prima zi de Pesach

Aseară, am mâncat azimi, miel și ierburi amare. Părinții au stat cu ochii pe noi ca nu cumva să uităm interdicția. N-am văzut luna, nu am putut alerga prin jurul casei cum făceam până seara târziu. Când era să adormim un sunet sinitru a rupt tăcerea nopții. Am realizat că cineva răcnea, urla, țipa și plângea în acelasși timp.

Ne-am amintit de ceea ce a spus Moise și de faptul că îngerul morții trecea pe la case, și verifica dacă sângele mielului era pe tocul ușii sau nu.

Ce bine că am ascultat și am stat în casă!

Ce bine că părinții noștri au fost stricți și nu ne-au lăsat să ne manifestăm curiozitatea cutreierând străzile Gosenului!

Până s-a făcut ziuă, întunericul de afară a fost acoperit de strigăte disperate. Fiecare casă avea câte un mort, cel puțin. Ți se făcea pielea de găină și simțeai cum ți se ridică părul de pe cap!

Am fi vrut să îi punem întrebări lui Moise însă ni se interzisese să ieșim din casă!

Grea noapte!

S-a luminat și imediat ce am început să ieșim din case, vecinii noștri egipteni au venit la noi. Cât de frumos și ferm au putut, ne-au rugat să plecăm! Moise ne instruise să cerem lucruri de aur și argint, haine și vase prețioase, iar noi ... am cerut. Ne dădeau și fără să cerem! Numai să plecăm!

Erau îngroziți de Dumnezeul nostru!

Faraon i-a chemat pe Moise și Aaron și le-a cerut să ne strângă pe toți, să ne luam toate turmele și lucrurile și să plecăm cât mai repede. Să plecăm și să îl binecuvântăm!

Nu am avut timp să facem mâncare pentru drum. Aluatul nu l-am copt. E în vasele acoperite.

Dar acum trebuie să plecăm!

Ni se cere să plecăm!

Da, mi-au spus părinții că Iacov și copiii lui au venit aici acum 430 de ani. Aici a fost casa noastră. Aici ne-am bucurat, am râs, am plâns, ne-am îngropat morții.

Văd că Moise a luat oasele lui Iosif!

Asta înseamnă că plecăm de aici ... de tot!

Asta înseamnă că ceea ce ne-au povestit părinții noștri despe legământul lui Dumnezeu cu Avraam, Isaac și Iacov este adevărat! Asta înseamnă că Dumnezeului nostru chiar îi pasă de noi, că ne scoate din Egipt și ne duce în Canaan, locul de unde au venit Iacov și copiii lui.

Părinții ne spun că suntem liberi!

Dar ce înseamnă acest lucru?

Nu o să mai facem cărămizi? Nu o să mai căutăm paie? Nu o să ne mai înmulțim colecția de cicatrice de la biciurile supravegheatorilor? Nu o să ne mai umilească nimeni?

Adică ne vom plimba pe unde vrem fără să ne trezim bătuți și biciuiți, umiliți și uciși printre cărămizi?

Oh! În toată vâltoarea asta a evenimentelor să nu uit să stau lângă ai mei, să nu mă pierd de ei.

Mă întorc să văd casa unde m-am născut! Nu o pot zări din cauza vecinilor noștri care s-au strâns să ne îndemne să plecăm, să ne vedem de drum.

Ne roagă să plecăm pentru că vor să trăiască!

Și noi plecăm pentru că vrem să trăim!

 

Peste 2000 de ani, în prima zi de Pesach-Paște, în Iersualim este liniște, O liniște ciudată. O patrulă a tecut de dimineață spre ieșirea de lângă locul Căpățânii. S-a dus la mormântul lui Iosif din Arimateea. Am auzit că conducătorii noștri au cerut lui Pilat să pună oșteni să păzească mormântului lui Rabi Yeshua.

Ce se întâmplă cu ai noștri? Nici măcar de Pesach nu au pace? Nu pot sărbători de frica unui mort?

Nici măcar mort nu Îl lasă în pace?