Stau la cafea şi poveşti cu Shaul, adică cu Pavel din Tars, şi mă provoacă să-mi analizez viața altfel. Şi provocarea asta îmi place... până la un punct. Dar când ajung la ceva ce trebuie să-mi asum, la ceva ce trebuie să decid, m-aş mai bălăci puțin în nehotărâre, sau ignoranță.
De câteva zile îl
tot aud spunându-mi că el se roagă Dumnezeului lui, că Dumnezeul lui a spus,
ascultă, face, trimite, alege, numește, cheamă şi pune deoparte oameni pentru
slujbe, are voință şi o voie a Lui, are o mânie a Lui pe care o manifestă. Mie
îmi place cel mai mult când spune că Dumnezeul lui iubește, iartă şi
binecuvântă. Şi îmi mai spune că Dumnezeul lui poate fi cunoscut, ascultat,
probat şi testat, că El este Creatorul a toate, că El alege să se descopere
celor ce-L caută.
Văd că Pavel
vorbește despre Dumnezeul lui într-un mod asumat. El chiar își cunoaște Dumnezeul
în care crede.
Îl ascult cu
drag, iar mintea-mi străbate neuronii întrebăcioşi, şi-i pune la lucru. Dacă
Pavel crede aceste lucruri despre Dumnezeul lui, eu ce cred? Cum este Dumnezeul
în care mă încred eu? Ce ştiu despre El?
Este El Dumnezeul
meu? Şi dacă este, ce am eu de făcut?
Îmi asum ce cred?
Trăiesc ceea ce cred?
Aș putea să fug
de responsabilitate şi de aceste întrebări, aş putea să stau frumos şi comod în
banca mea. Dar nu pot. Pavel m-a stârnit, şi eu mai vreau să povestesc cu el.
Îmi place de
Dumnezeul lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu