De o săptămână, frământ un verset dintr-un psalm. Am auzit psalmii din perioada intrauterină, i-am citit, am trecut prin ei de multe ori. Acum s-a prins de mine un verset, și nu mă lasă în pace.
“Binecuvântă, suflete, pe Domnul, și tot ce este în mine să
binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” Psalmul 103:1
A binecuvânta înseamnă a vorbi de bine, a lăuda, a
mulțumi. Numai că nu asta m-a frământat, ci mi-a dat bătăi de cap “tot ce este în
mine”.
Ce este în mine? Adica ficat, pancreas, creier, ochi,
sânge, limfă, globule și nucleoni?
Ce este în mine? Sunt trup, suflet și duh.
Cu ce parte mă închin? Doar sufletul este implicat? Care
este partea de implicare a duhului din mine? Trupul este doar susținător al
trupului și al duhului, fără nici o implicare?
Mi-am întrebat cunoscuții ce părere au despre “tot ce
este în mine”,
i-am provocat și pe ei să analizeze literar, logic, sau cum pot această
expresie. Și am ajuns la concluzia că tot din mine face parte trecutul, prezentul
și viitorul. La pachet am visurile și visele frânte, neîmplinirile, lipsurile,
frustrările, dezamăgirile, trădările, idealurile, credințele și încredințările,
abandonurile, cuvintele care m-au rănit mai mult decât obiectele “zburătoare”, rănile și cicatricile,
plângerile. Nu vreau să uit bucuriile, alinările, momentele de fericire, de
extaz, uimirile, împlinirile, mulțumirile, binecuvântările, binefacerile…
Cred că sunt un
ghemotoc de emoții amestecate și întortocheate.
Vreau să învăț de la
cei mai buni, de data asta de la David.
Așa cum sunt, cu
toate la pachet, vreau să-L binecuvânt, să-L laud pe Domnul, și Numele Lui Cel
Sfânt.
Așa cum sunt la Tine
vin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu