vineri, 27 mai 2011

teorie pusa in practica

"La ce foloseste sa te rogi? Ce crezi ca se va intampla ceva? Omu e deja la spital ... starea e grava, n-ai auzit ce au zis medicii? Gata, fii pregatit/a pentru orice."
"Operatii complicate ... atacuri cerebrale ... stop cardiac ... complicatii, trasfuzii ... "
Teoretic stiu o gramada informatie. Teoretic stiu ca Dumnezeu are totul in control, ca viata nimanui nici macar a mea nu e in mana mea. Teoretic stiu ca-s un abur. Teoretic stiu ca daca El ma vrea acasa, acum sufletul se deslipeste si pleaca ACASA. Practic insa sunt jale. Ingrijoarari peste ingrijorari. Mintea parca erupe ingrijorari, le amplifica, le dramatizeaza si incep atacurile de panica, bocetele, cinismul ... incurajarile altora le vad, ar trebui sa le aud insa urechile imi vajaie de ingrijorare si trec pe langa spatiul meu auditiv.
Dar nu numai boala face asta. Nu numai ea declanseaza aceasta stare. O problema ce trebuie sa o rezolv, o discutie ce urmeaza sa o am, o decizie ce ar clarifica niste lucruri, facturile ce trebuie platite si ... alte miliarde de motive.
Teoretic, stiu ca nu trebuie sa ma ingrijorez.
Practic?
"Sunt om."
Ma uit din nou la Isus si la orbul de la scaldatoarea din Siloam. Isus se apropie de el si Il intreaba daca vrea sa fie vindecat. Nu ii spune o predica, nu ii tine seminarii despre incredere, despre cum sa te rogi, cum sa faci fata situatiei, cum sa manageriezi problemele cu care te confrunti. Nu, nimic din toate astea. Isus il intreaba: vrei sa fii vindecat? Adica pune punctul pe i.
Ma trezesc ca ma rog si tin o intreaga filosofie despre problemele si starile mele, fac o intreaga capodopera literara invartindu-ma in jurul cozii pana ajung sa recunosc ca am nevoie de ajutor. Nu pot sa nu ma intreb uneori: Tata, oare ce crezi Tu despre mine? Oare nu te irita toata şarada asta stupida a mea? Ce-ar fi daca in loc de toata filosofia si exercitarea artei literare in compunerea scuzelor si ascunderea problemelor as spune: "Tata sunt disperata! Am nevoie de ajutor!"?
Nu degeaba ne spune Isus sa ne uitam la copiii, ei pot face asta fara nici o jena, fara sa stea pe ganduri, fara sa le pese de actiunile sau consecintele pe termen lung. Acum au nevoie, acum il cer. Nu-mi spune sa dau in mintea copiilor ci sa invat de la ei.

2 comentarii:

Oana spunea...

Punct ochit, punct lovit. Ca întotdeauna.
M-a bufnit plinsul-risul cind am citit despre "seminarii de incredere"... in loc de o cerere simpla. Dar din toata inima.

Cella spunea...

Isus pune punctul pe I, il doare inima pentru durerea mea ...