sâmbătă, 29 mai 2010

soapte

Unde este Dumnezeu? Ce tot vorbesti tu de El, tu nu auzi de razboaie, de atrocitati, de fapte ce iti ridica parul pe cap? Unde e El? Poate ca a vorbit unora sau altora ... dar asta s-a incheiat cu mult timp in urma. Lumea e prea rea, prea multe tragedii, prea multa perversitate ca sa mai cred ca Dumnezeu detine controlul. Unde e El? Cum imi vorbeste? Cum Il aud?
Intrebarile astea sunt adresate cu atata patos incat uneori .... nu am putere sa scot un sunet. Cel ce mi le adreseaza nici nu vrea raspunsuri, vrea numai sa isi spuna strigatul inimii. Fara sa constientizez, inima lui tanjeste dupa aceste raspunsuri, tanjeste sa Il auda, vada, asculte pe Dumnezeu ...
Mi-am dorit enorm de mult sa Il aud. Intr-un fel am gandit ca va fi ca la Moise pe muntele din pustie sau, nu stiu ceva spectaculos. Nici pentru mine nu era clar ce modalitate de adresare mi-as fi dorit. Numai ca El nu a facut asa. Cand am fost pe Sinai, langa ceea ce ghidul numea tufisul lui Moise, erau oameni. Apoi, pe munte alti turisti curiosi sau mai putin curiosi banuiesc ca asteptau ceva minuni ... Insa nu am auzit decat vocea ghidului, a pastorilor ce isi strigau turmele, cainii ce erau pe langa oi ...
Nimic spectaculos, miraculos ....
Si totusi, Dumnezeu imi vorbeste. El a ales niste canale sau modalitati ce par uzuale, banale. Mi-a lasat in primul rand in ghid cu instructiuni cum sa Il caut, cum sa Il gasesc si ce cale sa urmez. Si aici intervin niste probleme, decizii de luat. E vorba de Cuvantul Lui scris si anume Biblia. Ok, o citesc insa ... ascult ce imi spune? O citesc numai ca sa am cultura generala, numai ca sa ma laud ca o citesc, ca in caz de cineva ma intreaba ce am mai citit sa am ce sa ii spun? Gandesc ceea ce citesc? Poate ca inteleg ce scrie insa sunt dispusa sa ascult, sa ma supun si sa traiesc cum imi spune?
Un lucru e clar. Pana nu am inteles cine e Isus, pana nu am ajuns la cruce ca sa inteleg strigatul: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai parasit!" nu am inteles mare lucru din ce scrie in cuvantul Sau. Acolo pe cruce a fost o alegere. Isus a ales sa paraseasca dragostea Tatalui pentru mine. Pacatul meu ma ducea la moarte insa Isus a biruit moartea murind pentru mine.
Si apoi imi mai vorbeste prin prieteni. E atata de ciudat cand ma uit la prietenii mei, sunt atat de  diferiti: inalti sau mai mici, mai solizi sau mai slabi, mai artisti sau mai pragmatici, mai intrebaciosi, mai visatori, realisti, inimosi, ... nu le mai vad defectele pentru ca ii iubesc si prin ele au fost modelati de sunt comorile de acum ... Ii consider binecuvantari, bandaje de dragoste cand vin furtunile, durerile ... cand parca totul se naruie ...
Un alt mod de a-mi vorbi e biserica. Nu e vorba de cladirea ce are denumirea de biserica, ci e vorba de oamenii ce formeaza biserica. Nu toti sunt intelectuali, nu toti sunt bogati, nu toti sunt frumosi, nu toti sunt vedete ... sunt oameni obisnuiti ce au ales sa asculte si sa se supuna Lui Hristos ... si nu pot sa nu vad transformarile din viata mea si a lor iar inima sa nu cante de bucurie pentru minunile netelevizate si mediatizate.
Alt mod prin care imi vorbeste Dumnezeu e muzica. Pot sa ascult o predica, pot sa citesc o carte, pot sa ma supun ascultand de ceea ce spune Dumnezeu insa muzica e cea care leaga componentele sufletului si vietii mele. Informatiile prind viata cand se pune muzica in miscare. Preferintele in materie de muzica sunt discutabile. Eu prefer muzica mai putin zgomotoasa, imi plac imnurile vechi, melodiile cu versuri ce ma inalta dincolo de nori, de stele, ce ma catapulteaza direct in bratele Tatii. Recent, un prieten mi-a dat una din melodiile lui si de la primele acorduri ale chitarii, ochii au inceput sa se umple cu lacrimi ... am plans cat a durat melodia ... De ce?
Nu sunt labila emotional, nu ma asteptam nici eu la reactia asta insa prezentul a fost imbinat cu trecutul si cumva si cu viitorul, a asezat piesele in puzzle in armonie ...
De cateva zile tot fredonez o melodie ce am descoperit-o intr-o vreme de pustiu si pe care am ascultat-o cu lacrimile siroind pe fata ...

Nu imi vorbeste in tunete, fulgere si spectaculos ...
Modalitatile de a-mi vorbi, imi place sa le numesc soapte!

6 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

E foarte important sa stii sa distingi soaptele Lui...
Cella draga mea te invit la o clipa de poezie cu arome de salcam si sper sa-ti placa...
Fii binecuvantata!

Cella spunea...

Hmhm .... cu ce miresme imbietoare incerci tu sa ma imbii ?

Octavia spunea...

Dumnezeu trebuie sa fie in inima noastra :X atunci v-om deslusi soaptele pline de dor si dragoste.

denisia spunea...

Cella, suntem unici si fiecare il aude pe Dumnezeu, după masura de credinta pe care o are.
Sincer eu nu cred ca vreau sa mi se intample ca si lui Moise, pentru ca nu as intelege, nu am fost chemata la lucrarea la care a fost chemat Moise.

Cella spunea...

Cand inima ne e atinsa incepe sa cante sinfonii ;) Octavia draga;)

Cella spunea...

Denisia,
voiam spectaculos ca la Moise, nu chemarea lui Moise ;)