Cartea Judecatori din punctul meu de vedere e o carte trista. O cronologie unde pot sa vad cum reactioneaza poporul cand Il uita pe Dumnezeu. Asa si scrie: "fiindca poporul acesta a incalcat legamantul pe care il poruncisem stramosilor lui si nu a ascultat de glasul Meu"(Judecatori 2:20). Isi aleg judecatori: Otniel, Elid, Samgar, Debora, Ghedeon, Abimelek, Iotam, Tola si Iair, Iefta, Ibtan, Elon, Abdon, Samson, Mica sau perioada cand nu ii judeca nimeni ci erau lasati sa fie cuceriti.
Fac parte din poporul ales al Lui Dumnezeu, erau vestiti cu istoria lor si totusi ... o dau in bara in stil mare. De ce? De ce ajung sa fie cuceriti, in robie, umiliti? De ce se ajunge la o promiscuitate sexuala ce arata a depravare fara seaman? Cum si cand au ajuns aici? Au uitat legea, minunile si tot ceea ce facuse Domnul cu ei?
Da, Domnul fusese cu parintii lor, cu stramosii lor ... ei traiau in vremuri "moderne" fata de predecesorii lor. Se credeau mai mari si tari, apoi erau mai scoliti, educati (banuiesc ca asa se credeau). Unde ajung? Ajung de seminitia lui Beniamin aproape dispare de pe fata pamantului din cauza promiscuitatii sexuale adusa de idolatrie, de necinstirea legilor Lui Dumnezeu.
Judecatorii lor incep bine si unii din ei o sfarsesc amar de tot ... duc toata tara in idolatrie. Asta ma provoaca sa ma gandesc la familia mea. Ce "mosteniri" primesc de la predecesorii mei? Ce idoli au carat cu ei? Ce pacate tinute sub papuc au transmis din generatie in generatie? Betie, curvie, minciuni, mandrie, iutime ce face ravagii, lene, munca pana cazi pe branci sau ... altele. Si, daca ei si-au trait viata ca vai de ei si eu trebuie sa o fac la fel? Daca si-au inecat viata in alcool, tutun, sexualitate asa trebuie sa fac si eu?
Vad ce se intampla in viata judecatorilor ... ca sa ia scaunul de domnie trebuiau sa omoare toata familia predecesorilor, ura, mania, rautatea era parca impregnata pana in maduva oaselor. Eu ce fac? Duc "traditia" mai departe sau fac o ruptura in ea?
Christos a venit sa aduca eliberarea, o viata diferita, o viata de bucurie ... Eu nu pot sa imi rup funiile ce le aduc ca mostenire, dar El poate. El vindeca spiritul de manie, viata traita in depravare, alcool, droguri, tutun sau cine stie ce vicii mai sunt. De la El, de la Cel crucificat, mort si inviat primesc o viata noua, o viata de biruinta, o viata frumoasa ce nu se sfarseste aici ci are continuare dupa ce mor. Am ales sa cred in El, in cine este El, in ceea ce a facut si face El, in puterea Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu