am nevoie de Tine

Traiesc intr-o lume reala, insa aud povesti ce par desprinse din ireal, din cosmaruri si sunt socata, muta. Unii din cei ce povestesc sunt prieteni de-ai mei, unii sunt simple cunostinte, unii sunt straini ... dincolo de masti, de zambete afisate cat mai estetic, dincolo de un comportament cat mai corect, cat mai moral se ascund inimi frante, ranite, se ascund strigate si urlete ale inimiii.
Unde era Dumnezeu cand mi s-a intamplat trauma, abuzul (fizic, verbal, emotional), tradarea, ....? De ce mie? De ce o viata de suferinta, singuratate, parca una de blestem? Daca eu am incercat sa traiesc frumos de ce m-a lovit boala asta ce ma desfigureaza, ce ma transforma in monstru, in cadavru?
Nu stiu ce sa raspund, efectiv cuvintele parca s-au evaporat, mintea e ca o foaie alba de hartie.
Ma gandesc la femeia samariteanca. Fusese casatorita de cinci ori - ma rog, cinci barbati a avut. Vine la fantana cand toata lumea sta la umbra, in casa pentru ca e respinsa de femeile din cetate, e blamata pentru felul ei de viata, privirile ucid, vorbele sunt cutite infipte bine in inima ei fragila, barbatii se mustacesc cand o vad si o dispretuiesc ... copiii au fost invatati sa o evite ... e o renegata, se simte blestemata ... face umbra pamantului degeaba ... oooooof si la fantana e un barbat. Atata a sperat sa nu fie nimeni, sa nu trebuiasca nici macar sa faca conversatie de convenienta ...
Dar, bine ca e un strain ... sa speram ca nu va cere nimic, nu va zice nimic ...
Numai ca strainului ii este sete si ii cere apa. E evreu dupa cum arata si evreii ii considera caini pe samariteni. Acu si el cerandu-i apa ii arata dispretul? De ce fugi de aia nu scapi? Insa strainul asta nu pare a fi dispretuitor ... ba chiar pare politicos, pare diferit ... si vorbesc de apa, de Dumnezeu, de apa vietii, ... viata ei e adusa in discutie socant, insa nu in asa fel incat ea sa fie acuzata, ofensata ...
Strainul asta ii stie inima, stie dorurile ei, pare a ii intelege durerea ... pare ca sinte inima ei ranita, aude strigatele si urletele inimii ei ... La sfarsitul convorbirii, intreaga cetate arata respect celei ce plecase cu cateva ore mai inainte vai de steaua ei dupa apa.
Ma uit la David si il gasesc uneori atata de fericit vorbind cu Dumnezeu, plin de pace de parca e un copil satul si proaspat spalat si schimbat. Dar il vad si cu inima tremurand, cu inima franta, urland de durere ... si cauta disperat ajutor iar ajutorul dat de cei din jur nu e de nici un folos, pare ... inexistent.
Inima nu isi gaseste mangaiere in raspunsuri de genul: habar nu am ce sa spun, nu stiu de ce se intampla astea cu tine si ... altele la fel. Inima cauta si urla dupa ajutor ce nu e gasibil in uman, in real. Are nevoie de ajutor din afara, are nevoie de mangaiere, pace, alinare, iertare, raspunsuri ce nu se gasesc in real, in uman ci le gaseste numai la Dumnezeu.
Vreau sa te vad Dumnezeule, vreau sa Iti vorbesc ... am atata nevoie de Tine, am atatea intrebari, am atata nevoie de raspunsuri ... atata nevoie de Tine! Unde esti? In cer? Eu vreau sa fii aici cu mine, sa imi raspunzi, sa ma iubesti, sa ma alini, sa vorbesti cu mine, sa linistesti inima mea asa cum a facut Isus cu marea, sa vindeci inima si trupul meu, sa Te simt ...
Da, imi esti Tata ... vreau sa Te vad, vreau sa Te aud, vreau sa Te cunosc ...