amintiri cu sfinți - ediție proprie - Rikva Lazarovici

Cu vreo zece ani în urmă, o prietenă cu care încă nu m-am văzut față către față, îmi spune că trebuie să îmi facă cunoștință cu cineva. Ea credea că eu ar trebuie să devin prietenă cu femeia asta care este evreică și locuiește în Israel.

Seara, destul de târziu, primesc pe skype un apel. Intuiam eu cam cine ar fi, așa că răspund. Atunci am făcut cunoștință cu Rivka Lazarovici. S-a născută în 12.11.1944, în Bârlad, într-o familie de evrei. A avut, din câte știu eu, un frate și două surori. Singurele rude în viață acum sunt două nepoate.

A contactat de mică virusul de poliomelită și o vreme a stat internată într-un sanatoriu. Acolo, a avut o colegă de cameră creștină și de la ea a aflat că Isus Christos, Mântuitorul, este evreu. Acolo decide să-L lase pe Yeshua să îi fie Domn și Mântuitor.

S-a întors acasă și nu a avut curajul să spună că ea crede că Isus evreul este Fiul Lui Dumnezeu și Mântuitorul ei. Avea un tată sever și violent. Cumva, tatăl află că vizitele dese la o altă fată creștină au scopul de a întări credința fiicei sale și nu a ezitat să folosească bătaia.

Abia aștepta să ajungă studentă în Iași și să fie liberă. Numai că la admiterea la facultate este întrebată dacă familia ei a depus cerere de emigrare în Israel. A fost respinsă pentru că erau pe lista de așteptare. În aceeași toamnă pleacă în Israel.

Tatăl era fericit că a scăpat de influențele creștine. Numai că ea află de o adunare și primește botezul în râul Iordan. Credea că nu se va afla despre ceea ce ea tocmai a făcut. Credea că știe doar ea și cei cei prezenți acolo. Numai că în mulțime era un ziarist care scrie un articol despre convertirea evreilor veniți din țările Europei și face fotografii care ajung în presa străină dar și națională.Așa află familia ei despre faptul că s-a botezat. Întoarsă acasă, a intrat într-un program strict de re-educare, cu interzicerea părăsirii spațiului casei.

Fiind majoră, decide că are dreptul să își ia propriile decizii legate de viață și fuge de acasă la o familie de misionari. Până la urmă, Poliția o găsește. Dar ascultându-i povestea nu vor să o mai predea acasă. Merg ca să o însoțească la întâlnirea cu familia și să îi interzică tatălui să mai ridice glasul și mâna asupra ei.

Se înscrie la o școală și devine contabilă, se angajează și va fi pe picioarele ei, iar relația cu familia ei se îmbunătățește spre finalul vieții părinților ei. Vorbea foarte bine limba română, ebraica, engleza și rusa. Uneori, într-o propoziție vorbea în cel puțin trei limbi.

Viața ei a fost îmbibată și înțesată cu minuni. Vorbea deschis cu oricine și oricui despre Dumnezeul în care ea și-a pus încrederea, își povestea minunile.

Poliomelita i-a afectat și mâinile, îi era greu să scrie și prefera să mă sune. Dacă citea un banc, o glumă sau ceva vesel, mă suna. “Hai să îți spun ceva!” Și spunea gluma, apoi o poveste și o minune în mod sigur.

Cred că avea un radar emoțional. Știa când nivelul moralului meu era scăzut. Nu știu cum știa, dar numai ce mă suna. Uneori, nu aveam puterea să îi răspund. Și, nu se dădea bătută. Îmi scria “trebuie să vorbim.”

O sunam, nu îi spuneam nimic și începea să mă încurajeze, să îmi spună cum Dumnezeu face minuni, că El vede, ascultă, aude și răspunde. Până se încheia convorbirea, starea mea era alta.

Mereu mă întreba ce planuri am. Parte dintre ele I le spuneam. “Dar Domnul ce spune de planurile tale? Este de acord? Ai discutat cu El despre ele? Hai să ne rugăm și să vedem ce va spune El. Și dacă primești aprobare, atunci mergi înainte.”

Și nu uita să se roage. Mă verifica dacă m-am rugat, dacă am undă verde. Uneori se implica în proiectele mele doar după ce avea aprobarea Tatii.

Ne-am văzut cred că de două sau trei ori față în față. Dar am vorbit mult la telefon.

Anul aceasta, după ce s-au ridicat restricțiile a insistat să merg în Israel ca să ne vedem. I-am explicat de zeci de ori că nu pot pleca, că am treabă, că … Și-a dorit mult să mă vadă anul acesta…

Se lupta cu un cancer la plămâni de câțiva ani. Niciodată nu se plângea. Poliomelita i-a afectat mersul și a trebuit să renunțe la a mai conduce mașina. Apoi, pentru siguranța ei, a decis să se interneze într-un azil. Era super încântată de atmosfera de acolo. M-a sunat într-o seară și mi-a arătat cum e acolo, ce oameni cu inimă mare au grijă de ei, cum se fac aniversările și sărbătorile, ce prăjituri mănâncă. Uneori cerea de la bucătărese rețele pentru mine.

Avea mulți prieteni, știa o grămadă de oameni și se mira cum de eu nu-i știu pe toți cunoscuții ei. Avea o prietenă mai supărăcioasă și ca să o îmbuneze, o ajuta să completeze rebus. Uneori, se încurcau și mă suna ca sa o ajut cu sinonimele.

În azil, avea o prietenă care o enerva teribil. I-am spus să o lase în pace dacă o supără așa de tare. A fost șocată. “Cum să îi fac așa ceva? Eu mai încă minte. Ea a mai pierdut din ea. Are nevoie de cineva care să o iubească!”

De vreo două săptămâni nu mi-a mai răspuns la mesaje. Nu s-a mai întâmplat așa ceva. I-am tot trimis mesaje, am sunat-o și… tăcere.

Am reușit să fac rost de numărul de telefon de la azil și am rugat un prieten să sune și să întrebe de ea.

Mă așteptam să mi se spună că a plecat ACASĂ, dar nu eram pregătită chiar să aud vestea.

Am apreciat teribil că prietenul acesta mi-a trimis mesaj vocal și nu mi-a scris răspunsul.

“Acum patru zile a plecat în veșnicie!”

Femeia asta m-a iubit, încurajat, îndemnat, susținut. Era comică când îmi făcea morală. Mă lua la sentiment, apela la înțelepciune și tact. Într-un fel, Rivka m-a adoptat, m-a tratat ca pe fiica ei.

Nu a fost căsătorită și nu a avut copii.

Acum e ACASĂ! Bănuiesc că povestește cu tata despre mine, dar și cu cei plecați înaintea noastră.

De duminică, 22.10.2022, cerul a devenit mai bogat în cunoștințe… ajunse ACASĂ!

https://www.youtube.com/watch?v=tnBzus62oOs