Recitesc Geneza zilele astea. Am ajuns la Iosif și la a doua întâlnire cu frații lui, cea în care le spune că el este cel considerat mort. Când Iosif avea 17 ani, frații lui l-au vândut. Revederea are loc peste 24 de ani (13 de ani de robie in casa lui Potifar si 2 ani puscarie, 7 ani de belsug și 2 ani de foamete). Avea undeva la 41 de ani.
În acei 24 de ani putea să lase amărăciunea, depresia, deznădejdea, durerea, tristețea și mânia să îi otrăvească sufletul și viața.
Nu a cerut să fie prețuit mai mult de Iacov.
Nu a cerut să aibă vise.
Nu a cerut și nu s-a luptat să devină mâna dreaptă și omul de încredere al tatălui său.
S-a trezit vândut!
Putea să lase amărăciunea, depresia, deznădejdea, durerea, tristețea și mânia să îi otrăvească sufletul și viața dar din ce spune el înțeleg că a ales să se încreadă în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, în Cel care îi dăduse visele!
Când li se dezvăluie fraților, le spune “7. Dumnezeu m-a trimis inaintea voastra ca sa va ramana samanta vie in tara si ca sa va pastreze viata printr-o mare izbavire. 8. Asa ca nu voi m-ati trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a facut ca un tata al lui faraon, stapan peste toata casa lui si carmuitorul intregii tari a Egiptului.’” Geneza 45:7-8
Visele se împlinesc peste 24 de ani! Visele pe care I le dăduse Domnul, nu visele lui Iosif.
Viața mea nu se desfășoară conform cu ceea ce am visat sau mi-am dorit eu. Pierderi umane și materiale, trădări, jigniri, umiliri, dureri, nevoi și necazuri au venit fără să le fi cerut sau chemat.
Am înălțat strigăte mute către lună și soare, către Dumnezeul de dincolo de ele sperând să primesc un răspuns cum voiam eu.
Dar cerul tăcea!
Și în anumite privințe ... încă tace.
În cei 24 de ani, nu ni se spune că Iosif ar fi urlat la lună. Ni se spune numai că Domnul era cu el și cei din jur vedeau asta.
Dacă mă uit în urmă, văd Mâna Domnului la lucru, intervenția și binecuvântarea Lui în viața mea. Cerul nu a fost atât de tăcut precum am crezut eu.
Sunt probleme pe care le aduc în fața Domnului și parcă totul e încremenit în timp și spațiu. Dar uit un aspect. Eu văd doar atât cât mă lasă durerea, înțelegerea și umanitatea să văd.
Anumite vise încă le vreau împlinite și mie mi se pare că le merit împlinite.
Învăț de la Iosif și unele lecții sunt mai greu de înghițit pentru că nu mai am răbdare, uneori parcă nu mai am nici credință ...
Cred că și Iosif s-a luptat gândurile și îndoielile, frustrările și trădările!
Oare nu cumva mi se pare că cerul tace pentru că furtuna din capul meu face prea mult zgomot și eu nu mai pot auzi nimic?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu