Acum vreo 20 de ani, am citit o poveste despre doi copii. Unul provenea dintr-o familie mare italiana și celălalt dintr-o familie de americani, familie cu un singur copil. Copiii aceștia erau colegi la școală, s-au împrietenit și nu era nimic neobișnuit ca copilul american să vină la masă la familia italiană.
Mama copilului italian făcea mâncare în oale mari deoarece familia ei era numeroasă. Când era vremea mesei, aducea oala cu supă sau mâncare și o punea pe masă invitând pe fiecare să-și pună cât dorește.
Copilul italian a fost și el invitat acasă la prietenul lui american. Aici, totul din casă era ca în reviste, totul aranjat, iar la masă se foloseau toate tacâmurile posibile.
Anii trec și când ajung la vârstă adultă, cei doi “copii” se reîntâlnesc. Povestesc despre familiile lor, despre casele și meseriile lor și americanul își invită prietenul la cină pentru a relua prietenia lor.
Italianul descoperă că americanul are vreo 5 copii si nu a urmat tradiția familiei care are doar un singur copil.
Se așează la masă și gazda aduce oalele cu supă și mâncare pe masă invitându-și musafirii să își pună cât doresc.
Italianul este nedumerit. Gazda lui a fost crescut într-o casă cu pretenții, apoi a plecat la cele mai înalte școli, acum ocupa o funcție într-o instituție respectabilă și în casa lui se mănâncă așa?
Americanul se uită la prietenul lui și îi spune “ Habar nu ai cât de mult au însemnat vizitele mele la voi, ideea de a mânca cât vreau, bucuria de a auzi râsul și gălăgia casei voastre. Atunci, în acele vizite, mi-am promis că în casa mea va fi la fel."
Citind povestea asta, la fel ca copilul american din poveste, mi-am promis că în casa mea va fi la fel.
Musafirii mei se uită mirați la mine când așez pe masă oalele cu mâncare și îi invit să își pună cât doresc dar le spun povestea si cred ca unii dintre ei decid la fel!.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu