joi, 15 octombrie 2009

o cersetoare la palat ...

Destul de recent, am fost in vizita la niste prieteni. La cateva ore dupa ce am ajuns la ei acasa, a venit unul din unchi, o somitate nationala in domeniul lui si mi-a zis ca stia de venirea mea si ca abia astepta sa ma cunoasca, ca sunt invitata acasa la ei la masa si ar vrea sa pregateasca pentru mine o masa dar sa ii spun ce fel de mancare as prefera. Eu am ramas cu gura cascata. Initial am crezut ca e numai politicos, insa el era serios pentru ca la cateva ore mai tarziu a sunat sa intrebe cand mergem la ei? Am stabilit data si ora si ... surpriza, in ziua stabilita dis de dimineata, suna din nou, ce vreau sa mananc, dar ... venim sigur, da? Ca el si-a invitat toata familia.
Cand am ajuns mirosea a gratar, friptura si tot felul de arome, ceva desert era inca in cuptor .... imi pregatisera cate un pic din fiecare fel pe care il stiau ei bun ... Erau atata de bucurosi ca am onorat invitatia lor, ca sunt la ei ... iar eu trageam cu coada ochiului la ceea ce vedeam in casa lor. Aaaa, nu asa mi-a spus stapanul casei, hai sa iti arat eu casa, gradina, hai sa stam sa povestim in gradina ....
Am intrat cu teama, cu frica in curtea lor ... insa stapanul casei m-a rugat sa intru fara jena, pentru ca sunt prietena cu fiica si nepotii lui eu sunt tratata ca din familie.
... eu, Cenusareasa ajunsesm la palat ...
Un alt exemplu este cel al lui Mefiboset - fiul lui Ionatan. Mefiboset era olog, handicapat, ascuns undeva intr-un loc secetos, in casa cuiva din popor atunci cand Saul si Ionatan murisera in razboi.
Este celebra prietenia si devotamentul dintre David si Ionatan. Dupa 20 de ani de la moartea lui Ionatan, David era rege, imparatia era de zece ori mai mare, era pace. Banuiesc ca David medita la toata tineretea lui fugarita si isi aminteste de Ionatan, la prietenia lor si intreaba cine mai e din casa lui, din familia lui. I se raspunde ca Mefiboset, un olog, un handicapat. Iar David raspunde simplu: unde este acest fiu? I se raspunde ca sta intr-unul din tinuturile secetoase si David da ordin ca Mefiboset sa fie adus la palat. Mefiboset va sta la masa imparatului si vor lua impreuna, fiecare masa.
Banuiesc ca i-a tremurat maduva lui Mefiboset cand a vazut alaiul de la palat la poarta lui, a crezut ca moartea ... e la usa, insa ... nu isi revine pentru ca e luat in brate, dus la carul ce venise pregatit sa il ia "acasa". David il intampina cu urmatoarele cuvinte: "nu iti fie teama". Actiunea se desfasoara prea repede ...
La masa imparatului sta Solomon - cel intelept, cel meditativ, poetic; sta Absalom cel frumos, cu un par de care era mandru, sta Amnon - mandru si plin de siretenii, vine Tamar - o mandrete de fata, vine si Ioab - cel mai viteaz ostas, prieten apropiat a lui David, mana lui dreapta si nu incep sa manance pentru ca mai e cineva care trebuie sa vina ... i se aud pasii incet, incet ... Mefiboset apare rosu de la atata efort si e primit cu bucurie, cu dragoste, cu respect ...
Mefiboset invata ce e harul stand la masa cu David ....
Dumnezeu nu intreaba: unde e Cella cea incapatanata, handicapata, ... sau mai stiu eu cum ci intreaba: unde este fiica Mea? I se spune ca sunt intr-un loc secetos si ... trimite convoiul roial dupa mine, sunt asteptata chiar de El la intrarea in palat. Mie mi-i frica si tremur toata insa El imi spune sa vin, sa nu imi fie teama, sunt acceptata, iubita, sunt Fiica Lui.
Sunt Cenusareasa, insa numai aici pe pamant pentru ca sus in cer in casa Tatalui Meu, acolo nu sunt catalogata dupa locul de munca, dupa locul nasterii, dupa esecuri, dupa handicapuri, dupa reusite ... acolo nu sunt Cenusareasa ci sunt Fiica Tatalui ...
Invat sa ma bucur de har, invat ca cersetorii, cenusaresele sunt astepate si primite cu onoruri si cu garda de onoare in sala palatului ...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Uneori rătăcim pe cărările drepte
Şi vrem să trăim în vârful de munte,
Necrescuţi în urcuş, în purtare neroşi,
De scara iubirii ce-o ducem cu noi...

Ne suflă în gânduri al secetei vânt,
Uităm că suntem locuiţi de cuvânt,
Cu limbă de clopot ne sună în minte,
Şi-auzul alintă sau colţii-i împlântă,

Suntem creatorii cuvintelor grele,
Un nume le dăm, ne-ncurcăm în ele
Şi-încă respirăm …ne mirăm în treacăt
De-a lor greutate , răpuşi n-am căzut.

Pe roată le tragem, punem pioneze,
Ne batem cu ele, fără să conteze
Înţelesul lor, la tarabă este de vânzare,
Negustori cu carul, marfă oarecare...

Şi-apoi, ne mirăm că n-avem putere,
Hrana e amară, litere stinghere,
N-am ales neghina de bobul de grâu,
De tresar străbunii în lanul pustiu,

Cu florile rupte, cu spini în cununi,
Curg tăcerii lacrimi adunate-n pumni.
Ai grijă copile când-napoi primeşti,
Hrană din cuvinte ... să nu te răneşti!