Citesc despre Samuel ca era un om al rugaciunii. Mereu, pentru orice, oricine, oricand el Il intreba pe Dumnezeu. In Vechiul Testament, Dumnezeu imi este relevat ca un Dumnezeu personal insa nu inteleg de ce oamenii mergeau la profeti, prooroci sau la omul Domnului sa intrebe acestia pe Domnul pentru ei, atata vreme cat era si Dumnezeu lor personal cu care puteau vorbi.
Regele amonit Nahash isi doreste nu numai provinciile poporului Israel si si umilirea crunta a acestora. Vine cu tabara si o aseaza in Ghilad la Iabesh. Barbatii din Iabesh au incercat un pact cu Nahash insa acesta va accepta ca acestia sa ii fie slujitori numai daca le va scoate la toti ochiul drept.
Batranii din Iabesh se aduna, se sfatuiesc si hotarasc sa ceara ajutor poporului lor, Israel, in acelasi timp anuntandu-l pe regele amonit ca cer un ragaz de sapte zile. Mesagerii trebuie sa mearga cat de repede pot in cetatile Israelului sa duca vestea si sa ceara ajutor insa ... vestea e dusa in asa maniera incat parca isi anunta sentinta de infrangere.
Frumosul rege Saul nu e in rugaciune, nu invata legea, nu sta pe langa Samuel sa vada cum vorbeste acesta cu Dumnezeu. El era pe camp cu boii, la treaba. Vine in cetate si gaseste oamenii bocind si intreaba: "ce se intampla cu poporul de plange?" 1 Samuel 11:5. I se spune despre necazul celor din Iabesh.
Cumva am crezut ca Saul a fost pus rege ca sa fie umilit de Dumnezeu, ca sa le dea o lectie israelitilor insa pana una alta imi invat eu niste lectii. In nici un caz nu e asa cum gandea mintea mea ingusta. Vad ca Saul aude despre necazul fratilor sai din Iabesh si Duhul Lui Dumnezeu vine peste el cu putere si se aprinde de manie. Ia o pereche de boi, nu stiu daca a lui sau o alta de pe acolo, ii taie ii bucati si trimite mesageri in tot Israelul cu mesajul: "Asa se va face cu boii oricarui nu il urmeaza pe Saul si pe Samuel" (1 Samuel 11:7). In timpul nostru, modern, e ca si cum s-ar spune agricultorilor: daca nu veniti dupa Saul si Samuel va distrugem toate tractoarele.
Israelul primeste mesagerii, aude mesajul si vede bucata de carne iar groaza Domnului intra in ei si ca un singur om pleaca la razboi. Daca pana mai ieri, nici nu le pasa, nu era treaba lor, isi vedeau linistiti si pasnici de viata lor, acum groaza Domnului i-a facut sa adune armele si sa plece la Bezek. S-au adunat 300.000 de barbati si 10 la suta din ei, adica 30.000, erau din Iuda, din semintia aleasa pentru domnie. Saul ii trimite pe mesageri la barbatii din Iabesh-Ghilad sa le spuna ca a doua zi inainte de a incepe arsita zilei vor fi izbaviti. Acestia merg la amoniti cu mesajul: "Maine ne vom preda voua si voi puteti sa faceti cu noi tot ce veti vrea" (1 Samuel 11:10).
Saul ii imparte in trei cete, la fel ca Ghedeon, si "in timpul strajii de dimineata" adica intre 3 si 6 dimineata, ceea ce inseamna inca intuneric, patrund in tabara amonitilor si pana sa vina arsita zilei ii zdrobesc. Cativa reusesc sa fuga insa dintre fugari nu au reusit sa fuga macar cate doi ci doar cate unul.
Acum cateva zile aveau un rege teoretic, un necunoscut care le fusese ales rege, acum instant devin celebru, devine vedeta. Dar, vedetismul nu i se urca inca la cap. Vin cei care au auzit cuvintele dispretuitoare care i-au fost spuse dupa incoronarea de la Ghiva si ii spun lui Saul ca acum e momentul cand pot fi omorati cei ce nu au crezut in el, cei ce l-au dispretuit. Refuza sa faca asta spunandu-le: "Nici un om nu va fi dat la moarte in aceasta zi pentru ca astazi Domnul l-a izbavit pe Israel" (1 Samuel 11:13).
Fiecare vorba de-a lui Saul este sorbita de popor. Pe langa ca era inalt, chipes, frumos acum dadea dovada de marinimie, respecta victoria adusa de Dumnezeu. Era exact ceea ce isi dorea poporul. Pe deasupra Samuel era langa el ... ce puteau dori mai mult? Cand Samuel le cere sa mearga la Ghilgal ca sa ii reafirme monarhia, tot poporul s-a dus sa il incoroneze cu fast pe Saul in prezenta Domnului.
Daca data trecuta Saul era plin de temeri, indoieli, putin spus confuz si isi gandea gandurile in locul unde erau asezate bagajele, acum ni se spune ca Saul s-a bucurat foarte mult. "Au adus acolo jertfe de pace inaintea Domnului si s-au bucurat foarte mult atat Saul, cat si toti israelitii"(1 Samuel 11:15).
Vreau sa nu il mai vad prin prisma lui David, nici chiar prin finalul povestii lui in acest moment al vietii. Vreau sa vad ca Dumnezeu este cu el, pune Duhul Sau in el ca sa izbaveasca poporul, in acelasi timp pune groaza Sa in popor ca sa il urmeze, ca sa lupte pentru poporul Sau. Saul nu se umfla in pene dupa ce e uns ca si rege la Ghiva, nu isi aroga drepturi, nu e vedeta. Il gasesc pe camp lucrand cu boii sai, adica el pune osul la treaba, nu sta degeaba ca doar Dumnezeu l-a ales rege.
Un singur lucru nu imi place la Saul al acestui moment. Nu e interesat de Dumnezeu personal, il are pe Samuel care sa vorbeasca pentru el, care sa se roage pentru el. Nu Il recunoaste pe Dumnezeu ca pe un Dumenzeu personal, nu vrea sa vorbeasca cu El, sa Il cunoasca si ... dezastrul va veni incet, incet.
Daca stiu despre Dumnezeu din auzite, daca cunosc teorie cata frunza si iarba despre Dumnezeu sunt doar un om toba de carte, poate si ceva minte, insa doar atat. Cand insa Il las pe Dumnezeu sa devina un Dumnezeu personal, cand ceea ce stiu despre El, invatatura Lui, legile Lui le stiu si aplic in mine, cand las Duhul Lui sa ma cerceteze, mustre, schimbe, indrepte, cand Il las pe Christos sa ma vindece, ierte si accept ca sunt fiica Tatii, a Dumnezeului cerurilor si pamantului atunci viata mi se schimba. Teoria da apa la moara inimii sa se inganfe pe cand dragostea Lui Christos ma ajuta sa pun teoria in practica devenind slujitor, bandaj de dragoste .... om dupa inima Lui Dumnezeu.
Nu vreau sa ma scuz: teoria ca teoria, practica ma omoara. Asta nu e scuza ci doar fuga mea de responsabilitate, de Dumnezeu.
2 comentarii:
Ce frumos îi numeşti... bandaje de dragoste...
Acu vreo cativa ani am citit ideea asta intr-o carte scrisa de o doamna din Koreea de Sud si mi-a placut.
Insa mai mult de atat, mi-am insusit ideea ei ;)
Trimiteți un comentariu