Mi-am cunoscut trei din patru bunici. Unul dintre ei, a murit când eram mică, dar îmi amintesc câte ceva despre el. Ceilalți doi au murit când eram adolescentă. Într-un fel, nu am reușit să prind istoria neamului povestind cu ei.
Studiez cartea
Exod și de câteva săptămâni frământ un gând. Poporul iese din Egipt și știu că
nu pot pleca de acolo fără să ia cu ei oasele lui Iosif. Apoi trimit vorbă
neamurilor lor să îi lase să treacă pe teritoriul lor și aceștia le refuză ajutorul.
Edomiții erau urmașii lui Esau, verișorii lor.
Nu pot să nu mă
întreb, ce dorințe și vorbe au spus înaintașii mei cu 430 de ani în urmă?
Cui i-a păsat de
dorințele lor de a fi îngropați știu eu unde?
Cine știe care
sunt neamurile mele care mă duc pe linia genealogică cu 430 de ani în urmă?
Care și unde sunt urmașii lor?
Clar că nu îi
știu!
Dar de ce nu îi
știu?
Pentru că mi se
tot spune că noi nu “dezgropăm”
morții ca să le aflăm trecutul. Nu mai contează cine erau, ce făceau, ce caracter
aveau, ce realizări bune și rele au avut. Important e că noi trăim, să fim
oameni printre cei din vremea noastră și, cam atât. Un carpe diem interpretat.
Merg mai departe și mă întreb, în căile cui umblu? Cu cine
dintre strămășii mei seamăn? Ce moșteniri am de la înaintașii mei? Și nu mă
refer aici la pământuri și averi.
Oare nu cumva sunt mai săracă pentru că nu-mi știu rădăcinile?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu