Am invatat rugaciunea "Tatal nostru" inca de cand eram peltica si ... era ceva natural sa ma rog insa ... cand framantarile au devenit nebune, am inceput sa ma intreb: de ce ma rog asa? Doar pentru ca asa am fost invatata, doar pentru ca asa se roaga toti? E un soi de formula magica? Si, cine ma aude? Unde e ? Nu vad pe nimeni aici, nu Il simt ... Si cum sa ii spun Tata? Nici macar nu il cunosc? Nici macar nu L-am vazut ....
Studiam pe cei de la biserica si ei pareau fericiti, unii plangeau si ma pufnea rasul, ce au aia de plang, auzeam povestile unora ca au fost salvati prin minuni din foc, apa, accidente si ... le ziceam intamplari fericite.
Cum sa cred? Ce e aia credinta? Am citit de promisiunile Lui si ... ciudat, in viata mea de zi cu zi, ele se implineau insa ... imi ziceam ca e ceva ce tine de hazard, a fost clipa mea norocoasa insa ... cand primejdia era cat China si hazardul nu era langa mine, cat m-a tinut mintea si inima am strigat: "Isuse, ajuta-ma". Ca la comanda am avut puterea sa ies din primejdie. ...
Da, El isi tine promisiunile ... ma simteam ca un copil ce face primul pas si parintii nu rad de el, nu ii zic: neindemanaticule, nu vezi pe unde mergi? Trebuia sa vii la mine nu sa dai cu capul de masa. De ce nu ai tinut bine directia? De ce nu ma auzi? De ce pasii iti merg in alta directie?
Daca as auzi parintii spunand asta, as spune ca sigur au ceva probleme cu capul. Parintii normali isi incurajeaza pruncul, chiar de picioarele o iau in directie gresita, chiar de cad, chiar de se lovesc.
Am crezut ca daca Domnul m-a ajutat cand L-am chemat, am devenit o persoana credincioasa, ca devenisem perfecta si cand am dat cu capul de sus, torent de intrebari ... de ce? Ce e in neregula? Ce se intampla?
Intre timp am cunoscut pe Isus, ne-am intalnit la cruce ... am avut multe de vorbit noi doi, am devenit prieteni, si acum mai am intrebari si El chiar nu s-a plictisit de mine ....
Acum are sens rugaciunea "Tatal nostru". Acum stiu cine e Tatal, pentru ca e si Tatal meu. Stiu cum e sa am incredere in El, avem amintiri comune, avem povestea noastra .... Apoi mai stiu ca Duhul Sfant e in mine, El e cel ce ma starneste cu intrebari ca sa Il cunosc pe Tata mai mult, El e cel ce imi aduce aminte de Isus, de ce s-a intamplat la cruce ....
Lucrurile nu au sens fara cunoastere, timp impreuna petrecut si cand durerea imi macina oasele, mintea si sufletul si cand o adiere imi mangaie fata ...
Rugaciunea nu e un soi de formula magica, e o convorbire cu Tata, iar Tata nu-i oricine, si daca muntii de probleme se prabusesc, e pentru ca Tata, cel ce tine Universul in palma, e cu mine, face minuni pentru mine, ma slefuieste de unii, de altii, prin probleme, prin durere ca se pare ca in bine nu invat nimic si doar devin pretentioasa ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu