vineri, 29 ianuarie 2016

invitație la solidaritate, protest și mărturie publică

"Colegiul „Richard Wurmbrand” vă invită la o acțiune comună de solidaritate, protest și mărturie publică a valorilor familiei creștine, sâmbătă, 30 ianuarie 2016, între orele 11:00 - 13:00, pe traseul Piața Unirii – Palatul Culturii.
Prin această acțiune vrem să arătăm solidaritatea noastră față de familiile de români cărora li s-au luat copiii de către organizația „Barnevernet” din Norvegia, pe baza unor abuzuri comise de către asistenții sociali ai organizației și alți funcționari publici. Suntem alături de familia Bodnariu și ne exprimăm solidaritatea cu familiile care au experiențe similare.
Totodată, declarăm public credința noastră privind familia. Noi credem că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie. Copiii sunt parte a familiei și, în educarea lor, părinții au dreptul și libertatea de a promova învățătura creștină. Noi susținem drepturile familiei și dreptul de a crește copiii doar în cadrul familiei.
La această adunare vor participa aproximativ 1.000 de persoane. Ne propunem să pornim din Piața Unirii și să ne deplasăm înspre Palatul Culturii unde dorim să ne oprim pentru a intona imnul național și două cântece. Tot aici se vor adresa câteva discursuri legate de obiectivele acțiunii.
Adresăm cu această ocazie tuturor familiilor din școală invitația de a fi solidari cu noi în acest demers.
Vă invităm împreună cu copiii sâmbătă, 30 ianuarie 2016, ora 11.00, în Piața Unirii!"

Regulile protestului

1. Această acțiune este avizată de către Primăria municipiului Iași.
2. Nu există limită de vârstă pentru participanți, dimpotrivă, având în vedere obiectivul acestei acțiuni, încurajăm participarea întregii familii – părinți și copii.
3. Organizatorii nu își asumă eventuale pagube produse de către participanți și nici nu se obligă să achite vreo cheltuială făcută de către persoane neautorizate care pretind că slujesc scopului de a organiza acest eveniment.
4. Nu se vor admite huiduieli, scandări de lozinci și comentarii sau înjurături, strigăte din mulțime.
5. Nu vom transforma platforma de adresare a acestui proteste într-un concurs de popularitate a celor care vor lua cuvântul, de aceea descurajăm aplauzele: dorim ca prezența noastră sobră, tăcută și tristă să transmită un mesaj mult mai puternic decât al unei mulțimi agitate și gălăgioase.
6. Intervențiile mediatice trebuie să respecte cu fidelitate poziția publică a familiei de până în prezent; în numele familiei pot vorbi doar cei împuterniciți de familie.
7. Nici un act de vandalism, distrugere de proprietate, violență sau agresivitate verbală împotriva oricui, mai ales a organelor de ordine, nu va fi tolerat.
8. Nu se vor permite imagini și lozinci cu mesaj extrem, grafic și nedemn.

Niciun comentariu: