Îmi vine foarte la îndemână să mă plâng, să fiu nemulțumitoare, să …
David însă mă provoacă la mai mult. “Binecuvântă,
suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui!”
Psalmul 103:2
Binefacere înseamnă faptă bună, ajutor dat cuiva.
Ce binefaceri mi-a făcut Domnul? Ce fapte bune a făcut
pentru mine? Ce ajutor mi-a dat?
Par întrebări nebune, nu?
Sunt în viață, funcționez, gândesc, văd, aud, miros, pipăi,
gust, mă deplasez, mă bucur de răcoarea dimineții, de flori, de fructe, de
verdele crud care-mi arată că Domnul S-a îndurat de noi și a dat ploaie.
Mă bucur de ziua asta de sărbătoare, de sănătate, de pacea
din țară, de mâncarea din oale, de ceea ce am prin frigider și dulapuri, de
hainele pe care le am, de papilele gustative care intră în delir savurând câte
ceva, de muzica frumoasă care-mi încânta neuronii și virbrează pe corzile
sufletului, de cântecul rândunelelor mele, de statul în stații sau în trafic…
Binefacere este și când lucrurile nu merg sau ies cum vreau
sau visez eu. Ceea ce cred eu că este rău, este spre binele meu. Asta realizez
mai târziu, sau niciodată…
De câteva zile încerc un exercițiu. Vreau să mulțumesc Domnului
pentru toate binefacerile pe care El le face pentru mine, și Le-a făcut pentru
mine. Încă mă mai trezesc comentând, dar mă lupt să-mi amintesc de tot ajutorul
Lui, de toate binefacerile Lui. Acest exercițiu face bine sufletului și
trupului meu.
Cu tot ce sunt, cu tot ce este în mine vreau să-L binecuvânt
pe Domnul pentru toate binefacerile Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu