Relațiile se leagă stând la povești, deschizându-ți inima, povestind minunile pe care Domnul le-a făcut cu noi, în noi, pentru noi și lângă noi.
Întrebăm o
familie de refugiați, cu care em devenit prieteni, despre viața de dinainte de
război. Din răspuns realizezi că nu ai pus corect întrebarea. Pentru noi,
vecinii lor, războiul a început în februarie 2022. Pentru ei, războiul a
început în anul 2014.
Bine. Cum a fost
între cele două date? Cum suntem noi românii văzuți de ei? Cum ne vedeau?
Ni se spune că
mereu li s-a spus că eram o etnie mare, sălbatică, necivilizată. Decât să
ajungă la noi, mai degrabă să rămână acasă la ei. Ajung aici sau în țara lor în
zona Bucovineană și au parte de un mare șoc.
Mereu și mereu, pe
canalele de comunicare li se spunea că vecinii care acum i-au ocupat și vecinii
de deasupra lor, sunt frații lor. Niciodată frații lor nu le vor face rău. Noi,
românii nu eram frații lor deloc.
Acum, când este
întrebat despre acest subiect, le spune că și-a găsit alți frați, alții despre
care toată viața a crezut că îi sunt inamici. Acești frați noi sunt lângă el și
familia lui în acestă perioadă grea din viața lor.
Nu instistăm pe
subiect pentru că vrem să aflăm cum era viața în bisericile lor în perioada
dintre războaie.
Când au fost
ocupați în 2014, erau în mijlocul unor tabere cu copiii. La aceste tabere te
înscriai din timp, plăteai din timp și totul era foarte bine organizat. În zona
lor de acasă, la vârsta de 10 ani, copiii erau deja dependenți, vindeau și cumpărau.
Taberele cu copiii începeau înainte de vârsta de 10 ani. Deja era greu să îi
mai salvezi pe copii dacă intrau pe acest făgaș.
Clanurile erau ca
la ele acasă acolo. Copilul unuia dintre capii bandiților participă la aceste
tabere și vine acasă schimbat. Val-vârtej tatăl acestuia se duce la liderii
taberelor și le spune, “Ce ați
făcut cu copilul meu? Nu știu ce i-ați făcut dar de acum încolo va participa la
toate evenimentele. Îmi place de el acum.”
Tatăl copilului povestește și prietenilor lui despre influența bună a
acestor activități și toți își duceau copiii la orice activitate a copiilor
bisericii.
Dacă se organiza o tabără în altă localitate, trebuia sunat
doar unul dintre părinți și imediat li se spunea că au asigurat transportul, medicul
și personalul medical care va veni cu copiii, pompierii care vor însoți
mașinile, ce mașini le vor asigura
paza.
Bandiții ascultă
poveștile copiiilor și în inimile lor Dumnezeu începe să lucreze, încep să se
împace cu El, încep să Îl lase să fie Dumnezeu vieții lor.
Începe conflictul
în 2014, cei de la biserică erau în toiul activităților și se trezesc cu un
comandant al armatei ocupatante și un regiment întreg de soldați la poarta
bisericii. Li se spune că acolo li s-a ordonat să își facă sediul. Cei de la
biserică trebuiau să își ia lucrurile și să uite de acel sediu.
Copiii pleacă
acasă și povestesc despre cum soldații le-au invadat locul unde își făceau activitățile,
despre ceea ce au auzit. Bandiții se sună unii pe alții și încep să sune la
liderii bisericii. Cine a venit la voi? Cum îl cheamă pe cel care v-a spus că
trebuie să cedați locul? Ce grad are acel om? V-a arătat vreo hârtie care să
ateste acest lucru? Pe cine delegă să meargă cu ei la o discuție cu șefii
armatei ocupatoare?
Nu știau cine a dat
ordinul, nu li s-a arătat nici o hârtie însă când au ieșit din biserică aceasta
era deja ocupată cu muniție și transformată în birou central al armatei.
Este desemnat din
partea bisericii cel ce ne povestește aceste lucruri. Ne spune că liderii
bisericii au chemat biserica la post și rugăciune, au spus și celorlați lideri
pe care îi știau să se roage pentru ei. Va merge capul bandiților cu liderul
desemnat de biserică la sefii armatei să solicite spațiul bisericii inapoi. Era
nebunesc ceea ce se voia!
Să te duci la inamicii
tăi, cu capul bandiților cu tine să soliciți spațiul ocupat de invadatori?
S-au dat
telefoane, s-au stabilit întâlniri. Membrii bisericii posteau și se rugau
pentru viața celor implicați și pentru minuni.
Capul bandiților
îl întreabă pe seful unității care a invadat clădirea bisericii cine i-a dat
acest ordin. Vrea să vadă hârtia care atestă asta. I se răspunde că ordinul a
fost verbal. Trebuie să discute cu șeful lui, la cartierul general. Ajung
acolo, “în cuibul de viespi”
și din nou se fac prezentările și se pun aceleași întrebări, se solicită
aceleași informații.
Generalul armatei
spune că din țara lor li s-a ordonat ca să ocupe spațiile cluburilor de zi sau
noapte, a discotecilor dar când au ajuns aici în oraș și au vrut să își așeze baza
într-unul dintre cluburi, primarul le-a spus că are el un loc perfect pentru
ei. Și i-a dus la biserică.
Nu au știut ce
activități se fac acolo, nu au știut cine sunt cei implicați dar să îi dea un
răgaz de câteva ore ca să-și sune ierarhic șefii.
În tot acest timp,
membrii bisericilor erau în post și rugăciune.
Sunt sunați și li
se comunică că în douăzeci și patru de ore vor elibera spațiul bisericii și se
vor muta într-unul dintre cluburile spațioase din oraș.
Știau cum arăta clădirea
bisericii. Era plină cu armanent, soldați, echipament militar. Au anunțat
răspunsul primit membrilor bisericii și aceștia au continuat să se roage să își primească înapoi clădirea
cât mai puțin afectată.
După mai puțin de
douăzeci și patru de ore, armata i-a sunat liderii bisericii să vină să-și ia în primire
clădirea. Șoc total! Totul era aranjat la loc, nu lipsea nimic.
Până în februarie
2022, nu s-au mai atins de ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu