asa sunt eu

"Ce vrei? Asa sunt eu ... nu am cum sa ma schimb!"
"Da-i pace! Asa e el ... nu ai nici o sansa sa il/o schimbi."
"Familie de ratati din tata-fiu/mama-n fiica ... ce sansa pot avea copiii astia? Aschia nu sare departe de trunchi."
"Nu pot sa stau fara sa fac nimic. Ma odihnesc citind, crosetand, impletind, cioplind .... trebuie sa fac ceva"
Am si eu in familie de astia care se odihnesc facand ceva, care isi gasesc implinirea prin ceea ce fac, prin ceea ce iese de pe mana lor. Imi suna mereu in minte: esti ceea ce esti prin ceea ce faci! Insa e o minciuna. Nu e adevarat. Ma aduce la nivelul de animal de povara si eu am fost creata OM. Sunt valoroasa ca om nu prin ceea ce fac, modul cum realizez ce am de facut, prin cine cunosc, prin ce stiu.
Dependentii sunt parte a familiei mele. Dependenti de ce? De de toate. Adica: cafea, munca, implinire prin realizari, bani, dragoste, calculator, mancare, pozitie, nici viciile nu ne-au ocolit. Dimineata nu are farmec fara o cafea. Oriunde ma duc trebuie sa stiu ca imi servesc cafeaua. E o realitate. Am si scuze cu gramada pentru asta. De cand ma stiu am tensiunea mica si uneori cine imi lua tensiunea  razand ma intreba: tu traiesti? Numai cand inima o ia la galop realizez ca doza din cana de dimineata a fost mai concentrata sau ca ar trebui sa dorm ca sa isi revina.
Pot sa scap de cafea? Da. Insa nu vreau. E o placere de care nu vreau sa scap.
Insa ce fac cu dependentele care nu sunt bune? Tovarasiile rele, dependentele care ma scot dintre oameni si ma izoleaza, imi dauneaza sanatatii, integritatii, credintei mele?
Am cunostinte insa am si in familie persoane care bombane si gasesc motive de nemultumire din orice, oricat de bine ar fi, ei tot gasesc ceva rau, cineva de care lor nu le place, .... o chichita ceva ... De unii am reusit sa "scap" insa ma lupt cu cei de care nu pot, nu am cum sa "scap".
Limbajul folosit de cunostintele mele e colorat? Cate injuraturi? Cate expresii care inlocuiesc injuraturile folosesc? Cat constientizez ca limbajul lor mi se imprima si mie pe creier?
Multa vreme m-am luptat cu ideea ca nici macar Dumnezeu nu ma poate schimba, nu poate rezolva anumite lucruri din viata mea, nu are putere sa ma schimbe. Eram un crestin ateu ce putea usor primi diploma pentru necredinta. Mai mult de atat, ma impaunam cu aceasta idee creata a mea.
Christos are puterea de a schimba viata mea, oricum ar fi, oricare ar fi. Nu numai interior ci si exterior. Nu numai lucrurile minuscule, neimportante ci pe toate. Are puterea de a rupe dependentele ... de orice natura. Asta numai daca eu accept ca le am, ca imi sunt daunatoare si ca vreau sa scap de ele.
La scaldatoare din Siloam era un orb care nu avea pe nimeni sa il bage in ea cand venea ingerul si atingea apa. Isus se apropie de el si il intreaba daca vrea sa fie vindecat. In loc sa spuna: da ... asta imi e dorinta cea mai mare, el incepe sa spuna ca nu are pe nimeni .... Scuze, scuze, scuze care ma/ne tin legata/i in dependente ce imi/ne fac viata un iad.
Cred ca Dumnezeul in care eu ma incred are toata puterea in cer si pe pamant. Cred ca El e cel care schimba lucrurile. Cred ca ma poate schimba oricare mi-ar fi starea, oricare mi-ar fi dependenta, oricare mi-ar fi viata. Cred ca El poate face viata mea o viata de biruinta. Cred ca nimic nu e imposibil pentru El. Christos a biruit moartea, a invins pe cel rau ca sa ma salveze pe mine si El are puterea de a ma ajuta sa ies din cercurile dependentelor mele.
"Asa sunt eu" poate deveni: "asa am fost si eu, dar acum sunt alta". Nu de una singura ci cu Cel ce are puterea de a schimba imposibilul in posibil. O face numai daca eu cer asta.

 http://www.flickr.com/photos/di_ablow/695673050/sizes/m/in/photostream/