Săptămâna trecută discutam cu cineva despre valori şi mi-a spus că îi place ideea de a avea valori însă în lumea asta trebuie să te descurci, trebuie să ai valori însă să ştii cum să te mulezi pe situaţii în aşa fel încât să îţi fie bine. Pentru că interlocutorul meu era unul din foştii profesori ce i-am avut în facultate, a trebuit să îmi calculez cuvintele însă să îmi susţin punctul de vedere. I-a explicat că pentru această mulare pe situaţii plăteşti scump de tot mai devreme sau mai târziu in viaţă. A trebuit să accepte că aveam dreptate însă concluzia lui a fost "e bine să ştii să laşi de la tine ca să treci prin viaţă".
Aseară, am văzut căteva ştiri. O cunoscută actriţă (nu i-am reţinut numele) îşi declara public orientarea sexuală. Spunea că se simte eliberată că nu mai trebuie să se ascundă, că face această declaraţie ca să ajute adolescentele de azi în lupta ce o au cu orientarea sexuală. Au urmat apoi secvenţe cu personaje celebre de sex feminin care deja erau căsătorite şi declaraseră public acest lucru.
Imediat după asta, o altă ştire despre o renumită cântăreaţă (nici ei nu i-am reţinut numele) avusese un spectacol plin de erotism şi şocant a fost să văd că publicul era in delir.
A urmat un reportaj despre infidelitatea în relaţii şi o doamnă psiholog explica nevoia psihologică de schimbare şi din această cauză întervine infidelitatea.
M-am uitat la ai mei şi i-am întrebat: lumea asta s-a întors cu susul in jos complet?
Trebuie să îi accept pe homosexuali, lesbiene şi infideli. Trebuie să accept stilul lor de viaţă, orientarea lor, alegerile lor. E dreptul lor şi eu nu am dreptul să comentez nimic. Cu câteva luni bune în urmă, la biserică, un vizitator din altă ţară, spunea că trebuie să îi iubim, să nu îi judecăm, să îi acceptăm aşa cum sunt ca parte a societăţii, a bisericii. Când am auzit asta mi s-a făcut rău instant. Cineva l-a scuzat că vine dintr-o ţară în care aceste lucruri sunt acceptate ca fiind normale şi nu numai tolerate.
Ceva nu e în regulă. Biblia spune că homosexualitatea şi lesbianismul sunt păcate. Dacă Dumnezeu numeşte acest stil de viaţă păcătos, cine sunt eu să îl numesc bun? Cumva redefinesc păcatul? Acceptând acest stil de viaţă ca fiind normal înseamnă că nu ascult de ceea ce spune Dumnezeu. Adica intru in contradicţie cu El.
In marea Lui îndurare, El ne-a creat cu libertatea de a alege. De a-L alege pe El ca Dumnezeu, de a ne alege statutul de om sau de moluscă explodată şi evoluată în maimuţă, de a ne alege orientarea sexuală sau de a fi ceea ce El a intenţionat să fim.
O dramă sau mai bine spus, o tragedie a zilelor noastre este faptul că nu mai suntem îndemnaţi să avem valori, să credem în Adevărul absolut. Totul este relativ numai dramele trăite de noi sunt absolute. Copiii sunt lăsaţi să aleagă cum să trăiască, părinţii nu vor să le influenţeze vieţile, nu îi pedepsesc ca nu cumva să le altereze personalitatea şi de aceea copiii îşi conduc părinţii. Tinerii sunt lăsaţi să experimenteze şi apoi să aleagă ce e bine şi ce e rău. Trăim o dramă de proporţii inimaginabile.
Valorile date de Cuvântul Lui Dumnzeu sunt date de o parte. Dumnezeu este înlăturat din vieţile noastre în paşi simpli şi tragedia e complicată în viaţa noastră. Aproape zilnic aud părinţi cu copiii de vârste mici ce se plâng că nu îi pot stăpâni, că nu au ce să le facă, lumea din ziua de azi e rea şi nu există respect. Dar de unde respect când copilul nu a fost învăţat că neascultarea se plăteşte?
Roadele acceptării, toleranţei se văd cu ochiul liber. Copiii au devenit dependenţi de pornografie şi sexualitate. O au la un click distanţă pe telefoanele super performante ce le-au fost dăruite cu mare dedicare de dragii lor părinţi. Neascultarea se vede la orice pas. Crizele de personalitate se manifestă în orice spaţiu şi pentru liniştea părinţilor, copiii vor primi ceea ce cer. Şantaj la drumul mare.
