesuta, dupa cum spune David, intr-un chip minunat. Am fost creata sa cred. Am fost creata sa conexez lucrurile, cumva un bagaj de informatii erau deja stocate in mintea mea cand m-am nascut. Am crezut ca femeia cu ochi albastri ce ma tine la piept e mama mea. Nu stiu cum am crezut insa numai vocea ei ma facea sa tac si sa nu mai urlu cat ma tineau plamanii. Am crezut ca barbatul acela ce statea langa ea si care m-a strans la piept coplesindu-ma cu dragoste e tatal meu. Cred ca baietii ce au crescut cu mine in casa sunt fratii mei.
Habar nu am cum functioneaza mintea mea insa constientizez ca se bazeaza pe incredere, pe credinta. Daca imi pierd increderea in cineva, dragostea fata de acea persoana se diminueaza ....si ma lupt sa nu ii urasc.
Cred ca exista Dumnezeu, cred ca Biblia e scrisoarea Lui de dragoste pentru mine. Cred ca pe dealul pe la Golgota Fiul Sau a murit pentru mine. Chiar daca nu am fost acolo sa vad cum a fost scuipat, palmuit de nesimtitii de soldati, batut cu biciul ce avea la capat bilute de plumb in forma de arici. Cred ca acele bilute i-au sfasiat carnea facand sangele sa tasneasca din fiecare rana. Cred asta fara sa aud cum se crapa pielea, fara sa vad sangele improscand pietrele si pe cei ce il bateau sau asistau la acea scena. Cred ca din dragoste pentru mine, care traiesc acum in secolul instantului, a facut asta. Cred ca asa cu trupul sfasiat i s-a dat sa duca o cruce grea pe umerii ce erau deja rana adanca. Cred ca a ajuns la Golgota, ca si-a intins mainile de buna voie sa ii fie strapunse cu piroane. Cred ca si-a lasat picioarele sa ii fie tintuite de piroane groase ca eu sa nu mor. Cred ca nu a spus nimic si nu a urlat pentru ca eu sa fiu iertata, vindecata. Cred ca a murit acolo pe dealul Golgotei si ca a stat intr-u mormant. Cred ca a inviat in duminica invierii pentru ca eu sa vad ca moartea a invins-o El pentru mine, pentru ca El este Domnul vietii.
Nu am fost acolo fizic. Toata scena asta s-a petrecut cu vreo 2000 de ani in urma insa daca nu am fost acolo, asta nu inseamna ca nu s-a petrecut. Nu am fost la nunta mamei mele insa asta nu inseamna ca nu a avut loc nunta. Nu am fost la razboiul de la Podul Inalt insa asta nu inseamna ca nu cred ca acel razboi a avut loc. Nu am vizitat Golgota desi imi doresc sa o fac insa asta nu ma impiedica sa cred ca acolo Christos a murit pentru mine. Nu am vizitat mormantul unde a fost ingropat Christos, nu am vazut piatra de la mormant insa cred ca acolo a fost ingropat si de acolo a inviat. Nu m-am intalnit cu Maria Magdalena sau cu Maria mama Lui Christos insa cred ca ele s-au dus sa il imbalsameze si ca nu L-au gasit, cred ca s-a aratat lui Toma si ca i-a luat mana ca sa ii atinga ranile din maini ....
Cred ca fara cruce nu exista salvare pentru mine. Cred ca fara Christos inviat nu exista speranta. Cred ca Christos este Fiul Lui Dumnezeu si ca a ales sa vina pe pamant, sa fie om ca si mine, sa sufere, sa iubeasca, sa vorbeasca, sa manance, sa rada, sa se plimbe, sa se roage, sa munceasca la fel ca fiecare om ca sa ne arate cum iubeste Dumnezeu, cum iubeste Tata.
Cred ca crucea este un elemement peste care nu pot trece usor. Este locul unde s-a platit pretul pentru mine. Acolo, tintuit intre cer si pamant, Christos a ales sa ma salveze, sa ma iubeasca, sa intinda funii de dragoste intre mine si El, sa moara pentru mine. La cruce m-am intalnit cu El si acolo am crezut tot ce s-a petrecut. La cruce am inteles ca sunt iubita mai mult decat imi pot inchipui, ca sunt iertata, eliberata, salvata. La cruce am inteles ca Domnul vietii a ales sa moara pentru mine. La cruce am inteles de ce a inviat. La cruce am inteles ca moartea a fost infranta de El.
Aleg sa stau la cruce ca sa nu uit pretul platit, sa nu uit de Cel ce L-a platit, sa ma uit la Christos inviat si sa ma las coplesita de har.

2 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Tot ce a insemnat zbaterea Domnului incepand de la acceptarea de a muri pentru mine, imi arata cat de mare Ii este dragostea. Stiu eu sa beneficiez de aceasta?

cella spunea...

Nu stiu sa o fac din plin ... insa sunt dispusa sa invat ;)
Salutari speciale pentru zona Vrancei ;)