miercuri, 5 mai 2010

e ziua lor

Oficial, legal azi e ziua barbatilor, ziua in care ii putem sarbatori, in care se pot ei singuri sarbatori.
In Gradina Edenului  a fost creat primul barbat insa Adam s-a simtit singur acolo si Dumnezeu a creat-o pe Eva. Sunt o multime de glume (mare parte din ele proaste) pe seama Evei sau a lui Adam. Insa Eva a fost creata pentru ca Adam se simtea singur. Avea nevoie de comunicare si in plan orizontal. Ce sa discute cu doamna elefant sau cu doamna zebra? Sau cu leoaica? Tot in Eden a ramas fara o coasta, ce in mana Lui Dumnezeu a folosit la crearea femeii.
Am trei frati si intr-un fel, am crescut in lumea barbatilor. Mi-i usor sa comunic cu ei. Apoi, cand au aparut cartile scrise special pentru ei, le-am citit ca sa vad si eu ce gandesc ei, sa inteleg de ce spun uneori niste lucruri ce par fara sens, intr-un fel sa stiu ce gandeste "inamicul".
Doamne, multumesc pentru tata, bunicii si unchii mei, fratii mei, nepotii mei, pentru prietenii ce au stat langa mine cand lumea parea ca se prabuseste, pentru ca de la ei am invatat sa lupt, sa imi tin gura, sa vorbesc cand inima tremura in mine, sa nu ma las doborata de unul ce e urias pe langa mine, sa nu uit ca si cel ce se da viteaz are un calcai al lui Ahile.
Dar, tot de la voi am invatat sensibilitatea, am invatat sa vad cerul prin ochii vostri, am descoperit ca dincolo de aparente se gasesc niste comori de oameni, si spre disperarea mea aceste comori mascate atata de bine ca ... nici daca ai sta in cap nu le-ai banui.
Spiritul de competitie tot de la voi l-am invatat, insa si rabdarea in a duce un lucru la capat, si de regula erau treburi plictisitoare si migaloase.
Ii multumesc Domnului pentru toti cei ce au avut si au incredere in mine si nu se simt amenintati de mine, pentru toti cei ce ma provoaca sa-mi las creativitatea sa iasa la iveala, sa dau ochelarii de cal jos, sa gandesc mai mult decat superficial, sa ascult si sa mai tac, sa imi mai tin gura si sa nu judec totul dupa aparente.
Ma distreaza feministele ce se cred egale cu voi. Imi vine sa rad in hotote. Pot sa iau steroizi pana pocnesc ca puterea voastra nu o pot avea, pot sa va studiez pana mor ca nu voi gandi ca voi, pot sa va imit insa voi deveni o ciudatenie in nici un caz un barbat. Am fost creati cu roluri diferite in lumea asta si imi e usor si bine in rolul de femeie. Nu vreau sa va feminizati, nu vreau sa deveniti mataiti, sa deveniti niste marionete plangacioase si sclifosite.
La multi ani tuturor prietenilor mei barbati de aici de aproape sau de departe.

Si un "La multi ani cantat!" de Ami si Crista

 si Chris.

10 comentarii:

Tafnat_Paeneah spunea...

-mulţumiri,o îmbrăţişare de dragoste de la noi pentru tine
binecuvântări sfinte pentru azi îţi dorim şi Isus să-ţi fie ţelul suprem.
Maranata!

carmen spunea...

LA MULTI ANI BARBATILOR!

cella spunea...

Vyky mersi ;)

cella spunea...

Carmen ... ooo, tocmai din Australia vin alte urari ;)

Anonim spunea...

...asa e...ziua asta a noastra...o fi sau nu o fi oficiala...e clar ca poate avem un zambet in plus...dar asta tot datorita voua stimate femei...care ne faceti sa ne simtim cu adevarat barbati..
LA MULTI ANI...noua...

cella spunea...

Luci, imi inchipui ce zambet maaaaaaaare ai ;))

Andrei Patrinca spunea...

Asa e! Frumoasa reflectie! La multi ani noua! :)

cella spunea...

mersi Andrei, La multi ani si tie ;)

A.Dama spunea...

Pai, Cella draga, sa-ti traiasca toti haiducii apropiati inimii! :)

cella spunea...

mersi frumos ;) si tie la fel ;)