Ce e de făcut? Să ne întoarcem la Dumnezeu, să citim Cuvântul Lui, să ascultăm de ceea ce spune El în Cuvântul Său, să traim conform cu ceea ce spune El. Că ne place sau nu, că vrem sau nu, am fost creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, suntem ai Lui. Decizia de a asculta ne aparţine însă şi consecinţele tot noi le vom suporta.
Aseară, am văzut căteva ştiri. O cunoscută actriţă (nu i-am reţinut numele) îşi declara public orientarea sexuală. Spunea că se simte eliberată că nu mai trebuie să se ascundă, că face această declaraţie ca să ajute adolescentele de azi în lupta ce o au cu orientarea sexuală. Au urmat apoi secvenţe cu personaje celebre de sex feminin care deja erau căsătorite şi declaraseră public acest lucru.
Imediat după asta, o altă ştire despre o renumită cântăreaţă (nici ei nu i-am reţinut numele) avusese un spectacol plin de erotism şi şocant a fost să văd că publicul era in delir.
A urmat un reportaj despre infidelitatea în relaţii şi o doamnă psiholog explica nevoia psihologică de schimbare şi din această cauză întervine infidelitatea.
M-am uitat la ai mei şi i-am întrebat: lumea asta s-a întors cu susul in jos complet?
Trebuie să îi accept pe homosexuali, lesbiene şi infideli. Trebuie să accept stilul lor de viaţă, orientarea lor, alegerile lor. E dreptul lor şi eu nu am dreptul să comentez nimic. Cu câteva luni bune în urmă, la biserică, un vizitator din altă ţară, spunea că trebuie să îi iubim, să nu îi judecăm, să îi acceptăm aşa cum sunt ca parte a societăţii, a bisericii. Când am auzit asta mi s-a făcut rău instant. Cineva l-a scuzat că vine dintr-o ţară în care aceste lucruri sunt acceptate ca fiind normale şi nu numai tolerate.
Ceva nu e în regulă. Biblia spune că homosexualitatea şi lesbianismul sunt păcate. Dacă Dumnezeu numeşte acest stil de viaţă păcătos, cine sunt eu să îl numesc bun? Cumva redefinesc păcatul? Acceptând acest stil de viaţă ca fiind normal înseamnă că nu ascult de ceea ce spune Dumnezeu. Adica intru in contradicţie cu El.
In marea Lui îndurare, El ne-a creat cu libertatea de a alege. De a-L alege pe El ca Dumnezeu, de a ne alege statutul de om sau de moluscă explodată şi evoluată în maimuţă, de a ne alege orientarea sexuală sau de a fi ceea ce El a intenţionat să fim.
O dramă sau mai bine spus, o tragedie a zilelor noastre este faptul că nu mai suntem îndemnaţi să avem valori, să credem în Adevărul absolut. Totul este relativ numai dramele trăite de noi sunt absolute. Copiii sunt lăsaţi să aleagă cum să trăiască, părinţii nu vor să le influenţeze vieţile, nu îi pedepsesc ca nu cumva să le altereze personalitatea şi de aceea copiii îşi conduc părinţii. Tinerii sunt lăsaţi să experimenteze şi apoi să aleagă ce e bine şi ce e rău. Trăim o dramă de proporţii inimaginabile.
Valorile date de Cuvântul Lui Dumnzeu sunt date de o parte. Dumnezeu este înlăturat din vieţile noastre în paşi simpli şi tragedia e complicată în viaţa noastră. Aproape zilnic aud părinţi cu copiii de vârste mici ce se plâng că nu îi pot stăpâni, că nu au ce să le facă, lumea din ziua de azi e rea şi nu există respect. Dar de unde respect când copilul nu a fost învăţat că neascultarea se plăteşte?
Roadele acceptării, toleranţei se văd cu ochiul liber. Copiii au devenit dependenţi de pornografie şi sexualitate. O au la un click distanţă pe telefoanele super performante ce le-au fost dăruite cu mare dedicare de dragii lor părinţi. Neascultarea se vede la orice pas. Crizele de personalitate se manifestă în orice spaţiu şi pentru liniştea părinţilor, copiii vor primi ceea ce cer. Şantaj la drumul mare.
Ce e de făcut? Să ne întoarcem la Dumnezeu, să citim Cuvântul Lui, să ascultăm de ceea ce spune El în Cuvântul Său, să traim conform cu ceea ce spune El. Că ne place sau nu, că vrem sau nu, am fost creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, suntem ai Lui. Decizia de a asculta ne aparţine însă şi consecinţele tot noi le vom suporta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu