În capitolul 11 din cartea Iov, intră în scenă Țofar din Naama. Are un discurs mai scurt, mai acuzator, ofensator și lipsit de tact decât ceilalți doi prieteni ai lui Iov. Vorbește cumva ... la general și îi spune lui Iov că e nebun, că e cu pluta, cu capul în nori ...
La fiecare capitol, vreau să îmi reamintesc că Iov și-a îngropat recent cei zece copii, că a contactat o boală ciudată, că arăta umflat, avea bube pline de puroi și viermi peste tot, că durerile erau mari, stătea pe cenușă ca să își astâmpere din durere, folosea un ciob ca să se scarpine.
Nu era suficient cât îndura! Vin prietenii lui de suflet, mari teologi, învățați, erudiți, filosofi care rămân muți când îl văd. Numai că li se deschid gurile și încep să turuie care mai de care mai acuzator.
Din cauza păcatului a ajuns în halul acela Iov. Asta era ideea lor principală. Altă explicație nu vedeau, nu puteau concepe că există. Dar dincolo de teorie și teologie, nu aveau nici măcar compasiune pentru omul pe care îl credeau prietenul lor. Cu cât Iov își apăra pricina, cu atât aceștia deveneau mai îndârjiți în ideea lor.
Iov își pierde răbdarea după cuvântarea lui Țofar. Destul e destul! Îmi place cum își apără nevinovăția. Nu înțelege de ce a ajuns în situația în care este. Vrea să între în audiență la Dumnezeu. Doar acolo va găsi alinare!
Îi răspunde puțin lui Țofar și îi cam pune la punct pe cei trei. Termină repede cu ei și își îndreaptă atenția din nou spre Dumnezeu. El e Singurul care Îl ascultă. Iov vede și simte asta acum mai mult ca oricând.
Îmi place cartea Iov și îmi place de Iov.
Încerc să învăț cât mai mult din greșelile prietenilor lui Iov. Vreau să nu devin legalistă, să știu numai să judec, să acuz, să cred că eu sunt atotștiutoare, să îmi dau cu părerea fără să țin cont de starea în care se găsește persoana cu care vorbesc. Să evit să pun gaz pe foc folosind teologia și Scriptura.
Văd că Domnul îngăduie suferințe și pierderi în viața lui Iov. Prietenii lui cred că acesta a păcătuit.
Când aud că cineva s-a îmbolnăvit, că i s-a născut un copil cu un sindrom, că a avut cine știe ce nenorocire, să nu acuz, să presupun, să mă dau eu mare cunoscător, teolog, filosof.
Vreau să Îl las pe domnul să mă modeleze, cizeleze, învețe cum să vorbesc, ce să vorbesc, să am compasiune, înțelepciune și dragoste față de semenii mei!
Nu vreau să fiu ca Elifaz, Bildad, Țofar și Elihu! Am experimentat puțin din ceea ce a trăit Iov, știu cum e și de asta nu vreau să ajung ca prietenii lui Iov.
La fiecare capitol, vreau să îmi reamintesc că Iov și-a îngropat recent cei zece copii, că a contactat o boală ciudată, că arăta umflat, avea bube pline de puroi și viermi peste tot, că durerile erau mari, stătea pe cenușă ca să își astâmpere din durere, folosea un ciob ca să se scarpine.
Nu era suficient cât îndura! Vin prietenii lui de suflet, mari teologi, învățați, erudiți, filosofi care rămân muți când îl văd. Numai că li se deschid gurile și încep să turuie care mai de care mai acuzator.
Din cauza păcatului a ajuns în halul acela Iov. Asta era ideea lor principală. Altă explicație nu vedeau, nu puteau concepe că există. Dar dincolo de teorie și teologie, nu aveau nici măcar compasiune pentru omul pe care îl credeau prietenul lor. Cu cât Iov își apăra pricina, cu atât aceștia deveneau mai îndârjiți în ideea lor.
Iov își pierde răbdarea după cuvântarea lui Țofar. Destul e destul! Îmi place cum își apără nevinovăția. Nu înțelege de ce a ajuns în situația în care este. Vrea să între în audiență la Dumnezeu. Doar acolo va găsi alinare!
Îi răspunde puțin lui Țofar și îi cam pune la punct pe cei trei. Termină repede cu ei și își îndreaptă atenția din nou spre Dumnezeu. El e Singurul care Îl ascultă. Iov vede și simte asta acum mai mult ca oricând.
Îmi place cartea Iov și îmi place de Iov.
Încerc să învăț cât mai mult din greșelile prietenilor lui Iov. Vreau să nu devin legalistă, să știu numai să judec, să acuz, să cred că eu sunt atotștiutoare, să îmi dau cu părerea fără să țin cont de starea în care se găsește persoana cu care vorbesc. Să evit să pun gaz pe foc folosind teologia și Scriptura.
Văd că Domnul îngăduie suferințe și pierderi în viața lui Iov. Prietenii lui cred că acesta a păcătuit.
Când aud că cineva s-a îmbolnăvit, că i s-a născut un copil cu un sindrom, că a avut cine știe ce nenorocire, să nu acuz, să presupun, să mă dau eu mare cunoscător, teolog, filosof.
Vreau să Îl las pe domnul să mă modeleze, cizeleze, învețe cum să vorbesc, ce să vorbesc, să am compasiune, înțelepciune și dragoste față de semenii mei!
Nu vreau să fiu ca Elifaz, Bildad, Țofar și Elihu! Am experimentat puțin din ceea ce a trăit Iov, știu cum e și de asta nu vreau să ajung ca prietenii lui Iov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu