in schimbari ....

Intr-o frumoasa zi de primavara, cand zapada se topea de-a binelea si santul din drum devenise neincapator si furios, impreuna cu vecina si colega mea Dana, echipate bine cu cizme de cauciuc, am iesit sa ne jucam prin apa ca niste rate. Dar, Dana are ideea geniala de a merge prin paraul din gradina lor. Nu am cerut nici o aprobare, ca nu ni s-ar fi dat. Asa ca am ocolit cateva case si prin apa am ajuns in gradina lor. Ei aveau salcii de-a parte si de alta a paraului si ea voia sa imi demonstreze ca e mai curajoasa ca mine si ca ma poate bate la ceva daca va traversa paraul. Sunt cu trei luni mai mare ca ea si pentru ca mi se reprosa asta, aveam sentimentul ca trebuie sa am grija de ea, asa ca i-am spus ca nu e o idee buna si sa se astampere. Dar, ti-ai gasit. A mers cativa pasi prin apa, nici nu a ajuns in mijlocul paraului ce era destul de involburat si fara prea mult zgomot copila aterizeaza in apa. Am sarit repede, am tras-o afara si ... hai sa o duc in casa. Ea s-a apucat de tipat ca a venit tanti Lucica ca si arsa. Cand ajunge aproape de noi ea incepe: mama, Cella m-a impins. Am impins-o strigandu-i: esti o mincinoasa. Si nervoasa am plecat acasa.
I-am povestit mamei si m-am jurat ca nu voi mai vorbi cu ea toata viata mea, nici sa nu o mai vad, sa nu mai aud de ea. Insa apare tanti Lucica si ma roaga sa ii povestesc ce s-a intamplat. Ii spun si ma roaga sa merg cu ea ca sa ne puna fata in fata ca are de gand sa ii dea Danei o lectie buna.
Am intrat in casa insa Dana nicaieri, hainele erau puse intr-un lighean insa ea nicaieri. Pe soba era o oala mare in care se incalzea apa si usa de la plita deschisa ca sa faca focul. Tanti Lucica incepe sa faca focul si sa vorbeasca cu Dana. Eu ma uitam la ea si nu intelegeam ce se intampla. Unde e Dana? Femeia asta vorbeste singura? Insa ea continua sa intrebe? Spune: te-a impins Cella in parau? Nu zici nimic? Lasa ca ai sa fierbi acolo pana cand o sa inveti sa spui adevarul.
Am realizat unde e Dana si am paralizat. Doamne fereste femeia asta nu e sanatoasa? Si-a pus copila in oala
la fiert? Cred ca eram alba ca varul cand tanti Lucica a realizat ca eu eram moarta de frica si imi face semn ca nu o fierbe si ca apa e numai calduta iar focul abia acum l-a facut asa ca sa nu imi fie teama. Mi-am revenit un pic insa Dana nu dadea nici un semn de viata ....
Doar focul ce se aprinsese se auzea in camera .... si dupa vreo doua minute ce mi s-au parut o vesnicie, se zareste un cap blond iesind din oala si Dana plangand incepe sa recunoasca ca n-am impins-o nicaieri, ca isi cere iertare, ca nu se va mai repeta ...
M-am dus acasa si am povestit alor mei care de-acum se adunasera cu totii acasa si radeau de se prapadeau si pe deasupra radeau si de spaima mea ....
Dana a fost rivala mea. Ea trebuia sa aibe dreptate, sa iasa invingatoare ... pana am pus-o jos si i-am zis ca e ultima data cand ii spun sa isi vada de treaba ei. A inteles repede asta insa ... prin orice metode incerca sa iasa in evidenta pana cand am fost mutate in clase diferite. Nu eram dusmane insa ... trebuia sa nu lucram la acelasi proiect. E nu ma lasam manipulata, iar ea se criza cand nu ma supuneam si de aici ... iesea scandalul.
Eram copiii, dar ma trezesc ca asta se intampla cu maturii. Te trezesti ca esti acuzat de lucruri de care habar nu ai, ca se crizeaza daca nu te lasi manipulat, ca le tot ploua daca nu le faci pe plac, ca bocesc cand sa le acorzi atentie, isi aroga drepturi pe care nu le intelegi, sunt atata de imprevizibili ca trebuie sa porti cu ei ca si cu un ou. Aud replica: "asa sunt eu" ca si scuza. Dar, ca om matur sa spui asta si sa intepi pe oricine, oricand, oriunde lasa multe de spus.
Uneori mi-i atat de jena sa sun anumite persoane stiind ca e posibil sa auzi tipete si o voce stridenta vorbind ca mai bine ... m-as lasa lehamite ...
Ma lupt cu mine sa imi tin gura, sa nu ma mai aprind repede si sa tac ca sa nu ucid din doua vorbe. In adolescenta am citit ca "asa sunt eu" e replica prostului si nu pot spune replica asta pentru ca m-as face pe mine insami proasta, asa ca mi se pare mai rezonabil sa lupt cu mine ... constienta fiind ca ironic tot mai zic cateva ...
Am crezut ca daca Il voi urma pe Hristos in secunda doi ma voi transforma intr-un inger de fata ... dar n-a fost asa. Doamne, cum sa fiu ca Tine daca tot eu gura mare am ramas? Am inteles ca urmandu-L pe El nu mi se schimba personalitatea, sangele sau genele ci inima. Adica inima incepe sa iubeasca, sa gandeasca altfel ... sa dea batai de cap personalitatii mele plina cu spirit de dreptate si ironie.
Sunt in proces de schimbare a inimii si in razboi cu personalitatea mea, cu limba ce uneori cu o viteza uimitoare rosteste ironii de celalalt ingheata ... dar tot nu vreau sa spun: "asa sunt eu".
Doamne ... vreau sa ma schimbi!