probleme cu inima

Pavel s-a intalnit cu Hristos pe drumul Damascului intr-un mod cam dramatic ... lasandu-l orb, fara vlaga si total debusolat. Intalnirea asta este urmata de un alt lucru ce l-as caracteriza dramatic: punerea unui tepus in carne. S-a tot speculat ca Pavel ar fi fost schiop, ca era cocosat ... citeam ca traducerea din greaca spune ca termenul de carne, ar fi personalitate ... ceva dramatic ce il facea sa nu isi aroge drepturi si sa faca pretentii, sa nu se mandreasca.
Am si eu tepusul meu. De fapt sunt mai multe, insa unul e mai mare si mai dureros. Crescuta la tara, am crezut ca tepus e un spin ce iti intra in talpi sau in palme cand manuiesti lucruri. Tepusul insa e un fel de carlig de pescuit sau cange, ce se prinde bine unde se prinde. Bineinteles ca am urlat, am bocit, m-am dat cu fundu de pamant ca daca mi l-a pus ar fi frumos sa si-l ia inapoi, sa vindece locul si ... sa nu ma mai iubeasca atata ca e prea dureros.
Dar Domnul stie bine ca incapatanarea magarului e minciuna pe langa a mea, asa ca ... a pus tepusul bine, a stiut El ce sa faca. Mi-am studiat bine acest tepus si am tras concluziile mele: aha, deci vrei sa ma umilesti, vrei sa ma faci sa mananc tarana, iti place sa ma vezi urland de durere, uneori esti un tiran a carui singura placere pare a fi, in ce ma priveste, sa ma vezi parpolindu-ma ca un pui pus la rotisor. De ce imi faci asta?
"Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste." Evrei 12:5-6. Hoooooh, nu ai putea sa nu ma mai iubesti atata, daca asta inseamna pedeapsa asta? De ce imi faci asta? Cu ce am gresit? Am si tupeu nesimtit sa mai intreb ce si cum am gresit ... constienta fiind ca-s jale daca ma lasa de capul meu.
M-am autoeducat ani intregi sa imi stapanesc emotiile, sa nu ma implic emotional prea mult ca sa nu fiu ranita, sa imi suprim sentimentele, sa nu fiu vulnerabila, sa nu plang in public ci sa zambesc si sa plec acasa unde sa urlu de pana si lupii ar pleca disperati. Pas cu pas mi-am urmarit progresul autoeducarii cu sedinte lungi de automorala si autocritica si daca aveam momente cand cadeam de pe linia ce mi-o trasasem imediat ma trageam de maneca spunandu-mi: "Cella ... esti proasta? Ce-i cu tine? Revino-ti".
A fost socant cand am citit prima data ca aceasta metoda este una draceasca, folosita cu mare folos in arta autodistrugerii ... ooooo ioi si greu ii sa strici cand ti-ai zidit propriul Zid Chinesc, cand l-ai facut atata de frumos din punct de vedere estetic, intelectual, moral, ... parea chiar spiritual ...
Tepusul meu insa se tot implanta in mine si e atata de dureros ... nelasandu-mi loc de refuz a demolarii propriului zid .... dar, ma iubeste prea mult ca sa ma lase in nebunia zidurilor mele ...
Ma stie inca dinainte de creatie, ma stie inca din prima sedunda a vietii mele, imi stie fiecare particula a corpului meu, stie ce-mi debiteaza creierul asta a meu si El a decis sa ma iubeasca si sa nu ma lase sa ma autodistrug.
Nu pot sa nu ma intreb cum de unii pot sa treaca prin viata ca Voda prin loboda fluierand ... Nu pot sa nu ii invidiez cand eu ma tarasc pe burta ...
El nu se leaga de mainile mele, care mi-ar fi placut sa fie asa mai mari si cu degete lungi ca de pianist, nu se leaga de picioare .... se leaga de inima. Are El ce are cu inima mea .... "Cella nu-ti pierde inima cand te mustru. Nu mai zidi atata la zidul tau ca il suflu in secunda doi, darama tot ... pana la ultima caramida ... ce-i cu prostiile astea ale tale despre independenta, despre inutilitatea vulnerabilitatii, despre inima ca fata de masa ... scoate-ti dopurile din urechi si nu te mai incapatana atata ... ca doare mai tare si tu stii asta ... Hai, sunt aici langa tine, ai tot suportul Meu, te sustin si cand iti iei nasul la purtare te oblig sa iti reviii".
"Dar, de ceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee?"
"Te iubesc prea mult ca sa te las in nebunia ta."