miros eu a Christos?

Îmi plac parfumurile, dar nu toate, unele sunt prea dulci, altele prea puternice, unele prea artificiale, de la unele mă doare capul. Mirosul unora îmi aduce aminte de unele persoane, aroma altora mă provoacă să îi evit, dar când nu am încotro și trebuie să stau lângă ei, simt cum îmi dispare zâmbetul.

Am încheiat de studiat cartea 2 Corinteni însă am trei versete care nu mă lasă în pace. “Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos și care răspândește prin noi, în orice loc, mireasma cunoștinței Lui. În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viață spre viață. Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” 2 Corinteni 2:14-16

Mă identific ca și creștină. Iar creștin înseamnă urmaș al Lui Christos. Mulțumesc Domnului că mă poartă în carul Lui de biruință în Christos. El nu numai că mă poartă în carul Lui de biruință ci răspândește în mine o mireasmă a Lui Christos.

Am tot întors pe toate părțile cuvintele acestea. Dacă gândesc că credința este ceva personal, secret, înseamnă ca sunt un soi de sticlă de parfum și că Dumnezeu își pune aroma Lui Christos acolo iar mireasma stă închisă ermetic.

Dacă sunt ca un recipient cu capac, se simte mireasmă doar dacă se scoate capacul. Și ca să nu se treacă mirosul, rar deschid recipientul.

Textul însă spune că prin mine trece pentru/spre alții mireasma asta a Lui Christos pe care o pune Dumnezeu în mine. Adica eu, ca să las mireasma să treacă spre alții, trebuie să îmi las toți porii deschiși. Ca și creștin, nu pot fi sticluță de pus în vitrină, sau un recipient rar folosit. Eu sunt și trebuie să fiu un organism prin care curge mireasma cunoștinței Lui Christos spre alții.

Cu alte cuvinte, eu trebuie să miros a Christos. Mireasma nu îmi este data ca să o țin pentru mine. Ea este pusă în mine pentru alții. Este mireasma cunoștinței Lui.

Nu e mireasma mea, nu pun eu nici o mireasmă în mine, eu sunt doar canalul de comunicare al miresmei.

Ca și creștin, urmaș al Lui Christos ar trebui să miros ca El, Dacă eman alte mirosuri sau nu am nici un miros, trebuie să îmi pun semne de întrebare și să văd ce se întâmplă.

Nu pot să nu mă întreb, miros eu a Christos? Îl cunosc atât de bine încât să miros ca El?