Ieri, am iesit cu nepotii in livada. Desi eu nu am voie sa fac efort fizic sustinut, mi-am uitat limitele fortand nota. Normal ca acum bolesc, toate oasele urla ... si nu numai ele. In perioada copilariei am sarit din copaci, de pe casa ... de pe tot ce era inalt si de unde sa stiu eu ca asta va dauna mai tarziu. Insa, in viata se plateste nebunia ... mai devreme sau mai tarziu.
Acum, in pat, recitesc Deuteronom 32 de care nu pot trece. Sunt aici cateva versete care imi fac mintea sa se agite si sa-si reverifice ideile. Unul din versete e 28 "Ei sunt un neam lipsit de sfat şi nu mai există discernământ în ei. " Nu ma leg de poporul evreu de atunci, nu ma leg de poporul meu ... nu, nu ma mai vad in turma, nu vreau sa ma mai ascund dupa altii. Imi iau personal acest verset si il vad cam asa: nu te mai sfatuie nimeni si in tine nu mai e zare de discernamant. Fara Dumnezeu in viata mea, uitandu-mi Tatal, uitandu-L pe cel care a murit pentru mine pe cruce, uitand ca sunt pecetluita cu Duhul Sfant imi traiesc viata agitata si nebuna netinand cont de nimeni si nimic ... Nici nu vreau sa stiu ca toti vor pleca de langa mine, ca nimanui nu-i va pasa de mine, ca vor rade cu gura pana la urechi cand voi cadea. Voi cadea si cad ... nu asa putin, ci in stil mare si cu zgomot ...
Numai ca ajunsa jos, fara putere, fara discernamant, fara nimeni in jur .. ma vad chemata la judecata tocmai de Cel pe care L-am ignorat, uitat, tratat cu indiferenta, nensimtire si in loc sa simt nuielile si cruda pedeapsa simt mila. De ce? De ce e asa? "va avea mila de Cella cand va vedea ca a ramas fara putere, singura" (vs 36 personalizat).
Cei din jurul meu sunt socati de ceea ce vad, de ce mi se arata indurare, har, iertare. De ce se poarta Dumnezeu asa cu ea? Nu merita indurarea, harul, iertarea ... Stiu asta si eu insa Tatal meu nu e un om ci e Dumnezeu si cu toata puterea strig: „Ascultaţi, ceruri, şi voi vorbi. Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele. Ca ploaia să cadă învăţătura mea şi ca roua să curgă cuvintele mele, ca stropii de ploaie pe verdeaţă şi ca aversele pe iarbă. Căci voi proclama Numele Domnului. Aduceţi laudă Dumnezeului nostru! El este Stânca, lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte. Dumnezeu este credincios şi în El nu este nedreptate, El este drept şi cinstit. "(1-4)
"El m-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete deznădăjduite. M-a înconjurat şi s-a îngrijit de mine. M-a apărat ca pe lumina ochilor Lui, asemenea vulturului care îşi scutură cuibul şi zboară deasupra puilor, care îşi deschide aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui. Domnul a condus singur pe Cella şi nu era nici un zeu străin alături de El. El a urcat-o pe înălţimile ţării şi a hrănit-o cu roadele câmpului. A hrănit-o cu miere din stâncă şi cu untdelemn din stânca cea mai tare, cu iaurtul vitelor şi cu laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor din Başan şi a ţapilor, cu grăsimea boabelor de grâu."(10-15 personalizat)
Il las pe Tata sa imi vorbeasca: "Vedeţi acum că Eu Însumi sunt El! Nu mai există alt dumnezeu în afară de Mine. Eu dau la moarte şi tot Eu aduc la viaţa, Eu zdrobesc şi tot Eu vindec şi nimeni nu se poate salva din mâna Mea. Imi ridic mâna spre cer şi declar: Viu sunt Eu pe vecie" (30-40).
Nu mai vreau departe de Tata, mi s-a acrit de durere, de necaz, de tristete, de viata haituita, de poveri fara margini ce ma omoara, de singuratate, de iluzii desarte. Ce sa fac? Cum sa fac? Vreau sa ma intorc la Tata, mi-a trecut amnezia, nebunia, mi-am reamintit ...
"Puneţi la inimă toate cuvintele pe care eu ti le-am rostit astăzi, astfel încât să poruncesti copiilor tai să păzească şi să împlinească toate cuvintele acestei Legi. Căci nici un cuvânt nu este fără însemnătate, ele sunt viaţa ta. Prin cuvintele acestea iti veţi lungi zilele în ţara ta.“(46-47)
Meditand, ascultand, gandind la ceea ce imi spui Tu voi avea viata. O viata de biruinta insa nu una de plutire pe nori pufosi, crezand ca tot ce zboara se mananca. Nu, o viata de biruinta cu Tine, schimbata prin Tine, de fericire in necazuri, bucurie in incercari ... Suna a viata de om nebun. Insa Tata, stiu ca Tu potolesti zbuciumul sufletului meu aducand pace in mijlocul luptelor mele si in interiorul meu va fi pace, mintea mea nu o va lua pe coclauri, nu imi voi lua zilele disperata pentru ca in mana Ta sunt in siguranta, sunt ascunsa in Tine, in Stanca vietii.
Tata ... mi-a fost atat de dor de Tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu