mutilare sufleteasca sau vulnerabilitate?

Daca se va infiinta sau daca s-ar infiinta un fac club David vreau sa ma inscriu si eu. Imi place de David pentru ca n-a avut nici o jena in a-si exprima sentimentele. Nu numai el si le exprima deschis, ci si Moise, Ieremia, Iov si socant si Isus o face cand plange la invierea lui Lazar si cand intra in Ierusalim.
Nu cred ca numai in cultura noastra am fost educati sa nu ne aratam sentimentele, cred ca ... e ceva pe plan general. Cum sa plangi in public? Cum sa te auda cineva bocind? Dar mai ales in fata Lui Dumnezeu? Nu e frumos, nu se cade ...
Pai daca nici in fata Lui Dumnezeu nu pot sa plang, sa bocesc, sa ma tangui atunci ... in fata cui? Plansul, bocitul si tanguirea in prezenta cuiva inseamna ca devin vulnerabial, ma deschid, ma las cunoscuta ... Reprimandu-mi acestea nu primesc mangaiere, alinare, imbarbatere, sfaturi, nu am pe nimeni alaturi.
Imi place de David pentru ca il trateaza pe Dumnezeu ca pe un prieten intim si ii spune tot off-ul inimii si mie mi se cam face pielea de gaina cand citesc ce spune el, e drept ca asa simt dar eu insa, nu am curajul sa spun. Gandesc ca David a fost David, om ales, om dupa inima Lui Dumnezeu ... nu ma pot pune cu el.
Anul asta ... am citit mai multe despre David si nu il mai vad pe David catalogandu-l numai prin episodul Batseba, il vad plangand, vorbind cu Domnul, incercand sa se se ascunda dupa ce a pacatuit, recunoscand ca pentru El relatia si timpul in care vorbeste cu Domnul sunt primoridiale "mi se topeau oasele". Pentru David, Dumnezeu era prietenul lui cel mai bun. Recitesc acum viata lui si nu e batalie in care sa nu intrebe pe Domnul daca sa mearga la razboi sau nu, daca sa mearga prin stanga sau prin dreapta, daca sa faca aia sau aia si Dumnezeu ii raspundea.
Il tratez pe Dumnezeu oficial ... El e acolo sus, e Atotputernic, e Omniscient, Omniprezent, e Domnul Ostirilor - Dumnezeu razboinic ... am invatat despre El si il tratez de la distanta ... in acelasi timp e in mine si .. eu nu comunic cu El. Il tin inchis numai ca sa il folosesc ca roata de rezerva.
Mi-i greu sa accept si sa cred ca e o persoana, imi place ce face David si cum vorbeste cu Dumnezeu si Dumnezeu ma indeamna sa il tratez la fel iar eu imi gasesc tot felul de scuze stupide, ca in cultura noastra am fost educati sa nu ne manifestam sentimentele, sa nu plangem in public, sa fim sobri ... facem din aceasta mutilare sufleteasca o calitate de rang.
Nu ne mai bocim mortii ... numa needucatii o fac, numai cei asa mai putin tari cand de fapt inima ni-i franta si as urla cat m-ar tine gura. Ma vad prinsa in acest soi de mutilare si ... ma vad cochetand cu ea. Prefer sa nu merg la inmormantari pentru ca ... plang, prefer sa stau cat mai departe de familia ce trece prin suferinta insa la ultima inmormantare era cineva din familie implicat si ... nu am putut sa nu plang, nu am putut sa nu simt cu ea, nu cunosteam persoana decedata foarte bine insa imi cunosteam ruda, stiam cat sufera, stiam cata nevoie are de mangaiere si stiam cat inseamna sa vezi o fata inexpresiva cand tie iti vine sa urli ca lupul la luna .... asa ca m-am dus la ea plangad si am luat-o in brate si am plans amandoua ...
Da, numai plangand, numai devenind vulnerabila am parte de mangaiere din partea Domnului, asa ma deschid si las amaraciunea, durerea, suferinta sa fie alinate (2 Corinteni 1: 3-4).
Cum sa ma bucur de Domnul, cum sa am bucuria Lui in mine cand eu nu sunt deschisa, cand eu nu am incredere in El? Il tratez ca un partener de afaceri sau ca pe Prietenul cel mai bun? Si ... prietenul meu cel mai bun ma vede plangand, tanguind, jelind, stie cum arat cand sunt nervoasa, cand imi vine sa urlu la luna, cand mi se topesc oasele de durere si suparare?
Doamne, iarta-ma ca Te-am tratat oficial, Te-am tinut departe de emotiile mele, am vrut numai iertarea, Te-am vrut in viata numai ca roata de rezerva, sa ma ajuti cand am nevoie, sa ma vindeci, sa ma iubesti cand ma simt neiubita si eu sa stau stana de piatra, sa ma rog inexpresiv asa cum am fost invatata si mi s-a parut ca Te multumesc.
Da, vreau sa plang cu Tine, vreau sa ma deschid, vreau sa urlu la luna cu Tine alaturi, sa spun ce-mi trece prin cap ... pentru ca numai asa Te las sa ma mangai, Te las sa ma vindeci, numai asa simt dragostea Ta, numai asa esti Prietenul meu cel mai bun, numai asa esti cu adevarat Tatal meu.
Cand traia tata, uneori incercam sa ii ascund anumite stari insa el ma stia si ma intreba ce-i cu mine; atunci izbucneam si uneori plangeam, uneori nu, insa niciodata nu mi-a aratat poarta, niciodata. Uneori ma certam cu el, il luam la intrebari, protestam in fata deciziilor ce le lua, negociam cu el stiind ca nu voi dormi pe pres sau pe drum, aveam incredere in el si avea incredere in mine.
Daca cu tata faceam asa, ce ma impiedica sa fac la fel cu Dumnezeu? Automutilarea emotionala, stapanirea de sine in fata lumii si a oricui crezandu-am puternica, tare, neafectata?
Tata ceresc, am decis sa ma las vulnerabila, am decis sa las lacrimile sa curga, sa ma tangui cand ma doare, sa bocesc cand imi vine a boci, sa iti spun cat de tare m-a afectat problema aia si aia, sa iti spun ca sunt ingrijorata de mersul vremurilor ... Da, vreau sa discut astea cu Tine ...
Imi place sa fiu fiica Ta, sa am parte de atentia Ta, de dragostea Ta, de mangaierea Ta ... imi place sa stau langa Tine, langa inima Ta.

normalitatea anormalului

Imi place sa citesc Biblia incepand cu Geneza, mi se pare ca citind povestea cap-coada are logica, sens. Insa cand ajung la legi un pic ma blochez ... de ce a dat Dumnezeu legile? Dar mai mult de atata ... de ce prima din ele este "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine" Clar ca lumina zile: sa nu ai alti Dumnezei in afara de Mine. Isus se refera si El la porunca asta insa un pic altfel: "Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau."
Este un singur Dumnezeu si nu trebuie sa am altul si Isus porunceste sa il iubesc cu toata inima, tot sufletul si toata mintea. Nimeni sa nu fie iubit ca El, nici mama, tata, prieteni, sot/sotie, copiii, bunuri ... nimeni.
Ideea asta m-a framantat ceva vreme ... pai cum sa nu iti iubesti parintii care-i vezi, doar sunt aici langa tine, apoi prietenii, cei dragi ... Dumnezeu e in cer, uneori nici nu raspunde, parca nu misca nici un deget ... sa il iubesc pe El primul ...
Am reluat Geneza si in versetul 26 "Apoi Dumnezeu a zis: "Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele cari se misca pe pamant. Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut. "
Primul om, Adam, a fost creat dupa chipul, dupa asemanarea lui Dumnezeu, e drept ca eu sunt la ceva mii de ani distanta de Adam, insa si eu sunt tot dupa acelasi chip, ca Dumnezeu. Ma intorc la vorba Sf Augustin: "In inima noastra e un gol ce nu poate fi umplut decat de Dumnezeu". Incercand sa il ignor pe Dumnezeu ma automutilez, ma autodistrug pentru ca sunt croita in asa fel incat devin intreaga numai daca Dumnezeu e-n mine.
Insa revin la porunca din Exod, sa nu ai alti Dumnezei. Stiu ca in vechime erau idoli, mai sunt si acum ... ii vad prin documentare si stiu si ce se intampla prin templele acestor idoli ... dar eu traiesc intr-o tara crestinata cu aaaaahaaaaa ani in urma ... nu chiar de pe vremea lui Decebal si Traian insa ... Stefan cel Mare a fost un mare crestin, doar avem vreo 50 de manastiri construite in timpul domniei lui. Ce idoli ar putea fi acum in Romania noastra? Ce idoli as putea avea eu? Orice e mai presus de Dumnezeu, e idol. Orice imi fura gandurile, orice imi face fiinta sa vibreze mai mult decat pentru El, orice iubesc mai mult decat pe El e idol.
Dar in porunca data de Isus, nu numa sa nu ai alti Dumnezei ... sa il iubesc pe Dumnezeu cu toata fiinta mea ...
Ma uit la cei din jurul meu, cei ce il ignora pe Dumnezeu si le merge bine, isi traiesc viata cum vor, parca nici n-au auzit de legile si poruncile Tale, mai mult de atata ma cred cam "ingusta" pentru ca imi ghidez viata dupa niste legi date cu mii de ani inainte. Imi tot spun ca lumea a evoluat si ... nu se poate ca Tu fiind atata de bun sa nu intelegi aceasta evolutie a lucrurilor.
Unii sunt vedete, altii nu, unii isi traiesc viata din placere in placere. Din cauza placerilor prelungite, unii ajung la puscarie, stau acolo o vreme, ies si din nou acelasi stil de viata ...
Dictonul "carpe diem" - traieste clipa e oriunde. Trebuie sa mergi in nu stiu ce loc sa il vizitezi, imprumuta-te, da-te peste cap ... hai fii in ton cu lumea. E ceva nou in materie de case, mobila, masini, computere, telefoane ... ioi .. tot cu jaful asta umbli? Sunt reduceri, lichidari de stocuri, oferte peste oferte ...
Partener de-o noapte sau de proba ... casatoria e un concept invechit ... contractul prenuptial e in mare voga ... medicii iti recomanda sexul protejat sau nu pentru a scapa de inhibitii, de dureri de cap, de mai nu stiu ce dureri ...
Daca incerc sa imi cumpar ceva haine ... iar am motiv de gandire ... stiu ca suntem in perioada de criza insa chiar in asa hal? Am citit un pasaj ce spunea cam asa ... "cu cat femeile din tara sunt mai morale si mai imbracate cu atat tara prospera si e fericire in tara". Mi-i jena mie ca fata sa ma uit la unele fete si femei.
Doamne, asta e normalul lumii asteia? Sau cumva am lasat ca anormalul sa ne domine viata? Ce fac eu? Ma conformez? Mi se tot spune ca numai asa am bucurie, numai asa am o viata implinita si ma uit la ei si-s vai de steaua lor ....
Unii sfarsesc din cauza placerilor supradozelor, unii din cauza bolilor venerice, unii mor in idolii lor cu multi cai putere, unii isi dau ultima picatura de viata pentru a-si termina casele pe care le lasa altora ... unii sfarsesc tineri, altii mai putin tineri ...
Ceva in mine nu se acomodeaza acestui ritm, acestui stil de viata, spune NU la ofertele sclipicioase ce ma bombardeaza, constiinta imi spune sa nu accept schimbul de a Te da pe placeri, pe idoli trecatori si sfaramiciosi ...
Am decis sa Te iubesc, am decis sa traiesc dupa legile Tale, am decis sa fiu "inapoiata" pentru ca vreau sa fiu fericita, pentru ca bucuria mea nu trece odata cu noaptea sau doza luata, pentru ca ma simt in siguranta in mainile Tale, pentru ca ma simt libera inconjurata de legile Tale, pentru ca acceptand ca sunt creata si Tu Creator e clar ca Tu ai ghidul meu de functionare si Tu stii mai bine ce e bine pentru mine si ce nu.
Nu vreau sa ma conformez, nu vreau sa fiu in trend, nu vreau sa ma vand usor pe ceva trecator ... nu vreau sa ma multumesc cu nimicuri, nu vreau sa traiesc anormal crezand ca traiesc normal ...
Numai pestii morti merg odata cu apa raului. Cei vii, innoata contra curentului.
Sunt vie!!!!

ce este totusi bucuria si de unde vine?

Bucuria e o stare a inimii, e un sentiment de multumire, placere, exaltare sufleteasca favorizata de factori externi spune DEX-ul. Cu alte cuvinte bucuria vine in urma placerii de a bea un ceai, o cafea sau alte lichide, de a privi un apus / rasarit, de a urmari un film, de a citi o carte, de a savura o masa delicioasa intr-un decor de vis, de a te sti iubit de cineva, sau acceptat de unii, de a avea ceea ce visezi si tot asa mai departe ....
Dar ... daca toate astea lipsesc ... nu mai am bucurie? Am analizat de-a lungul anilor mei ce reprezinta bucuria pentru mine si pentru altii si am gasit: bucuria in razbunare, intr-o viata in placeri, a acumula bunuri, diplome, placerea de a acumula aprecieri ... si totusi se vede absenta bucuriei. Unuii folosesc drogurile, alcoolul, sexul pentru producerea placerii si totusi nu sunt bucurosi, nu sunt fericiti.
Unde gasesc bucurie? Gasesc in Biblie un citat in Psalmul 34:8 "Gustati si vedeti ce bun este Domnul. Ferice de omul care se increde in El". Cum adica sa gust pe Domnul? El e o fiinta ... ce vrea sa zica psalmistul aici? Sa il cunosc pe Domnul, sa stau in prezenta Lui, voi fi fericita daca ma incred in El. Nu doar bucuroasa ci fericita.
Adica ... stand in prezenta Lui Dumnezeu, cunoscandu-l, acceptand iertarea data prin sangele Lui Isus pe cruce, crezand ca sunt fiica Lui, ca El acum locuieste in mine asa cum mi-a promis, ca El transforma ceea ce pare rau in bine, ca ma iubeste mai mult decat pot crede sau imi pot inchipui, ca imi pregateste o casa sus in cer, o mostenire ce nici nu mi-o pot imagina inseamna sa am bucuria Lui, bucuria Domnului.
Adica daca cred ceea ce spune Dumnezeu, voi avea bucurie? Am inteles insa ca iertarea ce mi-o da El aduce eliberarea de frica, acceptandu-l pe El ca Domn in viata mea, vine bucuria de a ma sti iubita. Apoi El locuind in mine, eu nu mai sunt singura niciodata chiar daca cu mine in camera nu mai e nici o persoana, El ma transforma incet incet ... ma bucur de legile ce le da El pentru ca asa Il las pe El sa ma protejeze in limitele impuse de El si sunt ocrotita ...
Am acceptat provocarea de a gusta sa vad ce bun e Domnul si ... bucuria a venit si ma temeam ca va pleca insa .. e tot cu mine. Uneori vin furtuni in viata mea, vin dureri, necazuri si mi-i greu ... insa nu sunt singura, sunt iubita, oricat de greu ar fi, nu mi se intampla nimic fara ca El sa nu stie, nu imi cade un fir de par fara acordul Lui ... Bucuria nu imi mai e data de vremea de afara, de placeri, bucuria e in mine, nu e datorata factorilor externi ci ... interni.
Nu sunt in delir tot timpul insa am mai invatat ca multumirea e un factor ce lucreaza la bucurie. Daca ma las dusa de pofte, de dorinte ... e vai de steau mea. Dar, sunt multumita cu ce am. Si am cu ce ma imbraca, ce incalta, am ce manca, sunt sanatoasa, sunt intreaga, am prieteni, am unde dormi. Vreau sa vad partea plina a paharului, vreau sa vad binecuvantarile, vreau sa vad minunile marunte sau mari din viata mea, vreau sa multumesc Domnului pentru toate semnele de dragoste, si pentru razele ce mi se pare ca azi sunt un pic mai putin stralucitoare, si pentru vant si pentru frig si pentru ciori si pentru vrabii si pentru paine si pentru ... tot.
Multumirea aduce bucurie, dar bucuria nu aduce neaparat si multumire.
Bucuria mea vine de la Domnul. Il las sa ma invete sa ma bucur, sa fiu multumitoare, sa ma bucur de legile Lui pentru ca in ele gasesc drumul spre bucurie, sa Il cred pe cuvant.
Recent m-a intrebat cineva cum sunt si i-am raspuns ca-s fericita si mi-a dat un raspuns la care chiar nu ma asteptam: "numai nebunii se cred fericiti." I-am raspuns ca fie ca ma crede, fie ca nu, sunt fericita si poate ca sunt nebuna insa una destul de normala.
Fericirea mea vine de la faptul ca ma incred in Domnul (Psalmul 34:8).

cum se poate asa ceva?

Nu stiu de ce mi se pare firesc sa visez o viata fara suferinta, fara durere, fara necazuri, fara griji; o viata numa de bucurie, fericire nesfarsita, lux, plimbari, bani, veselie .... De unde ideea asta? Si mai "frumos" e ca pare atata de normala ....
Si totusi ... de ce vin necazurile, durerea ... si mai ciudat, dupa durere vine si bucuria si cheful de viata, pasiunea de a trai ...
"Bucuria Domnului este taria voastra. Cand v-ati pierdut bucuria, v-ati pierdut taria". Wow ... asta inseamna ca am bucurie in suferinta? Suna cam sado-maso pentru vremurile noastre cand fiecare lupta sa nu aibe griji, necazuri.
Am crezut ca urmandu-l pe Hristos ma va astepta o viata linistita, plina de bucurie. In Biblia mea scrie ca "cereti orice veti vrea si vi se va da" si ... ooooho, am cerut cate in luna si stele si ... nu le-am primit si bineinteles ca am intrebat: "Doamne, ce se intampla? Nu mai e valabila afirmatia? Sau cumva trebuie o formula magica? Sau un anumit ritual cand fac cererea?" Citeste tot contextul a fost raspunsul.
Cand viata intra asa pe o panta lina, sau in crestere ... dispare bucuria, dispare cheful de viata, am numa idei de a-mi largi confortul material, emotional, incepe stresul de a face si aia si aia si aia .... Nu ma mai bucur de nimic, parca si soarele ori e prea luminos ori o raza cade cam piezis in ziua aia ..., nici apa nu e asa de uda ...
Insa rapid se intampla ceva, o grija, un necaz, o durere si sunt adusa la realitate. E o realitate cu lacrimi si ... mai ciudat de atata ... durerea aduce muzica cu ea si ... cumva sunt si bucuroasa ... chiar nu inteleg cum imi mai arde a canta cand sunt vai de steaua mea ... insa inima n-are parca nici o logica ... parca s-a deconectat de minte ...
Toata Biblia e presarata cu mesaje de suferinta si bucurie, legate una de alta, de nedespartit, complementare. Citind am luat numai ce mi-a placut mie. Binecuvantare, bucurie, painea cea de toate zilele, putere insa ... nu am vrut sa aud de suferinte, persecutii, lacrimi, necazuri ... e ca si cum imi doresc numa o parte de viata, nu toata.
In Iacov insa, raman si mai socata: bucurati-va cand treceti prin intristari si necazuri. Ce vrea sa spuna? Sa ma bucur cand doare? Sa ma bucur cand nu pot stavili lacrimile? Sa ma bucur cand cel drag mie moare? Cum sa fac asta? In cap mi-i pototp de intrebari si eu sa ma bucur?
El merge mai departe si spune ca toata suferinta si durerea asta lucreaza in mine rabdarea ... E adevarat ca am invatat sa imi mai inchid gura in urma unor episoade de suferinta, e adevarat ca parca niste valuri s-au mai luat de pe ochi si ... am devenit mai inteleapta, e drept ca ... viata pare mai frumoasa acum cand trecand prin valea umbrei mortii revin la viata ... .
Suferinta, necazul, durerea, problemele vin de la Domnul ca sa lucreze in mine. E singurul stimul la care raspund pentru schimbare. Ma simt ca aurul ce trebuie sa fie curatit si uneori ... atata stau la fiert incat cred ca ... gata, aici raman ... insa ma trezesc afara, la aer, plamanii se umplu de aer si ... soarele e sus aducand viata, bucurie ... cantec, veselie ...
Si iar uit de promisiuni, de schimbari, de ceea ce am hotarat asa ca ... ma trezesc din nou la purificare .... si de durere inima canta, compune versuri ... ce le canta acolo la temperaturi maxime si le canta cand vede iar soarele pe cer ....
Insa acolo in mijlocul durerii langa mine sta Domnul, pansandu-ma, mangaindu-ma ... si nu il vad fizic pe El ci ii vad ingerii trimisi de El in persoane cunoscute de mine ... unii din ei habar nu au ca sunt ingeri trimisi im misiuni speciale ... unii insa ... stiu ...
Doamne, mi-i greu cand sufar, mi-i greu sa multumesc dar mi-i greu sa multumesc si cand mi-i bine, si mai des uit de Tine cand mi-i bine ... ajung sa cred ca mi se cuvine, ca .... cumva imi esti dator ... dar pentru ca ma iubesti prea mult, nu ma lasi sa ma autodistrug, nu ma lasi sa nu ma bucur, nu ma lasi fara tarie.
Am descoperit ca esti taria mea in necazuri, in durere, in lacrimi insa tot acolo am inteles semnificatia bucuriei, tot acolo m-am bucurat din toata inima de Tine, de ceea ce imi dai, de ceea ce sunt.
Nu-mi mai doresc viata pe roze, o viata de vis ... pentru ca asta m-ar duce departe de Tine. Vreau sa imi las inima sa cante in necaz si bucurie ... si stiu ca va canta cu lacrimi ... stiu ca iar voi pune intrebari, iar voi sta impotriva schimbarii ...
Bucurie in durere pare nonsens, ilogic dar real.

locul gol ....

"In inima noastra e un loc gol ce nu poate fi umplut decat de Dumnezeu" - Sfantul Augustin. Asa ne-a creat El. M-a ajutat foarte mult citatul asta, pentru ca asa pot sa imi explic de ce ma apuca un dor de ceva mai mult, de ceva maret ....
Si incerc. ma zbat sa citesc, studiez, caut, ma implic in relatii, programe religioase, comunitare, tot felul de activitati si ... degeaba ... Ce-i gresit cu mine?
Dar ... inteleg ca asa am fost creata, conceputa cu un loc in inima mea, ce numai Dumnezeu il poate umple ... abia cand il invit pe El sa isi ia locul primesc pacea, primesc bucuria, in sfarsit vine si implinirea.
Dar ... am gasit un citat ce imi deschide mintea si ... mai bine; scris de poetul George MacDonald: "in inima Lui Dumnezeu e un loc gol ce numai de mine poate fi umplut".
Wow, wow, wow .... asa se explica si mai multe. Asa se explica dorul Lui dupa mine, dragostea Lui, toate semnele Lui de dragoste, asa se explica harul.
Cand Dumnezeu isi ocupa locul Lui in inima mea, eu de fapt imi ocup locul in inima Lui Dumnezeu si de aici vine pacea, implinirea, fericirea ...
Temerile mele se topesc, imi gasesc raspunsurile la miile de intrebari, imi gasesc scopul, .... ma regasesc ...
Aici, in inima Lui mi-i bine, aici sunt acasa, aici sunt iubita, acceptata, iertata, vindecata ...

sa cante ... muzica

Iubesc muzica, traiesc muzica, visez muzica ... Efectiv de cand ma trezesc si pana adorm ... muzica ma insoteste. Insa am avut o perioada cand ... nu am mai avut putere sa cant. Sufletul meu era atata de pustiit incat nu mai puteam canta - ascultam doar ... insa nu mai cantam. Iar ochii imi erau atata de uscati incat lacrimile false si tratamentele pentru ochi devenisera obisnuite.
Ca orice fata am visat sa am o casa mare, o masina de aia mare de ramai ca la dentist si alte o gramada de lucruri, toate visurile mele imi asigurau un trai linistit, fara griji, fara batai de cap, fara suferinti, fara multa munca ... insa fericire deplina ...
"Dar gandurile voastre nu sunt gandurile Mele" as putea sa spun ca e versetul caracteristic vietii mele. Eu visam ceva, Domnul altceva.
Imi aduc aminte de niste conversatii cu El in care i-am zis: Doamne, sa iti fie clar as vrea ca niciodata, dar niciodata eu nu voi mentora pe nimeni, nu voi fi lider de fete, nu voi iesi in fata altora sa spun ceva. Ai inteles, da? Schimba-ma, lucreaza in mine insa ... nu uita, niciodata nu voi face astea.
Dupa doi ani, in fata oamenilor am iesit ca si mentor al cuiva, peste cativa ani iar ... iar ca si lideral grupurilor de fete - nu mai povestesc. Stiu ca L-am intrebat pe Dumnezeu: Doamne, nu iti aduci aminte ce am discutat noi doi? Ba da, stia El mai bine ca mine insa ... El avea gandurile Lui ce nu se potriveau cu ale mele.
Si ca sa pot sa gandesc si sa visez ca El ... am intrat in pustiu, insa unul arid, cu furtuni, cu tsunami ... am stat aici pana am acceptat sa fiu schimbata cum zice El, cum viseaza El ... si abia atunci lacrumile au inceput sa curga si inima sa cante si sa cante ....
Am vrut sa fiu cantareata de opera ... normal una celebra. Nu sunt si nici nu voi deveni una, insa muzica de opera tot cea mai de suflet imi e .... In ea ma regasesc, pentru ca trebuie munca sa o canti, nu o poti canta oricum, trebuie sa o gandesti, trebuie sa te lasi purtata de ea, trebuie implicata toata fiinta ta ...

Acum dimineata am gasit o melodie veche si draga mie cantata de Lois si Daniel Pruneanu ce mi-a inaltat sufletul ....

prietenii ...

Isus a vorbit multimilor, dar a avut 12 apostoli si un grup de prieteni; Moise a condus un popor insa a avut un grup mereu langa el. David - om dupa inima lui Dumnezeu a avut langa el un cativa oameni care l-au ajutat sa treaca prin bune si rele. Petru este scos de un inger din inchisoare si merge in casa Mariei, mama lui Marcu - merge la prieteni. Pavel mereu transmite salutari din casele prietenilor din diferite localitati.
Oare ce rol au prietenii?
Mi-a placut o explicatie : "ei sunt cei ce se lupta pentru inima ta".
Prietenii sunt de mai multe categorii: de aproape, de departe, intimi, amici ....
Cu vreo doi ani in urma eram la o conferinta cu peste 5000 de femei, a fost extraordinar, insa cele mai faine discutii erau seara in camera patriarhilor (eram 12 din Romania) dar chiar si asa, impreuna cu Laura prietena mea ne retrageam din grup sa discutam, sa ne luptam pentru inimile noastre ...
Ma gandeam la prietenii mei si vazuti separat se poate bate pariu ca ies scantei intre noi insa ... ies rar ... si nu pot sa imi imaginez cum ar fi viata fara ei: unii structurati, unii visatori, unii imprastiati, unii carora ceasul parca are mereu bateriile terminate, unii stiu sa gateasca, unii sa manance ce au gatit altii, unii se supun, altii dau directive ....
Prietena mea cea mai buna e la mii de kilometri distanta, insa cand sentimentele mele o iau la vale se lupta cu fusul orar pentru ca simte ca ceva nu-i in regula, se roaga pentru mine, se tine de mine sa lupt, sa ies din anumite stari, se tine de mine cand anumite stari ma duc la autodistrugere ...
Un alt prieten, tot de departe ... efectiv simte ca iar sunt in cadere libera si ... suna: ce-i cu tine? iar te duci la vale? ce se intampla? Nu stiu cum de simte ... dar multumesc Domnului ca simte.
Unii imi trimit poezii, altii ma suna, unii imi trimit cate un e-mail cu fotografii sau prezentari power point, unii ma scot la o apa plata (ca e ieftina si suntem in plina criza) si "o poveste mare".
Ma cunosc, ii cunosc, ne ciondanim, ne certam uneori, ne mustram dar ... nu ne lasam pentru ca ne iubim.
Sunt frumoase multimile, impresionante, si grupurile mari sunt bune insa ... cele micute, cele in care sunt oamenii carora le pasa de mine sunt de o importanta cruciala. Mi-a placut sa fiu razboinic singuratic, imi placea cum ma educasem ... le permiteam oamenilor sa intre in viata mea pana la un anumit punct si ii tratam la fel ... le dadeam voie sa intre in viata mea nu mai departe de o limita ...
Provocarea a fost sa ma las iubita de Dumnezeu, de oameni. Asta inseamna sa devii vulnerabil, sa ii las pe altii sa ma cunoasca cu nebuniile mele, cu ciudateniile mele, sa le cunosc pe-ale lor ... insa e atata de fain sa ii stiu aproape, e atata de fain sa pot sa le spun visurile mele nebune sau realiste, sa le ascult pe ale lor, sa fiu cu ei cand le e greu, sa tac cu ei, sa rad cu ei ...
De la fiecare invat cate ceva, ma imbogatesc cu ei, sunt asezati langa mine sa se lupte pentru inima mea cand e in primejdie, sa vegheze pentru mine, sa ma iubeasca.
II am langa mine ca sa am grija de ei, sa ii incurajez, sa ii iubesc, sa veghez cu ei si pentru ei, sa cresc cu ei ...
Doamne, multumesc pentru amici, pentru prietenii apropiati, pentru prietenii intimi, pentru cei ce ma stiu ca pe ei insisi, pentru cei ce s-au lasat vulnerabili si carora m-am lasat vulnerabila, pentru cei care lupta cu mine si pentru mine, pentru cei ce vegheaza pentru mine si cu mine. Fiecare din ei este o binecuvantare si un dar pentru mine si astazi vreau sa iti multumesc pentru ei ...

razboinic enigmatic si singuratic?

Mergeam la biserica copil fiind si imi placea pentru ca era prietenii mei acolo, verisorii, parintii, bunicii; cantam impreuna, la predica nu prea intelgeam eu tot insa stiam ca se vorbeste despre Dumnezeu. Insa imi placea la Scoala duminicala, acolo ceea ce mai intelegeam eu la predici devenea inteligibil pentru mintea mea de copil ...
Insa a venit perioada intrebarilor si normal ... de ce trebuie sa merg la biserica? Oricum mai pacatuim chiar si dupa ce am decis sa cred ca Isus a murit pentru mine, oricum fiecare greseste, ... ma duc sa ma simt prost stiind ca nu-s sfanta? Nu e mai bine sa ma rog acasa? Sa citesc acasa, sa cant melodiile ce imi plac mie? ... Si pentru ca la gazda nu ma putea controla nimeni ... imi alegeam singura cand sa merg la biserica, aveam scuza ca aveam de invatat atata de mult incat efectiv nu aveam timp sa mai merg. Era placut sa dormi duminica pana pe la 11 sau 12 insa ma mustra constiinta si degeaba tot incercam sa gasesc scuze ...
De ce totusi mergeam? Cantecele ce le cantam acasa aveau alt farmec cand erau cantate cu mai multi, erau mai melodioase, mai pline de bucurie ... Ma reintalneam cu prietenii si dupa biserica mai discutam, ieseam la plimbare. Insa cand am inteles ca pana mor am sa pacatuiesc, ca nu devin sfanta si fara pacat imediat ce accept ca sunt iertata prin sangele Lui Hristos ... perspectiva s-a schimbat.
Sunt iertata personal, mantuirea e personala, Trinitatea lucreaza in mine - personal. Nu sunt tratata ca si un element din multimea numita Iasi sau Romania sau Europa. Dumnezeu nu spune: ok, acum voi binecuvanta 5% din populatia Iasului si anume pe cei cu ochii albastri, 1% pe cei cu parul negru si ... tot asa ...
Nu, Dumnezeu vrea sa aibe o relatie cu mine, o relatie personala, El imi vorbeste, ma iubeste, ma frange ca sa devin ceea ce El a intentionat pentru mine ...
De cand L-am lasat pe El sa imi poarte de grija, am bucurie, pace. Grijile mele au devenit ale Lui. Uneori uit sa i le dau si sunt suparata, nervoasa, furioasa, agitata si iar ma iau crizele de ficat ... si cand durerea a devenit insuportabila imi reamintesc sa i le dau Lui.
Mandra de fel, am crezut ca relatia cu Dumnezeu e ceva intim, personal, de nespus si altora. Ce vor gandi? Wow, doar n-au sa creada ca sunt labila emitional sau psihic. Cum sa creada ca sunt slaba. Nu ... insa nu ma mai bucuram nici eu de Dumnezeu, nu ma bucuram de iertare, de mai nimic ...
Am indraznit sa vorbesc despre asta cu prietenii apropiati si ei aveau aceleasi sentimente insa impartasind astea, dintr-o data bucuria a venit peste noi, povara si amaraciunea erau departe ... ne bucuram din nou de viata, de dragoste, de iertare, de cum lucreaza Dumnezeu in noi ... Vestea buna primita de mine, vestea ce m-a schimbat trebuie spusa, nu tinuta ascunsa ...
Imi amintesc de un moment de sarbatoare ce pare copilaresc si cam stupid insa pentru mine a fost unul de sarbatoare si bucurie. Inchiriasem primul apartament si ... cumparasem un set de bucatarie cu polonic, spumiera, un soi de furculita si nu mai stiu ce avea in el ... insa foarte prost calitativ ca dupa ce am am folosit polonicul o data am vazut ca incepe de se duca luciul ala si ... parea ruginit ... asa ca abia am asteptat sa iau banii sa imi iau un polonic bun. Si ... intr-un final l-am cumparat, unul din alea negre - abia aparusera pe piata, eram atata de bucuroasa ca am sunat cativa prieteni in seara aia sa vina la mine.
Au venit si m-au intrebat ce sarbatoresc asa ca le-am spus ca mi-am cumparat un polonic, le-am aratat mandretea mea de polonic si ... normal ca nu erau entuziasmati ca si mine ... ce e asa mare filosofie sa ai un polonic. Da, pentru ei nu era, dar pentru mine era important. Cand le-a explicat toata povestea ... au prins ideea si am sarbatorit si chiar de ei au uitat acea seara ... pentru mine a ramas importanta.
Am primit vestea iertarii, a dragostei si sa nu o spun si altora? Poti scapa de toata durerea din suflet, golul ce pare atata de greu, atata de naucitor, viata prinde sens si contur cand inteleg ca aici e numai o pregatire pentru cealalta viata, cand inteleg ca oricand pot vorbi cu Creatorul Universului, a acestui Univers finit insa imens in ochii mei. Cand El, cel infinit decide sa locuiasca in mine si viata mea prinde aripi cum sa tac? Nu pot.
Asa ca impreuna cu altii ce nu pot tacea ne intalnim si spunem ce e cu noi, plangem cand e greu, cand sentimentele nu il mai percep pe Dumnezeu, cand rugaciunile par a nu se mai ridica mai mult de crestetul capului, cand cerul pare inchis iar necazurile vin unul dupa altul ... melodiile au armonie cand sunt mai multe voci, necazul impartasit e pe jumatate rezolvat si asta numai pentru ca il poarta si altii cu mine ...
Nu pot fi razboinic de unul singur ... cine imi panseaza ranile? Cine ma incurajeaza, cine se roaga pentru mine? Si ei sunt oameni, ne mai ranim reciproc cu sau fara intentie, ne slefuim, invatam impreuna sa-L iubim pe Dumnezeu, sa iubim pe altii, sa iertam, sa daruim ... crestem impreuna ...
Nu, nu pot de una singura. Am nevoie de altii, am nevoie sa fiu incurajata, am nevoie sa plang cu altii, sa fiu inteleasa, am envoie de altii mai talentati ca mine, de cei ce au inteles alte aspecte din Dumnezeu pe care eu nu le-am vazut. Am nevoie de cei ce il vad pe Dumnezeu prin versuri, prin acorduri, prin tastele de la computer, prin bisturiu, sapa, pix, volan, polonic, penson, matura, masina de spalat, ....
Asa ca devin vulnerabila spunand ce-i cu mine si imbogatindu-am cu ce descoper ceilalti ... Ionel Luca prin versuri cam in fiecare zi la posturile mele, Chris, Luminita Ciuciumis, Liviu Gacia prin melodii, dna Elena prin tablouri si poezii, Kata prin fotografii, si lista e lunga ...
Dragilor, am nevoie de voi ca sa ma imbogatesc prin ceea ce faceti si scrieti, prin voi si cu voi cresc .... asa ca va si multumesc pentru sfaturi, idei ... pentru ceea ce sunteti ... artistii mei - ce-mi deschideti mintea si-mi ajutati inima sa vada si alte straluciri de cer.

ce-i viata?

O calatorie, o poveste, o lupta, un chin, o batalie?
Cand am citit prima data de ideea ca viata ar fi o poveste de dragoste conceputa de Dumnezeu in care eu sunt implicata ... m-am distrat si mi-am zis: ei hai de-acu viata e o telenovela lacrimogena...
Dar dupa ce inteleg niste lucruri imi spun ca am fost copil prost si abia acu mi se coace mintea ... Cu mult inainte de creatie, Dumnezeu m-a scris in planul Sau, imi stia ADN-ul, imi stia viata, stia ce intrebari prostesti sau nu imi voi pune si voi framanta si pe altii cu ele. El a inceput sa ma iubeasca din secunda in care s-a gandit la mine si de atunci ma iubeste, deci ... am fost implicata intr-o poveste de dragoste cu mult inainte de a aparea si ... viata mea nu-i telenovela lacrimogena ci imi place sa spun ca-i plina de aventuri.
Imi place povestea asta de dragoste, are rost, e logica chiar daca dragostea nu-i logica, imi da speranta, imi aprinde credinta, invat ce-i dragostea si implicatiile ei.
Dar ca sa ramana poveste de dragoste e o lupta, dragostea nu o primesti intr-un cont si mergi la bancomat si mai scoti un pic sau ... mai mult ....
Nu, dragostea se invata. Inveti efectiv sa iubesti renuntand la tine, la orgoliu, inveti ca dragostea inseamna sa ierti, sa decizi sa taci, sa decizi sa nu actionezi cum te taie capul, sa dai din ce ai chiar ramanand cu mai nimic, inveti sa imparti bomboana sau felia de paine, inveti ca oferi dragoste zambind, spunand buna ziua cand cineva ... nu prea merita sa primeasca urarea ...
O poveste ... una de dragoste, o lupta cu batalii, cu spitalizari la sectia "fara dragoste", "neiertare", in scoala de corectie, la reeducare, sau sectia "neincredere", "fara speranta" am asa imi vad eu viata ...
Parintii au visat pentru mine sa devin medic - nu prea inteleg de ce atatia parinti isi doresc ca odraslele lor sa devina medici ... o vreme am visat ca ei pana ... cand am realizat ca nu pot suporta atata suferinta, nu pot suporta atata sange, atatea povesti grele, atata durere ...
Lucrez in domeniul relatiilor cu publicul ... si asta e manusa mea, ma simt eu cand cineva vine si cere relatii, informatii, lamuriri, cand trebuie sa organizez evenimente, sa gasesc idei ... sunt eu in pielea mea .... Iubesc ceea ce fac desi mai sunt si zile cand parca ma scurg, parca imi pierd sensul ... identitatea ... dorinta de viata ... Atunci incep sa lupt cu mine chiar de nu imi mai simt "manusa", chiar de nu mai are logica ...
Dar ... pot deveni profesionista, pot deveni specialista dar daca nu am dragoste nu-mi foloseste la nimic ... Asta inseamna ca trebuie sa stiu mai multe despre cei cu care vin in contact, sa cunosc povestile lor, sa imi pese - nu numai sa colectez informatii, sa ii iubesc pe cei cu care vin in contact.
Si din nou trebuie sa lupt cu mine pentru ca nu pot sa ii iubesc pe toti si ma intreb ce ar face Isus in locul meu? El i-ar iubi ... dar eu ... nu pot ... si mi-i ciuda pe mine, mi-i greu sa iert si imi aduc aminte de rugaciunea Tatal nostru ... "iarta-ne noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri".
Dar chiar cu lupte, batalii si tot felul de reeducari, imi place viata asta ...
Sunt o eroina intr-o poveste de dragoste, implicata in tot felul de batalii, intrebandu-ma mii de intrebari uneori pe ora ...
Iar dragostea asta .. imi da batai de cap ca nu-i asa usor de invatat si de aplicat iar unele consecinte ale ei ... is atata de greu de invatat (iertarea, renuntarea la mine, la drepturile mele ...), dar cu toate astea lupt cu mine sa invat ...deci viata e si o scoala ...
Calatorie, lupta, scoala, poveste de dragoste, aventura ... maine cine stie ce voi mai descoperi ...

cat de mare esti Tu?

Ca sa vad asta citesc Geneza 1, Isaia 40, Psalmul 104 ....
Filmuletele sunt in limba engleza insa nu am gasit si care sa aibe subtitrare pentru cei care stiu alte limbi ....









Dupa doua zile, un prieten foarte drag mie mi-a trimis un link unde gasiti toate filmuletele in unul singur, si cu subtitrare in limba romana
http://vimeo.com/7688776

in mijlocul razboiului ...

E pace in tara noastra insa nu si in inima mea si mintea mea ...
Sunt asaltata de afise, de reviste, de imagini, stiri care mai de care mai provocatoare, aud de razboiaie, inundatii, cuutremure, tsunami, taifune, tot felul de oribilitati si aud mereu ... eh asta e viata .. o sa se termine ea si gata.
Gata ce? Gata cu viata? Gata cu tot? Adica tot ceea ce spune Isus e o poveste de visat frumos? Inainte de a pleca, El spunea ca nu ne va fi usor, ca va trebui sa luptam pentru a ne tine de invataturile Lui, ca daca vreau sa fiu ca El si apoi cu El imi va fi greu, cumplit, unii vor suferi, muri pentru credinta lor...
Ei ... asta era atunci ... noi suntem moderni, acceptam pe toti, indiferent de ce cred, nu se mai moare pentru credinta ... Wow, ce oameni faini am devenit. Isus cred ca esti mandru de noi, nu? Insa primesc de la stiri crestine vestea ca un pastor din China e inchis si cu nici un pret nu este eliberat, vad povestind o copila ce impreuna cu un grup de adolescenti erau intr-o tabara de vara si a venit un grup de barbati si ce a urmat e groaznic ... ascultand-o ti se face parul maciuca iar unul din baieti e prins, i se toarna din belsug benzina pe el si i se da foc ... iar acasa, tatal are parte de un tratament si mai si ...
De ce? Doar pentru ca a decis sa asculte de ceea ce spune Isus.
Dar ... am crezut ca am trecut de faza asta ... am crezut ca suntem civilizati, ca suntem moderni .... dar deschid radio sau paginile misiunilor crestine si deja nu mai suntem atata de moderni, de deschisi, de crestini ...
Am devenit religiosi, religia e importanta, ucidem, uram, defaimam, denigram, religia face ravagii ... suntem religiosi pana in maduva oaselor fie ca stim ce credem sau nu .... noi credem in ea, ne e toata speranta in ea ....
De asta ai venit Isus? Pentru o religie ce ne tine captivi in nebunia noastra? Pentru o religie ce seamana a paganism cosmetizat? Credem in religia noastra, nu in Tine, nu mai urmam invataturile Tale ci ale religiei si traditiei noastre ... nu mai stim daca ajungem la Tine sau nu ... asta depinde de Tine candva, cumva sau ... Te voi mitui eu cumva sau neamurile mele ca sa ma primesti in cer ....
Doamne, .... ce-i cu noi? Chiar isi bate dracul joc de noi asa in stil mare iar noi suntem ca niste copiii inocenti? Talharul de pe cruce a ajuns in rai in ziua mortii lui. Scurt, fara comentarii. Acolo, pe cruce l-a rugat pe Isus sa isi aduca aminte de el iar Isus i-a spus: "Astazi vei fi cu mine in rai". Unde? Isuse nu am auzit bine. "IN RAI". Credinta in El, acceptandu-L pe El, acceptand iertarea prin jertfa de pe cruce, acceptand ca sunt creatura si nu creator, acceptand dragostea Lui, acceptandu-l ca Mantuitor ajung in RAI.
Mi-ar fi placut sa mor imediat dupa ce am acceptat pe Isus ca Domn si Mantuitor ... as fi fost ca si talharul de pe cruce ... asa sunt in razboi. Din acel moment am declarat razboi dracului. Razboi deschis. La botez, in fata oamenilor, a ingerilor, duhurilor, dracilor am declarat ca vreau sa ascult de Isus, vreau sa il urmez pe El, cred ca sunt iertata pentru ca El a murit pentru mine ...
Uneori simt ca ... mor, si mi-i greu, si doare si ma simt singura ... si plang si mi se pare fara rost ... si vine ispita: renunta, e atata de greu ... uita-te cata fericire pe capul altora, n-au nici o treaba, si ei cred in Isus, si ei vor ajunge in rai ... hai fii serioasa, nu te mai da tu atata de sfanta ... Isus te va duce in rai, deja esti prea buna .... sau ... n-are nisi un rost, nu vezi ca esti o epava, crezi tu ca se uita Dumnezeu la tine? Raiul e o himera, de ce te privezi de placerile si bucuriile vietii? Crezi tu ca cu vreo 6 miliarde de oameni, Dumnezeu nu e destul de ocupat ca sa se ocupe de tine acuma? Lasa-l in pace, e razboi ...in alta tara, are atata treaba de nu isi vede capul si ... apoi nu vii dintr-o familie prea importanta, ce crezi ca esti urmasa lui Stefan cel Mare sau ... mai stiu eu cui ... calmeaza-te ... devii paranoia de la atata incapatanare de a crede aceste invataturi ... suntem moderni ... Nu e nici un razboi, vezi tu vreun duh, vreun drac?
Nu, nu vad draci, nu vad duhuri, nu va ingerii nevazuti dar refuz sa ascult oferta ta tentanta. Ti-am declarat razboi acu multi ani, uneori aproape m-ai omorat, uneori mai am o suflare si sunt gata ... dar tot lupt ... eu vreau sa ajung la Isus. El m-a salvat Satana, El a murit pentru mine. Acolo in Gradina Ghetsimani te-a invins, acolo si-a aratat puterea, a rupt puterea mortii, ti-a rupt robia si ... ai face orice sa ma omori, sa ma spulberi ... dar nu poti. Si stii de ce? Pentru ca Isus, cel ce a murit pe Golgota, cel ce a inviat e viu, e in inima mea ...
Da, e tentanta oferta ta, e placuta, e ... fara lupte, fara griji. Dar duce direct in iad. Spune tot ... spune: dragilor, traiti-va viata placut, fara sa credeti ce spune Isus, sau credeti insa nu va chinuiti sa fiti prea devotati, luati partea morala, distrati-va, bucurati-va de ce se poate, scopul scuza mijloacele, faceti-va dreptate, e uman sa urasti, sa te razbuni ... Aaa, Dumnezeu ... da ... dar saracu va va ierta ... fata de altii suntem atata de buni ...
Nu, nu vreau sa mai ascult minciunile tale ... sunt in razboi, da ... nu te prefa ca nu stii despre ce vorbesc, toti dracii iti sunt in alerta in jurul meu cautand sa ma distruga ... sa rada de mine cand cad, cand aproape mor ... dar nu ma tem, cu ultimele puteri tot pe Isus il chem, tot la El strig...



Înţelepţii lumii mă înconjoară
Şi mă întreabă: “Cine-i Isus?”
Pun la îndoială a mea credinţă
Şi spun că voi suferi nespus.
|: De nimeni nu mă tem, pe Tine când Te chem,
Numele Tău cu drag eu îl rostesc.
În faţa cui voi sta, nu mă voi clătina,
Căci Legea Ta eternă o păzesc. :|

Privesc în zare măreţul Soare
Ce străluceşte neîncetat…
Pun o-ntrebare la fieare:
“Cine cunoaşte, cin’ l-a creat?”
|: Şi dacă, într-o zi, Soarele-ar zăbovi,
Cine-ar cunoaşte taina cerului?
Ştiinţa omului cu-nţelepciunea lui
Cum ar cunoaşte taina Soarelui? :|

Câmpii şi munţi, râuri şi marea,
Vestesc iubirea Celui Prea’nalt.
Tot Universul şi-ntreg Pământul,
La glasul Lui s-au cutremurat.
|: Şi toate florile-şi deschid petalele
Pe-al câmpului covor nemărginit,
Că tot ce ai creat doar omului i-ai dat,
Fiindc-atât de mult Tu l-ai iubit! :|

In mijlocul razboiului vad frumusetea Ta Doamne, dragostea Ta, intelepciunea Ta si decid din nou sa te urmez!

o viata ...

ce ar fi fost daca ....?

Cum ar fi aratat istoria daca Avram ar fi crezut ca vocea ce ii vorbeste e doar una din capul lui si ar fi ramas om de vaza in Ur, ar fi petrecut cateva saptamani de concediu in alta luxoasa oaza si ar fi asteptat sa se pensioneze si sa faca ocolul luxoaselor oaze impreuna cu Sara? De la cine as fi invatat ce e credinta?
Cum ar fi fost daca Moise ar fi ascultat de maica-sa si n-ar mai fi fost atata de curios sa stie el tot si pe Muntele Sinai ar fi stat deoparte de rugul ce instant a luat foc? Cine ar mai povestit despre Marea Rosie despicata si de unde as fi aflat eu ca Dumnezeu isi doreste o relatie personala cu mine?
Cum ar fi fost daca Rut ar fi ramas in Moab si n-ar fi venit in Israel cu soacra-sa? De unde as fi invatat despre har?
Cum ar fi fost daca Estera s-ar fi lasat dusa de val in extrem de bogatul Palat al lui Ahasveros si si-ar fi uitat poporul? De unde as fi stiut ca poti sa iti pastrezi valorile, credinta in mijlocul oricaror imprejurari?
Cum ar fi fost daca Isus nu ar fi venit pe pamant? Cine m-ar fi salvat, iertat, iubit?
Cum ar fi fost daca Pavel, celebrul intelectual - religios nu ar fi ascultat vocea ce l-a lasat orb cateva zile pe drumul Damascului? Cine ar fi dus vestea buna a salvarii, a iubirii pana la marginile Asiei si a lumii cunoscute atunci?
Ce s-ar fi intamplat? Nu stiu ...
Si ma intreb de ce am aparut, de ce trec prin ce trec, de ce nu m-am nascut in nu stiu ce tara, sa fiu fiica la nu stiu ce somitate sau a nu stiu carui mare bogatan? Nu stiu si ... acum nici nu ma mai intereseaza pentru ca stiu cine sunt.
Acum multi ani ... tot pe un drum, am ascultat si eu de vocea ce mi-a schimbat destinul. Acum stiu cine sunt. Acum nu mai vreau sa fiu fata nu stiu carei vedete regionale, nationale sau ... de talie mondiala, sau atata de bogata ca ... nu ar mai conta acolo ceva milione ...
Cine sunt? Sunt fiica Dumnezeului Atotputernic, a celui vesnic, a celui de trei ori sfant. Tatal meu si-a trimis Fiul pe pamant sa ma cucereasca, sa ma iubeasca, sa moara pentru mine. Printul cerului, Creatorul Universului - s-a trasformat pentru mine, din dragoste in creatura, a trait aici pe pamant, a locuit printre oameni, a adus mesajul cerului, a murit si a inviat ca eu sa pot sa merg la Tatal si acum e sus, inapoi la Tata. Dar, va reveni ca Mire iar eu ... sunt mireasa Lui.
Ce s-ar fi intamplat daca nu as fi ascultat vocea? Nu stiu. Sincer, nici nu vreau sa stiu.
Dar ... Avram, Moise, Estera, Rut, Pavel au fost oameni care au influentat drastic cursul omenirii si eu sunt ... doar Cella ...
Imi place un sfat dat Esterei: "pentru o vreme ca asta" esti acolo la palat, pentru o vreme ca asta dispui de toate bogatiile posibile, de influenta, de ce vrei tu ... dar soarta altora poate fi schimbata de tine ...
Nu sunt Estera - cica era de o frumusete rara ... Nu locuiesc la palat, nici macar langa Palatul Culturii, nu ma pregaesc sa devin sotia unui mare imparat si nu dispun de bogatiile inimaginabile mintii mele .... Dar sunt aci pentru a iubi, pentru a spune despre Tatal meu, despre marea lui dragoste, despre vestea ca oricine poate veni la El si nu are nevoie de programare ci ACUM oricare ar fi starea, statutul, bolile, trecutul, nivelul de inteligenta, frumusete ....
Ce ar fi daca nu as fi fost? Nu stiu ... Dar sunt ... si vreau sa spun despre cel ce mi-i Tata, despre cel ce mi-i logodnic si va reveni ca mire, despre dragostea ce si-o manifesta prin natura, prin cei de langa mine, prin semne cunoscute doar de mine si El ...
Ce ar fi daca nu mi-ar fi dat speranta ca va reveni? ... totul ar fi fost o poveste cu Fat Frumos si Ileana Cozanzeana ce se termina aici... dar nu traiesc in povesti bune de visat frumos, iar Fat Frumos al meu a murit si inviat ca sa ma salveze de balaur.
Sunt aici pentru o vreme ca asta ... am invatat sa ascult de vocea ce mi-a schimbat destinul, imi implinesc chemarea, invat sa iubesc, invat sa devin frumoasa pentru Mirele meu ... intr-o vreme ca asta ....

o viata de disperare tacuta?

Judecata pentru ceea ce fac va fi aici sau dincolo? Platesc pentru toate prostiile, pacatele, gandurile mele aici sau dincolo? Intr-un fel,Dumnezeu si-a pus ingerii sa-si noteze tot si ... la judecata de apoi aduna toate jurnalele de pacate si, pe un ecran imens ruleaza: vorbe spuse cu voce tare, soptite, scrise; ganduri aproape criminale, pacate nestiute, fapte vazute si nevazute, .... TOOOOOOOT in vazul tuturor ...
Ideea asta nu imi place deloc si nu din cauza mandriei mele de a-mi arata pacatele ci pentru ca asta inseamna ca Dumnezeu nu iarta asa cum a promis ... dar in rascunoscuta rugaciune domneasca e un verset cheie "si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri". Da, si? Sunt iertata daca iert. Daca aleg sa iert incepand de la A pana W cu ce a gresit mult sau putin. Intr-un fel, e conditionata iertarea Lui Dumnezeu. Ii spun Tata si sunt mandra de asta. Spun ca ascult de El insa capitolul iertare nu face parte din ascultare, dar vreau sa ma ierti, vreau sa ma iubesti, vreau sa ma vindeci, vreau sa ma faci asemenea Tie.
Luandu-mi locul de judecator ... cu o alura impozanta, atotcunoscatoare intru pe teritoriul ce nu imi apartine mie ci Tie ... ma cred Dumnezeu atotstiutoare ....
Doamne, iarta-mi aroganta, nesimtirea de a-mi aroga dreptul de a judeca, de a nu ierta, de a te opri in a lucra in mine ... tinand cu dintii la drepturile mele, la reputatia mea, la mine ... facandu-ma si crezandu-am buricul pamantului ...
Tu esti drept - si eu uit asta. Vad doar partial sau deloc din cauza suferintei, amaraciunii, din cauza furiei ... si cum sa imi dau eu cu parerea ce e drept sau nu?
Iarta-ma pentru ca am dispretuit si dispretuiesc pe cei ce se cred copiii Tai sau nu, pe cei asemeni mie, iarta-ma ca judec si o fac aspru pentru ca ma doare ... dar nu tin cont ca habar nu am ce-i cu ei, habar nu am de ce-i in trecutul lor, in inima lor .... si sincer nu m-a interesat ...
Ajuta-ma sa nu uit ca va trebui sa dau socoteala pentru tot ceea ce fac, gandesc, spun, cred, simt. Chiar de sunt copila Ta ... voi da socoteala. Dau socoteala aici pe pamant, sa nu uit de intalnirea lui David cu Natan si ce a urmat dupa - iar David era David.
Un stil de gandire vechi insa cu aceeasi intensitate si acum e ca ... nu mai exista un dincolo. Totu-i aici. Aici platesc, aici mor si ... gata. Asta te face pe Tine mincinos si asta ma duce la disperare, nu im da nici un scop in viata, nici o bucurie.
De ce sa mai iert? De ce sa iubesc? De ce sa ascult de Tine? De ce ai mai trimis pe Isus sa moara pentru pacatele mele? De ce sa nu traiesc cum ma taie capul?
Imi place de Pavel ca e atata de acid in 1 Corinteni 15:32 " Sa mancam, si sa bem, caci maine vom muri" Daca doar aici e ce conteaza ... hai sa mancam, sa ne distram si sa murim ... dar inima mea nu poate trai fara speranta.
De ce sa mai merg la lucru? Ca sa am pensie? De ce sa ma port frumos cu oamenii? Ca sa se poarte si eu cu mine? De ce sa iubesc? La ce bun sa ma chinui daca .. aici e totul?
Speranta ce mi-ai dat-o e combustibilul ce da foc credintei mele in Tine si face dragostea cu sens, da farmec vietii aici si ma face sa visez si sa imi doresc o lume despre care nu mi se dau prea multe amanunte pentru ca intrece imaginatia.
Credinta in Tine, in ceea ce spui, in dreptatea Ta ma ajuta sa iert, ma face libera, dragostea Ta e "palpabila", reala si viata de dincolo e la fel de reala ca si cea de aici.
Nu vreau sa "traiesc o viata de disperare tacuta" (Thoreau) pentru ca asta inseamna una fara speranta. Nu pot trai fara speranta, nu pot trai fara credinta, nu pot trai fara dragoste. Nu are sens, rost, noima .... Fara Tine, fara ceea ce spui Tu, fara dragostea Ta ... pamantul e un iad cu placeri si dorinte ce duc la autodistrugere vesnica.
Aleg sa iert, aleg sa traiesc cum spui Tu, aleg sa nu intru pe teritoriul Tau pentru ca nu pot trai o viata de disperare tacuta ...
Aleg sa Te iubesc, sa traiesc dupa cum spui Tu, sa iert asa cum spui Tu, sa nu judec, sa-Ti las Tie razbunarea, sa ma las modelata de Tine!!!

la reeducare in pustie ...

"Nu inteleg de ce am ajuns in pustiu. Doamne ... unde esti? Chiar nu iti pasa?"
Am primit ca si mostenire un spirit de judecata; oricine, oriunde oricand. Daca merg pe strada si una e imbracata de parca era cu ochii inchisi, uuuhu - asta dormea cand a plecat de acasa sau ... a fugit de acasa? Am o abilitate deodebita de a judecat papuci, haine, lucruri, bijuterii, iar la oameni .... ma simt in forma deplina. Si ... nu-s atata de paranoia ca sa spun ceva cu voce tare, insa ... cine ma cunoaste imi stie expresia fetei.
De ceva vreme tot meditez la un verset din Luca 6:37: "Nu judecati si nu veti fi judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi; iertati si vi se va ierta"
Mi-am gasit toate scuzele posibile si imposibile, am ascultat la predici pe tema asta insa ... cum nu se prinde nuca de perete asa nu s-a prins de mine pana nu am ajuns in pustie ... cand am gasit timp de meditatie, cand pe propria piele am simtit judecata, osanda .....
Pentru ca aici sunt numai eu cu Dumnezeu si pot sa il intreb tot ce imi trece prin minte ... L-am intrebat ce a vrut Isus sa spuna cu asta si ... sunt inca socata de raspuns. "Cella, cand ridici ochiul, spranceana, degetetul cand incepi sa judeci Tu de fapt iei locul Meu. Nu e treaba ta sa judeci. Si nu e treaba ta pentru ca te duce la autodistrugere." M-am uitat la Dumnezeu socata, adica daca ma distrez de cineva ca e imbracat prost, fara gust, fara noima iau locul Tau? "Da. Habar nu ai ce e in inima acelei persoane, habar nu ai de trecutul lui, de sentimentele lui, de mintea lui, de ce se petrece cu el. De unde stii tu ca prin asta nu incearca sa atraga atentia ca sa fie iubit, acceptat?"
Nu am de unde sa stiu gandurile oamenilor ... habar nu am cu ce se confrunta ... nu, nu le stiu trecutul si ... mai grav nici nu ma intereseaza ... si daca totusi ma intereseaza in nici un caz nu e pentru binele acelei persoane ...
Cella, nu judeca, nu critica, nu zambi cu subinteles spre altcineva despre o alta persoana ... pentru ca ma provoci sa Te judec, ma provoci sa Te aduc in pustie la ... reeducare, ma provoci sa te las sa te lovesti, ranesti, sa urli de durere ...
Da, nu e bine cand te judeca altii, insa aminteste-ti de sentimentele ce vin ca o furtuna cand cineva te judeca .... cat de rea devii atunci ... ce furtuna se deslantuie ... si nu te schimbi, devii mai rea, amaraciunea devine ura, apare sentimentul de razbunare ce devine nebun ... efectiv numa asta domina gandurile ...
De asta, Eu, Dumnezeul cerurilor, Tatal tau nu te las sa judeci, de asta te-am adus aici ... la reeducare ... Te iubesc prea mult ca sa te las sa te autodistrugi ..
Tu vrei sa fii ca Mine, dar cum sa devii cand de la o scanteie tu iei foc? Cand iti iei rolul de judecator in serios, mult prea in serios, cand te crezi buricul pamantului, cand tot ce misca sau nu trebuie judecat si catalogat?
Vrei sa lasi harul meu sa curga prin tine dar sistemul tau e infundat cu amaraciune, cu ganduri de razbunare, cu neiertare, cu spirit de dreptate, cu daruri ce Eu ti le-am dat si le-ai dosit ... Ca sa devii asa cum am visat Eu ... e nevoie de interventii chirurgicale pe cord deschis, pe viu, ... fara anestezie, fara calmante ... Trebuie sa scoatem infectiile, tumorile, chisturile ...
Stiu ca doare si mi se rupe inima cand Te vad suferind insa te iubesc prea mult ca sa te las asa deformata, schilodita, urata, strangulata, vai de steaua ta ...
Am crezut ca povestile celor ce vorbesc de pustiu is SF-uri insa ... valeu e o realitate reala ... dureroasa. Inca invat sa ma rog, inca invat sa iert, inca invat sa iubesc, insa invat sa stau de vorba cu Dumnezeu, inca invat sa am incredere in El ....
Si gandurile zboara si ispita vine si ma intreaba: "asta e dragoste? Cum poate Dumnezeu sa te iubeasca si sa te chinuie atata? Cum sa nu judeci? Cum sa nu te razbuni? Cum ramane cu drepturile tale? ... "
Am invatat sa nu mai ascult de intrebarile astea, sa refuz sa le fac loc. Duc la ganduri de indreptatire, ma ajuta sa il dau pe Dumnezeu deoparte din viata mea si .... nu mai vreau sa traiesc fara El ....
Da, doare. Da, e greu. Da, sufar. Si da, Ma iubeste mai mult decat pot inchipui. Imi vrea binele, El m-a creat, El stie cum m-a intentionat si stii ceva Satano, piei, dispari .... valea .... Nu iti mai apartin. N-auzi? Nu mai sunt a ta, am decis sa ascult de Hristos, sa fiu fiica lui Dumnezeu si acum ma urasti si mai mult si vrei sa ma vezi distrugandu-ma si vei face tot ce iti sta in putinta pentru asta. Nu uita insa, acum lupti cu Dumnezeu, nu cu mine.
Ciudat ... a inceput sa imi placa in pustie ... mai toata ziua plang, durerea e ca la ea acasa ... dar am timp sa stau de vorba cu Dumnezeu, sa stam la povesti, sa il intreb despre de toate .... sa il las sa ma gandajeze, sa ma opereze, sa imi mai spuna despre casa de sus ...

o poveste de viata ....

"mai bine simplu"

pustiul e o realitate

Pentru ca de mica am fost indemnata sa citesc, am citit. ... am citit si ce nu trebuia insa am citit si carti bune.Cel mai mult imi place sa citesc povesti adevarate, povesti despre schimbari nu exterioare ci interioare, despre ceea ce se petrece intr-un om si ... nu vede toata lumea ...
Uneori auzeam astfel de istorii si ma uitam la persoanele alea, aratau destul de normale, ce tot spuneau ele acolo de suferinte, de dureri sufletesti, de stat de vorba cu Dumnezeu ...? Ce, se credeau Moise sau Ilie sau ... Isus? Hai sa fim realisti ... arata destul de pamanteni ... Insa curioasa cum sunt din fire am inceput sa imi doresc sa experimentez ce ziceau ei find sigura ca e doar o poveste ... de adormit copiii.
Apoi, realisti fiind, eram religioasa, credincioasa ... citeam din Biblie, mergeam la biserica, cantam in biserica, ma imbracam si vorbeam frumos, nu repezeam pe cei ce veneau la poarta sa ceara ceva ... eram chiar mandra de mine. Ei, ca oricare discutam si despicam in bucatele pe oricine, dar asta face fiecare asa ca nu era rau ... Dumnezeu era o Persoana insa intr-un fel ceva mai mare decat duhul din lampa lui Aladin ...
Pe fondul unor probleme am inceput sa am niste dureri abdominale insuportabile ... am inceput sa ma tratez babeste ... dar nimic ... si ca sa fie si cu capac viata, ajutandu-l pe tata intr-o zi, m-am crezut Superwoman si ... buuuum dubla fractura de rotula ... ghips de sus pana jos la piciorul drept, imobilizata la pat 60 de zile a zis doctorul. I-am spus ca nu am rabdare atata, cu nici un chip nu voi sta 60 de zile cu peste 8 kg de ghips pe mine ... "macar 30 stai asa ...".
Eh ... dar si 30 pare o vesnicie mai ales ca eram ca o furtuna careia i s-a pus zid acuma. Putin inainte de asta descoperisem radio Micul Samaritean ce a fost compania mea in noptile cand de durere nu dormeam, ascultam non stop acest post de radio. Muzica, predici, marturii ale oamenilor carora li s-a schimbat viata, oameni adusi ca si mine la un punct cand au trebuit sa se opreasca.
Aveam timp sa meditez la ceea ce citeam .... si Biblia nu mai era o poveste cu multe necunoscute ... se facea lumina dar ... Doamne ... uita-te ce fata draguta sunt eu, de ce ai permis toate astea? Ce trebuie schimbat la mine? Nu te deranjez prea mult decat daca e ceva grav, decat ocazional ... Iar durerile mele abdominale erau cumplite ...
In ziua cand s-a implinit o luna de ghips hotarasem sa merg la spital sa mi-l scoata insa a plouat cum numai toamna tarziu mai poate ploua ... eram la tara, acasa ... drumurile efectiv se desfundasera, nici macar un tractor n-a avut curajul sa vina pana la noi ... furtuna din mine era imensa .... asa ca am luat foarfeca de taiat via si mi-am taiat ghipsul. Plangeam si taiam. Asa m-a gasit mama care mi-a luat foarfeca si m-a intrebat cand am de gand sa ma linistesc si ... sa am si eu rabdare? Nu mai suportam ....
M-am dus sa imi fac un control sa vad ce se intampla cu mine de am durerile alea si ... doctorul a mai chemat si pe doctorita mea si tot susoteau acolo. Ei, de-acu am sa mor creca ...
Stiu ca m-au intrebat cati ani am si mi-au zis ca pancreasul meu arata de parca bausem asa vreo 50 de ani. Eram si pe vremea aceea antialcool, asa ca m-a pufnit rasul ... nu, nu era asta. Doctorita mea, intre timp mi-a devenit prietena mi-a spus ca supararile nu sunt menite sa ma omoare, e cineva ce vrea sa le poarta, numai sa i le dau ...
Am privit-o ... fata asta ... stie ce zice ... insa ce m-a adus cu picioarele pe pamant a fost expresia: "daca nu iti schimbi stilul de viata in maxim doi ani mori". Scurt, fara urma de comentarii cu tratament de lunga durata ...
Ooooooho ... furtuna a devenit uragan ... Doamne, acu ce vrei? Sa mor? Si Tu ce castigi? ... Dar durerea era prea mare ca sa mai comentez atata asa ca ... in noptile de nesomn am inceput sa stau de vorba cu Dumnezeu, sa ii cedez fiecare centrimentru din viata mea, fiecare grija, sa discut cu el despre framantarile mele ... si am reinceput sa dorm, durerile incet incet s-au redus din intensitate, tineam regim, asa cum a spus doctorul, am invatat sa ma bucur, sa nu mai las ingrijorarile, problemele sa ma omoare ... si dupa tratament de cativa ani ... pancreasul arata normal ...si n-am murit inca ...
Intr-un fel ... am murit ... acolo in pustiul durerii, al suferintei, in furtunile din inima mea cand am stat fata in fata cu Dumnezeu, acolo de fapt ne-am cunoscut cu adevatat, in noptile interminabile ...
Nu mi-am dorit pustiul ... am vrut sa fug de el, am fugit, insa parca pamantul se intorcea, ca direct in mijlocul lui am ajuns ...
Dumnezeu nu mai era undeva departe, o prezenta neprezenta, era o realitate. Se pare ca pe mine numai pustiul ma schimba ...
Am vrut sa fiu o cunostinta a lui Dumnezeu, El insa planuise altceva pentru mine ... sa ma adopte ... eu fugeam de El, iar El statea in fata mea ...
In pustiu mi-am semnat singura actul de adoptie, acolo am invatat ca nu e un tiran cosmic asa cum il consideram, imi voia si imi vrea binele. Acolo am simtit dragostea Lui pe care o credeam numai pentru labili emotionali, acolo L-am lasat sa ma iubeasca si ... am invatat ca dragostea se invata ...
Da, pustiul e o realitate ... pustiul inimii e crud, dureros ... orice as face, oricat l-as ascunde, l-as umple cu distractii, ocupatii ... tot dureros e ...
Dar in pustiu, ma asteapta Tata ...

cum sa te aud?

Foarte multa vreme m-am intrebat cum sa aud vocea Lui Dumnezeu, cum sa stiu ca El imi vorbeste? Cum sa il aud? Am citit de Moise, de Ilie ... mari oameni din trecut insa eu? Cum sa il ascult eu? Oare ar trebui sa ma duc in munti si sa cer ca si Moise sa il vad? Sa fiu atenta cand sunt cutremure poate aud si eu ceva? Sau in tunete si fulgere? Nici Moise si Ilie nu l-au auzit asa. Dar atunci cum? "intr-un susur bland".
Sa fac liniste in mintea mea ... Valeu ... cum sa fac liniste cand franturi de filmulete sau inagini imi bombardeaza mintea, cand tot felul de melodii, voci ce se misca fulgerator prin creier? Cum sa opresc avalansa asta? Nu pot lua neuronii de gat si sa le spun sa taca ...
E posibil prea mult zgomot. Ok, deci inchidem computerul, telefonul, sursele de zgomot. Dar ... cu galagia asta din capul meu ce fac? ... Fa liniste ... incearca sa auzi o voce blanda ... Vocea Lui Dumnezeu nu va striga, nu va urla, nu va da din coate sa fie auzita prima ... lasa inima sa descopere asta ... UUUUUUhu ... inima de unde va sti? Si cum stiu ca e ea? Nu imi va spune nimic in neconcordanta cu Biblia. Asta inseamna ca trebuie sa citesc Biblia si nu numai asa va pe-o poveste ci sa si gandesc ce citesc ... Aaaaaha ... se mai face lumina ...
Inima mea e cea care deosebeste vocea lui Dumnezeu dn alte miliarde de voci. Ea ii simte prezenta, atingerea. Am fost atata de nemultumita ca nu resuesc sa aud, ma gandeam ca inima mi-i surda, proasta, handicapata ... sau ca eu is aia, nu inima de nu resuesc sa inteleg ce are Dumnezeu sa imi spuna sau ... poate nu vrea sa imi vorbeasca mie nimic ....
Apoi ... crezand ca asa ceva nu se poate, am inceput sa citesc si sa imi iau ideile de acolo, sperand ca asa imi vorbeste mie Dumnezeu. Dar El nu e divizat in ideile din carti. Am invatat multe din carti, idei extraordinare am luat si aplicat in viata mea .... Am invatat sa fac liniste, sa citesc Biblia, sa invat despre Dumnzeu, sa stiu cum gandeste, cum vede lucrurile, sa imi las inima sa rezoneze cu a Lui, sa ii auda vocea ... sa stau la povesti cu Dumnezeu ... sa il las sa ma incurajeze cand moralul mi-i sub nivelul mari, sa ma mangaie cand cei din jur m-au pus la zid, sa ma ajute sa scot orice urma de amaraciune, ura, gand de razbunare, sa ma mustre cand o iau razna, sa inteleg ca pedeapsa e spre binele meu, nu ca e un tiran cosmic ...
Ca sa se intample toate astea a trebuit sa imi fac timp. Initial am zis ca NU AM TIMP. Cand? Acum cand totul parca trebuie sa se miste daca s-ar putea instant sa imi fac timp special pentru Dumnzeu? Nu ar putea sa alerge cu mine si sa imi vorbeasca? Nu, nu se poate ... m-ar distrage orice, apoi as fi atenta la drum, la altii, la probleme ...
A trebuit sa imi reamintesc ca El e o persoana, e Tatal meu, e Prietenul meu cel mai bun ... si cum sa devenim cei mai buni prieteni? Alergand? Sau efectiv rupandu-ne de "realitate" si facandu-ne timp sa ne auzim, sa ne spunem off-urile, sa povestim, sa plang ...
Mi-am gasit timp ... si daca uneori mi-i greu sa ma extrag din pat imi reamintesc ca am intalnire cu Tata. Am nevoie sa ma incurajeze, am nevoie sa ma sfatui cu El inainte ca nebunia zilei sa inceapa ... uneori sa plang ...
In liniste, intr-un timp pus deoparte numai pentru noi doi L-am cunoscut, auzit. Am invatat sa ii deosebesc vocea, am invatat sa imi placa cu El la povesti si asa nu as mai pleca din locul de intalnire ... iar viata s-a schimbat, are farmec ... e si greu uneori insa ... fug repede in bratele Tatii si plang si-s furioasa ... si stau acolo pana ma linistesc ...

un singur lucru

Mi-ar fi placut sa fiu martora la creatie, sa fiu acolo cand Dumnezeu masura muntii, cand cantarea cu palma Sa marile si oceanele, cand punea cumpana ca sa vada echilibrul intre pamant si apa, cand a suflat la poli ca sa inghete pamant si apa, apoi cand a facut sa apara mii de specii de pesti, corali, plante subacvative, .... iar pe pamant sa inceapa sa iasa tot felul de flori, copaci, iarba si ... apoi sa apara animalele, pasarile, taratoarele ... Cred ca as fi fost numai langa Dumnezeu incercand sa nu imi scape nimic.
Dar cel mai mult mi-ar fi placut sa vad cum intinde cerurile, stelele, sistemul solar, galaxiile ... cum atarna stelele, meteoritii, .... si apoi cum formeaza norii ...
Povestea de dragoste in care sunt implicata a inceput inainte de creatie, cu mii de ani inaintea mea, planul de mantuire a avut loc tot atunci, Isus a murit ca eu sa fiu mantuita, sa ajung in cer ...
Totul e posibil la Dumnezeu, poate muta munti, poate schimba anotimpuri, poate tine timpul in loc insa a decis sa nu faca ceva: sa nu ma forteze sa il iubesc.
El ma iubeste fie ca eu o fac sau nu. Ar fi putut sa ne faca un soi de robotei care sa il iubeasca, sa ne construiasca deodata iubindu-l dar a ales sa ne lase libertatea de a alege ....
Cand am citit prima data expresia ca sunt intr-o poveste de dragoste, mi-am zis ca suna a telenovela, a basm. Hai sa fim realisti, seriosi. Cum ar putea Dumnezeu sa faca asa ceva ... telenovelele is pentru cei ce nu stiu decat de dulcegarii si ... bla bla bla-uri. Dumnezeu e o persoana seriosa, stricta, dreapta, caruia trebuie sa ii dai respect, reverenta, il iubesti pentru ca si-a dat Fiul, pentru ca iti da atatea binecuvantari insa eu ca fata sa il vad ca un indragostit ... e deja SF.
Si totusi, Biblia asta spune ... Dumnezeu e indragostit de mine. El Creatorul a toate, El cel ce tine universul in mana, El cel ce are toata puterea, El cel ce e sfant, sfant, sfant, El cel ce e dragoste e indragostit de mine ...
E un fel de Printul si cersetoare sau ... Geppeto si Pinochio ....
Dar ... cand dimineata vad cum soarele incearca sa strapunga norii si parca pare un joc de putere, cand pasarile canta sinfonia revenirii zorilor spalandu-si penele cu roua, cand vantul adie mangaiandu-mi fata, cand parfumul florilor imi face fiinta sa vibreze, cand fulgii de zapada danseaza intr-un ritm numai de ei stiut ... le vad ca semne de dragoste, le vad ca semne prin care Dumnezeu imi atrage atentia spre El, sa ma gandesc la El, sa ma las minunata de ceea ce vad, aud si simt, sa las bucuria sa imi inunde sufletul, sa accept semnele lui de dragoste, sa ma las cucerita de El ...
Sunt o persoana rationala, mi-am construit si am lucrat la rationalizarea a orice, inclusiv a dragostei ... trebuie sa existe o explicatie a dragostei. Nu ma poate nimeni iubi asa ... degeaba. Dragostea e logica, e matematica - asa am gandit ... pana am ajuns la afirmatia ca sunt intr-o poveste de dragoste. In dragoste matematica se schimba, doi inseamna unu sau inseamna trei sau inseamna o mare multime ... putinul se imparte, sau devine de nenumarat ... dragostea face minuni ...
Imi place de Dumnezeu ca a ales sa nu ma forteze, nu mi-a trimis nici un fulger ca sa ma tintuiasca locului si sa il iubesc de frica ... insa mi-a trimis rasarituri, apusuri ce mi-au tinut respiratia la limita suprevietuirii ...
Am decis sa ma las cucerita de El, sa cred ca sunt intr-o poveste de dragoste si sa cred ca nu e de domeniul SF-ului ... si asa incet incet am inceput sa il iubesc si eu ... cam timid e drept ... si nu prea stiu cum sa ma manifest, ce sa spun, cum sa actionez ... insa povestea continua ...