Sfinții despre care scriu eu sunt oameni obișnuiți, oameni pe care cei mai mulți dintre noi poate nici nu îi remarcăm dar care la un moment dat fac niște lucruri care au impact în viața oamenilor de lângă ei .... fără ca ei să știe acest lucru.
Trăim din ce în ce mai individualist, mai pentru noi și ne pasă prea puțin de aproapele nostru. Dar au fost în viața mea oameni de la care am învățat și altceva.
Îmi aduc aminte de tanti Coca Maxim pe vremea când locuiam în Vaslui. Eram în acea perioadă, la biserica pe care o frecventam, peste 40 de tineri. Multe întâlniri se făceau la tanti Coca acasă și nu prea conta numărul celor care îi invadam casa. Ne primea pe toți cu un zâmbet larg și cu bucurie. Stătea cu nenea în bucătărie și cine voia să vorbească cu ei, putea să o facă, cine voia să stea în sufragerie cu ceilalți tineri era bine venit. În nici un caz nu era liniște la întâlnirile acestea.
Locuia la bloc, intr-un apartament făcut pe vremea comunismului. Avea în sufragerie o canapea (parcă), două fotolii, câteva scaune și noi ne așezam fiecare pe unde apuca. Nu era o problemă că stăteai pe covor. Important era să fii acolo.
Sorin, unul dintre băieții ei își lua chitara și ne apucam de cântat. Cam fiecare avea caietul lui de cântări și ... luam cântările la rând.
De multe ori, după ce se termina programul la biserică, venea tanti Coca și îmi spunea: "Cella, aduna-i pe tineri și veniți la mine că am frământat de gogoși!"
Și nu era greu deloc de adunat tinerii.
Nu cred că ajungeam la tanti Coca mai puțin de treizeci de persoane. Gogoșile apăreau din bucătărie și dispăreau în cel mai scurt timp. Apoi ne apucam de cântat!
Probabil a fost o vacanță sau ceva că nu am mai fost pe la tanti Coca și a venit într-o seară să îmi spună sa chem tinerii la ea. Frământase. Mi-a spus că au luat-o vecinele la rost. "Coca, nu mai ai făină, zahăr, ulei? Ce nu mai ai? Îți dăm noi numai cheamă tinerii la tine acasă! Ne este dor de melodiile lor, de râsul și gălăgia lor!"
Și noi stăteam cam până la 12 noaptea la cântat și la gogoși!
Abia acum realizez ce consum de energie era la tanti Coca. Dincolo de cantitățile de făină, zahăr, ulei si butelie ... ea stătea în picioare și cocea gogoși pentru noi. În acea vreme era greu să procuri o butelie plină. Spăla farfurii, făcea curat în toată casa și ne aștepta. Era disponibilă pentru noi!
Tanti Coca, pentru acele momente, este un model de slujire, de dedicare, de dragoste necondiționată.
Am adunat amintiri mâncând gogoși, cântând și râzând.
Erau doar gogoși! Adica făină, sare, apă, ulei și zahăr împletite, îmbibate și înțesate cu dragoste de oameni.
Am făină, zahăr, ulei, apă ... Oare am rămas în pană de dragoste?
Trăim din ce în ce mai individualist, mai pentru noi și ne pasă prea puțin de aproapele nostru. Dar au fost în viața mea oameni de la care am învățat și altceva.
Îmi aduc aminte de tanti Coca Maxim pe vremea când locuiam în Vaslui. Eram în acea perioadă, la biserica pe care o frecventam, peste 40 de tineri. Multe întâlniri se făceau la tanti Coca acasă și nu prea conta numărul celor care îi invadam casa. Ne primea pe toți cu un zâmbet larg și cu bucurie. Stătea cu nenea în bucătărie și cine voia să vorbească cu ei, putea să o facă, cine voia să stea în sufragerie cu ceilalți tineri era bine venit. În nici un caz nu era liniște la întâlnirile acestea.
Locuia la bloc, intr-un apartament făcut pe vremea comunismului. Avea în sufragerie o canapea (parcă), două fotolii, câteva scaune și noi ne așezam fiecare pe unde apuca. Nu era o problemă că stăteai pe covor. Important era să fii acolo.
Sorin, unul dintre băieții ei își lua chitara și ne apucam de cântat. Cam fiecare avea caietul lui de cântări și ... luam cântările la rând.
De multe ori, după ce se termina programul la biserică, venea tanti Coca și îmi spunea: "Cella, aduna-i pe tineri și veniți la mine că am frământat de gogoși!"
Și nu era greu deloc de adunat tinerii.
Nu cred că ajungeam la tanti Coca mai puțin de treizeci de persoane. Gogoșile apăreau din bucătărie și dispăreau în cel mai scurt timp. Apoi ne apucam de cântat!
Probabil a fost o vacanță sau ceva că nu am mai fost pe la tanti Coca și a venit într-o seară să îmi spună sa chem tinerii la ea. Frământase. Mi-a spus că au luat-o vecinele la rost. "Coca, nu mai ai făină, zahăr, ulei? Ce nu mai ai? Îți dăm noi numai cheamă tinerii la tine acasă! Ne este dor de melodiile lor, de râsul și gălăgia lor!"
Și noi stăteam cam până la 12 noaptea la cântat și la gogoși!
Abia acum realizez ce consum de energie era la tanti Coca. Dincolo de cantitățile de făină, zahăr, ulei si butelie ... ea stătea în picioare și cocea gogoși pentru noi. În acea vreme era greu să procuri o butelie plină. Spăla farfurii, făcea curat în toată casa și ne aștepta. Era disponibilă pentru noi!
Tanti Coca, pentru acele momente, este un model de slujire, de dedicare, de dragoste necondiționată.
Am adunat amintiri mâncând gogoși, cântând și râzând.
Erau doar gogoși! Adica făină, sare, apă, ulei și zahăr împletite, îmbibate și înțesate cu dragoste de oameni.
Am făină, zahăr, ulei, apă ... Oare am rămas în pană de dragoste?
(Aștept o fotografie mai bună. Asta am "furat-o" de la Sorin)
Am primit și o fotografie "proaspătă" cu tanti Coca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu