războiul și teama

Războiul își face simțită prezența cam în fiecare discuție pe care o am, că vreau sau nu. Sunt întrebată de bomba care parcă stă deasupra capului nostru, care este localizată pe nu știu unde, care va distruge aia și pe cealaltă. Răspund că nu am timp să urmăresc bomba. Sunt cumva certată că nu mă informez, că sunt o visătoare și refuz să mă ancorez în realitate.

Încerc să analizez lucrurile și realizez că voi muri... de panică dacă mă concentrez doar pe știri și las să mă influențeze toate discuțiile și stirile. Fără să vreau un soi de panică a pătruns în mine.

Ce am făcut? Am lăsat ca Scriptura să fie doar o poveste? E doar un text pe care să îl analizez și interpretez? E doar cunoștință generală?

Știu despre ieșirea poporului Israel din robie, știu despre faptul că 40 (patruzeci) de ani Dumnezeu a hrănit tot poporul cu mic dejun, pranz și cină. A avut grijă să nu li se rupă papucii și să nu li se zdremțuiască hainele. I-a încălzit noaptea și i-a acoperit cu un nor ziua ca să nu îi prăpădească cădura. Le-a dat apă, le-a adus toluri de păsări ca să mănânce carne când li se acrise de hrana pe care o primeau zilnic.

Știu cine sunt. Știu că sunt fiica Lui, a Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, sunt înfiată prin sângele Lui Isus Christos. Știu toate astea și totuși...

Realizez că nu Îl las pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. Realizez că Îl limitez pe Dumnezeu. Realizez că dincolo de teorie nu cred că Dumnezeu va avea grijă de mine.

El mă iubește însă prea mult ca să mă lase așa, în starea asta de panică. Mi-a făcut cunoștință cu niște oameni dezrădăcinați din locul lor, oameni care nu se mai pot întoarce în locul lor de baștină pentru că casa și proprietățile lor aparțin acum altei țări. Unde au ajuns, li s-au încredințat case pe care le-au transformat în cămine. Și-au folosit mintea, mâinile, puterea și înțelepciunea și au transformat casele în care au intrat.

Au lăsat pe Dumneze să fie Dumnezeu și am fost martoră la modul în care El le-a purtat și le poartă de grijă.

Clar că am întrebat pe bătrânul grupului cum au reușit să nu își piardă mințile și credința. Mi-a răspuns cu o vocea domoală, așezată și înțeleaptă.

“Cella, L-am cunoscut pe Dumnezeu în viața de dinainte de război. Am văzut minuni, am experimentat harul, iertarea și binecuvântarea. Acum, în viața de acum, Îl văd pe Dumnezeu cum ne poartă de grijă, se îngrijește de fiecare nevoie, văd și simt binecuvântările lui, și aleg să Îi mulțumesc Lui pentru tot. Tot ceea ce am și avem este de la El.”

Așa că aleg să lupt cu teama și decid să Îl las pe Dumnezeu să fie Dumnezeul meu.

Aleg să mă bucur de viață, de fiecare zi în parte.

Aleg să cred că El este în control și tot ce vine și se întâmplă este cu știrea Lui, cu acceptul Lui.