Ebenezer-ul meu

 Ani la rând am făcut planuri pentru începutul de an, m-am ținut cu dinții de ideile și planurile mele, am eșuat în mare parte dintre ele. De vreo 3-4 ani nu mai plănuiesc nimic pentru anul în care intru. Asta nu înseamnă că îmi trăiesc viața haotic ci înseamnă că trăiesc viața observând oamenii, văzându-le reacțiile la durere și bucurie, plângând cu unii, râzând din toată inima cu alții.

Anul acesta m-am rugat și i-am spus Domnului că nu plănuiesc nimic, că nu știu ce să cer nou anul acesta față de sfârșitul anului trecut. Dar un cuvânt îmi răsună în minte și suflet în perioada aceasta. L-am lăsat să fie măcinat și pentru că îmi place să ridic semne de aducere aminte pe drum, vreau să ridic un alt semn de aducere aminte în viața mea și pe drumul credinței mele. Urmez îndemnul lui Ieremia. “Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la calea, la drumul pe care l-ai urmat…” Ieremia 31:21

Cuvântul despre care spuneam a fost de fapt numele unei localități, Ebenezer și înseamnă piatră sau stâncă de ajutor. A devenit stâncă de aducere aminte cu numele de Ebenezer când Samuel a văzut că poporul chiar se întorcea la Domnul. În acel context, piatra aceasta primește numele “Pana aici Domnul ne-a ajutat.”

Vreau să declar și eu astăzi, Până aici Domnul m-a ajutat! Și nu vreau să ridic acest stâlp de aducere aminte pe muțește.

Doamne, mulțumesc pentru că sunt în viață, că pot umbla și repira singură, că recunosc oamenii cu care mă întâlnesc, că simțurile sunt intacte, că am o familie mare, gălăgioasă și de treabă, că am o casă pe care o pot numi acasă, că am ce mânca și bea, că am serviciu, am colegi faini, am o biserică în care mă simt hrănită, zidită și iubită, am prieteni aproape și departe.

Mulțumesc pentru oamenii bandaje de dragoste care în anumite momente fac mai mult decât gândesc sau visez eu și-mi fac zilele mai frumoase, mai gustoase.

Doamne, mulțumesc pentru că ai fost cu mine din veșnicii și apoi de la unirea celor două celule ai vegheat ca eu să apar, ai fost cu mine când am dispărut în fântână, m-ai protejat să nu devin afiș sub roțile tirurilor care apăreau de nicăieri în calea mea.

Mulțumesc că nu m-ai lăsat la mâna oamenilor.

Mulțumesc pentru dragostea de carte, de istorie biblică, de Cuvânt, de oameni.

Mulțumesc pentru că atunci când m-ai văzut că mă autodistrug ai intervenit și m-ai salvat de mine.

Mulțumesc că ai fost cu mine în boală, în perioada când așteptam răspunsul la biopsie sau la alte examene medicale.

Mulțumesc că nu m-ai lăsat să îmi pierd credința și mințile atunci când durerea mă sufoca .

Mulțumesc că mi-ai răspuns la rugăciuni, ai făcut minuni pentru mine, m-ai lăsat să văd cum sub ochii mei se înmulțește mâncarea ... și încă de două ori.

Mulțumesc că nu mă lași să lâncezesc ci mă stârnești să vreau mai mult, să Te cunosc mai mult.

Mulțumesc pentru toate vasele goale pe care mi le-ai trimis și te rog să le umpli Tu așa cum ai făcut cu vasele văduvei din timpul profetului Elisei.

Mulțumesc pentru darurile, talentele și abilitățile cu care m-ai înzestrat și pe care mi le-ai dat pentru a le folosi pentru alții.

Mulțumesc pentru că ești Dumnezeul meu, ești Stânca mea de ajutor și ești Cel care tăbărăște lângă mine atunci când mă tem și strig către Tine.