De foarte multe ori am ridicat ochii către cer și am întrebat “Doamne, unde ești? Mă simt ca-ntr-un pustiu, totul doare, parcă totul se dărâmă și nu Te simt, nu te aud, nu Te văd, nu mai știu dacă ceea ce cred e bine, dacă sunt pe unde trebuie.”
Sunt tot cu Avraam și familia lui. Când stai mai mult cu personajele despre care citești, începi să intri în pielea lor și să vezi amănunte peste care ai trecut până acum.
Știu că Domnul i-a spus lui Avraam să plece într-o țară pe care i-o va arată. Nu îi spune destinația exactă și până acum vedeam devotament 100%, încredere, credință.
“1. Domnul zisese lui Avram: "Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta.” Geneza 12:1
Merg cu povestea mai departe, peste 50 de ani au trecut și apare un alt verset, o altă locație necunoscută.
“2. Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune." Geneza 22:2
Avraam și-a luat lucrurile și a plecat spre țara pe care I-o va arăta Domnul iar pe drum Domnul I se arată sau, când se simte dezorientat ridică altare pe drum și cheamă Numele Domnului iar Dumnezeu I se arată, răspunde la chemările lui Avraam. Sunt într-o conversație continua. Pe drum, are loc creșterea și maturizarea lui Avraam și a familiei lui.
Când este pus la test, pentru Avraam nu a fost o problemă că nu a știut locația exactă. El știa că pe drum conversația lui cu Dumnezeu va continua.
El știa că Dumnezeu nu Îl lasă singur!
El știa că Dumnezeu este cu el.
Nu știu dacă putea fi atent la sporovăiala slujitorilor sau la întrebările lui Isaac, dacă deja îl jelea pe Isaac, dacă își făcea scenarii ce îi va spune Sarei când se va întoarce fără tânărul Isaac. Știu că își vedea de drum conversând cu Dumnezeu așteptând să I se indice locația exactă.
Nu voi putea niciodată să înțeleg ce a fost în inima lui Avraam. Nici nu am cum.
M-am obișnuit să știu locația exactă și, dacă se poate fără erori, să mi se estimeze timpul, totul să se desfășoare conform planului meu, al ideilor mele, în condițiile mele. Mă trezesc uneori că îi dictez Lui Dumnezeu ce să facă, cum să facă, îi indic și timpul, resursele, posibilitățile, ...
Realizez o dată în plus că în timpul acestei călătorii numită viață, când cerul pare parcă de plumb, când eu zgrepțăn la ușa cerului iar cerul tace, Dumnezeu e cu mine, conversează cu mine chiar dacă nu Îl laud, văd, simt, recunosc. El este cu mine chiar dacă inima mea e sfâșiată, chiar dacă mă simt frântă în miliarde de țăndări, chiar dacă pământul îmi fuge de sub picioare când primesc un diagnostic sau o veste.
Aleg să mă încred în El chiar dacă simțurile mele par să-și fi uitat menirea, chiar dacă veștile rele curg gârlă, chiar dacă totul pare că se prăbușește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu