Dumnezeu e dragoste. Dumnezeu ne iubeste pe toti. Daca asculti, esti cuminte, daca esti buna, daca te duci la biserica si indeplinesti ritualurile ce se impun acolo Dumnezeu te va placea, te va iubi. Daca dai din ce e al tau, daca nu ai relatii sexuale cu altcineva decat cu sotul/sotia ta, daca nu ucizi pe nimeni, nici macar cu vorba ... atunci Dumnezeu te iubeste ....
Si oricat as incerca sa le repsect pe toate, El pare departe, atat de departe. Ceva nu e in regula, ceva nu e bine. Despre El stiu ca-i perfect, atunci problema e la mine. Imi analizez ritualurile, imi perfectionez rugaciunile, dau mai mult, moralitatea devine atat de strica iar Dumnezeu .... pare tot mai departe, mai surd si mai orb ...
Nevoia de implinire, de dragoste e atat de adanc intiparita in noi incat suntem atrasi de formele in care s-ar putea ascunde. Unii cred ca si-o gasesc in cariera, unii in familie, unii in adunarea posesiunilor materiale, unii in sexualitate, unii in acumularea de cunostinte si ne trezim mai goi ca niciodata ...
Socant a fost cand am inteles ca Dumnezeu nu are nevoie de nici un ritual care sa il multumeasca, efectiv nu inseamna nimic pentru El. Ceea ce vrea El, e sa vorbeasca cu mine, sa Il las sa ma iubeasca. Ceeeeeeeeeeeeee? Sa vorbeasca cu mine? Dar ce, eu sunt Moise sau Ilie sau ... vreun profet? Mai mult de atat sunt si femeie pe deasupra. Ce sa vorbeasca cu mine? Si ... sa imi vorbeasca mie? Cine imi traduce? El stie sa vorbeasca romaneste?
Ritualurile repetate induc o stare de multumire mintii si inimii. Asa ca le perfectionez la nesfarsit ca sa imi linistesc inima. Imi caut surogate numai sa nu stau de vorba cu Dumnezeu.
Si pentru ca sunt om si traiesc printre oameni ce ma ranesc, tradeaza, unii sunt profitori si te fac sa te simti folosit, Il percep pe Dumnezeu ca pe un om ce mi-ar face la fel. Daca si El ma trage pe sfoara? Daca si El se infurie, ma tradeaza, ma foloseste si ma lasa prada disperarii? Nu e mai bine sa Il tin la distanta?
"Cella eu sunt Dumnezeu, nu sunt om."
Cuuuuuuum? Ce vrei sa spui cu asta?
"Eu Te iubesc, Eu sunt Dumnezeu, Mi-am trimis Fiul sa moara sa fii eliberata, nu am nevoie sa iti chinui sufletul si sa Ma tii la distanta. Lasa-ma sa Ma apropii."
Doamne, mi-i teama ... ce se va intampla cu mine? ... cum ma voi schimba? Cum sa imi vorbesti? Cum sa ma iubesti? ... mi-i teama ... mi s-a acrit de mascarada asta a mea, sunt atata de goala, de pustie ... simt ca ma sparg, ma prabusesc si Tu vezi ca ... ma straduiesc cat pot eu de bine sa respect ritualurile ce se practica ... dar nu ma simt iubita de Tine ... nu Te simt aproape. Sunt eu nebuna? Sunt eu bolnava? Am probleme de perceptie? Cumva ... e o stare a mintii ... la care eu nu reusesc sa ajung? Doamne ... nu mai suport.
"Lasa-ma sa Te vindec, sa Te iubesc, sa iti vindec inima, mintea, sufletul, trupul. Fiul Meu Isus a murit pentru Tine, nu e nevoie sa faci tu nimic. Accepta jertfa, accepta ca sangele Lui a curs pentru tine. Dar stai, El nu e mort pe crucea din Golgota si ingropat in Ghetsimani. E viu, odata cu invierea Lui, ai inviat si tu. Din cauza Fiului meu, tu ai pret in ochii mei. Nu esti nimeni, nu trebuie sa iti cumperi locul, nu trebuie sa imi platesti nimic. De dragul Lui Isus, Eu te iubesc."
Atat de simplu? Atat de usor? Nici o capcana?
"Crezand in jerfta Lui Isus si acceptand-o esti mantuita"
Dar nu merit atata iubire ... uita-te la mine, nu merit sa ma iubesti atata ...
"Dar nu te-am intrebat daca meriti, nu Te iubesc ca meriti, Te iubesc pentru ca asa vreau Eu, pentru ca Te vad prin ochii Lui Isus ce te-a facut pretuita, iubita"
....
Eu iubita? Iertata? ... fara sa imi fac ritualurile mele din ce in ce mai stricte? Ma iubesti, chiar faci asta?
"Lasa-ma sa te iubesc"
Nu merit Doamne .... n-o merit ...
"Lasa-ma pe mine sa iti spun despre dragoste, despre o alta dragoste, despre dragostea Mea ..."
Lanturile cad unul cate unul, ranile acum sunt ingrijite, pacatele iertate, sufletul eliberat, inima plina de pace si bucurie ...
"Tu esti fiica Mea si Te iubesc."
Sunt .... fiica Ta? Sunt fiica lui Dumnezeu? El imi e Tata?
"Da, esti a Mea".
Stiu acum cine sunt, a cui sunt, cui apartin, cine ma iubeste, cine m-a iertat.
Ma regasesc atat de bine in versurile de mai jos. Autorul lor vrea sa ramana anonim.
"cand Te privesc in ochi, avantul meu dispare;
ma simt asa de mic cand stiu cine Esti;
de mana Tu ma iei si ma ridici spre soare,
speranta-mi dai din nou, cand din noi imi zambesti ...
cum poti iubi pe cineva ca mine?
cum poti sa-Ti tii privirea-asupra mea?
eu n-am nimic, Isuse, pentru Tine...
doar cantecul acesta Ti-l pot da...
nu sunt deloc frumos si n-am prea multa minte,
nevoie am mereu de-o mana de-ajutor;
Tu ma accepti asa, iar eu raman fara cuvinte,
respir iubirea Ta si ma infior..."
6 comentarii:
Cum nu-si fac copiii procese si probleme vizavi de dragostea parinteasca...ca vine natural si nici nu-ti imaginezi ca n-o au...asa ar trebui sa ne invaluim in dragostea Lui...ca cel mai natural lucru posibil...Doar ca adesea vinovatia din noi striga ca nu meritam...
Dragostea lui Dumnezeu pentru noi e reala, trebuie doar credinta sa o putem vedea. Fara credinta reala si sincera, mereu ne vom invinovati, vom vrea sa ne pedepsim singuri, sa ne punem o masca a suferintei sa parem credibili.
Vom adopta un limbaj, de om care trebuie sa duca o viata de durere.
Trebuie sa ivatam sa ne incredem in dragostea lui Dumnezeu si purtarea Lui de grija, alrfel vom trai mereu ca niste cersetori ai credintei.
Rodica ... nu iti fa griji ca si pe parinti i-am intrebat de dragostea lor pentru mine =)).
Am avut intrebari si pentru ei suficiente =))
Denisia, ca sa ajung la credinta a trebuit sa pun intrebari, peste intrebari si iar intrebari ... Abia cand am primit raspunsurile am inceput sa conexez lucrurile a inceput si credinta sa creasca ...
Cu intrebaciosii ... trebuie rabdare.
multumesc, Cella :)
pai cred ca eu ar trebui sa iti multumesc;).
o sa ma intrebi de ce.
si am de gand sa iti spun ;))
inseamna ca nu numai eu am intrebari ci si tu ... si asta inseamna ca Domnul are ceva asa mai mult de furca cu intrebaciosii ca noi ;))
Trimiteți un comentariu