“normalul” meu nu e normalul tău sau al altora

 Am descoperit că multe din frustrările mele vin din ideile pe care le cred că “așa ar trebui să fie viața” sau că “așa e normal”. E normal să termini o școală și apoi să te angajezi, să te căsătorești, să faci rost de o casă, să ai copii, să mergi prin concediii, și să continui cu “Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!

Iubesc poveștile, le citesc și uneori parcă intru în poveste. Dar viața nu e o poveste!

Viața înseamnă realitate! Iar realitatea înseamnă că “normalul” meu nu e normalul tău sau al altora.

Sunt tot cu Avraam, tot în Geneza. Neamurile lui s-au căsătorit, aveau copii, aveau alt destin. El și Sara au încercat să mulțumească zeul fertilității (nu ni se spune însă e clar că au făcut asta). Domnul I-a vorbit lui Avraam și ei, Avraam și Sara au ales să se încreadă în Adonai, și-au lăsat rudele și au plecat într-o călătorie fără o destinație. O călătorie a credinței.

Erau în călătorie când Avraam ajunge la 99 de ani, Sara împlinește 89 de ani iar copilul promis nu se naște… Normalul din punctul lor de vedere nu mai are cum să apară pentru că Sara intrase la menopauză. Chiar dacă înaintase în vârstă, Sara era încă frumoasă.

Într-o zi călduroasă apar trei musafiri și Avraam Îl recunoaște pe Domnul. Îi este reînnoită promisiunea că va avea un copil cu Sara. Vor avea parte de un normal la o vârstă anormală? Da. Așa va fi!

Studiez mai amănunțit viețile eroile Scripturii și văd că nici normalul lor nu e normal. Realizez că am luat ca de apucat multe lucruri, le credeam normale. Dar realitatea mea nu e “normală”. Normalitatea mea a implicat și implică suferințe, dureri, operații, fracturi. Multe dintre rudele mele mă așteaptă ACASĂ în timp ce eu a trebuit să învăț să trăiesc fără ele.

Iacov îmi spune “16. Nu va inselati preaiubitii mei frati: 17. orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare.” (Iacov 1:16-17)

Avraam și Sara au primit un copil, un dar desavârșit când pierduseră orice speranță. Au experimentat că Dumnezeul în care au ales să se încreadă poate să facă imposibilul cu ei, în ei și pentru ei. Au realizat că tot ce au și primesc e de Sus.

Nu știa Domnul că Sara era un munte de frustrare, că l-a tocat pe Avraam la cap că nu au copii, că I s-a acrit să aștepte? Oh! Ba da! “. Domnul Si-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, si Domnul a implinit fata de Sara ce fagaduise.” (Geneza 21:1)

Uitase Domnul de Avraam și Sara?

Cred că El avea timpul Lui când să împlinească ce făgăduise Sarei.

Nu sunt Avraam, nu sunt nici Sara însă vreau să învăț de la ei. Învăț că Dumnezeul în care am ales să mă încred nu e duhul din lampa lui Aladin, nu îmi satisface mie toate dorințele, nu se străduie să îmi împlinească mie toate visele. Nimic din viața mea nu e la întâmplare, orice primesc bun, orice dar desăvârșit îl primesc de Sus, “de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare”.

Sunt “normală” pentru că viața mea e diferită de a ta și a altora. M-am luptat să fiu “normală” ca să nu am bătăi de cap dar acum ... a început să îmi placă normalitatea mea.

Încă mă lupt cu mine, încă mai am idei crețe. Uneori mai tind și tânjesc să-mi aliniez normalul și visele dar realizez cât e de fain să Îl las pe Domnul să îmi scrie povestea, realizez că timpul Lui e bun și desăvârșit pentru mine, că darurile Lui sunt mai bune decât visele mele ...