crestin ateu?

Cum e Dumnezeul in care cred? Chiar asa! E Cel ce asteapta sa dea cu parul, ciomagul, pumnul unde ma nimereste? E razbunator? Surd? Mut? Orb, chior, miop? Iarta? Cat? Ma iubeste? Cat? Cred in El? Cat? Ca si cunostinta generala? Nu cumva imi traiesc viata ca si un crestin ateu?
Nu, nu e o contradictie in termeni ci e o realitate palpabila, vizibila.

"Nu pot sa Il deranjez pe Dumnezeu cu problema asta. E prea personala, mica ... . Are El altele pe cap."

"Da, stiu ca exista Dumnezeu, ca ma iubeste ... mult insa nu ma poate ierta de tot ce am facut, spus, gandit. Tu habar nu ai ce fel de om sunt. Daca ai sti, m-ai ocoli. Cred ca si Dumnezeu imi face la fel."

"Cum crezi ca Dumnezeu ar iubi unul/una ca mine? Tu nu vezi cum arat? Crezi ca nu stiu ce spune lumea despre mine? Crezi ca eu nu aud?"

Exemplele pot continua la nesfarsit, sunt cuvintele oamenilor de langa mine iar ale mele suna uneori cam la fel. Ma vad prinsa intr-un cerc vicios, dracesc de comparatie, de autoinvinovatire, de nevrednicie. Cercul asta se formeaza in copilarie si e format din spusele celor de langa noi ... Ideile, cuvintele lor stupide, desi stim asta, stim pana in maduva oaselor ca nu-s adevarate ... ni le insusim, traim conform lor si ne facem viata un iad.

Discutam cu o prietena care imi povestea ca o persoana cunoscuta (pe care o considera prietena si care o o personalitate in Romania) i-a spus ca nu o poate baga in seama ca nu arata 90-60-90 ... "A durut Cella, asa tare a durut ... "

Baietii care sunt tunsi normal, citesc, studiaza, asculta muzica clasica si care nu apar imbracati modern, ce nu au parul valvoi sau cat de lung se poate si pe fata sunt considerati ciudati, homosexuali sau ... retardati. 

Fetele cand merg la medic sunt intrebate de activitatea sexuala si orice boala ai avea e cauzata de viata sexuala. Am crezut ca baietii scapa mai ieftin. Insa ei sunt intrebati daca-s gay la fel de simplu, degajat cum suntem intrebate si noi ...

Stiu ca Dumnezeu ma iubeste, ca sunt pretioasa, ca Christos a murit pentru mine ... teorie stiu cata in luna si in stele. Dar in fapt? Cine imi da valoarea? Privirile celor de langa mine care cantaresc si masoara intr-o secunda. Dupa privire iti dai seama de valoarea ce ti se aplica pe frunte. 

Crestinul ateu nu e o contradictie in termeni ci e o realitate a vietii cotidiene.

M-am luptat cu complexele de inferioritate, cu privirile ce masoara si cantaresc, cu etichetarea data de numarul de kilograme, de acenee, de cate limbi poti sa vorbesti, de cercul de prieteni ... mi-am luat stigmatul si am trait cu el ducandu-mi crucea si .... crezand ca asa cruce mi-a dat Domnul. Prostii. Asa isi bate joc dracul de noi de numa. Nu mi-a dat Domnul nici o cruce plina de complexe. El imi spune ca sunt preiubita Lui si eu zic: "Da, da .. ce frumos spui Tu acolo. Vrei sa Te mai uiti odata? Poate n-ai vazut bine."

Nu stiu de unde e ideea ca toate fetele trebuie sa fie scheletice pana la adanci batraneti. Habar nu am de unde e ideea asta. Daca nu esti asa, esti handicapata, minte nu ai cum sa ai ... pentru ca ai kilograme in plus. 

In acelasi timp, prietenii mei ma ridica sau ma omoara cu incetinitorul? Cum ma vad ei? Aveam o prietena atata de complexata de o operatie la maxilar incat intr-o buna zi imi zice: "cand ai de gand sa imi spui de operatia asta?" Am facut ochii cat cepele ca habar nu aveam despre ce vorbeste. "Nu te prefa ca nu ai aflat ca am avut  operatie cand eram mica, ca nu imi mai cresc dintii pe mandibula." I-am explicat ca nu stiu despre ce vorbeste ... ca am acceptat-o asa cum e, nu am studiat-o sa vad daca are toti dintii in gura si daca nu ii are sa o scot de pe lista de interes. A pufnit-o plansul ... instant. 

Cum ma raportez cu prietenii mei ce nu arata perfect? Unii chelesc, unii au acnee, unii au ramas cu semne pe viata de la ea, unii au kilograme in plus, unii se ingrasa, unii mai merg la dentist ca sa isi tina dintii in gura ... unii nu au copii din motive necunoscute, unii in prezenta altora mutesc - au ei motivele lor sa o faca. Am prietene care dupa o iesire cu fetele stau zile intregi in casa plangand umilintele indurate in prezenta celor pe care le considera prietene. Eu le sfatui sa rupa relatiile cu acele "prietene".

Daca relatia cu cineva nu ma creste, ridica ci ma ingropa in mocirla complexelor atunci e timpul sa ii multumesc pentru atentie, ... "la revedere si la gara".

Nu am prieteni care sa arate perfect. Eu nu cunosc pe nimeni perfect, multumit de cum arata, cum este, ce fata are ... cum vorbeste, gateste, merge, gandeste ... 

Dumnezeu spune ca El a vegheat procesul aparitiei mele, a avut grija ca toate celulele sa fie la locul lor, ca ochii sa aibe distanta ce o au, oasele sa aibe forma ce o au, avea dinainte stabilit design-ul trupului meu. Asa cum sunt si arat e exact cum s-a gandit El la mine. 

Il cred sau sunt crestin ateu?

Cu ceva vreme in urma am decis sa Il cred pe cuvant, sa cred ca sunt preaiubita Lui asa cum arat, asa cum sunt, sa nu mai las dracul sa isi bata joc de mintea si ideile ce ma fac sa ma simt ca un ban gaurit (fara valoare).

Sunt fata Tatii, preaiubita Lui nu numai teoretic ci si in viata de zi cu zi.

 http://www.flickr.com/photos/morgantj/4753792820/sizes/l/