Iov a devenit sarcastic și caustic!

Bildad e exasperat de Iov, de încăpățânarea cu care acesta persistă în a spune că e nevinovat. Recurge la teologie pentru susținerea ultimului discurs. Găsesc asta în capitolul 25. Îl prezintă pe Dumnezeu dar finalul îi este adresat lui Iov și e cel mai dur dintre toate discursurile pe care le aude Iov de la ei. Din cele șase versete văd că Bildad are o teologie bună și vrea să încheie ce are de spus umilindu-l în față pe Iov, numindu-l vierme.  

Destul e destul! A putut vedea că Bildad vorbește teologic, era chiar unul foarte competent. Numai că vorbea teoretic. Nu Îl cunoștea pe Dumnezeul despre care vorbea. Iov vede asta clar, îi ajunseseră până la limită discursurile lor și mai cu seamă acesta așa că îi răspunde scurt în capitolul 26.

Iov a devenit sarcastic și caustic. 

Îmi reamintesc că Iov pierduse toată averea și să nu uit ... era foarte mare, cei zece copii au murit toți în aceeași zi și cireașa de pe tort era faptul că a contactat o boală ciudată iar viermii nu au întârziat să apară în bubele purulente. Stătea pe cenușă și se scărpina cu cioburi. 

Bildad era tot bogat, copiii îi erau bine mersi acasă, averile îi sporeau, renumele îi creștea. E normal să se apuce să țină discursuri teologice și să înjosească pe Iov. Avea toate atuurile! 

Realizez din ce în ce mai mult că toate istoriile zeilor antici pe care le-am citit, învățat, asimilat și acumulat, le-am proiectat că am vrut sau nu asupra Lui Dumnezeu. Zeii se supărau și oamenii sufereau. Zeii erau fericiți și oamenilor le mergea bine. Care e credința prietenilor lui Iov? În loc de zei spuneau Dumnezeu și era la fel. 

Care e teologia mea? 
Cum e Dumnezeul în care mă încred? 
Cine e El?
Am o relație cu El?
Îl cunosc?
Dumnezeul în care eu mă încred e cumva ca și zeii antici?

Nu cumva mă aștept să Îl manipulez pe Dumnezeu cu ritualurile, teologia și ideile mele?
Tehnologia computerizată mă ajută să aflu informații despre lume și viață, despre imensitatea spațiului cosmic, despre planete, stele și galaxii, despre complexitatea omului, despre ce gândesc unii și alții. Triez informația pe care o aud, văd și citesc? Ce spune Biblia despre informația ce o asimilez? Se confirmă cercetările? E conformă cu Scriptura?

Cred că știu totul despre Dumnezeu? Pavel, Isaia și Iov mă ajută să-mi clarific acest lucru.
"33. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! 
Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui!

34. Si, in adevar, "cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? 35. Cine I-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?" 36. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin." Romani 11:33-36

"8. "Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. 
9. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre." Isaia 55:8-9

"5. Inaintea lui Dumnezeu tremura umbrele sub ape si sub locuitorii lor; 6. inaintea Lui Locuinta mortilor este goala, adancul n-are acoperis. 7. El intinde miazanoaptea asupra golului, si spanzura pamantul pe nimic. 8. Leaga apele in norii Sai, si norii nu se sparg sub greutatea lor. 9. Acopera fata scaunului Sau de domnie si Isi intinde norul peste el. 10. A tras o bolta pe fata apelor, ca hotar intre lumina si intuneric. 11. Stalpii cerului se clatina si se inspaimanta la amenintarea Lui. 12. Prin puterea Lui tulbura marea, prin priceperea Lui ii sfarama furia. 13. Suflarea Lui insenineaza cerul, mana Lui strapunge sarpele fugar.

14. Si acestea sunt doar marginile cailor Sale, si numai adierea lor usoara ajunge pana la noi! Dar tunetul lucrarilor Lui puternice cine-l va auzi?"" Iov 26:8-14

Dacă cumva credeam că știu totul despre Dumnezeu, Iov mă informeaza că ceea ce văd sunt "doar marginile căilor Sale și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi."

 "Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?"

când viața bate filmul

 Am spus și mă repet: îl admir pe Iov! El nu se înfurie, nu trântește ciobul în fața celui ce îl acuză, nu cheamă slujitorii să îi dea afară musafirii. El tace și ascultă! Răspunde învinuirilor cu calm și înțelepciune.

Elifaz, în Iov 22, își reînnoiește învinovățirile cu aceeași pasiune dar ... inventează păcate pe care le pune în cârca lui Iov! Și nu pune unul sau două. Nu! El are o imaginație debordantă!

Și Iov îl lasă să vorbească, tace, se uită la el cum vorbește, nu scoate nici un sunet ... Bănuiesc că Bildad și Țofar jubilează auzind cum apar păcatele  din gura lui Elifaz. Și Iov tace!

Tace pentru că e îngâmfat, mândru, păcătos și stăruie în starea lui! Asta e ceea ce cred cei ce se cred prietenii lui.

Iov ia cuvântul și nu îi dă nici o explicație lui Elifaz. Nu-și răcește gura pentru el. Discursul lui e adresat Lui Dumnezeu ... și are un discurs genial în capitolele 23 și 24.

Dumnezeu e în control. El îngăduie dureri, necazuri, probleme, grozăvii în viața mea. Nu îmi dă nici o explicație ... deși o cer insistent. Nu voi primi nici una. El știe de ce le îngăduie și face asta spre binele meu. Problema e că .... gândurile mele nu sunt gândurile Lui.

Nu înțeleg de ce trebuie să trec prin ce trec dar mă încred în El.
Tânjesc după explicații și mă încred în El.
Mă refugiez în El când cerul tace și imaginația prietenilor mei este în clocot.
Îl las pe El să fie în control,

Mi-am luat aplicații practice din aceste trei capitolele.
Să nu las imaginația să inventeze păcate pentru cei de lângă mine.
Să nu cred că știu tot!
Să îmi țin gura și să nu judec ceea ce nu știu și nu înțeleg.
Nu sunt în papucii altuia așa că nu trebuie să fiu aspru judecător. Habar nu am de nevoile persoanei care trece prin anumite dureri, necazuri sau căderi. Eu trebuie să îi fiu alături, să sprijin acea persoană, să o ajut să se ridice și să meargă mai departe. Nu trebuie să îi sporesc durerea!

Când sunt acuzată, să tac, să ascult și să vorbesc cu Domnul. Nu e neapărată nevoie să răspund acuzațiilor. Chiar dacă mi se vor inventa alte păcate, chiar dacă voi fi acuzată de mândrie debordantă!

Cât din Dumnezeu se vede în mine când sufăr?
Cât din Dumnezeu se vede în mine când alții suferă?

sunt la fel ca Elifaz, Bildad și Țofar

Țofar vrea să îi demonstreze lui Iov că cel rău nu trăiește mult (Iov 20:4-11), plăcerile celui rău sunt temporare (Iov 20:12-19) și că judecata Lui Dumnezeu vine peste cei răi (Iov 20:20-29). Îl judecă pe Iov crezându-l vinovat de păcat. 

Văd că Iov ascultă cu atenție ce spune Țofar și își pregătește răspunsul pe aceeași schemă, demontându-i fiecare argument: 
- cine spune că cel rău moare în tinerețe? (Iov 21:6-16), 
- unde este dovada că pe cel nelegiuit îl lovește nenorocirea? (Iov 21:17-22)
- cum poți spune că moartea vine peste cel rău? (Iov 21:23-26).

Își începe discursul excepțional:
"1. Iov a luat cuvantul si a zis:

2. "Ascultati, ascultati cuvintele mele, 

dati-mi macar aceasta mangaiere.

3. Lasati-ma sa vorbesc, va rog; 

si, dupa ce voi vorbi, veti putea sa va bateti joc.

....

5. Priviti-ma, mirati-va si puneti mana la gura." Iov 21:1-5

Învăț de la Iov:
- să ascult acuzațiile și să nu uit să le ascult în lumina caracterului celui ce mă învinuiește;
- să răspund cu adevărul faptic, fără să adaug sau să omit ceva. Numai adevărul.
- să folosesc în argumentația mea exemple reale și să nu exagerez nimic. Să nu uit să mă încred în Dumnezeu chiar și când acuzațiile curg gârlă. 
- să nu mă las descurajată, distrusă, dezorientată, debusolată de acuzațiile care mi se aduc. Să rămân fermă!

Îmi este ușor să îi critic pe prietenii lui Iov. Cuvintele acuzatoare vin de la sine. Dar ... mi-i jenă să recunosc că și eu am gafat în stil mare. Am dezamăgit. Am acuzat pe nedrept, am judecat prin prisma tradițiilor, a istoriei, a ceea ce știu biologic. Nu am arătat compasiune și parcă am uitat să analizez că nu stau în papucii celui pe care îl judec atât de minuțios. 

Îl las pe cel acuzat să vorbească sau turui întruna?
Ascult ce spune?
Ascult sau aud?
Îi dau șansa să se apere?
Îmi bat joc de ceea ce spune? Pot face asta subtil sau fățis ...
Îl privesc în ochi? Am curajul și îndrăzneala?
La compasiunea și mila să pătrundă dincolo de cuvinte și atitudini?
Mai tac?

De ce mă cred mai bună cei trei?

Elifaz, Bildad și Țofar au o teologie greșită!

"Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Suah, si Tofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l lovisera. S-au sfatuit si au plecat de acasa sa se duca sa-i planga de mila si sa-l mangaie.

12. Ridicandu-si ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Si au ridicat glasul si au plans. Si-au sfasiat mantalele si au aruncat cu tarana in vazduh deasupra capetelor lor. 13. Si au sezut pe pamant langa el sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna o vorba, caci vedeau cat de mare ii este durerea." Iov 2:11-13

Așa a început! 

S-au sfatuit 

si au plecat de acasa 

sa se duca 

sa-i planga de mila 

si sa-l mangaie.

Am ajuns la Iov 18 și Bildad e acum ofensat că Iov nu își recunoaște păcatul. El chiar crede că Iov are un păcat ascuns nemărturisit. 

Teologia celor trei este ca dacă crezi în Dumnezeu totul îți merge bine, că afacerile îți prosperă, familie îți e binecuvântată, nimic rău nu te atinge, boala fuge de tine mâncând pământul, iar banii vin de pe oriunde la tine în buzunar sau cont. Numai ca asta nu e o teologie biblică.

Dumnezeu îngăduie boala, necazul, durerea, depresia. De ce? Răspuns la întrebarea asta primesc doar de la El. Dar știu că mă iubește atât de mult încât a dat pe Singurul Său Fiu ca să moară pentru mine, ca să fiu iertată și să fiu o veșnicie cu El, a Lui! Sunt fiica Lui!

Toate acuzele acestea aduse de cei trei încep să îl scoată din pepeni pe Iov. Îl enervează perseverența lor de a-l face să mărturisească ce nu a făcut, ce nu a păcătuit. 

"2. "Pana cand imi veti intrista sufletul 

si ma veti zdrobi cu cuvantarile voastre?

3. Iata ca de zece ori m-ati batjocorit; 

nu va este rusine sa va purtati asa?

4. Daca am pacatuit cu adevarat, numai eu sunt raspunzator de aceasta." Iov 19: 2-4

Își descrie starea:

"7. Iata, tip de silnicie, si nimeni nu raspunde; cer dreptate, si dreptate nu este!

8. Mi-a taiat orice iesire, si nu pot trece; a raspandit intuneric pe cararile mele.

9. M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap, 10. m-a zdrobit din toate partile, si pier; mi-a smuls nadejdea ca pe un copac.

11. S-a aprins de manie impotriva mea, S-a purtat cu mine ca si cu un vrajmas.

12. Ostile Lui au pornit deodata inainte, si-au croit drum pana la mine si au tabarat in jurul cortului meu.

13. A departat pe fratii mei de la mine, si prietenii mei s-au instrainat de mine.

14. Rudele mele m-au parasit, si cei mai de aproape ai mei m-au uitat.

15. Casnicii mei si slugile mele ma privesc ca pe un strain, in ochii lor sunt un necunoscut.

16. Chem pe robul meu, si nu raspunde; il rog cu gura mea, si degeaba.

17. Suflarea mea a ajuns nesuferita nevestei mele, si duhoarea mea a ajuns nesuferita fiilor mamei mele.

18. Pana si copiii ma dispretuiesc: daca ma scol, ei ma ocarasc.

19. Aceia in care ma incredeam ma urasc, aceia pe care ii iubeam s-au intors impotriva mea.

20. Oasele mi se tin de piele si de carne; nu mi-a mai ramas decat pielea de pe dinti.

21. Fie-va mila, fie-va mila de mine, prietenii mei! Caci mana lui Dumnezeu m-a lovit.

22. De ce ma urmariti ca Dumnezeu? Si nu va mai saturati de carnea mea?"

Da, am ajuns aici. Arăt atât de rău că nu mă mai recunoaște nimeni. Put atât de greu încât oamenii mă evită. Gura îmi emite un miros atât de urât încât nici soția nu îmi mai stă alături. Frații mei, rudele mele și toți cei ce mă cunoșteau s-au înstrăinat, nu mă vor în compania lor. Nu mai am nimic! Pielea îmi mai ține oasele .... simt că mă dezmembrez! Chiar nu aveți milă?

Iov habar nu avea că ceea ce spunea el în acele momente avea să fie scris și în cuvintele lui vor mulți își vor găsi mângâierea. 

"23. Oh! As vrea ca vorbele mele sa fie scrise, sa fie scrise intr-o carte; 24. as vrea sa fie sapate cu un priboi de fier si cu plumb in stanca pe vecie…"

Dar chiar dacă starea lui e una grea, chiar dacă prietenii lui parcă vor să îl desființeze, chiar dacă totul e împotriva lui, Iov se ancorează și mai mult de Domnul! și are și un avertisment pentru prietenii lui acuzatori!

"25. Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca Se va ridica la urma pe pamant.

26. Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu.

27. Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea, si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu.

28. Atunci veti zice: "Pentru ce-l urmaream noi?" Caci dreptatea pricinii mele va fi cunoscuta.

29. Temeti-va de sabie: caci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Si sa stiti ca este o judecata."

dezgustat, nefericit, depresiv, deznadajduit

Îl admir pe Iov pentru răbdare și bun simț. Oh, cât de mult îl admir. El ascultă ce vorbește Elifaz, Bildad și Țofar. Numai că Elifaz întrece limitele și Iov îi răspunde cu aceeași monedă.

Cei trei prieteni despre care scrie cartea Iov nu erau adolescenți care să se mânie repede și care să nu gândească prea mult ce spun. Erau oameni cu părul cărunt, considerați înțelepți, trecuți prin viață. Cred că aveau cel puțin 50 de ani.

Am observat că cei care nu au pierdut pe cineva drag, nu au cum să priceapă ce rămâne în sufletul tău, chiar dacă durerea despărțirii nu mai e așa intensă. Cei care au o stabilitate financiară și poziții în societate iar lucrurile le merg bine ... nu au cum să priceapă că Domnul ți-a înmulțit mâncarea.

Cel mai în vârstă ar trebui să fie și cel mai înțelept. Dar Elifaz nu dă dovadă de înțelepciune, bun simț și compasiune. Efectiv parcă îl ia la box pe Iov. Nu îi pasă de durerea fizică și sufletească a celui despre care crede că îi este prieten.

Chiar așa ... oare cei trei chiar nu se înfiorau când îl vedeau pe Iov cum arăta? După ce le-a trecut șocul, nu mai conta că era umflat și plin de bube, că gemea la fiecare mișcare, că mai vedeau câte un vierme mișcând printr-o bubă? Nu le venea să vomite? De unde atâta înverșunare?

În locul lui Iov, m-aș fi rugat să împartă Domnul bubele în trei ... ca să simtă și ei puțin durerea. Numai că eu nu sunt Iov. Dacă aș fi fost, cartea asta nu ar fi fost cu siguranță în Biblie.

Îl văd pe Iov răspunzând acuzațiilor care îi aduc și mai multă supărare și durere. Cel mai tare îl doare că cerul tace.

Dezgustat de toate, nefericit, depresia l-a cuprins, citesc capitolele 16 și 17 unde văd cum deznădejdea îl înfășoară. 

Nu vreau să fiu ca Elifaz, Bildad, Țofar și Elihu!

În capitolul 11 din cartea Iov, intră în scenă Țofar din Naama. Are un discurs mai scurt, mai acuzator, ofensator și lipsit de tact decât ceilalți doi prieteni ai lui Iov. Vorbește cumva ... la general și îi spune lui Iov că e nebun, că e cu pluta, cu capul în nori ...

La fiecare capitol, vreau să îmi reamintesc că Iov și-a îngropat recent cei zece copii, că a contactat o boală ciudată, că arăta umflat, avea bube pline de puroi și viermi peste tot, că durerile erau mari, stătea pe cenușă ca să își astâmpere din durere, folosea un ciob ca să se scarpine.

Nu era suficient cât îndura! Vin prietenii lui de suflet, mari teologi, învățați, erudiți, filosofi care rămân muți când îl văd. Numai că li se deschid gurile și încep să turuie care mai de care mai acuzator.

Din cauza păcatului a ajuns în halul acela Iov. Asta era ideea lor principală. Altă explicație nu vedeau, nu puteau concepe că există. Dar dincolo de teorie și teologie, nu aveau nici măcar compasiune pentru omul pe care îl credeau prietenul lor. Cu cât Iov își apăra pricina, cu atât aceștia deveneau mai îndârjiți în ideea lor.

Iov își pierde răbdarea după cuvântarea lui Țofar. Destul e destul! Îmi place cum își apără nevinovăția. Nu înțelege de ce a ajuns în situația în care este. Vrea să între în audiență la Dumnezeu. Doar acolo va găsi alinare!

Îi răspunde puțin lui Țofar și îi cam pune la punct pe cei trei. Termină repede cu ei și își îndreaptă atenția din nou spre Dumnezeu. El e Singurul care Îl ascultă. Iov vede și simte asta acum mai mult ca oricând.

Îmi place cartea Iov și îmi place de Iov.

Încerc să învăț cât mai mult din greșelile prietenilor lui Iov. Vreau să nu devin legalistă, să știu numai să judec, să acuz, să cred că eu sunt atotștiutoare, să îmi dau cu părerea fără să țin cont de starea în care se găsește persoana cu care vorbesc. Să evit să pun gaz pe foc folosind teologia și Scriptura.

Văd că Domnul îngăduie suferințe și pierderi în viața lui Iov. Prietenii lui cred că acesta a păcătuit.

Când aud că cineva s-a îmbolnăvit, că i s-a născut un copil cu un sindrom, că a avut cine știe ce nenorocire, să nu acuz, să presupun, să mă dau eu mare cunoscător, teolog, filosof.

Vreau să Îl las pe domnul să mă modeleze, cizeleze, învețe cum să vorbesc, ce să vorbesc, să am compasiune, înțelepciune și dragoste față de semenii mei!

Nu vreau să fiu ca Elifaz, Bildad, Țofar și Elihu! Am experimentat puțin din ceea ce a trăit Iov, știu cum e și de asta nu vreau să ajung ca prietenii lui Iov.

e nevoie de un Mijlocitor

M-am uitat puțin să văd unde de unde e Bildad. Am găsit că e de la Petra, Iordania din zilele noastre. 

Omul acesta face o călătorie lungă ca să își viziteze prietenul. Din punctul meu de vedere ... mai bine stătea acasă. Dar așa aflu că era un bun teolog, filosof, istoric și bun cunoscător al tradițiilor. Cam așa arată schița predicii lui:
"Caracterul Lui Dumnezeu - Iov 8:3-7 (Privește în sus, Iov!)
Învățături din trecut - Iov 8:8-10 (Privește în urmă!)
Dovezi din natură - Iov 8:11-19 (Privește în jurul tău)
Observații de încheiere - Iov 8:20-22" - Iov- un om al răbdării eroice, Charles R. Swindoll, pg 89

Bildad începe prin a Îl prezenta lui Iov pe Dumnezeu. El este Sfânt. Ai ajuns așa pentru că ai păcătuit. Cei zece copii ai tăi, proaspăt îngropați, au păcătuit și de asta au murit. Ce credeai? Că alta ar putea fi cauza? Ce-ți rămâne de făcut?
"5. Dar tu, daca alergi la Dumnezeu, daca rogi pe Cel Atotputernic, 6. daca esti curat si fara prihana, atunci negresit, El va veghea asupra ta si va da inapoi fericirea locuintei tale nevinovate.7. Vechea ta propasire va fi mica fata de cea de mai tarziu."

Are argumente istorice:
"8. Intreaba pe cei din neamurile trecute si ia aminte la patania parintilor lor. - 9. Caci noi suntem de ieri si nu stim nimic, zilele noastre pe pamant nu sunt decat o umbra. - 10. Ei te vor invata, iti vor vorbi si vor scoate din inima lor aceste cuvinte:"
Istoric excelent, teolog desăvârșit însă dezastruos la încurajare și mângâiere. 

Mi-aș fi dorit să termine însă Bildad are și cunoștințe biologice:
"11. "Creste papura fara balta? Creste trestia fara umezeala? 12. Fiind inca verde si fara sa se taie, ea se usuca mai repede decat toate ierburile.

13. Asa se intampla tuturor celor ce uita pe Dumnezeu, si nadejdea celui nelegiuit va pieri. 14. Increderea lui este zdrobita, si sprijinul lui este o panza de paianjen. 15. Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu tine. 16. Cum da soarele, inverzeste, isi intinde ramurile peste gradina sa, 17. isi impleteste radacinile printre pietre, patrunde pana in ziduri. 18. Dar daca-l smulgi din locul in care sta, locul acesta se leapada de el si zice: "Nu stiu sa te fi cunoscut vreodata!"

19. Iata, asa sunt desfatarile pe care i le aduc caile vietii lui; apoi din acelasi pamant rasar altii dupa el."

Aduce argumente teologice, istorice și biologice pentru a-l convinge pe Iov că a ajuns așa, în starea în care era, pentru că a păcătuit. Iar Iov ascultă, tace și așteaptă cu răbdare ca Bildad să își termine predica. Aceasta se încheie cu o concluzie dură: pentru că ai păcătuit Dumnezeu te-a dezrădăcinat. De asta ești aici, așa bolnav, sărac și vai de steaua ta. 

Dacă eram în locul lui Iov ... cartea asta avea alte discursuri și alt curs.

Iov îi răspunde lui Bildad (Iov 9) însă preferă să vorbească cu Dumnezeu despre problema lui (Iov 10). Știe cât de măreț este Dumnezeu, știe că El este Sfânt, Sfânt, Sfânt, că nu este ca El. Problema lui Iov e că are nevoie de cineva care să îi prezinte problema înaintea Lui Dumnezeu. Are nevoie de un mijlocitor. Iov își vede limitările și e conștient că nu își poate prezenta cauza cum trebuie. 

Sunt favorizată pentru că trăiesc în alte vremuri și timpuri, pentru că am un Mijlocitor. 
"3. Lucrul acesta este bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, 4. care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului.

5. Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, 6. care S-a dat pe Sine insusi ca pret de rascumparare pentru toti; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenita."

Iov realizează că singurul cu care poate vorbi deschis, căruia să i se plângă este Dumnezeu. Chiar dacă cerul tace și pare ferecat, Iov știe că este ascultat.  Iov 10:1-2 și Iov 10:18-1

"1. M-am dezgustat de viata! Voi da drum slobod plangerii mele, voi vorbi in amaraciunea sufletului meu. 2. Eu zic lui Dumnezeu: "Nu ma osandi! Arata-mi pentru ce Te certi cu mine!"

"18. Pentru ce m-ai scos din pantecele mamei mele? O, de as fi murit, si ochiul sa nu ma fi vazut! 19. As fi ca si cum n-as fi fost, si din pantecele mamei mele as fi trecut in mormant! 20. Nu sunt zilele mele destul de putine? Sa ma lase dar, sa plece de la mine, si sa rasuflu putin."

De la Bildad învăț să las lecțiile de filosofie, istorie și biologie deoparte când sunt cu oameni în suferință. Și mai învăț că fiecare dintre noi avem nevoie de un Mijlocitor care să ne prezinte cauza. Singurul Mijlocitor este Isus Christos.

invat ... sa tac!

Am auzit multe sfaturi, am primit mai puține iar pentru unele din ele încă plătesc. Nu toate sfaturile pe care le-am auzit și ascultat au fost bune. La acel moment, au părut ok. Privind în urmă, în acea pâclă de gânduri confuze, aș fi putut să nu ascult, să nu suport atâtea consecințe ... Cei ce m-au sfătuit, au fost bine intenționați. Chiar credeau că e bine ce mă sfătuiesc.

Iov are parte de niște sfătuitori de care nu aș vrea pe lângă mine. Decât să facă cu mine ce au făcut cu Iov ... mai bine să stea acasă la ei și să mă lase în pace.

Dărâmat, deprimat, copleșit de tristețea pierderii copiilor și a tăcerii cerului, Iov primește vizita prietenilor. Par înțelepți în primele șapte zile! Îl ascultă pe Iov vârsându-și inima în fața Domnului, blestemând ziua în care s-a născut!

Începe Elifaz, cel mai în vârstă. Se respectă regulile. Vorbește cel mai în vîrstă, cel mai experimentat, mai pregătit teologic, academic și economic, cel mai înțelept. Începe frumos, cumva își cere scuze, e politicos. Apoi încep acuzațiile. Știe el de ce a ajuns Iov așa. După faptă și răsplată!

Spune și lucruri bune și adevărate.

Iov 4 și 5. Elifaz e chiar mândru de discursul lui. Știe el de ce a ajuns Iov așa.

Nu vreau să uit că Elifaz are toată casa întreagă, averile îi sporesc, copiii îi sunt bine, titlurile și pozițiile sunt la locul lor, nici o aluniță nu îl supără, nici o răceală nu îl afectează.

Câte prostii debitez când cineva vine la mine să își povestească amarul?
Aud ce spune omul sau ascult?
Trag concluzii pripite și încep să trag cu versete?
Acuz sau mângâi?

Domnul are un plan cu mine. Nu îl înțeleg tot timpul. Aș vrea explicații și nu le primesc. Vin perioadele grele, cerul pare ferecat, eu sunt confuză și pe deasupra se găsesc oameni de bine care să mă acuze de păcat, de tot felul de lucruri. Și asta doare cumplit. Și ce e mai rău ... nu pot uita ce mi-au făcut! De iertat, ii iertat dar ... nu pot să-mi spăl creierul.

Mă smeresc studiind cartea Iov.
Învăț să tac. să nu arunc vorbe pe care le consider înțelepte.
Învăț să-mi aleg cuvintele sau să mi le înghit. Să nu dau cu presupusul!
Să nu folosesc Scriptura ca armă ce ucide și rănește!
Poate că sunt mai educată, citită ți înțeleaptă decât persoana care vine să discute cu mine. Toate astea nu îmi dau dreptul să trag concluzii și să acuz. 

Iov începe să vorbească!

Am tot auzit că nu ai voie să îți exprimi ce gândești, că nu e bine să Îi pui întrebări Domnului, că dacă crezi în Domnul nu ai voie să ai parte de depresii ... Numai că eu sunt întrebăcioasă. Și asta e o problemă foarte mare!

După ce l-am studiat pe David, mi s-a luat o piatră de pe inimă. M-am îndrăgostit de el. Mă consider fiica lui. Parcă ne curge sânge împletit cu întrebări prin vene. Ne deschidem și spunem Domnului mâniile noastre, bucuriile, temerile, fricile, dezamăgirile ... Și El le accepta, le primește.
Când cerul parcă e de plumb ... El ascultă!
Când simt că L-am pierdut și sunt singură, El e cu mine!
Când durerea, dezamăgirea și depresia fac ravagii în mine, El e mângâiere mea! Deși ... nu Îl simt!
Când vreau să-i spun cuiva adâncul sufletului meu, pe El Îl aleg! Și El acceptă să mă asculte!

Am început să studiez Iov și văd că echipa se mărește! Semăn și cu Iov!
"24. Suspinele imi sunt hrana de toate zilele, si jalea mi se varsa ca apa. 25. De ce ma tem, aceea mi se intampla; de ce mi-e frica, de aceea am parte! 26. N-am nici liniste, nici pace, nici odihna, si necazul da peste mine." Iov 3:24-26

Suspine auzite sau tăcute mascate de/cu zâmbet sau nu, temeri, frică, lipsa liniștii, păcii, odihnei și somnului, necazuri peste necazuri sunt parte din meniul acelei perioade din viața lui Iov. Și au făcut și mai fac parte din viața mea.

Iov alege să spună ce simte.
Alege să își exprime durerea!

Satan a vrut să îl aducă în starea asta ca să Îl blesteme pe Dumnezeu. Iov blestemă ziua în care s-a născut și noaptea în care a fost conceput și Îl binecuvântă pe Dumnezeu! 
Ce mare diferență!

Prietenii, fără bube, durere și miros, cu banii în pungi și titlurile intacte, încep să creadă că Iov nu mai e ok, că și-a pierdut credința .... poate și mintea. Dar lor nu li s-a luat nimic. Nu s-a atins nimic de ei. Sunt șocați de starea lui Iov! Nu îi înțeleg durerea, suferința, depresia. Iar această neînțelegere ... aduce mai multă durere. 

prieteni si ... prieteni

"11. Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Suah, si Tofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l lovisera. S-au sfatuit si au plecat de acasa sa se duca sa-i planga de mila si sa-l mangaie.

12. Ridicandu-si ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Si au ridicat glasul si au plans. Si-au sfasiat mantalele si au aruncat cu tarana in vazduh deasupra capetelor lor.

13. Si au sezut pe pamant langa el sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna o vorba, caci vedeau cat de mare ii este durerea." Iov 2:11-13

Trei bărbați din localități diferite au auzit de suferințele prin care trecea cel pe care îl considerau prieten și 
s-au sfătuit
au plecat de acasă
să se ducă
să-i plângă de milă
și să-l mângâie.

Întâlnirea și decizia lor a fost bună. Ce a ieșit ... e altă poveste!

Probabil erau oameni bogați, cu funcții și averi. Indiferent de ceea ce aveau sau nu, erau prieteni. Au auzit de ceea ce s-a năpustit peste Iov și au venit la el. Nu găsesc că doamna Iov i-ar fi chemat, că Iov ar fi trimis după ei, că altcineva din Uț ar fi trimis mesajele. 

Când prietenii mei trec prin suferință, eu ce fac? Îmi pasă? Plec, mă duc, mă deplasez ca să fiu lângă cel ce sufere o pierdere, o nedreptate, o durere? 

Îmi amintesc de în ziua când l-am înmormântat pe tata, eram la capelă și a venit o femeie. Nu o văzusem în viața mea și nici nu auzisem de ea. S-a prezentat ca o prietenă de familie foarte apropiată. M-a întrebat cine sunt si i-am răspuns politicos. Apoi, m-a întrebat dacă sunt căsătorită. I-am spus că nu. Ohoooo! Din cauza mea murise tata. I-am făcut inima grea și amară și de asta a murit. M-am uitat la ea și m-a pufnit râsul ... în ciuda situației în care eram. I-am explicat că tatăl meu a suferit o dublă comoție cerebrală și de asta se afla în sicriul de lângă noi iar decesul lui nu avea nici o legătură cu statutul meu marital. Dar doamna îi dădea înainte că știa ea ... Eu eram vinovată de decesul tatălui meu.

Când semenii mei trec prin suferință, ce vorbe arunc?
Cumva am toate răspunsurile și pe deasupra mai spiritualizez totul și arunc cu versetele în cel împovărat, îndurerat și căzut??
Mă simt plină de înțelepciune și turui vrute și nevrute?

Îmi amintesc destul de multe situații penibile pe care le-am avut din partea oamenilor care se credeau bine intenționați. Efectiv îți vine să îi iei de mânecă și să îi poftești afară. 

Nu pot să nu mă întreb: Iov a avut numai patru prieteni? Atât au venit la el. Când totul era frumos și bine cred că mulți oameni apăreau ca prieteni ai lui Iov. Când totul s-a năpustit peste el, au rămas doar patru. Ceilalți au dispărut ca prin farmec.

Dispar ca prin farmec când prietenii mei ajung la limita sărăciei? 
Când boala îi deformează și mirosul pe care îl emană e greu, eu pe unde sunt? 
Când au căzut .... cum îi tratez? 
Îi arăt cu degetul? 
Mă dezic de ei?
Mă duc să îi vizitez?
Tac?
Încerc să ajut?

cu domnul și doamna Iov

Am tot frământat textul de ieri din Iov 1. Mi-am analizat reacțiile când durerile, nedreptățile și greul au venit năpustindu-se peste mine.

Sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, au fost înțesate cu analize și investigații medicale. Aproape eram gata să îmi fac testamentul! Cu rușine spun că nu am avut aceeași reacție ca Iov ... deși mă dădeam măreață! Când am văzut că rezultatele sunt bune, am putut să mulțumesc și să mă bucur din toată inima! Dar dacă erau ... negative?

M-am agățat de viață!

Sunt femeie și cumva consider că e normal să mă atașez de lucruri și oameni. De aproape zece ani învăț să dau drumul lucrurilor și oamenilor. E greu! Am multe întrebări la care aș vrea răspuns. Încet, încet, realizez că trebuie să mulțumesc pentru ceea ce am! Nu am ceea ce mi-aș dori și aș vrea. Dar Domnul îmi dă altfel de binecuvântări și mulțumesc pentru ele. Pe mine mă formează altfel!

Mă uit la Iov și văd o altă perspectivă! Nu ridică pumnul spre cer, nu frământă zeci de de ce-uri, nu urlă la lună. El se închină și binecuvântă.

Iov 2 aduce în prim plan o altă discuție dintre Dumnezeu și Satan. Văd clar și deslușit ce vrea Satan. Ca Dumnezeu să fie blestemat, Numele Lui să fie profanat. Acesta este scopul lui, face orice pentru a-și atinge scopul.

M-am gândit că e foarte posibil ca și numele meu să fie menționat într-o astfel de discuție. Și mi-i jenă să recunosc că nu am reacționat ca Iov. Nu am blestemat dar nici nu am mulțumit din toată inima.

Am auzit în predici multă blamare pentru doamna Iov. Dar ... femeia asta și-a îngropat în aceeași zi cei zece copii! La fel ca Iov, a aflat că toată averea a fost furată și mistuită, robii pieriseră ... Din prima doamnă, a ajuns o femeie fără frânghii de care și cu care să fie mândră.

Mai mult de atât, imediat după înmormântare, soțul ei începe să fie umplut de bube care miros urât, au viermi ... Iov al ei de care fusese atât de mândră, puțea în cel mai crunt hal. Nici măcar cenușa pe care se așezase nu îl ajuta la alinarea durerii iar cioburile făceau mirosul și mai pregnant.

A pierdut tot! La fel ca Iov! Ce era în sufletul ei? Durere, durere, durere!

Din replica lui Iov deduc că durerea a dus-o aproape de nebunie! "Vorbești ca o femeie nebună!"

Cum vorbesc când durerea și necazurile mă copleșesc?
Ce gândesc când tot ce am avut s-a dus pe apa sâmbetei?
Ce sfaturi dau când cei de lângă mine au pierdut oameni dragi, au ajuns în situații grele sau boala și-a pus amprenta usturător?

Dumnezeu are totul în control. Nu Îl ia nimic prin surprindere. Nici un gând de-al meu nu îi este necunoscut. Nici o reacție, nici un zâmbet abia perceptibil, nici o acțiune ... nimic din ceea ce sunt eu și noi toți, nu Îl surprind pe Dumnezeu. Nici o bătălie nu vine peste mine fără aprobarea Lui!

Primesc binele și binecuvântările cu dragă inimă?
Dar greul, încercările, nedreptățile, durerea?

Iov s-a închinat!
Eu ce fac?

Iov s-a închinat!

"12. Domnul a zis Satanei: "Iata, iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana." Si Satana a plecat dinaintea Domnului.

13. Intr-o zi, pe cand fiii si fiicele lui Iov mancau si beau vin in casa fratelui lor cel intai nascut, 14. a venit la Iov un sol, care a zis: 

"Boii arau si magaritele pasteau langa ei.15. Si s-au aruncat niste Sabeeni asupra lor, i-au luat si au trecut pe slujitori prin ascutisul sabiei. Numai eu am scapat, ca sa-ti dau de stire."

16. Pe cand vorbea el inca, a venit un altul si a zis: 

"Focul lui Dumnezeu a cazut din cer si a aprins oile si pe slujitorii tai si i-a ars de tot. Numai eu am scapat, ca sa-ti dau de stire."

17. Pe cand vorbea el inca, a venit un altul si a zis: 

"Niste Haldeeni, insirati in trei cete, s-au aruncat asupra camilelor, le-au luat si au trecut pe slujitori prin ascutisul sabiei. Numai eu am scapat, ca sa-ti dau de stire."

18. Pe cand vorbea el inca, a venit un altul si a zis: 

"Fiii tai si fiicele tale mancau si beau vin in casa fratelui lor intai nascut.19. Si deodata, a venit un vant mare de dincolo de pustiu si a izbit in cele patru colturi ale casei: casa s-a prabusit peste tineri, si au murit. Si am scapat numai eu, ca sa-ti dau de stire."

20. Atunci Iov s-a sculat, 

si-a sfasiat mantaua 

si si-a tuns capul. Apoi,

aruncandu-se la pamant, 

s-a inchinat

21. si a zis: "Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat - binecuvantat fie Numele Domnului!"

22. In toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc si n-a vorbit nimic necuviincios impotriva lui Dumnezeu."

Sabeenii și haldeii s-au năpustit asupra miilor de boi, cămile și măgărițe și au luat tot. 
Vântul, tunetele, trăsnetele, fulgerele, descărcările electrice s-au năspustit toate peste ce aparținea lui Iov. Toate în aceeași zi.

De regulă, veștile proste nu vin niciodată singure. Parcă se așteaptă una pe alta ... ca să vin în grup, să devasteze, dezechilibreze, debusoleze pe cel afectat.

Am tendința naturală de a mă atașa de oameni și lucruri. Îmi amintesc cât de greu a fost când a plecat tata. Deși ... oarecum, în acea zi am știut că se va întâmpla ceva. Multă vreme mi-a fost frig fizic din cauza pierderii lui. Am pierdut oameni și relații iar asta m-a afectat și am strigat: de ce?

Mă uit la Iov și văd că tace în timp ce primește veștile. Tot ce avea în proprietate, tot cu ce s-ar fi putut mândri, a dispărut. Mai mult de atât, cei zece copii maturi și posibil căsătoriți, au decedat. Toți deodată. Și el ce face?

20. Atunci Iov s-a sculat, 

si-a sfasiat mantaua 

si si-a tuns capul. Apoi,

aruncandu-se la pamant, 

s-a inchinat

21. si a zis: "Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat - binecuvantat fie Numele Domnului!"

22. In toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc si n-a vorbit nimic necuviincios impotriva lui Dumnezeu."

Nu ridică tonul, nu se uită în sus, nu urlă, nu țipă, nu aruncă ce găsește prin casă, nu o învinuiește pe nevastă-sa, nu își lovește slujitorii ... El se închină!

as vrea sa fiu ca Iov ...

Am început să studiez Iov!
"1. Era in tara Ut un om care se numea Iov. Si omul acesta era fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau.

2. I s-au nascut sapte fii si trei fete.

3. Avea sapte mii de oi, trei mii de camile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de magarite si un foarte mare numar de slujitori. Si omul acesta era cel mai cu vaza din toti locuitorii Rasaritului.

4. Fiii sai se duceau unii la altii si dadeau, rand pe rand, cate un ospat. Si pofteau si pe cele trei surori ale lor sa manance si sa bea impreuna cu ei.

5. Si, dupa ce treceau zilele de ospat, Iov chema si sfintea pe fiii sai: se scula dis-de-dimineata si aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot. Caci zicea Iov: "Poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor." Asa avea Iov obicei sa faca."

Un om fără prihană, curat la suflet, avea oi, boi, cămile, măgărițe, slujitori fără număr, era cel mai cu vază din toți fii răsăritului! Mama mia! Ce bărbat! 

Avea și zece copii! Șapte băieți și trei fete! Copiii erau deja adulți, la casele lor. Obiceiul lor era să facă reuniuni de familie. Se întâlneau toți, petreceau, glumeau, se împăcau bine. După aceste reuniuni, erau invitați acasă, unde Iov aducea jertfe pentru fiecare dintre ei și îi sfințea. Deși erau adulți, Iov se temea ca nu cumva aceștia să profaneze în vreun fel Numele Domnului. La petrecerile copiilor lui nu erau dezmățuri și depravări însă poate o glumă a fost nesărată și L-a ofensat pe Domnul. Un tată care e interesat de copiii lui și după majoratul acestora. Un tată care făcea tot posibilul ca și copiii lui să fie fără prihană și curați la suflet, să se teamă de Dumnezeu și să se abată de la rău.

Îl văd pe Iov ca pe un om fără intenții ascunse, fără răutate. A știut să facă bani însă nu și-a neglijat familia. Se temea de Dumnezeu și vedea mâna Lui Dumnezeu peste el binecuvântându-L. Iov nu era perfect, nu era un sfânt. Era un om normal. Dar trăia în frică de Domnul! 

Până aici totul pare perfect, idilic, de poveste. Mai că m-aș aștepta ca povestea să se termine aici cu "și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți". Numai că Biblia ne prezintă povești ale unor oameni normali ca mine și ca tine, povești cu reușite și eșecuri. 

"6. Fiii lui Dumnezeu au venit intr-o zi de s-au infatisat inaintea Domnului. Si a venit si Satana in mijlocul lor. 7. Domnul a zis Satanei: 
"De unde vii?" 
Si Satana a raspuns Domnului: 
"De la cutreierarea pamantului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el."

8. Domnul a zis Satanei: 

"Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau."

9. Si Satana a raspuns Domnului: 

"Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuvantat lucrul mainilor lui, si turmele lui acopera tara. 11. Dar ia intinde-Ti mana si atinge-Te de tot ce are, si sunt incredintat ca Te va blestema in fata."

12. Domnul a zis Satanei: 
"Iata, iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana." Si Satana a plecat dinaintea Domnului."

Satana, îngerul căzut, își face apariția în cer, printre ceilalți îngeri. Dumnezeu știa unde fusese, ce făcuse însă îl întreabă ce mai plănuia, ce mai punea la cale. Satana îi răspunde arogant: "De la cutreierarea pamantului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el."

Are loc un dialog ciudat ... aș putea spune. Domnul se laudă cu Iov iar Satana Îl acuză pe Dumnezeu de favoritism. Dialogul se termină brusc cu învoiala de a-i lua totul lui Iov numai sî nu se atingă de el.

Deși nu îl văd, trebuie să fiu conștientă că am un dușman, care este mai real decât pot eu concepe și care face tot posibilul să distrugă relațiile mele, reputația mea, va încerca să mă compromită, să mă mintă ... 

Au venit, vin și vor veni în viața mea necazuri, dureri. Nu le le-am înțeles și nu le înțeleg. Dar trebuie să îmi amintesc că nimic din ceea ce mi se întâmplă nu e fără știrea Domnului, nu e trecut prin Mâna Lui, nu a venit fără aprobarea și parafa Lui.

Mi-i mintea limitată, nu înțeleg totul deși aș vrea. Explicațiile nu vin și cerul parcă a muțit. Dar orice mi se întâmplă este spre binele meu. Mi-i greu să accept asta când totul pare de cremene, când viața pare nedreaptă, când durerile apar și parcă nu se mai termină, când viața nu e așa cum mi-o doresc eu. 

Procesul meu de creștere și maturizare e greu și anevoios. Aș vrea să fiu ca și Iov însă fără durere, suferințe, fără pierderi, fără bube și umflături ... 

Eu prin credință ce aleg?

Ieri, scriam că vreau să fiu o Moise. Nu îmi retrag ce am scris ci sunt mai convinsă de asta.

În cartea Evrei capitolul 11 găsesc câteva versete care îl descriu pe Moise:
"23. Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui cand s-a nascut: pentru ca vedeau ca era frumos copilul si nu s-au lasat inspaimantati de porunca imparatului.

24. Prin credinta Moise, cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui faraon, 25. ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului. 26. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului, pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire.

27. Prin credinta a parasit el Egiptul, fara sa se teama de mania imparatului; pentru ca a ramas neclintit, ca si cum ar fi vazut pe Cel ce este nevazut.

28. Prin credinta a praznuit el Pastile si a facut stropirea sangelui, pentru ca nimicitorul celor intai nascuti sa nu se atinga de ei.

29. Prin credinta au trecut ei Marea Rosie ca pe uscat, pe cand egiptenii, care au incercat s-o treaca, au fost inghititi."

Amram și Iochebed au ales să nu asculte de porunca faraonului, deși legea era clară. Cei doi părinți au ales să ascundă frumosul lor copil. Și-au riscat pielea pentru a-l salva! Și-au riscat familia pentru ca Moise să trăiască! 

Moise pleacă la palatul lui faraon și acolo are parte de toată înțelepciunea egiptului, și-o însușeste și în momentul când a devenit mare, măreț, faimos .... decide să nu mai fie fiul fiicei lui faraon. Își vrea rădăcinile înapoi. Era egiptean în gândire, în comportament, în atitudine, în vorbire ... dar sângele evreiesc îi curgea prin vene. 

Deduc din text că în anii cât a stat acasă la Iochebed și Amram, aceștia i-au spus de promisiunea Domnului, de Avraam, Isaac și Iacov. Au povestit micuțului prunc de promisiunea unei alte țări, de faptul că țara aceea va fi a lor, a evreilor. 

Moise alege să creadă ca Yahwe e Dumnezeu lui, că promisiunile făcute poporului evreu sunt și ale lui. Alege să renunțe la drepturile lui ca să fie cu ai lui. Alege să renunțe la poziție, avere, titluri, moștenire, plăceri, drepturi .... Alege să renunțe la tot ce însemna bun în Egipt.

Nu a fost o decizie pripită. A gândit, meditat și apoi a ales să creadă ceea ce spunea Yahwe. 

În acele momente, nu cred că Moise se gândea că scrie istorie. A ales să trăiască sub călăuzirea Lui Yahwe, să asculte de ceea ce spune El, să facă ce și cum spune El și atât. I-a fost greu! A trebuit să se revadă cu împăratul, acesta cred că l-a batjocorit și apoi s-a mânit pe el. 

A mers la popor și l-a învățat ce să facă de Paște. Nu mai existase nici un Paște în istoria omenirii. Din text văd că evreii erau prieteni cu vecinii lor egiptenii. Nu cred că egiptenii nu se prăpădeau de răs când îi vedeau pe evrei ungând tocul ușii cu sânge. Au trebuit să răspundă la întrebările pline de batjocură. Un miel să vă salveze? Sângele acestuia vă va proteja?

Au mâncat mielul îmbrăcați, încălțați si cu toiegele lângă ei. Totul era împachetat. Totul era pregătit.

Ajung la Marea Roșie și aleg să creadă că Dumnezeu îi va salva și intră pe drumul uscat al Mării Roșii.

Trăiesc în România! Vorbesc, gândesc, acționez, gătesc, citesc, lucrez românește! Am rădăcinile aici. Dar dacă Domnul mă cheamă în altă parte ... ce fac? Dacă îmi cere să las totul și să plec spre ceva mi bun? Ceva mai bun poate fi oriunde în lumea asta! 

Moise a ales și Scriptura îl pomenește peste tot. 
Eu prin credință ce aleg?

vreau sa fiu o Moise

Moise avea 40 de ani când a plecat în Madian, 80 de ani când a revenit în Egipt și 120 de ani când a murit.

Am văzut mumii la Muzeul mumiilor din Cairo și am tendința de a crede că Moise arăta ca una dintre ele când a revenit din Madian. Citesc Deuteronom 34:7 și văd că nu e deloc cum îmi imaginez eu:

"Moise era in varsta de o suta douazeci de ani cand a murit; vederea nu-i slabise, si puterea nu-i trecuse."

Cum?

Vedea fără ochelari! Și avea aceeași putere?

Să mă compar cu Moise? Nu o fac ... că mi-i rușine! Uneori simt că îmbătrânesc. Doctorii îmi spun că "de la o vârstă ..."

Nu mă miră că a tot urcat și coborât muntele Sinai, a avut atâta vitalitate, că acum știind că va muri, a discutat cu Domnul să aleagă El un conducător pentru popor, că l-a ales pe Iosua. 

Mai avea de urcat un munte, pe vârful Pisga. Are 1500 de metri înălțime. Iar eu de la trei etaje .... 

De pe acest vârf, Domnul Îi arată toată țara lui Israel ... Acolo ar fi trebuit să ajungă și el . Într-un moment de furie, nu a onorat pe Dumnezeu în fața poporului și a pierdut dreptul de a intra în Cannan. 

Nu-l văd pe Moise oftând, văicărind-se, morocănos, comentând Domnului că .... ar fi putut să treacă cu vederea acel moment. Nu. Moise a înțeles. Domnul L-a iertat. Vede Canaanul, vede cum Dmnezeu își împlinește promisiunile dar consecința neascultării lui o suportă. 

Moare și este îngropat de Dumnezeu. Nimeni nu știe unde este mormântul. 

"10. In Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul sa-l fi cunoscut fata in fata.

11. Niciunul nu poate fi pus alaturi de el, in ce priveste toate semnele si minunile, pe care l-a trimis Dumnezeu sa le faca in tara Egiptului impotriva lui faraon, impotriva supusilor lui si impotriva intregii tari, 12. si in ce priveste toate semnele infricosatoare pe care le-a facut Moise cu mana tare inaintea intregului Israel."

Vreau să cunosc oameni ca Moise, să stau lângă ei, să învăț de la ei! 

Vreau să trăiesc ca Moise, să fiu o Moise, să învăț din greșelile lui, dar să mă încred în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov cum a făcut-o Moise. Da. A fost un om, a avut greșelile lui, a avut accese de furie, a trăit consecințele alegerilor și furiei. 

Domnul spune mai bine cum a fost Moise:

"Nu tot asa este insa cu robul Meu Moise. El este credincios in toata casa Mea. 8. Eu ii vorbesc gura catre gura, Ma descopar lui nu prin lucruri grele de inteles, ci el vede chipul Domnului." Numeri 12:7-8

accesele de mânie ale celui mai blând om de pe fata pamantului

Despre Moise am aflat că "era un om foarte bland, mai bland decat orice om de pe fata pamantului." Numeri 12:4

Recapitulez istoria lui si văd că la 40 de ani a ieșit să cerceteze poporul, a văzut un evreu asuprit și a omorât egipteanul vinovat. 

Ajunge din nou în Egipt și merge de 10 ori la faraon ca să îl anunțe ce avea Domnul de spus. Știa ce avea de spus din partea Domnului, știa că faraon își va împietri inima și nu va asculta de ceea ce spune Domnul. Încă din Madian știa că așa va fi ... și totuși, în Exod 11:8 "a ieșit de la faraon aprins de mânie".

Apoi ajunge pe muntele Sinai și primește de la Domnul Legea. Aceasta era pe niște pietre săpate și sculptate de mâna Domnului. Aude gălăgie în tabără, vede vițelul de aur și .... sparge tablele legii la baza muntelui. Pune vițelul în foc și îl arde, ia cenușa si o amestecă cu apă. Leșia rezultată o dă să fie băută de popor. 

"pe când se apropia de tabără, a văzut vițelul și jocurile. Moise s-a aprins de mânie" Exod 32

Mergem mai departe și ajungem în Numeri 20, imediat după ce moare Maria și este înmormântată și vedem că poporul a căutat ceartă cu Moise.
"6. Moise si Aaron au plecat de la adunare si s-au dus la usa Cortului intalnirii. Au cazut cu fata la pamant si li s-a aratat slava Domnului.

7. Domnul a vorbit lui Moise si a zis:

8. "Ia toiagul si cheama adunarea, tu si fratele tau Aaron. Sa vorbiti stancii acesteia in fata lor, si ea va da apa. Sa le scoti astfel apa din stanca si sa adapi adunarea si vitele lor."

9. Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum ii poruncise Domnul.

10. Moise si Aaron au chemat adunarea inaintea stancii. Si Moise le-a zis: 

"Ascultati, razvratitilor! Vom putea noi oare sa va scoatem apa din stanca aceasta?"

11. Apoi Moise a ridicat mana si a lovit stanca de doua ori cu toiagul. Si a iesit apa din belsug, asa incat a baut si adunarea, si au baut si vitele.

12. Atunci Domnul a zis lui Moise: 
"Pentru ca n-ati crezut in Mine, ca sa Ma sfintiti inaintea copiilor lui Israel, nu voi veti duce adunarea aceasta in tara pe care i-o dau.""

Nu ni se mai spune nimic de nervii, mânia sau furia lui Moise dar ... pot să văd și să citesc printre cuvinte. Trebuia să vorbească stâncii! Atât. Scurt. Dar el în vâltoarea sentimentelor a lovit stânca de două ori. Pot să stau strâmb și să încerc să îl înțeleg drept pe Moise. Pot să îi găsesc scuze, pot să spun că poporul l-a disperat ... și cam așa e. 

Prin neascultarea lui, Moise a diminuat Slava Lui Dumnezeu. Și o asemenea faptă, deși iertată, aduce consecințe dureroase.

Nu pot să nu mă gândesc la accesele mele de furie. 
Ce consecințe au? 
Diminuează acestea Slava Domnului? 
Cât rănesc atunci când las mânia să curgă ca lava? 
Sunt conștientă că mă va ustura pielea când consecințele vor veni?

Moise nu a mai intrat în Cannan după acest acces de mânie. Nu L-a sfințit pe Domnul în mijlocul poporului!

Când turbă și clocotește mânia în mine, Îl sfințesc pe Domnul în mijlocul oamenilor în care mă aflu? 

un timp de o zi

8 martie e o sărbătoare comunistă și cam feministă. E posibil ca unele femei astăzi, să nu primească nici o floare, nici un zâmbet, nici o alinare. Vă provoc să aduceți măcar un zâmbet femeilor cu care vă veți întâlni astăzi și dacă aveți curaj, spuneți-le și o binecuvântare!

La multi ani fetelor, femeilor, mamelor, sotiilor si vaduvelor, bunicilor si strabunicilor! Va doresc sa fiti binecuvantate de Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov cu putere ca sa zambiti si sa faceti fata problemelor zilnice, cu rabdare ca sa ascultati nazbatiile si ideile crete ale celor pe care ii aveti in grija, cu pasiune ca ceea ce faceti sa infloreasca dupa voi, cu dibacie ca sa gasiti modalitati de a face frumos in jurul vostru, cu dragoste si dedicare, cu modestie si intelepciune.

Melodia de mai jos e lipita de inima mea și v-o dedic tuturor!