miercuri, 11 mai 2011

fac curat

Imi e greu, de fapt imi este imposibil sa iert. De ce sa iert? Daca mi s-a gresit, tot eu sa iert? Eu ca parte vatamata sa iert? Ce soi de dreptate e asta? Dumnezeu nu e corect ... nu e corect. Asta e dreptate? Zi si tu, e drept Dumnezeu? Si nu e un sfat asta de a ierta ci e o porunca, ordin. Iar la ordin raspunzi ceva de genul: "ce-i ordin cu placere".
Cred ca numai copiii mici pot ierta fara sa mai macine amaraciune. Cum cresti putin mai mare cum amaraciunea iti intra in vene si ... nu mai scapi de ea. Nu stiu cand si pe unde a intrat insa ce e cel mai aiurea e ca tinde sa-mi amarasca viata ... si ma face sa mananc pelin pe paine de dimineata pana seara, sapte zile din sapte, in fiecare an.
"Fiţi atenţi ca nici unul să nu se întoarcă de la harul lui Dumnezeu, ca nici un lăstar de amărăciune să nu crească şi să provoace durere, iar prin el mulţi să se pângărească!" Evrei 12:15. Ce zice Pavel aici? Amaraciunea provoaca durere? Eiiiii dar e o durere in suc propriu si ... e "placut" sa stai in ea, sa te victimizezi. Da, e adevarat ca doare insa toata lumea stie ca esti victima si te va compatimi. Asta pana se prind ca te complaci in victimizare si refuzi mana intinsa de a iesi din sucul propriu imbibat cu amaraciune si incep sa te ocoleasca, sa refuza sa te mai vada, asculte, ajute .... 
Am primit doua flori si le-am tot carat cu mine pe la apartamentele unde m-am mutat. Mi-am zis sa fiu si eu gospodina, sa pun pamant la flori, sa am grija de ele. Asa ca m-am inarmat cu pamant de flori, am luat si ghivece si am scos floarea din ghiveciul vechi, am pus-o peste pamantul nou, i-am mai pus pamant, vitamine si ce mai spusesera doamnele de la florarie. Din cand in cand le faceam dus ca sa straluceasca. Numai ca acum doua saptamani la una din ele, observ ca frunzele ii erau casante si am inceput sa ma intreb de ce. Pamantul se imputinase de parca se evapaora. Mi-am pus manusi si am planuit sa le mai pun pamant. Le-am scos in gradina si incep operatiunea de florareasa. 
Am fost socata de ce am descoperit. Una din ele fusese pusa in nu stiu ce soi de pamant ca se facuse ca si piatra. Efectiv s-au uscat radacinile in pamantul ala si numai radacinile care ajungeau in pamantul nou mai aduceau viata florii mele. A trebuit sa pun radacinile la inmuiat ca sa se desprinda din pamantul pietrificat. 
Cu greu le-am scos de acolo, le-am facut dus la radacini de data asta si am pus pamant nou. In acest pamant nou erau si rame. Beaaaaacs rame! Ce scarboase sunt! Noroc ca aveam manusi. 
Insa ramale alea au rostul de a afana pamantul florilor mele. Poate ca pentru mine ramele sunt scarboase insa pentru florile mele sunt sanatate curata. 
Ma uitam la radacinile florilor ... cu mila. Pe dinafara florile mele erau frumoase, mari, frunze verzi stralucitoare insa in pamant radacinile mureau incetul cu incetul. Asa e si cu mine. Pe dinafara nimeni nu banuie ca eu mor, ca poate sunt in coma ... ca radacinile mi-s uscate, amaraciunea imi pietrifica inima si mor. Numai ca intre mine si florile mele exista o diferenta uriasa. Eu pot alege sa ascult ce spune Biblia si sa nu las amaraciunea sa ma omoare pe cand la flori nu exista o alegere. Vine Isus si se ofera sa imi vindece radacinile, sa aduca viata in ele, sa schimbe pamantul, sa scoata amaraciunea, lastarii sa ii smulga, sa puna vitamine si apa ce nu-i salcie sau toxica. Aleg sa Il las sa faca asta sau aleg sa mor. Am ales sa Il las sa imi schimbe mediul insa cumva o samanta purtata de vant, ploi a ajuns din nou la mine, o vad crescand. Stiu ca nu e buna si ce fac? O las acolo? Acum ca stiu ce poate produce nu ma reped la ea si o smulg? Nu ma asigur ca nu mai exista nimic din radacina aia in jurul meu? Nu imi doresc sa nu ma mai stiu in coma? Nu imi doresc sa iert numai ca sa stiu ca nu mai stau in suc propriu imbibat cu amaraciune?
Sunt in proces de smulgere a radacinilor, vlastarelor, copacilor de amaraciune din viata mea ...
Fac curat!

9 comentarii:

Monna Tabita Novacescu spunea...

Cela...UITA,IARTA SI IUBESTE !
Iti doresc o zi minunata sa ai si binecuvantarile Tatalui sa fie si azi revarsate peste tine.

Cella spunea...

Mona,
ma lupt sa uit, sa iert, sa iubesc. Ar fi prosteste sa spun ca e usor. Nu, nu e deloc. Insa nu fac asta singura, nu lupt in vant si biruinta vine, binecuvantarile le simt, minunile le vad.
Multumesc de urare si Domnul sa iti dea biruinta pe unde ai de mers azi si maine ;)

Monna Tabita Novacescu spunea...

Multumesc,Cela...chiar am nevoie de incurajari...Stiu sa nimic nu este la intamplare si Dumnezeu este in control in toate...am nevoie de ajutorul Sau.Inca odata ..."multumesc "
Da...nu este usor...stiu....si eu m-am confruntat cu asemea stari...si inca ma mai confrunt,dar ma rog ca El sa imi dea aceea putere...de care am nevoie si mie (noua) ne lipseste.

Misu R. spunea...

Ai nevoie de un aspirator de capacitate mare? :D ...
O zi frumoasa si ... spor la curatenie :D ...

Cella spunea...

O zi de har Monna!

Cella spunea...

Misu,
ce aspirator? Le dau foc ca sa fiu sigura ca nu va mai face spori samanta asta ca sa contamineze si pe altii ;))
O zi de har sa ai!

elena marin-alexe spunea...

Şi eu am ales sa-L las pe El sa facă linişte si curăţenie in mine.E mai bine aşa...
Imbrăţişări scumpo!

Cella spunea...

Deci si tu esti in curatenie, nu? ;))
Mersi de imbratisari;) Is cu ploaie sau soare?

Oana spunea...

Sugestiv text, Cella... si poza atasata, de asemenea.
De-am sti noi toti ca e timpul curateniei... de-as sti si eu...